Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Scrisori de dragoste pentru o librărie care astăzi nu mai este

Niciodată în ultima vreme n-a fost „Anthony Frost” așa de plin ca-n ultima zi. Ceea ce e și trist, și vesel în același timp. Dar mai mult trist. După nouă ani și-un pic, librăria de carte engleză făcută cu banii și energia a trei prieteni buni și-a închis ușa. Lanțurile rămân, librăriile dispar. Fără ceainice, fără 50 Shades of Grey, fără surle și trâmbițe, Anthony Frost a existat în inima Bucureștiului ca printr-o minune, iar minunea s-a terminat. 

„În seara asta sărbătorim”, le spune Vlad Niculescu, unul dintre cei trei prieteni fondatori și librar-căpitan, oamenilor care vin la petrecerea de adio a librăriei. „Sărbătorim că am rezistat atâta”, continuă Vlad. Vlad și echipa lui au știut în toți anii ăștia să găsească drumul cel mai scurt de la sufletul cititorului la carte. Ca-n filme, era de-ajuns să intri, să schimbi două-trei cuvinte cu ei, și-ți spuneau exact ce ți-ar plăcea să citești. Cele mai noi apariții, despre care scriu frenetic cronicarii americani și britanici, scriitori undeground, pentru care nici nu-ți dai seama când ai făcut o pasiune, cărți uluitoare, pe care pur și simplu nu le găsești în altă parte. 

Și chiar dacă le-ai găsi, n-ai ști să le cauți. „Anthony Frost” făcea asta pentru tine, scotocea prin tot ce are lumea mai bun de oferit și aducea în librărie cărțile dintr-o bibliotecă ideală. 

Lucrurile astea nu se pot explica în cuvinte. Să plângi când se închide o librărie, să râzi înghițindu-ți o lacrimă, să-i strângi pe ceilalți în brațe, să bei un pahar de vin la despărțire. E doar o librărie, nu? Da, doar că era safe space-ul nostru, locul unde nu exista timp real, ci doar timp din cărți, și nimic nu era prea târziu.

Librăria „Anthony Frost” s-a închis. Râmân în urma ei biblioteci, rafturi, noptiere, capete pline de cărți și de povești. I-am rugat pe unii dintre cititorii ei fideli să scrie câteva rânduri. Deși nici unul dintre noi nu vrea încă să creadă că „Frost” n-o să mai existe. O să se-ntoarcă sigur sub altă formă, iar noi o să trecem mai des pe-acolo, și-o să ne aducem și prietenii, și dușmanii, și nimic nu va fi prea târziu. 

Librăria „Frost”, desenată de Bob Eckstein, cartoonist la New Yorker, pentru cartea „Footnotes from the World’s Greatest Bookstores”, Penguin Random House, 2016

Laura Ionescu, cititoare & de’a casei

„Îți fac o cafea?”

Așa am aflat că ăsta e felul lui Vlad de a te transforma într-un de-al casei, ceea ce s-a și întâmplat. Au încăput în cană câte-n lună și-n stele și-n rânduri, câteva ore, zile, anotimpuri, ani, am început să vorbim atunci și nu ne-am mai oprit nici până azi. „Anthony Frost” are puterea de a face lumea de-afară să dispară, să șteargă timpul, să-ți desprindă picioarele de pământ și să-ți facă aripi din paginile cărților.

N-am fost mereu serioși. Mai ții minte, Aurel, când am băut bere la cea mai frumoasă măsuță din lume? Mai știi cum s-a uitat cu coada ochiului la noi popa și cum am început să râdem ca doi copii care făceau o prostie? Nici nu ne-am sinchisit să tupilăm sticlele după vaza cu flori, nelipsita primăvară de la „Anthony Frost”.

Oana, poate că nu ți-am zis, dar mi-ai recomandat niște cărți atât de tari, încât de multe ori, în loc să le citesc, mi-a venit să mușc din ele, haț-haț, cu poftă, ca o nebună.

Mulțumesc, „Anthony Frost”, mi-ai dăruit ceva ce nu-mi va putea lua nimeni niciodată.

Foto: Laura Ionescu

Radu Jude, regizor

„Anthony Frost” a fost singura librărie de pe urma căreia m-am ales și cu câțiva prieteni; și nu mă refer la metafora aia cu cartea care e prietenul omului, ci la oamenii care se ocupau de librărie. Cărțile trec, prietenia ramâne.

Andreea Vrabie, organizator CreativeMornings Bucharest

Când am aflat că „Anthony Frost” se închide, am simțit că pierd mai mult decât o librărie frumoasă, pentru că „Anthony Frost” era locul de la sine înțeles în care mergeam împreună cu soțul meu atunci când spuneam „hai să ieșim în oraș”. Suntem oamenii plăcerilor casnice greu de convins să plece de acasă. Drumul periodic la „Anthony Frost” ne oferea o ieșire din cotidian fără a depăși o zonă de confort autoimpusă: un spațiu cald și liniștit cu multe cărți pe pereți, așa cum e acasă. Nu avem pasiuni în comun; eu sunt fană Beyonce, el Prâslea, eu ascult This American Life, el Hardcore History, eu citesc Elena Ferrante, el despre Lenin, iar meseriile nu ni se întâlnesc nicicum. Nu m-am întrebat niciodată până acum de ce „Anthony Frost” ne unea într-o bucurie împărtășită cum alte librării n-o făceau. Cred că reprezenta, prin Vlad, echipa lui și oamenii care le călcau pragul, simbolul bunătății și al onestității, un idealism care ne unește profund dincolo de pasiuni. Până la următorul „Anthony Frost”, nu știu unde vom mai ieși în oraș. Probabil vom rămâne acasă.

George Roșu, ilustrator

Marius Chivu, scriitor

De două zile tot încerc să-mi organizez amintirile legate de librăria asta. Fac liste mentale cu cărţile cumpărate din proprie iniţiativă (antologii de short stories, Granta, Freeman's, Philip Roth, Richard Ford, James Salter, Bernard Malamud, Tom Wolfe, Tim Parks etc.), liste cu cărţile recomandate de Vlad (Lorrie Moore, William T. Vollmann, George Saunders); liste cu cărţile pe care Vlad le-a comandat special pentru mine (antologii de short stories, Phil Klay, Adam Johnson, Peter Taylor, Andre Dubus); liste cu cărţile cumpărate de acolo de prieteni şi făcute mie cadou (antologii de short stories, Roth, Salinger, Cheever, Auster, Junot Diaz etc.)... Dar mă gîndesc mai ales la oamenii pe care i-am cunoscut acolo (la petreceri, în faţa rafturilor, la măsuţa de afară), la cei cu care îmi dădeam întîlnire acolo şi, fireşte, la discuţiile despre cărţi şi viaţă purtate cu Vlad (singurul librar adevărat pe care l-am cunoscut) în timp ce beam o cafea, ronţăiam un biscuit şi ascultam rock progresiv pe YouTube. Era unul dintre locurile mele favorite dintr-un Bucureşti acum brusc sărăcit şi uşor nefamiliar.

Citiți continuarea pe Scena9.

Articol de Luiza Vasiliu

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Ne obisnuim cu cate cineva/ceva atat de mult incat ne zicem ca e vesnic. Si ca nu are importanta daca il/o bagam in seama in permanenta sau doar cand avem o nevoie. Spunem ca - asa cum e- nu ne afecteaza vietile cu nimic prezenta sau lipsa ei/lui. Abia dupa ce nu mai e ne dam seama cat de mult ne lipseste. Numai ca e prea tarziu.
    • Like 0
  • check icon
    Păcat...

    Unde e ei 'telectualii, unde e ei multinaționalii, unde e ei corporatiștii, ăștia citiți, umblați, ieșiți, trăinuiți, care te rup cu romgleza? Nu luară și ei cărți în ingleză, de muri librăria...
    Păi un' să fie? Pe feisbuc... le ajunge.

    Cine naiba citește în vremea asta o carte? Și în ingleză! S-o mai și cumpere!
    • Like 0


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult