Un moment trecut cu vederea din Parlament: asurzitoarea tăcere a senatorilor, după intervenția negaționistului Sorin Lavric

În 8 martie 2021 deputatul minorităţii evreieşti din România, Silviu Vexler, s-a adresat Senatului României pentru a transmite un Mesaj privind protejarea memoriei victimelor Holocaustului din România.

Prezenţa sa la microfonul Senatului – aprobată de biroul permanent al acestei camere – a fost cauzată atât de elogierea în plen a unui criminal de război, cât şi de existenţa în Senat a două proiecte de lege care „urmăresc să reintroducă indemnizațiile acordate de statul român pentru foştii legionari, urmaşii lor şi urmaşii foştilor criminali de război sau ai celor care au făcut parte din organizaţiile naziste”. Discursul a început cu citarea unor extrase din stenograme ale Consiliului de Miniştri, din 1941, prezidate de Ion, respectiv de Mihai Antonescu, care dovedeau deciziile privind deportarea şi eliminarea fizică a „elementului evreiesc” din România, precum şi masacrarea evreilor din Odesa. Apoi Silviu Vexler a arătat că „Toate aceste stenograme au un numitor comun, un participant activ la aceste şedinţe şi anume Mircea Vulcănescu, la momentul respectiv subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, persoana responsabilă, după cum reiese din restul stenogramelor, de jefuirea evreilor care erau deportaţi în Transnistria. Veţi găsi, dacă aveţi curiozitatea, în acele stenograme toate intervenţiile lui Mircea Vulcănescu pentru a operaţionaliza la maximum procedura de jefuire a acelor oameni care se îndreptau spre moarte. Nu este o opinie personală şi nici una care să judece activitatea lui Mircea Vulcănescu. Este pur şi simplu ceea ce scrie în stenogramele statului român. Mircea Vulcănescu este un criminal de război condamnat. Condamnat nu doar în perioada 1945-1948, imediat după război, condamnarea lui ca criminal de război a fost reconfirmată în 2019, acum doi ani, de către justiţia României democratice, de după Revoluţie. Deci rămâne şi în continuare un criminal de război, de pe urma deciziei căruia au fost omorâţi oameni nevinovaţi”.

Faptul că în Senatul României se încearcă „rescrierea istoriei”, prin elogierea legionarilor şi criminalilor de război şi prin proiecte legislative care urmăresc acordarea de indemnizaţii de stat foştilor legionari şi urmaşilor lor constituie „nu doar o umilire a victimelor Holocaustului şi a puţinilor supravieţuitori care mai trăiesc, dar şi o ruşine nu numai la adresa Parlamentului României, ci şi a României în sine” a conchis deputatul minorităţii evreieşti.

După încheierea mesajului rostit de Silviu Vexler, preşedintele de şedinţă, senatorul Alina Gorghiu (vicepreşedinte al Senatului) i-a dat cuvântul senatorului Sorin Lavric (AUR).

(De fapt, nu mi-a fost limpede dacă era o declaraţie politică pentru care senatorul se înscrisese anterior la cuvânt sau un drept la replică acordat ad-hoc. Pe înregistrare se aude preşedintele de şedinţă spunându-i înainte de a-i da cuvântul „Vă rog, domnule senator Sorin Lavric, aveţi cuvântul. Şi-o să vă rog să vă înscrieţi la luarea de cuvânt”. Dar nu am să mă opresc asupra acestui amănunt de procedură.)

Acesta nu numai că a reiterat intenţia de a continua să vorbească cu „veneraţie despre martiri, despre eroi şi despre acei deţinuţi politici a căror singură vină a fost că s-au opus comunismului”, ci a promis că va continua să facă astfel de elogii pentru că s-a dovedit că „este pe drumul cel bun”. Adresându-se deputatului Silviu Vexler, senatorul Sorin Lavric a spus: „Recurgeţi la acelaşi tertip facil şi anume îl stigmatizaţi. Fascist, legionar… Iertaţi-mă, nimeni nu vă mai ia în serios!”.

Nu am să mai citez din discursul senatorului AUR care – invocând faptul că un senator nu trebuie să dea socoteală nimănui pentru declaraţiile sale politice – nu a pregetat să facă trimiteri antisemite şi să utilizeze instrumentele clasice ale negaţionismului. De altfel, mesajul deputatului Silviu Vexler şi replica senatorului Sorin Lavric pot fi ascultate pe înregistrarea video de pe site-ul Senatului României. Arhiva Video, şedinţa din 8 martie 2021.

Cuvintele senatorului AUR nu m-au uimit, era de aşteptat să nu se „dezică nici o iotă”. În schimb m-au mâhnit şi m-au îngrijorat cele petrecute DUPĂ luarea sa de cuvânt.

Preşedintele de şedinţă i-a mulţumit senatorului AUR şi s-a adresat plenului spunând: „Vă rog să mă sesizaţi dacă cineva mai doreşte să aibă o intervenţie pe acest subiect. Dacă nu, mulţumesc domnule deputat pentru prezenţa în Senatul României şi vom continua ordinea de zi”.

Niciun senator nu a dorit să aibă o intervenţie pe subiectul umilirii victimelor Holocaustului din România şi nici al omagierii criminalilor de război condamnaţi. Desigur, un parlamentar nu poate fi tras la răspundere şi nu trebuie să dea socoteală pentru declaraţiile sale politice, dar el poate fi contrazis de cei care nu sunt de acord cu opiniile sale.

Urmărind înregistrarea şedinţei Senatului din 8 martie 2021, am nutrit speranţa că măcar un singur senator (prezent în sală sau online) avea să spună câteva cuvinte, să ia atitudine, pentru a dovedi că acum, în secolul XXI, Senatul României democrate şi membre UE, alcătuit din reprezentanţii poporului român, se delimitează de crimele regimului Antonescu şi de tentativele de reabilitare a criminalilor de război şi a ideologiei legionare. Să arate că senatorii României înţeleg că memoria Holocaustului din România nu este problema evreilor – a cărei dezbatere cade doar în sarcina deputatului acestei minorităţi – ci a întregului popor român, pentru că această tragedie nu face parte doar din istoria evreilor, ci şi a României.

Nu pot să nu mă întreb dacă tăcerea senatorilor a fost un semn al indiferenţei sau al aprobării?

Articol preluat de pe Baabel.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp