Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Viorica Dăncilă: „Am scos țara din noroaie”

Viorica Dăncila, Asociatia Comunelor

Foto: Gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă a susținut, la întrunirea Asociaţiei Comunelor din România, că Guvernul a reușit să scoată țara din noroaie cu ajutorul programului PNDL 1, implementat pe vremea în care Liviu Dragnea era ministrul Dezvoltării. 

„Avem nevoie de politici unitare coerente, adaptate spaţiului comun european şi pentru aceasta trebuie să găsim împreună soluţiile necesare pentru dezvoltarea comunităţilor pe care cu onoare le reprezentaţi. Anul trecut am participat în premieră la acest eveniment şi am prezentat principalele obiective pe care atât eu, cât şi Guvernul pe care îl conduc dorim să le îndeplinim cu privire la susţinerea autorităţilor locale, în special cele din mediul rural şi astfel permiteţi-mi să vă prezint o scurtă informare cu privire la realizările noastre din anul 2018. Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul preşedinte Liviu Dragnea, mi-a dat certitudinea ca acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Cu ajutorul acestor programe am scos ţara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic”, a spus Viorica Dăncilă, citată de Digi24

Ea a precizat că peste 70 la sută din finanţarea din PNDL 1 şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune. „ Printre investiţiile în mediul rural avem 2.689 sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, 1.776 unităţi de învăţământ, din care 880 de creşe şi grădiniţe şi 3.948 drumuri, poduri şi podeţe”, a declarat ea. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "NU am scos țara din noroaie dar am reușit să o băgăm în căcat". Asta a vrut, de fapt, să spună, dar s-a încurcat, ca de obicei, în hârtii.
    • Like 0
  • Minciuni si lozinci.Chiar in timpul discursului intr-o localitate "scoasa" din noroi un crestin nu putea fi inmormantat deoarece tractorul (pentru a intelege cat de inalt era noroiul) s-a impotmolit si nu a mai ajuns la cimitir .Iar ascultatorii (primari) sunt niste marionete docile care in loc sa sustina cauza comunitatilor care i-au votat au intrebat ce se mai aude de pensiile lor speciale.Deci ...despre ce vorbim? Interesul personal mai presus de orice.
    • Like 1
  • Dezarmare si pace, va spune ceva...................
    • Like 0
  • Cred ca d-na Dancila vorbeste de strazile neasfaltate si pline de noroaie de mai peste tot in Romania in special toamna si iarna( cand ploua sau se topeste zapada) Dar nu stiam ca de cand sunt la putere s-au apucat de asfaltat strazile...poate si pentru ca stau in strainatate si vin in Romania cand timpul e bun si " noroaiele" nu sunt atat de mari .
    • Like 0
  • 2200 scoli sunt cu toaleta in fundul curtii. viitorul ne e in rahat.
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Cred că se referă la noroiul din capul ei ?
    • Like 1
  • "Am scos țara din noroaie". Să recapitulăm : nu mai sunt drumuri de pământ în țara românească, toate ulițele satelor, chiar și cele risipite pe munte, sunt măcar pietruite, toate strazile din orașele patriei sunt asfaltate sau măcar pietruite. Așa să fie? Realitatea este cred eu, alta. Noroiul este încă parte importantă din viața românilor fie că locuiesc la oraș, fie că locuiesc la sat.
    • Like 0
  • Cristi check icon
    Error 0Xc000021A
    Reset!
    • Like 1
  • Mhm! Si marmota...
    • Like 1


Îți recomandăm

Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu. Sursa foto Inquam Photos

Premierul demis, alături de cabinetul demis (prin moțiune de cenzură votată în Parlament acum mai bine de 5 luni) „TREBUIE” să-și dea demisia. Aceasta este una dintre cele mai mari aberații, repetată la nesfârșit de televiziunile care se îmbuibă cu bani de la bugetul de stat, via partidele românești beneficiare ale subvențiilor din fondurile de la buget („cheltuieli cu propaganda”).

Citește mai mult

3 zile in septembrie

Am vorbit cu Tudor Giurgiu pentru a afla cum a fost experiența filmării unui film în 7 zile și mi-a spus că a fost una foarte intensă, dar foarte eliberatoare. Mi-a spus că un film necesită un timp de documentare, în care se așteaptă aprobări, dosare și finanțări, dar în acest caz “trebuia pur și simplu să-l facem”. L-am întrebat și despre lucrul cu actorii, iar răspunsurile lui m-au bucurat, pentru că am văzut cât de important este pentru el actorul și câtă liberatate îi oferă. Mi-a spus că nu crede în actorul executant și că îi place să fie surprins de un actor care duce personajul pe o rută la care el nu s-a gândit.

Citește mai mult