Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Weltanschauung Gheboss

Obscenitățile din cântarea solistului Gheboasă la festivalul UNTOLD au stârnit trei feluri de reacții: 1. Indignare + deplângere moral-culturală față de „tineretul din ziua de azi”. 2. Solidaritate cu Gheboasă – „Toți vorbim urât, toți înjurăm, el a făcut-o pe scenă”. 3. Compătimire lăcrămoasă: „E un copil abandonat de mamă, cu tată pușcăriaș, n-are el nicio vină, societatea n-a fost în stare să-l recupereze”. 

Cred că în spatele acestei „întâmplări” se îngroașă ceva mai adânc și mai întunecat. Ca să răspund celei de-a doua atitudini inventariate – înjur și eu. Când joc tenis cu cineva care mă știe, pe un teren în jurul căruia nu e nimeni care ar putea fi deranjat, urlu niște măscări ce pot să calcineze urechi mai sensibile. E modul meu de a mă elibera de izâna acumulată în mine în urma interacțiunilor pe care încă le am cu viața publică actuală. Dar nu atribui înjurăturii o valoare, nu o rostesc public, nu face parte din a mea Weltanschauung. La vederea acestui cuvânt german cunoscut în istoria filosofiei, anticipez deja replici de soiul: „Te dai rotund, intelectualu lu pește!”. Fără ca respectivii să facă efortul de a cerceta semnificația acestui „monstru” lingvistic – viziune asupra lumii și vieții.

Or, mizeriile anatomice debitate de Gheboasă reprezintă o Weltanschauung pentru tinerii care îl aclamă în cor. Ce spun de fapt aceste vorbe? Că ființa umană este redusă la corp, în primul rând la sex și tot ce ține de asta. Băieți și fete se privesc unii pe alții ca pe obiecte vii, care pot fi folosite. Creierul nu numai că nu contează, dar e un apendice care încurcă. Rațiunea, cultura, bunul simț sunt „căcaturi” (poate mă simpatizează și pe mine cineva, că vorbesc cool), sexul, alcoolul, drogul sunt „adevărăciuni”. „Asta-i viața!”, cred toți cei care îl consideră pe Gheboasă Gheboss.

Și nu numai pe el. Violul, comerțul cu carne umană, sunt imediat subsecvente (aoleu!”) vorbelor murdare ale lui Gheboasă. Fanii obiectificării (aoleu!) omului îi admiră și pe gibonii Tate, care, așa cum avertizam de la rău început, sunt liberi, batjocoritori și, în continuare, vedete pe net. Dar poate au avut și ei o copilărie grea...

Iar până la violența fizică, criminală, nu mai e decât un pas. Ce credeți, tânăra din Constanța care și-a ucis în bătaie prietena și a băgat-o într-un geamantan, ca pe un obiect, e fană Gheboasă și frații Tate? Are vreo importanță că fata ucisă era o elevă foarte bună, deși provenea dintr-un mediu rău, ca și Gheboasă?

În fine, se poate spune că „Grija față de om”, lozinca dictaturii comuniste, e înlocuită la noile generații de valoarea „Disprețul față de om”? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult