Va trebui să-i acceptăm. Ce am văzut și cu ce am rămas, dincolo de sparanghelia din Piața Victoriei

Foto Dan Mihai Bălănescu

Au reînceput protestele în Piața Victoriei. Doar că astăzi nu-i mai vedem pe tinerii („frumoși și liberi”) care încercau să scape România de PSD-ul lui Dragnea. Însă, nu sunt acolo nici pensionarii și sinecuriștii aduși din când în când de PSD pentru a apăra sistemul. Protestatarii de azi au un profil diferit, desprins parcă din reportajele cu care instituțiile media cu valențe de stânga încearcă să-i portretizeze pe toți votanții lui Trump sau pe cei pro-Brexit.

Trebuie precizat încă de la început că acești protestatari nu reprezintă un monolit. Din contră, au păreri care se bat cap în cap de multe ori. Unii sunt profund rusofili și încă se gândesc cu jind la era comunistă. Alții sunt mai degrabă ultraconservatori de dreapta. Cu toate acestea, ei sunt tratați ca un tot unitar de opinia publică datorită atitudinii lor antiglobalizare.

Frica și înverșunarea lor față de posibilitatea ca oamenii să fie controlați de forțe oculte îi obsedează, iar criza coronavirus n-a făcut altceva decât să le dea argumente. În primul rând, au văzut lideri mondiali schimbându-și discursul în mod categoric de la o lună la alta. N-a trecut neobservat faptul că la începutul crizei se spunea răspicat că măștile trebuie purtate doar de cei bolnavi și de personalul medical, pentru ca astăzi masca să devină obligatorie pentru toată lumea. În al doilea rând, au văzut că epidemiologii nu pot ajunge la un consens, fiecare prezentându-și varianta proprie sau chiar schimbându-și poziția în funcție de evoluția pandemiei. Chiar și în România, la finalul lunii ianuarie, atât profesorul Adrian Streinu-Cercel, cât și președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, au declarat că șansele ca noul coronavirus să ajungă la noi sunt reduse, iar la nici două luni distanță, românii erau obligați să stea în case sub amenințarea unor amenzi uriașe. Astfel, pe fondul slăbiciunii arătate de politicieni și experți, teoriile conspirației au ajuns în prim-plan.

Chiar dacă mulți vor afirma, pe bună dreptate, că atât liderilor politici, cât și epidemiologilor ar trebui să li se acorde credit dată fiind situația extrem de complicată și ambiguă în care ne aflăm. Pentru cineva care are deja concluzia în cap, bâlbâiala mondială din jurul pandemiei a fost un argument suficient de puternic pentru a reactiva frica față de o presupusă forță ocultă globalistă. Pe fondul acestei frici, au avut loc proteste și în state occidentale precum Germania și SUA. Totuși, de ce e mai interesant ce se întâmplă în România?

Motivul principal este că „anti-globaliștii" români nu păreau că pot face front comun. Anul trecut părea utopică ideea ca votanții lui Liviu Pleșoianu să împartă piața cu cei ai lui George Simion. De asemenea, în ultimul deceniu, discursurile eurosceptice și cele antiglobalizare erau tratate mai degrabă cu indiferență. Totuși, acest curent a prins forță în ultimii ani, iar azi constatăm cu stupoare că e în centrul atenției. Mai mult, uitându-ne către vest vedem multe partide populiste care au preluat discursul antiglobalizare sub diferite forme.

S-a scris mult atât în presa internațională, cât și în cea autohtonă despre pericolul reprezentat de populism. Abordarea a fost însă alarmistă, articolele fiind menite parcă să sperie publicul moderat de acest nou curent și să-i portretizeze pe „antiglobaliști" ca fiind niște nebuni periculoși. Ironic, putem spune că presa a apelat la instinctul de conservare al progresiștilor și moderaților. Ritmul de modernizare al societății, considerat de unii chiar prea lent, era pus în pericol de populiștii ultraconservatori, așa că aceștia au fost atacați furibund.

Această abordare i-a radicalizat pe mulți antiglobaliști, aceștia devenind defensivi și ignorând orice punct de vedere venit dispre cei care i-au demonizat. Mai mult, publicul moderat a preluat atitudinea ostilă și batjocoritoare față de această categorie, iar totul pare că s-a transformat într-o luptă între conformiști și nonconformiști. Întrebarea care se pune astăzi este încotro ne îndreptăm.

Țările occidentale ne dau niște indicii. Avem exemplul Poloniei și al Ungariei unde formațiuni politice consacrate au atras mare parte a acestui electorat printr-o schimbare de discurs. La polul opus este Marea Britanie, unde proaspătul partid Brexit a câștigat voturile euroscepticilor în alegerile pentru parlamentul european blamând modul în care partidele tradiționale abordează problema. Există și o variantă intermediară în Italia, unde partidul separatist Liga Nordului s-a metamorfozat într-o mișcare națională populistă care conduce în sondaje.

În România, deja am văzut o schimbare puternică de discurs în PSD între epocile Ponta și Dragnea. Nu e exclus ca în curând să vedem mici încercări în acest sens și din zona anti-PSD. Această veste s-ar putea să deranjeze, însă pentru evitarea apariției unui nou PRM, partidele și societatea civilă vor trebui să înceapă să îi ia în serios pe protestatarii din Piața Victoriei și pe susținătorii lor. Până la urmă democrația este despre diferențe de opinie și despre toleranță.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp