Foto: Guliver/ Getty Images
Ați citit știrea cu vasul de croazieră de la Princess Cruises de pe lângă coastele Japoniei pe care s-a găsit un caz de coronavirus acum câteva zile? Nava a fost băgată în carantină, ținută departe de țărm și azi, deja numărul de cazuri crescuse la 20. A acostat într-un final, dar puteau s-o mai plimbe așa o vreme, până să ajungă ca Olandezul Zburător și pasagerii cam cum erau băieții din echipajul lui Captain Jones din Pirații din Caraibe, care cu tentacule de caracatiță, care cu aripioare de rechin, care cu franjuri de coral.
Nu sunt specialist, poate medicii o să mă lămurească, dar cam la ce să te aștepți când ții 3700 de oameni închiși într-un spațiu zgârcit? Dogville corcit cu Eseul despre orbire al lui Saramago. Îmi aduc aminte când eram matroz și am prins o epidemie de norovirus pe un vas de croazieră ceva mai mititel (2500 de suflete) în Alaska, acum vreo 13 ani. Cam jumătate din echipaj era „la izolare” și cam tot jumătate din turiști nițel atinși. Se punea problema anulării următoarelor croaziere, până se dezinfecta tot.
Pentru cei ce au avut noroc să nu știe, cu norovirusul e așa: țâșnește din tine brusc, simultan și complet imprevizibil lichid sub formă de jet, prin două locuri, prin care de obicei intră, respective iese mâncarea. Acum mergi normal, frumos, în rochie albă de seară, că e formal night și vrei să-ți facă fotografii poze, în secunda următoare faci horc!. Și o iei la fugă prin tot restaurantul plin cu vreo 1000 de turiști, printre chelneri și fotografi, cu rochia în 50 shades of ochre, ca o Cenușăreasă, după care revii tot ca o furtună, că ți-ai uitat cheia de la cameră pe masă. True story.
Am frecat în croazierele alea cu clor de mi-a ieșit pe ochi, pixurile cu care semnau pasagerii să confirme plata, geamuri, pervazuri, tejgheaua de la galeria foto, clanțe, pe oriunde puteau pune mâna, din cinci în cinci minute. Ne ziceam că dacă nu ne omoară norovirusul, sigur ne omoară clorul. Am scăpat atunci, cum sper să scap și acum: mă spălam pe mâini ca ratonul și evitam pe cât posibil să-mi ating fața cu mâna. Măști chirurgicale n-aveam.
Apropo de măști, nu se mai găsesc nici aici. Sunt panicoși și japonezii. Ca după martie 2011, când dispăruse nattō din magazine, pentru că se răspândise zvonul că protejează organismul de radiații. Ne prinde sau nu coronavirusul, n-avem ce face decât să mai râdem puțin înainte, măcar nu-i noro, dacă pufnim în râs, nu ne umplem chiloții.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În bătălia cu disprețul a circa 75-80% din populația cu drept de vot a țării, PSD-ul a ales că armă boicotul general al tuturor inițiativelor de reformare a statului român și de împiedicare a societății de a intra pe făgașul vieții de normalitate. Astfel, a reușit să-și depună armele construite în timp, cu răbdare și profesionalism, în două arsenale. Unul la Curtea Constituțională și cel de al doilea la Comisiile parlamentare de specialitate, acolo unde orice inițiativă novatoare este, fie declarată neconstituțională, fie boicotată din start. Uneori, apelează și la divizia de blocaj numită atât de ipocrit, Avocatul poporului.
PS. Despre alegerea câmpului de luptă preferat de PSD, într-o postare viitoare.
Felicitari si sanatate!