Viitorul medicinei sau medicina viitorului? E foarte posibil ca într-un deceniu un american să trăiască în medie cu 20 de ani mai mult decât un român

Foto: Guliver Getty Images

În ultimul timp am fost extrem de conectat la managementul sistemului mondial de sănătate. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că așa-zisele probleme majore care domină întregul spectru mondial, și anume suprafinanțarea sistemelor naționale de sănătate și lipsa sistemelor de măsurare a rezultatelor medicale unitare, sunt probleme secundare atâta timp cât evoluția medicinei atinge cote extrem de rapide, evoluția tehnologică transformându-se în revoluție tehnologică, iar cercetarea în bio-inginerie acumulează rezultate pe cât de rapide, pe atât de surprinzătoare.

Intervine aici dilema principiilor de management, care au de ales între concentrarea pe problemele curente, pe de o parte, și conectarea continuă la evoluția sistemului, pe de altă parte. Prima componentă nu poate fi neglijată cu niciun chip, însă nimeni nu poate risca să o neglijeze pe cea de-a doua. Pentru ca un manager să poată mixa cele două categorii de componente, acesta trebuie să fie ambidextru, iar atenția lui să fie alocată extrem de judicios către o anumită componentă la un moment dat.

Despre ce este vorba de fapt? Despre faptul că în timp ce noi ne zbatem în mocirla politică a dezorganizării și corupției generalizate, lumea evoluează într-un ritm uimitor. Se calculează că în fiecare an, speranța de viață crește cu trei luni la nivel mondial, cu o evoluție accelerată în unele țări și cu una moderată în altele. Este foarte posibil ca în zece ani de zile, diferența între speranța de viață națională și cea a lumii civilizate să atingă cota incredibilă de 20 de ani. Adică, un american să trăiască în medie cu 20 de ani mai mult decât un român. 

Fiecare dintre noi își spune probabil că asta nu îl afectează pe el, pentru că ar avea șansa să se trateze în țări civilizate. Însă adevărul este că asta ne afectează pe toți, pentru că speranța de viață nu se îmbunătățește numai tratând cazurile extreme, ci tratând timpuriu cazurile uzuale într-un fel în care nu i se permite afecțiunii să ajungă la o rezolvare chirurgicală.

Aceasta este miza sistemului român de sănătate și a subdezvoltării lui. Acesta este rezultatul ascuns al corupției, rezultatul ascuns al intereselor personale, al nepotismului și al obținerii de influență pentru un trai mai bun al celor ce stăpânesc sistemul. Putem oare să nesocotim acest aspect? Putem sau nu, rămâne de văzut. Ce este evident însă, este că viteza cu care avansează îngrijirea sănătății este în continuare uluitoare. Să luăm numai exemplul tratamentelor cu celule stem. Acestea se adresează unui spectru din ce în ce mai larg de afecțiuni. Practic, dacă ai căuta în fiecare zi noutăți privitoare la astfel de tratamente, în fiecare zi lista s-ar lărgi cu încă și încă o afecțiune. Astăzi avem tratamente promițătoare privind afecțiunile neurologice, accidentele spinale, diabetul, afecțiunile cardio-vasculare și chiar cancerul sau leucemia. Curios este faptul că progresele cele mai uimitoare se fac în țări în care legislația este mai permisivă, cum ar fi Mexic, Tailanda, China și chiar Ukraina. Țări mai puțin dezvoltate au ocazia să scurtcircuiteze sistemul și să obțină tratamente revoluționare profitând de experiențele acumulate de state dezvoltate.

Oricum ar fi însă, avem ocazia să rămânem ancorați în discuțiile noastre politice despre cele câteva spitale regionale, fiind o sursă uriașă de profit pentru partide cărora li s-au retezat alte surse de finanțare. Avem ocazia să admirăm construcția în Turcia a câtorva spitale uriașe cu costuri totale de miliarde de dolari și să mimăm o rezolvare prin înlocuire a sistemului nostru putred, în timp ce populația noastră moare încet, trecând pe lângă șansa de a se bucura de evoluția globală care se traduce în îmbunătățirea condițiilor de viață.

Este, de asemenea, de ajuns să vorbim despre telemedicină, care elimină obligația prezenței pacientului în cabinetul unui anume medic. În cazul numelor mari, locul în care se află medicul devine irelevant și, în aceeași măsură, dispare problema plecării medicilor români peste granițe. Un dezavantaj se transformă în avantaj. Medicii care pleacă deprind competențe pe care apoi le exportă înapoi în țară. Cu riscul de a-mi atrage oprobiul public, cred că ar trebui să încurajăm plecarea medicilor buni cu obligația de a întoarce experiența acumulată în câțiva ani. Nu cred că există altă cale de a învăța, de a scurtcircuita curba învățării naționale. Dacă vom sta și ne vom văicări în continuare, nimeni nu ne va oferi pe tavă tratamente revoluționare din milă. Cu alte cuvinte, va trebui să le căutăm, va trebui să le importăm, iar sistemul va trebui până la urmă să cedeze. 

Ca să modernizăm infrastructura va trebui să ne modernizăm mai întâi abordarea. Pentru a rezolva problemele, poate este nevoie de o cale mai inovatoare decât cea cu care ne-am obișnuit de ani de zile. Nu avem o școală performantă de medicină, ci avem o școală de medicină tradițională. Învățăm bazele medicinei. Performanța se obține prin cercetare. Nu avem decât câțiva medici excepționali care din diverse motive stau și lucrează în România. Pentru ei, este datoria noastră să facem imposibilul. Știu, este o șansă extrem de puțin probabilă și îndepărtată, însă avem oportunitatea de a ne îndrepta atenția către medicina viitorului și de a investi timp în această direcție. Este vorba despre minți luminate, care în pasul doi, după ce au renunțat să se uite la televizor, să se concentreze pe viitor. Avem șansa să trăim mai mult și mai bine. La urma urmei, asta ne dorim cu toții.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp