Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Vremea zarvei noastre

Elevă tristă în fața școlii

Eram prin clasa a șasea, când profa de română ne spunea o chestie pe care n-aveam s-o uit niciodată: ”Când țipăm nu ne aude nimeni, iar când suntem furioși suntem slabi. Cine vorbește încet și își păstrează cumpătul câștigă orice conflict.” 

Sigur, se întâmpla în contextul în care, adesea, ne contraziceam la clasă pe anumite teme și toți simțeam nevoia să ne spunem părerea în același timp. Și, ca să fim auziți, de obicei, vorbeam cu toții mai tare decât ceilalți, astfel că întreaga clasă avea aspectul unui stup de albine deranjat de vreun prădător. 

Anii au trecut și viața m-a mai pus în contexte în care voiam să mă aud vorbind în mulțime. Și, deși tentația de a mai striga pentru a mă face auzită, mereu a existat în mintea mea vocea profei de română, care îmi spunea că da, pot să țip, dacă asta simt, dar conștientă de faptul că tonul ridicat e cel mai garantează eșecul în orice confruntare.

De câteva luni, privesc cu interes tot ce se întâmplă în mediul online: revărsarea de ură, tonurile ridicate, vorbitul simultan, reflexul de a ne lovi unii pe alții. Și am în minte același gând: ”Dacă toată lumea țipă, cine câștigă la final?” 

Probabil cel care tace, ascultă larma și învață ceva din ea. 

Aud pe mulți în aceste zile spunând că libertatea de exprimare ne-a fost suprimată. Că nu mai avem dreptul să spunem ce vrem, de grija unei cancelări eventuale, de care se tem, în egală măsură, influencerii și oamenii normali la cap. Și mă uit la oamenii ăștia care spun că nu au libertate de exprimare, deși urlă pe toate platformele cu aceeași energie, deși scrie toată lumea orice dorește, înjurând sfinții și dumnezeii de toate culorile, mamele și copiii, proiectând ura în toate direcțiile, fără limite. Și îmi amintesc că îmi spunea mama că pe vremea ”aia” (că la noi în casă numele lui Ceaușescu și al regimului său nu s-a mai spus niciodată după 90) nu puteai să faci nici măcar o glumiță despre șeful statului, că ajungeai prin vreun subsol să dai socoteală.

De fapt, niciodată în istoria noastră, n-a mai fost atâta libertate de exprimare ca acum. Și o au toți, de la cel mai amărât bețivan al satului la academician. Toți pot spune orice, oriunde și oricât. Și tocmai pentru că toată lumea poate, toată lumea strigă. Și fiecare cuvânt, fie al bețivanului satului, fie al academicianului, naște reacții. Iar toate se aud aproape la fel de tare. 

Societatea de azi seamănă foarte bine cu clasa mea de atunci, din clasa a șasea. În care fiecare dintre noi avea ceva de spus și, ca să se asigure că toată lumea aude, încerca să țipe mai tare decât toți ceilalți. Și nu se mai înțelegea nimic.

Dar noi, atunci, în mod aproape miraculos, am auzit vocea caldă și temperată a profei de română, care ne-a spus că dreptatea nu e, de obicei, de partea celui care strigă. Și nici victoria. Și, ca prin farmec, pentru câteva minute, în clasă s-a făcut liniște. Iar noi, care ne contraziceam până atunci de minute bune, ne-am privit zâmbind unii pe alții. Chiar copii fiind, am înțeles că ne plăcea subiectul dezbaterii la fel de mult, dar ne puteam exprima și ridicând, în mod civilizat, mâna. Și cred, cu mintea de azi, că aceea a fost poate cea mai bună lecție de dialog social pe care am primit-o vreodată. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pentru așa ceva trebuie bun-simț și ceva minte, un fel de superputeri azi.
    • Like 2


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult