Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Vaccinul combate și prostia

Cristian Tudor Popescu

Nu m-am vaccinat încă. Mi-am așteptat rândul. Dar, după cum stau lucrurile, mă îndoiesc că voi reuși să mă înscriu pe 15 martie – oamenii vor să se vaccineze și vor asalta platforma pentru programări. Ceea ce mă îngrijorează în legătură cu imunizarea mea, dar mă și bucură.

Mă bucur că românii au rezistat propagandei feroce împotriva campaniei de vaccinare pe care o practică partidul Aurolacilor, senatoarea Balena Baliverna, mai ipocrit și mai perfid PSD, cu televiziunile aferente, precum și numeroasele grupuri de injectori de mesaje ale Kremlinului în România.

S-a încercat și se încearcă să fie speriați oamenii cu tot soiul de drobi de sare și riscuri mortale imaginare. Bineînțeles, vaccinurile occidentale sunt de la diavolul. Despre cele rusești sau chinezești, nicio vorbuliță de rău, dimpotrivă. În țările copleșite de gălăgia antimască și antivaccin domnește infernul – în uriașa Brazilie, unde manipularea e susținută chiar de președintele Bolsonaro, mor de covid 2 000 de oameni pe zi. În schimb, în Statele Unite, care dețin recordul mondial de infectări și morți din guvernarea Trump, în urma campaniei masive de vaccinare numărul de cazuri zilnice a scăzut cu 70% din ianuarie până în martie, iar decesele cu 40%.

În fața valului 3 al pandemiei, în România se strânge din nou șurubul restricțiilor. E posibil să ajungem, declarat sau nu, în situația de carantină totală, ca acum un an.

Of, Doamne, iarăși?!

Dar haideți să ne gândim dacă situația e aceeași. Și nu e. Pentru că atunci nu aveam nicio speranță la orizont, nu exista niciun vaccin. În mai puțin de un an, printr-un formidabil efort al științei medicale mondiale, avem vreo 10 vaccinuri, între care unele și-au demonstrat deja eficiența și lipsa de reacții adverse nonneglijabile. De aceea, aș compara această primăvară cu cea a anului 1945, când monstrul fascist mai făcea încă Răul pe planetă, dar se întrevedea anihilarea lui în câteva luni, ceea ce e posibil și cu bestia covid.

Prin urmare, cred că toate bâlbele, nepotismele, prostiile, cotonogelile interne ale actualei guvernări nu trebuie să ne demobilizeze de la a ne vaccina.

Firește, cu condiția ca autoritățile să asigure doze pentru toți doritorii, dincolo de cele câteva mii de lichele care ajung să-și aranjeze vaccinări peste rând.

Până și ceea ce s-a întâmplat în spitalul din Piatra Neamț și la „Matei Balș”, pentru care nimeni încă n-a dat socoteală, sau la spitalul județean din Sibiul Ralucăi Turcan și al lui Klaus Iohannis – dacă 15% din atrocitățile față de bolnavi apărute în presă se confirmă, e jale – poate să însemne un motiv în plus să te vaccinezi. Ca să nu ajungi la spital...

În ce mă privește, aștept vaccinul, cu masca pe figură, cu distanțare fizică și dezinfectare, cum fac de un an încoace, și voi respecta aceste reguli și după ce mă vaccinez.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon INDIA LIFE

În loc să ne pierdem timpul comentând destinul Americii (despre morți numai de bine) sau contemplând ficțiuni „indo-pacifice”, ar fi mai bine să începem să construim lumea indo-atlantică. Oceanul Indian, Marea Roșie și Marea Mediterană (cu Marea Neagră în nord) formează un continuum maritim – adică de departe cel mai scurt și mai ieftin coridor comercial care poate lega Asia de Sud (în principal India) și Asia de Sud-Est, de Europa. foto Profimedia

Citește mai mult

Psihologii trag un semnal de alarmă cu privire la proiectul de redefinire a profesiei lor: „Dacă un șofer lucrează într-un sat unde oamenii nu au bani, statul i-ar spune că el nu a condus niciun kilometru în acel an, deși a salvat vieți în fiecare zi!”

În prag de sărbători, pe sub radarul opiniei publice, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă (B708/2025) care promite să „organizeze” profesia de psiholog. În realitate, analiza documentelor și vocile experților din domeniu conturează un scenariu alarmant: un amestec de birocrație sufocantă, bariere financiare absurde și o centralizare a puterii care transformă Colegiul Psihologilor într-un „stat în stat”. sursa foto: Profimedia

Citește mai mult

sursa foto: Profimedia

Discuția despre legalizarea prostituției în România revine periodic, dar de fiecare dată ne împotmolim în aceleași prejudecăți. Ne place să moralizăm, să arătăm cu degetul, să ne prefacem că fenomenul nu există chiar dacă el este super-prezent și la vedere. Și în ciuda faptului că nu vorbim de ea, și că nu o legalizăm, România este, de vreo 30 de ani, în topul țărilor din UE care exportă lucrători sexuali.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon străzi in Bucuresti - iarnă 2026

„Poliția rutieră e ca și cum nu ar exista în România, nu are cine să aplice legile. E un fel de Mad Max pe străzi, sub blânda oblăduire a autorităților. Deficitul de infrastructură este și el important, însă vine pe planul 2.” (Circulație în condiții de iarnă în București, ianuarie 2026/ Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult