Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Mama lui Silviu este foarte îngrijorată

Mamă și copil, la spital

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

De ceva timp, a observat nişte tulburări în comportamentul copilului. Nu le-ar numi crize pentru că nu este familiară cu terminologia, iar cuvântul „criză” ştie că înseamnă ceva acut, ceva care pare grav. Nu, mai degrabă cel mic simte în nări un miros urât ori de câte ori i se întâmplă acel „ceva”. La început nu a luat în seamă problema, însă în ultimele zile a început să se întâmple mai des. Chiar cu o noapte înainte, Silviu i-a spus din nou că miroase ceva foarte urât... A hotărât să vorbească cu medicul de familie, iar acesta a trimis-o la un specialist neurolog. Ce are neurologia cu mirosul la urma urmei?

A mers întâmplător la un spital integrat, fără să ştie unde a nimerit. Şi-a făcut programare online şi la ora stabilită era la uşa cabinetului. Nici nu ştia ce urmează să îi spună medicului... A fost invitată înăuntru de un domn foarte amabil. Cu zâmbetul pe buze, acesta a început să întrebe lucruri generale: cum merge şcoala, dacă se întâmplă ceva deosebit sau e totul la fel ca pe vremea noastră. La un moment dat, i-a cerut băieţelului să descrie senzaţiile când mirosul apărea de nicăieri. Cu calm, a început să noteze câteva cuvinte şi, după ce a terminat, a cerut copilului să completeze o fişă în care căţelul încerca să ajungă la un os parcurgând un întreg labirint.

A luat-o pe mama lui Silviu într-o parte şi i-a spus să nu se îngrijoreze, dar ce i se întâmplă copilului seamănă cu nişte crize epileptice. Vor trebui ca, împreună, să investigheze în continuare cazul şi să ajungă cât mai curând la o concluzie. I-a prescris un medicament şi a început să îi deseneze foaia de parcurs: o vizită la RMN unde medicul imagist trebuie să facă nişte explorări funcţionale, apoi o vizită la endocrinolog. Înapoi la el şi apoi probabil o vizită urgentă la neurochirurg. Totul nu trebuie să dureze mai mult de două zile şi toate investigaţiile trebuie să aibă loc în aceeaşi clădire.

Totul a mers ca la carte. În mod curios, de câte ori intrau într-un cabinet, femeia încerca să explice motivul vizitei, însă explicaţiile ei erau întâmpinate de un zâmbet înţelegător şi de remarca: „Știm despre ce este vorba. Nu vă faceţi griji, vom investiga totul foarte atent.” Înainte de vizita la neurochirurg, neurologul a sunat-o şi i-a cerut să aştepte până a două zi. Urma o întâlnire multidisciplinară şi, după aceasta, urma să o sune din nou. Ziua următoare a fost invitată la o întâlnire cu neurologul şi neurochirurgul. A aflat cu stupoare că totul era cauzat de o tumoră cerebrală. Medicii erau calmi şi zâmbitori. Au asigurat-o că operaţia nu era mai gravă decât scoaterea unui apendice şi că în trei zile urma să se întoarcă cu Silviu acasă, iar după alte 10 zile să îşi reia toate activităţile obişnuite.

Un caz medical în care deznodământul este fericit. Ar fi putut însă să nu fie așa. Cu o lună înainte, mama lui Silviu s-a dus cu el într-un spital în care procedurile nu sunt foarte clare. Așa cum îi recomandase medicul de familie, femeia s-a dus la un neurolog. La uşă aşteptau deja 15-20 de persoane. Se pare că era vorba de un medic foarte bun. În jurul prânzului, obosită de atâta aşteptare, a reuşit să intre - câtorva pacienţi mai în vârstă făcându-li-se milă de copilul care, obosit fiind, îşi pierduse răbdarea. Medicul se uita în jos. Aparent citea ceva. Apoi a sunat telefonul. Ceva legat de seara respectivă. Se pare că biletele la teatru erau într-o poziţie proastă şi soţia îi cerea să le modifice. A mai dat două telefoane, se pare fără rezultat. În sfârşit, şi-a ridicat privirea şi a întrebat care este scopul vizitei. Auzind explicaţiile neconvingătoare, i-a spus mamei lui Silviu că în acel cabinet veneau pacienţi cu probleme grave şi concrete: ameţeli, dureri de cap... În acel moment, pe masă a apărut timid plicul, moment în care medicul a devenit mai interesat. I-a recomandat femeii un CT. RMN era prea scump şi oricum şi cei de la CT trebuiau să mănânce o pâine. Au ieşit din cabinet şi au mers acasă. A două zi au început telefoanele pentru a afla care e cea mai bună soluţie pentru CT. A sunat un văr despre care îşi amintea că făcuse aşa ceva o dată pentru probleme cu spatele. Din păcate, centrul medical se mutase, dar asta a aflat abia a doua zi când a mers până acolo că să întrebe. Au mai trecut câteva zile şi starea copilului se agrava simţitor. Au început şi nişte mici tulburări de memorie, ceea ce părea şi mai grav. A găsit şi un CT, dar nu a mai putut face programare la neurolog decât peste o săptămână. Când a ajuns acolo, copilul era destul de grav. A mers fără el şi a primit recomandarea să facă totuşi un RMN, CT-ul nefiind foarte relevant în astfel de cazuri. A urmat o întreagă epopee odată ce medicul imagist a detectat tumora. O zi până la un neurochirurg tânăr şi încă o săptămâna până la un neurochirurg senior. Acesta a dat din cap şi a spus foarte grav că nu crede că se poate face ceva. Copilul părea condamnat...

Mă opresc aici. Nici eu nu mai pot să scriu mai departe. Aceasta este diferenţa între un spital cu management profesionist în care medicii lucrează, în echipă, în interesul pacientului, după eforturi de ani de zile, şi un spital în care nu există niciun sistem şi în care pacientul este în bătaia vântului, la mâna sorţii şi a căutărilor pe internet. Este diferenţa între 12 zile uşoare şi 3 luni de groază. Diferenţa între reluarea imediată a activităţilor normale şi aparenta dispariţie a bolnavului din societate. Diferenţa dintre o îngrijorare normală a unei mame şi un sentiment de încredere care i-a fost redat imediat şi sfâşierea sufletelor tuturor celor implicaţi din partea familiei. Diferenţa dintre un management care ştie ce are de făcut şi unul care se ocupă de aprovizionarea cu dezinfectanţi ieftini şi săpun lichid subţire. Cel mai interesant lucru este că vorbim despe acelaşi neurolog în ambele situaţii. Acelaşi om, motivat în mod diferit.

La urma urmei, este vorba despre diferenţa între ordonanţa dată de Ministerul Sănătăţii acum câteva luni în privinţa managementului de spital şi felul în care a funcţionat sistemul până acum. Domnilor şi doamnelor deputaţi şi senatori, ştiţi oare această realitate? Sunteţi avizaţi atunci când rezistenţa sistemului vă spune că noua ordonanţă (OUG 79/2016) strică apele existente şi că anumiţi profesori vor fi foarte deranjaţi? Ştiţi câtă suferinţă provocaţi în continuare? Ştiţi că rataţi şansa lui Silviu de a fi din nou un băieţel normal?

Este de datoria noastră, a celor care încercăm să ameliorăm dezastrul din sănătate, să va spunem adevărul aşa cum este el. Sper din tot sufletul că mesajul meu va ajunge la dumneavoastră. Sper că măcar câţiva va veţi gândi încă o dată şi nu veţi spune că sunt nişte interese ascunse ale mele şi ale altora de a discredita sistemul actual. Oricum, ne facem datoria de a spune. Este tot ce putem face.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "Domnii" parlamentari și guvernanți stiu, adică știau paraziții de la psdalde, foarte bine ce se întâmplă peste tot în țară. Numai că, atunci când este vorba despre ei sau a lor lor ei se "descurcă" cu totul altfel. Ei au acumulat, fraudulos, averi impresionante și au oricând bani pentru orice, au asistență medicală deosebită față de "omul de rând", ei sunt " aleșii ". Aleșii cui mama dracului dacă nu a celor mulți și ignoranți si ignorați? Acest " fenomen" negativ este în gena românului. Doar când simte biciul pe spinare se comportă altfel, indiferent de categoria socioprofesională din care face parte. Sunt și excepții, e adevărat, dar tocmai astea par a anormale, surprinzătoare și sunt tratate de ai lor cu dispreț. De, "strică piața"!
    • Like 1
    • @ Zugravu Mircea
      maripos check icon
      Toti oamenii se "dreseaza" cu biciul. Deosebirea intre noi si vestici e ca pe ei s-a folosit biciul de multa vreme, consecvent, iar acum gresesc mai rar de frica biciului, nu ca i-ar mustra constiinta. Suntemanimale, iar singura cale de a fi civilizati e pedeapsa. Doar ca la noi se aplica discretionar.
      • Like 0
  • Da, din păcate exemplele cu astfel de diferențe nu sunt puține. Am trecut și eu prin așa ceva! Sufăr de tetrapareză spastică, sau mai exact - Maladia Little, boală care s-a agravat mult în timp. Tratamentul făcut consta în Lioresal și Liryca. Înaintând în vărstă am început să am probleme cu prostata, dar și cu colonul. Tratament pentru ele: Omnic și Avodart, respectiv - Pentasa.
    Problema era că mă simțeam foarte rău, în special din punctul de vedere al prostatei: urinări dificile, incomplete, dureri abdominale intense începând cu zona inghinală în sus etc.. Luni de zile am luat, periodic, pe lângă medicamentele precizate mai sus, fel de fel de antibiotice, evident, la recomandarea urologului, la care mergeam în cabinetul său particular, unde de fiacare dată după ecografie îmi spunea că prostata nu este atât de mărită, n-ar trebui să am problemele pe care le tot reclamam. În disperare de cauză, m-am apucat să studiez în amănunțime prospectele tuturor medicamentelor pe care le luam. Concluzia a fost că cele pentru prostată se băteau cap în cap cu cele pentru tetrapareză! Soluția am stabilit-o tot eu: am renunțat total la medicația antispastică! De atunci am niște dureri nurologice generale îngrozitoare, abia dacă mai pot merge (mă folosesc de un cadru de mers și de un scuter electric în exterior), dar am scăpat cât de cât de problemele pe care mi le făcea prostata.
    Acum, în spiritul celor relatate în acest articol - pentru rețeta anuală nu m-am mai dus la cabinetul particular al urologului, ci am fost tot la el, dar în policlinică, aveam de gând să-i relatez cum am ajuns eu să fac pe medicul, deși sunt chimist. După o așteptare de mai bine de 4 ore, îmi vine în sfârșit rândul, dar odată cu mine au mai intrat încă trei pacienți. Când asistenta a văzut ce voiam, m-a apostrofat că de ce am stat atât la ușă dacă venisem doar pentru reînnoirea scrisorii medicale pentru încă un an, de parcă eu trebuia să visez că puteam intra înaintea tuturor pentru așa ceva. Așadar, dacă la cabinetul său particular am avut parte de fiecare dată de o consultație amănunțită, acum, același medic discuta cu ceilalți trei pacienți în același timp. Evident că eu n-am mai apucat să-i relatez cazul meu în noua ipostază, omul nu avea deloc chef să mă asculte! Am plecat dezamăgit. Ei, cam asta-i diferența între policlinică și cabinetul particular al aceluiași medic! C-așa-i românu'!
    • Like 1
  • Alex Mag check icon
    Buna ziua,
    Fiind o platforma particulara se pot face publice numele spitalului si a medicului.
    Legea lui Murphy - faptele bune trebuie pedepsite.
    Multumesc.
    • Like 1
    • @ Alex Mag
      maripos check icon
      Si daca era o platforma publica se puteau face publice, daca se pot proba cu dovezi (prescriptia medicului, care n-are habar ce prescrie, prospectul medicamentelor etc)
      • Like 0
  • Victor66 check icon
    Nu ne-ai lamurit cum este cu ONG-ul.
    • Like 0
  • Cred ca nu s-a dus la un spital din tara noastra ! Am senzatia ca si in Bulgaria isi dau mai mult interes , nu mai vorbesc de Ungaria !Daca a fost la un spital privat , precis a fost la Regina Maria ! Medicul nostru de familie e din aceasta retea si acesta e modul lor de a se purta cu pacientul , nu-l lasa sa se descurce singur , ci ii recomanda cabinete si medici pe tot parcursul investigatiei.
    • Like 0
  • La ce spital privat a fost?
    • Like 0
  • Dupa ore de asteptari pe holuri si neatentia acordata de medicul la care ai reusit sa intri, cel mai tare ma deranjaza lipsa comisiei interdisciplinare unde medicii sa discute intre ei. Pacientul trebuie sa mearga cu un morman de investigatii facute prin diverse locuri si sa povesteasca fiecarui medic cam ce a retinut si inteles el. Ai senzatia ca pe nimeni nu intereseaza sa vindece pacientul ci doar, formal, isi face strict datoria de a te primi in cabinet.
    • Like 2
  • Pot spune ca am intalnit si eu medici care nu au uitat ca au jurat sa si faca datoria ,pe parcursul investigatiei fiului meu ,care facuse si el doua crize.Insa s a dovedit a nu fi epileptice.Cauza fusese temperatura.
    Asa ca mai sunt si profesionisti nu numai uscaturi, la spitalul Obreja si dr. Neurolog din Constanta la care am fost initial
    Va spun asta pentru ca am tradus analizele copilului si le am trimis in Turcia ,de unde am primit aceelasi raspuns.
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult
text: Ionuț Pătrăhău / voce: Claudiu Pândaru
sound-bars icon