Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Un bătrân = un bătrân

În răsdiscutatul subiect al pensiilor speciale, nu e vorba de pensii. Nici de contributivitate, nici de plafonare, nici de impozitare.

90% dintre pensiile zise speciale sunt ale militarilor. Deci, despre ce vorbim? Eliminarea pensiilor „nesimțite” înseamnă o confruntare directă cu armata.

Pe care PNL, urmând exemplul PSD din ultimii 30 de ani, nu o va declanșa niciodată. De ce?

Păi, deoarece cu armata poți să dai o lovitură de stat, ca aceea din 22 decembrie 1989, cu civilii, fie și cei de la 10 august, nu poți.

Din 16 decembrie până în 21, unități ale armatei române au tras în manifestanții împotriva regimului Ceaușescu. Din 22 decembrie, au fost împușcați oameni pentru ca uniformele kaki, împreună cu grupul Iliescu, să capete legitimitate de apărători ai țării atacate de „teroriști”.

În urma acestei mascarade sângeroase, armata și-a câștigat privilegiile pe care le are și astăzi.

Privilegii nemeritate. 90% dintre cadrele armatei stau în țară prin birouri și unități militare. Sunt foarte puțini cei care merg în zone de pericol de pe planetă. O fac de bunăvoie și pentru asta primesc niște lefuri bune. Sunt, și ei, niște români care muncesc în străinătate, cu nimic deosebiți de cei care lucrează în construcții, putând fi oricând victime ale accidentelor de șantier.

Pensiile speciale pentru magistrați însumează 7 % din total – și acestea sunt discutabile, dar nu are rost, câtă vreme grosul, cele ale militarilor, rămâne neatins. 

Cât despre faptul că legea dă dreptul multor inși în robă sau uniformă să iasă la pensie sub vârsta de 60 de ani, mergând până la 39-40, aceasta este o bătaie de joc la adresa statului și poporului român, care ar trebui să nu mai continue nicio zi.

Văd că nu spune nimeni această propoziție simplă: un bătrân = un bătrân, indiferent ce a fost în viață. Nevoile sunt aceleași: medicamente, operații, perioade în stațiuni de tratament, regimuri alimentare speciale, căldură în casă.

De aceea ar trebui, pur și simplu, să fie stabilită o pensie minimă garantată, calculată după acest „coș” al pensionarului și, firește, indexată cu inflația. La fel cum există alocația pentru copii, aceeași pentru toți.

Ce este peste, să rezulte din contributivitatea fiecăruia, potrivit salariului avut. În rest, niciun ban în plus, nimănui. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult

Cybersecurity

„Avem un exces de producție în anumite intervale orare- de exemplu, între ora 10 dimineața și ora 16, când panourile fotovoltaice produc mai mult. Responsabilitatea noastră, ca furnizor, este să dăm clienților tarife orare: când există surplus, energie mai ieftină; când există deficit, un alt preț. Responsabilitatea clientului este să-și adapteze profilul de consum. Dacă la ora 13 există surplus și eu îmi permit să ofer energia cu un preț mai mic, ar fi bine dacă și clientul s-ar educa să consume în acel interval- să pornească aspiratorul din casă sau mașina de spălat de la depărtare”, spune Radu Brașoveanu, Director Digital Solutions la PPC România (foto: Yau Ming Low / Alamy / Profimedia).

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Am tot spus-o și o voi repeta până problema va fi rezolvată: cea mai severă constrângere a economiei românești este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publică de sub 12% din PIB în 2006, anul dinainte de intrarea în UE, la 60% din PIB în prezent – o dinamică înfricoșătoare, care a atins apogeul în 2024, an fără crize sau evenimente excepționale, când deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB.

Citește mai mult