Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Un copil care s-a grăbit să fie om mare

La cireșe

Foto: Profimedia

Copilărie. Vreme dulce în care toți suntem stăpânii Universului și simțim că avem puteri nelimitate cu care să facem tot ceea ce ne dorim. Grijile sunt puține și avem convingerea că suntem centrul tuturor, că oamenii se rotesc în jurul nostru, îndeplinind așteptările pe care le avem. Nimic din ceea ce pare a fi rău nu are durabilitate, iar puterea binelui veghează asupra a toți și toate.

Ne petrecem mare parte din copilărie jucându-ne. Cu gândurile, cu emoțiile, cu senzațiile. Mai puțin cu jucăriile. Ne imaginăm fel și fel de lucruri și ne prefacem că sunt adevărate. Serotonina parcă-i izvor fără sfârșit, iar supărările trec imediat ce mama pupă. Nu putem fi triști, realitatea din jur pare că e construită pentru noi și, în funcție de prinții și zânele care apar, o modelăm și o facem mai frumoasă decât este.

Totul ni se dezvăluie treptat. Întâi deschizi ochii și respiri. Vezi doi uriași care se holbează la tine de parcă ai fi cea mai de preț bijuterie (nu că n-ai fi). Apoi trec zilele, îți plac căldura și sânul mamei tale, te cuibărești sub barba tatălui tău și singurul disconfort sunt țepii rămași de la ultimul bărbierit. Miroase a bucurie când apare biberonul prin preajmă și l-ai bea fără să clipești. Câteva imagini fugitive se derulează în fața ta și nu îți dai seama că există și noapte și zi.

Apoi începe să te doară ușor câte un dințișor, câte-o gingie. Deja mergi singur și culorile lumii pe care tocmai ai descoperit-o îți lucesc altfel pe suprafața oricărui lucru. Alergi, te împiedici, alergi iar, cazi și te trezești... băiat mare, așa cum spun bunica și bunicul în timp ce-ți mângâie obrajii. Deja realitatea pare mai greu de modelat. Sărutul mamei nu mai vindecă orice fel de rană și oamenii din jur par a fi niște străini.

Dar, totuși, ce veri, ce iunie și ce iulie, cu zile pline în care străbăteam drumurile din vecini. Cireșele sunt cea mai puternică senzație de plăcere pe care o știu și mi-o pot reproduce foarte ușor în minte. Îmi amintesc și bicicleta cu care năvăleam pe coasta asfaltată, lăsând vântul să îmi fluture perciunii. Toate acestea îmi lipsesc.

Pădurile din jur nu scăpau nici ele de gălăgia noastră, a cetelor de obraznici care turau motoarele la maxim (pet-ul pus la roată) și hoinăreau pe toate coclaurile, căutând balaurii și ielele din poveștile pe care doar bunica știa să le spună așa de bine.

Au trecut toate și trec și eu, copilul care nu mai vrea să se despartă de-acest om mare. Aș rămâne încă enșpe realități și-aș spune oricărui prichindel că să crești nu-i ca în basme. Cei reali suntem noi, cei mici și plini de viață, și mi-aș dori să pot trece la fel ca Moș Ene pe la fiecare, șoptindu-i să nu se grăbească... să devină adult.

Și eu sunt un copil, nu am dispărut încă. Dar am lăsat loc omului cel mare să crească. Știu că la un moment dat, totuși, va trebui să plec. Pentru că, atunci când ajungem maturi, rămânem doar cu amintirile.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult

Cybersecurity

„Avem un exces de producție în anumite intervale orare- de exemplu, între ora 10 dimineața și ora 16, când panourile fotovoltaice produc mai mult. Responsabilitatea noastră, ca furnizor, este să dăm clienților tarife orare: când există surplus, energie mai ieftină; când există deficit, un alt preț. Responsabilitatea clientului este să-și adapteze profilul de consum. Dacă la ora 13 există surplus și eu îmi permit să ofer energia cu un preț mai mic, ar fi bine dacă și clientul s-ar educa să consume în acel interval- să pornească aspiratorul din casă sau mașina de spălat de la depărtare”, spune Radu Brașoveanu, Director Digital Solutions la PPC România (foto: Yau Ming Low / Alamy / Profimedia).

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Am tot spus-o și o voi repeta până problema va fi rezolvată: cea mai severă constrângere a economiei românești este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publică de sub 12% din PIB în 2006, anul dinainte de intrarea în UE, la 60% din PIB în prezent – o dinamică înfricoșătoare, care a atins apogeul în 2024, an fără crize sau evenimente excepționale, când deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB.

Citește mai mult