Îndelunga domnie a minciunii

Foto: Inquam Photos

Dacă reușim pentru o clipă să ne desprindem atenția de pe greșelile de exprimare ale guvernanților și de pe non-evenimentele cotidiene fabricate în nenumăratele laboratoare ale puterii politico-mediatice, vom fi poate capabili să avem priveliștea unui peisaj pe cale să se construiască în România.

E un peisaj cucerit și copleșit de minciună, ridicată la rangul de politică oficială. De câțiva ani încoace asistăm la pătrunderea în viața de zi cu zi și în obiceiurile oamenilor a minciunii, sub diversele ei forme. Oboseala, renunțarea, deturnarea atenției, evadarea în estetic și turistic au putut face cumva din minciună o obișnuință.

Până să devină strategie de cucerire a puterii totale și de păstrare a ei, minciuna s-a insinuat în viețile noastre prin tot felul de practici: plagiatul, omisiunea, înșelătoria, impostura, manipularea statisticilor, linșajul mediatic, dezinformarea, știrile false, adevărurile parțiale, evenimente fictive, contra-realități, dar și carierele inventate, dar și diplomele și studiile falsificate, concursurile trucate, posturile fictive, falsele competențe etc. Au fost minciuni brutale sau minciuni greu de sesizat, după cum au fost campanii sistematice de înșelare a vigilenței sau lovituri subversive. Cu toate au contribuit la ceea ce avem azi în fața ochilor: o societate sufocată și resemnată, dar funcționând în minciună ca în elementul ei cel mai natural.

Compromiterea educației (de la grădiniță până la doctorat) și discreditarea culturii (generale sau de specialitate) au ca efect slăbirea capacităților colective de a identifica minciuna și de a i se opune. Şi chiar atunci când ea este identificată, bunăoară în cifrele economice ale guvernului ori în declarațiile politice ale miniștrilor, ea nu mai stârnește decât cel mult scâncete de indignare, nicidecum revoltă publică sau furie populară. Oamenii nu mai au înzestrările intelectuale care să le dea fermitate și durabilitate în opoziția față de minciunile cu care sunt asaltați.

Dominația totală a minciunii înseamnă că au fost anihilate toate instanțele, individuale sau colective, personale sau instituționale, care ar putea să i se opună sau care ar putea să prezinte o versiune alternativă, cu același impact sau cu aceeași valoare, a faptelor trucate.

Dominația totală a minciunii mai înseamnă că producătorii ei s-au asigurat, cumpărând televiziuni și jurnaliști, că difuzarea ei tehnică nu poate fi egalată în întindere și în impact de nimeni altcineva. De asemenea, această dominație pretinde ca minciuna să fie întotdeauna prima versiune a faptelor, și în ordine cronologică, dar și din punctul de vedere al valorii și efectelor publice (10 august...). În același registru, să mai spunem că acolo unde minciuna domină, dezmințirea este lipsită de efect și, tardivă fiind mereu, este și inutilă.

Nu știm cum va evolua politic România în următorii ani. Nutrim speranța că măcar la alegeri ne vom putea descotorosi de o putere politică întemeiată pe înșelătorie și pe infracțiunea în raport cu orice adevăr. Dar chiar și în scenariul fericit că acești farseuri puternici și periculoși vor pleca, va fi încă foarte greu de înlăturat dominația minciunii. Pentru că această dominație nu doar că a permis unor agramați să preia puterea mințind mereu și fără ezitare, dar s-a și întemeiat pe o întreagă cultură instituțională și relațională a minciunii, pe complicități, tăceri și lașități care îi țin pe oameni împreună, strâns uniți în jurul posturilor, banilor, ratelor la bancă și intereselor.

Întrebarea cheie e, de fapt: cine va mai lupta împotriva acestei dominații? Câți mai sunt aceia și unde se află ei, ce putere au cei care vor și au mijloacele să lupte împotriva minciunii? Cum să-i convingi pe oameni să se bată pentru adevăr, dacă adevărul e împotriva propriilor lor interese?

Cum creăm utopia unui adevăr colectiv superior ca valoare și ca putere sumei tuturor minciunilor individuale?

Așa cum Germania a avut nevoie de decenii de asumare a responsabilității prin denazificare, așa vom avea nevoie și noi de ani mulți, mulți ani să „denazificăm” (sau să „destalinizăm”, dacă vreți) o societate ideologizată prin minciună, contaminată de impostură și falsitate. Dar cei mai numeroși dintre noi nu e sigur că vom prinde vremurile acelea, am trăit în minciună, vom muri în minciună. Iar copiii și nepoții noștri, când se vor deștepta, nu vor avea niciun motiv să ne înțeleagă și să ne ierte.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp