Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Un atac de-o aciditate de-a dreptul hialuronică din partea doamnei ministru Carmen Dan

Carmen Dan în Parlament

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

E un lucru știut de toată lumea că rețelele de socializare au dat multora impresia că au ceva de spus și că știu cum să o spună. Dintre aceștia, se disting net politicienii, în general oameni de condiție școlară mediocră, lipsiți de cultură generală și de orice aptitudine scriitoricească. Auzindu-i vorbind spontan îți dai seama numaidecât că au un limbaj foarte sărăcăcios, în care improvizează cu multă suferință câteva fraze goale, care nu spun nimic. Tentația notorietății publice și fascinația puterii le întunecă mințile până la a-i face să creadă că dacă s-au ajuns pe o funcție, divinitatea sau natura i-au înzestrat miraculos cu tot felul de calități: frumusețe, înțelepciune, discernământ moral, talent literar. Pe de altă parte, ei știu prea bine că puterea nu e încă putere totală câtă vreme nu au și puterea cuvântului, vorbit și scris, până nu devin și vedete mediatice, doborând astfel și ultimele granițe ale incompetenței prin renunțarea la orice inhibiție, la orice simț critic privind propria mediocritate.

Puterea actuală abundă în astfel de personaje de o tristețe discursivă copleșitoare, incapabile de nuanțe, de metafore, de semnificații multiple, dar animate de porniri retorice compulsive greu de înțeles.

Unul din aceste personaje este fără îndoială doamna Carmen Dan. Produs prin excelență al unui sistem educațional în colaps, cu studiile făcute la fabricile de diplome, domnia sa livrează din când în când publicului, aproape pe neașteptate și de neînțeles, texte relativ lungi în care se ia la trântă cu dușmanii săi politici. Desigur, nu e cazul să ne amăgim și să credem că ea însăși a produs aceste texte: după ce o auzim vorbind, e greu să presupunem că textul scris îi aparține; el este bineînțeles produsul unor consilieri de imagine și comunicare, a căror performanță discursivă nu este însă deloc departe de cea a stăpânei, așa cum se poate vedea din „stilul” bolovănos, pretențios și plin de greșeli de exprimare.

Există însă un aspect îngrijorător în puseurile scriitoricești ale doamnei Carmen Dan. Nefiind nici pe departe un talent literar, nefiind în același timp nici o persoană chemată să comunice în numele partidului, domnia sa o face în calitatea de ministru de interne. Ca persoană care a coordonat operațiunile din 10 august, care are în subordine forțe înarmate și informații sensibile despre cetățenii României, ca persoană ce acumulează în interiorul puterii capacități unice de reprimare a revoltelor și opoziției, intrarea sa în dialog cu unii dintre cetățenii români nu se face niciodată de pe poziții egale. Ar trebui să știe că poziția excepțională de putere pe care se află o obligă la infinite precauții în comunicarea publică și, mai ales, la o datorie de rezervă și de reținere în comunicare.

Nimic însă din toate acestea: pulanul textual al doamnei Carmen Dan lovește fără cruțare: desigur, nu cu gaze de această dată, nu cu bastoane, ci cu alte arme din dotare. Într-un text neobișnuit de lung pentru un ministru de interne, și de o aciditate de-a dreptul hialuronică, fără urma vreunei eleganțe, luând la țintă unul dintre politicienii opoziției, ea nu ezită să se folosească minciuni, insinuări, acuzații, ironii de prost gust, atacuri la persoană, pentru a încheia cu ticăloșia unei etichete de o josnicie antieuropeană cum rar putem întâlni la un înalt demnitar al statului român: „cu aerul de bruxelles atotștiutor”.

Textul acesta stă mărturie, în intenția construcției lui, pentru propaganda urii pe care o fabrică și o răspândește pe toate canalele puterea de la București: ura împotriva opoziției, ura împotriva unora dintre cetățenii României, ura împotriva Europei. Iar atunci când responsabil pentru aceste grave derapaje este însuși ministrul de interne, trebuie să fim conștienți și cât se poate de îngrijorați de faptul că 10 august nu a fost nici un accident, nici o excepție, ci doar punerea în practică punctuală a strategiei urii și a învrăjbirii dintre cetățeni. Pentru că dacă o persoană care poate să scrie așa cum o face doamna Carmen Dan despre un reprezentant al opoziției mai dispune și de instrumentele fizice și militare ale represiunii, ne va fi tot mai greu să ne dăm seama unde se află de acum granița dintre metaforele acuzatoare și acuzațiile din ordinele date, dintre figurile de stil și stiluri de reducere la tăcere a celuilalt.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dorin check icon
    Specimenul ăsta PSD ist nu merită să fie numită Doamnă.Nu este nici măcar o Țâță
    Analfabetă ,ci o Mare Javră.
    • Like 0
  • Marga check icon
    Nu cunosc textul criticat, deci daca citati sau parafrazati din el. Nu inteleg din titlul dumneavoastra ce ati vrut sa spuneti prin aciditate hialuronica. (Stiu ce este acidul hialuronic.)
    • Like 0
    • @ Marga
      Pai cred ca este o ironie la "imbunatatirile" estetice cu acidul in discutie pe care e vizibil ca dna ministru si le-a facut :)
      • Like 0
    • @ Marga
      Iată,stimată doamnă,comentariile secretarei din Videle,la adresa domnului Cioloș:
      „„Asa că, încercând marea cu degetul, domnul Cioloş a descins în periplul campaniei şi prin Teleorman, chit că avea dânsul ceva informaţii că pe acolo lumea nu prea îl apreciază! Ei bine, astăzi şi-a luat avânt spre Roşiorii de Vede şi, după ce a coborât din sferele înalte, monsieur Julien a constatat că acolo sunt drumuri bune, aspect care nu poate fi pe placul unui candidat contestat de teleormăneni. Probabil în programul său (foarte posibil o reeditare a lamentabilei platforme 100) are promisiuni că va umple ţara de autostrăzi”, a scris Carmen Dan pe Facebook.

      Totodată, ministrul de Interne a menţionat, în mesajul său, şi campania privind Cuminţenia Pământului, pe care a caracterizat-o ca fiind „un fiasco”. „Întrebarea este: Cum veţi reuşi, domnule Cioloş, (să construiască autostrăzi, n.r) atât timp cât singurul proiect al guvernării dumneavoastre a fost un fiasco total? Nu mai ştiţi care? Vă aduc eu aminte: sculptura lui Brâncuşi, Cuminţenia Pământului. Sigur aţi uitat, domnule Cioloş, la fel cum aţi uitat să daţi banii înapoi celor care au donat! (...) Trebuie să recunosc că sunteţi atipic. Întâi v-aţi bătut joc de toată România în 2016, cu aerul dumneavoastră de bruxellez atotştiutor, pentru ca astăzi să ţineţi lecţii de bună-cuviinţă politică teleormănenilor. P.S.: Pentru “sfântul selfie" de care nu vă puteti desprinde, încercaţi un zâmbet sincer. Pe români nu i-a impresionat niciodată falsitatea...”, a mai scris ministrul.”
      • Like 0
  • Frumos articol, in antiteza de stil cu discursurile Psd-istiilor.
    Avem o speranta, curând, la alegerile europarlamentare, o prezenta buna la vot poate va dărma castelul de cărți de joc al acestor comunistoizi fără scrupule.
    Un scor mic al PSD-ului va declanșa cutremurul in "teritoriu" si acest partid plin de rusofili lași îi va arunca la gunoi pe Dragnea si acoliții fără sa clipească, pentru a salva aparențele
    • Like 2


Îți recomandăm

Volodimir Zelenski 2025

Omul ăsta e deștept, dar nu într-un mod rece sau calculat. Are inteligența aia care vine din instinct, din simțul momentului. Când a început invazia rusă, toată lumea se aștepta să dispară din peisaj, să fugă undeva „la sigur”. În loc de asta, a rămas acolo, în Kiev, sub bombardamente, spunând simplu: „Sunt aici.” Câteva cuvinte, dar care au ținut o țară întreagă în picioare. A fost genul acela de gest care nu se învață din manuale .Ori îl ai, ori nu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cabana perfectă:

Cine nu s-a visat măcar o dată într-o cabană de munte cu vedere la pădure, cu miros de lemn proaspăt și liniștea aceea curată, ruptă de agitația orașului? Chiar dacă nu trăim permanent la altitudine, putem aduce atmosfera aceea în propriul nostru spațiu- fie că e o casă de vacanță, fie un apartament urban care vrei să respire mai mult aer de natură. Stilul de cabană modernă e o combinație rafinată între confort rustic și funcționalitate contemporană, o invitație de a trăi mai simplu, dar cu gust.

Citește mai mult

Petre Lăzăroiu

E momentul să vorbim serios despre cât de mare e o pensie mică. Și nu, nu încerc să glumesc cu voi, pentru că astea nu sunt timpuri amuzante, de fapt. Dar am văzut intervenția fostului judecător CCR, Petre Lăzărăroiu, la B1 TV spunând că pensia lui de 10.000 de euro nu e una atât de mare, dacă chiar stai mai bine și te gândești. Ca să nu avem vorbe la proces, îl voi cita exact pe domnul judecător, astfel încât să putem face o analiză cât mai specifică a situației: ”Cu 41 de ani de cotizație, pensia mea este puțin spre 10.000 de euro. La un salariu de 60.000 de lei, adică 12.000 de euro. Eu nu înțeleg de ce atâta tam-tam. Nu juriștii fac legea, parlamentarii fac legea.” Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Citește mai mult

Ilie Bolojan - 2024

E prima dată când Ilie Bolojan renunță la tonul defensiv sau neutru care l-a consacrat și s-a exprimat ferm la adresa pretențiilor social-democrate. Și în acest sens a răspunsul atacurilor venite din partea lui Sorin Grindeanu printr-o replică memorabilă: ”Eu pot să plec mâine, dar să mi se spună care sunt soluțiile geniale care corectează aceste lucruri și nu deranjează pe nimeni.”

Citește mai mult