Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Tudorel Toader bagă în ceață PSD. A povestit ce a făcut în Japonia și a anunțat că va prezenta un raport referitor la Kovesi în Parlament

Tudorel Toader

Foto: Inquam Photos

Ministrul Justiției și-a întrerupt vizita în Japonia, după ce premierul Viorica Dăncilă i-a cerut să aibă "o declaraţie în ceea ce priveşte decizia" legată de Direcţia Naţională Anticorupţie. A avut o declarație, joi seară, în care a vorbit în cea mai mare parte despre vizita în Japonia. Și a anunțat că va prezenta rezultatele Raportului referitor la Ministerul Public, DIICOT și DNA în fața Camerelor reunite ale Parlamentului. 

„Distinct de raportul pe care îl voi prezenta în Parlament, joi, voi face o informare de presă în care voi prezenta concluziile raportului cu privire la activitatea DNA”, a declarat Toader, care a menționat în timpul scurtei sale intervenții că, înainte de a prelua fotoliul de ministru a primit garanția neimplicării factorului politic în activitatea sa și că acest lucru s-a întâmplat până acum.

Întrebat înainte de declarația lui Toader dacă se așteaptă ca acesta să ceară revocarea din funcție a șefei DNA, Liviu Dragnea spunea: "Mă aştept să facă ceea ce crede că trebuie făcut, condus de bunul simţ şi de experienţa pe care o are şi de ceea ce se întâmplă în societate şi în justiţie”. A susținut apoi că Tudorel Toader este „cel mai îndreptățit” să ia o decizie. 

Antena 3  a difuzat duminică seara o înregistrare, în care fostul deputat PSD Vlad Cosma susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să „inventeze dosare în baza unor probe fabricate" unor oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă. Totodată, Cosma a susținut că șeful DNA Ploiești, Lucian Onea, i-ar fi cerut să modifice documente pe care le-ar fi folosit ulterior în dosar.

Miercuri seara, procurorul șef al DNA a declarat, într-o conferință de presă maraton, că nu are motive să își dea demisia și că așteaptă ca Inspecția Judiciară să se pronunțe în acest caz. „Nu cred că acest atac e întâmplător. Asistăm în ultima perioadă la un festival disperat al inculpaților, în care inculpați condamnați spun neadevăruri, spun părți de adevăr. Acest atac nu e despre Kovesi. Acest atac vizează îngenuncherea statului român”, a spus Kovesi. Aceasta a afirmat și faptul că ministrul Justiției nu i-a cerut nicio explicație în acest caz și nici nu a existat vreo discuție cu el.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, la Antena 3, referindu-se la acuzaţiile vizând DNA, că nu sesizează Inspecţia Judiciară pentru că ar însemna o întârziere, spunând că are ca variante să prezinte oricând raportul privind DNA sau să prezinte în Parlament raportul privind Ministerul Public, relatează News.ro. El a precizat că raportul va conţine o măsură, fără a spune care va fi aceasta.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cristi check icon
    Cred ca urmatorul slogan al PSD-ului ar trebui sa fie: Dormi linistit, romane! PSD-ul lucreaza pentru tine.

    https://www.curentul.info/politic/video-liderii-psd-si-alde-caracterizau-trecerea-contributiilor-in-2016-drept-tradare-de-tara-si-fascism/
    • Like 0
  • Cristi check icon
    Salut decizia doamnei Dancila de a-l chema pe domnul Tudorel, de urgenta, in tara. A venit omul si a dezamorsat conflictul. Acum putem discuta linistiti despre faptul ca inalti si distinsi psd-isti acuzau, acum putina vreme, guvernul Ciolos de tradare nationala pentru ca doresc trecerea contributiilor in sarcina angajatului, iar acum se fac ca ploua. Ar trebui, oare, ca parchetul sa se autosesizeze in acest caz? *hihi*
    • Like 2
    • @ Cristi
      FILPET check icon
      Like pentru postarea lui Cristi!
      Se pare ca neamul nostru prezinta simptome de senilitate. Spre exemplu, pierderi severe de memorie. O fi varsta (2000 de ani)? O fi meningita morala? O fi faptul ca tindem sa rupem legaturile subtile ale tesutului social, transformandu-ne din «neam» in «populatie»?
      Poate toate astea la un loc?!...
      • Like 0


Îți recomandăm

Copii postura scoala / sursa foto: Profimedia

La ora opt fără un sfert, își aruncă ghiozdanul greu pe un umăr și pornește spre școală. Are șase-șapte ani și merge repede, pentru că nu vrea să ajungă ultimul în clasă. Sau pornește mult mai de dimineață, dintr-un capăt în altul al orașului, moțăind în mașina părinților sau într-un tramvai supraaglomerat.

Citește mai mult

Samsun, Turcia, 30 august 2026

În Turcia, un nou partid pare să aducă speranță celor ce au ajuns la limita răbdării și la capătul economiilor. Costul vieții a atins niveluri fără precedent, salariul minim, de aproximativ 500€, nici nu mai acoperă de multe ori prețul chiriei. Alimentele zilnice, fructele sau legumele, au prețuri „europene” (doar pâinea albă, în special cea subvenționată de guvern, are prețuri mai omenești).

Citește mai mult

Mama fetita scoala / sursa foto: Profimedia

Pentru mine, fiecare început de an școlar era un motiv de bucurie. Îmi plăceau rechizitele mirosind a nou, caietele impecabile și etichetele scrise cu grijă. Învățasem să-mi fac singură coperțile dintr-o hârtie mai groasă, albastră - probabil de atunci mi se trage talentul de a împacheta cadouri impecabil.

Citește mai mult

Vizita in China

Am avut o delegație de muncă pentru o săptămână în China. A fost prima dată în viață mea când am vizitat această țară și, sper eu, nu ultima. Am tras mai multe concluzii în urma acestei vizite. Mai jos, aveți concluziile mele legate de aspectele sociale ale Chinei.

Citește mai mult