Vântul înghețat al schimbării: din clipa în care Dragnea va fi declarat nevinovat, vom începe noi toți ceilalți să fim vinovați

(Foto Inquam Photos/Adriana Neagoe)

Dacă am avea răbdare să citim măcar puțin despre istoria intelectuală și politică a anilor 30, am înțelege ce e pe cale să se petreacă în societatea românească în această perioadă.

Desigur, nu există din fericire nicio comparație posibilă între regimurile de teroare instaurate de Hitler sau Stalin și „diminuarea democrației” de la noi. Dar există similarități tulburătoare privind anumite transformări ale societății în întregul ei, iar faptul de a compara spiritul epocii și mecanismele politice de atunci cu cele de acum ne îngăduie măcar să vedem dimensiunea pericolului în care ne aflăm.

Mă voi opri aici foarte pe scurt la trei transformări subtile, dar ireversibile, pe care le descrie și Hannah Arendt în mai multe dintre cărțile ei, cu deosebire în Responsabilitate și judecată.

1) Intelectualii

Asistăm în ultimii ani transformări uluitoare ale unor intelectuali publici: nu este vorba doar de lașitatea care i-a cuprins mai încet sau mai rapid pe cei mai mulți dintre intelectualii români, îngăduind pseudo-intelectualilor mediatici, vedetelor din show-biz să devină manipulatori de opinie și să contribuie la pierderea generalizată a capacității de a judeca și de discerne, înlocuită fiind cu reacția emoțională, pătimașă, dogmatică și intolerantă. E perfect adevărat ce spune Arendt despre germanii anilor 30: „e mai ușor să condiționezi comportamentul oamenilor și să-i inciți să se comporte în felul cel mai neașteptat sau mai scandalos decât să-i convingi să tragă învățăminte din experiență, adică să înceapă să gândească și să judece”.

Dar, cum spuneam, nu este vorba doar de această lașitate care i-a făcut pe cei mai mulți complici pasivi sau activi ai unei puteri corupătoare. Ci și de transformări spectaculoase, de schimbări bruște de convingeri, de treceri într-un interval de doar câțiva ani de la apărarea unor valori la apărarea unei puteri, este vorba de înregimentări cu tot cu convingeri și credințe în slujba acelor puteri care subminează orice valori ale vieții în comun, ale dreptății sau libertății. De dragul banilor, al funcțiilor sau prestigiului, acești intelectuali lucrează cu sârg la baza ideologică a unei puteri jefuitoare și violente, care are nevoie de o mască de onorabilitate naționalistă, ortodoxistă sau de alt fel ca să-și poată realiza scopurile prădătoare.

2) Morala

Hannah Arendt se întreabă cum a putut o societate precum cea germană, bazată pe tradiții și valori solide, să se prăbușească atât de tragic în atât de scurt timp. Ideea ei este de o limpezime absolută: oamenii nu au renunțat la valori, ci au schimbat o morală care le părea slabă și decăzută cu una puternică și învingătoare. În clipa în care regimul nazist își încheiase munca teoretică de elaborare a unei ideologii atrăgătoare, au fost neașteptat de mulți cei care și-au părăsit pur și simplu vechile valori (protestante, conservatoare sau chiar liberale) pentru a adera la cele noi, naziste, moderne și eficiente. A fost ca un fel de update valoric.

În momentul în care noii ideologi ai puterii de la București își vor fi definitivat munca privind interpretarea binelui, cinstei, dreptății, patriotismului, credinței, familiei etc., societatea întreagă va putea bascula spre noile valori, în care referințele vor fi Dragnea, Voiculescu, Ghiță, Dăncilă, Tudorel și... continuați dvs. lista, că e mai lungă.

Ce se va fi întâmplat între primul moment și cel de-al doilea, adică oarecum în chiar intervalul în care ne aflăm acum? Va fi avut loc dezintegrarea morală, dezorientarea generalizată, în care nimeni nu mai pare să știe ce e drept și ce e nedrept, cine e bun și cine e rău. O uriașă mașinărie lucrează de zor la a ne convinge că morala după care ne conducem e strâmbă și că ea trebuie preschimbată, pe bani frumoși, dacă se poate în studiourile lor de televiziune, la redacțiile lor, în vilele lor de protocol, cu o morală nouă și viguroasă.

3) Responsabilitatea și vinovăția

O ultimă idee, care trebuie să se dezvolte pe larg într-un alt text. Atunci când avem în față o putere coruptă, ea va face tot posibilul să inducă ideea că toți suntem corupți. „Miile de oameni” închiși pe nedrept, riscul ca toți să ajungem la DNA, ideea că suntem cu toții un pic măcar hoți, mincinoși, corupți sau securiști – toate acestea fac parte dintr-o schemă clasică de diluare a responsabilității individuale, morale și legale, pentru dezastrul în care ne aflăm, într-o vinovăție colectivă, dar difuză și deci cu neputință de operaționalizat moral sau judiciar. O asemenea manipulare are două scopuri:

Mai întâi, de a demonstra că nu pot fi stabilite vinovății precise pentru așa ceva, pentru că este vorba de „istorie”, „destin” sau, cum spun unii prieteni, de „sistem”. Sistemul face și drege, el este imposibil de oprit, așa merg lucrurile, nu ai ce face, mai bine îți vezi de treaba ta.

Apoi, de a-i coborî pe cei cu adevărați vinovați până la nivelul omului de rând pentru a spune: dacă tu, X, contești că ești vinovat, atunci și eu, Dragnea, Ghiță, Udrea, cetățean ca tine, am dreptul să contest că sunt vinovat. Adică ori suntem cu toții vinovați și plătim toți, ori nu este nimeni vinovat și atunci nu plătește nimeni.

În aceste zile se încheie refacerea juridică a inocenței celor care au adus România în pragul dezastrului, pe fondul distrugerii justiției și statului de drept. De ce va fi dus acest proces până la capăt, fără vreo reacție de rezistență? Din motivele indicate la punctele 1 și 2. Lucrarea se desăvârșește sub ochii noștri.

Abia din clipa în care Dragnea va fi declarat nevinovat, vom începe noi toți ceilalți să fim vinovați, în feluri pe care nici nu le bănuim încă.