Pot să înțeleg că ne e greu, dar nu pot să accept suspendarea rațiunii, a bunului simț. Nu am cum să accept dialogul cu oameni care nu vor, „nu vor să creadă”, fiind un principiu, un scop, nu o critică, sau o cale, nimic argumentat, nimic logic. Nu o dorință de a face ceva mai bun, sau mai bine. Nu pot decât să ascult de la mine, din Berceni, sunetul ambulanțelor, care nu sunt supuse „credinței” sau absenței acesteia în vaccin, în pandemie. Ci doar își fac datoria. Să ducă, acolo unde mai e loc, oameni care au nevoie, chiar și în ciuda „credinței” lor, de ajutor, de sprijin ca să rămână în viață. Asa că, doamnelor și domnilor doctori, personal medical, conducători de ambulanțe, vă mulțumesc vouă, în numele a milioane de români tăcuți, că ne sunteți aproape și uneori ne salvați de COVID, dar și de noi înșine.
Citiți și:
- Cristian Tudor Popescu: Educație prin frică și strâns cu ușa
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Constantin Noica spunea cândva „O casă bună nu se poate face cu cărămizi proaste”.
Din nefericire însă, vieţiile noastre sunt tiranizate prin consultarea agresivă a democraţiei plebiscitare (votul universal şi egal).
Atâta vreme cât 45% din populaţie are toaleta în curte şi trăieşte sub standardele de sărăcie, aceasta nu poate genera o clasă politică mai bună decât cea pe care o avem astăzi.
Vom evolua numai în măsura în care poporul, (misera plebs), nu va avea acces direct la decizie.
Votul universal şi egal ar trebui desfiinţat măcar pentru perioada de timp necesară igienizării clasei politice.
România are nevoie urgentă de o democraţie exclusiv a elitelor, manifestată prin votul cenzitar.
Şi cum o astfel de decizie majoră nu va putea fi aplicată decât după consultarea prin referendum (tot prin votul aceleiaşi gloatocraţii), evoluţia României va fi amânată la nesfârşit din motiv de inerţie perpetuă.
Acum vreo 30-40 de ani am citit o carte despre lagarele de concentrare naziste. Scuza adusa de multi nemti civili care au trait in perioada respectiva a fost: “Domle, n-am stiut de existenta lor.” Raspuns care nu m-a multumit niciodata. Cum adica, “n-am stiut”? Cand lagarele alea erau mari cat China? In fine, a trebuit sa se intample nenorocirea asta de virus ca sa inteleg raspunsul asta. Eu cred ca multi oameni refuza sa accepte o realitate care este prea crunta, prea oribila pentru ei, pentru capacitatea lor de intelegere. Neaga realitatea respectiva. Este exact ce fac multi dintre noi cand afirma: “virusul nu exista.”
Virusul exista, asa cum au existat si lagarele de concentrare. Ramane la latitudinea fiecaruia dintre noi daca vrem sa acceptam sau nu. Astia ar fi majoritatea. Altii, minoritari, sunt canalii care incearca prin orice mijloace sa profite de situatia respectiva. Si pe astia ii cunoastem, ca sunt usor de identificat.
Parerea mea. :-)