Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„Când eram în gimnaziu, băieții trăgeau pantalonii fetelor în pauze și eu am fost una dintre acele fete...”. Școala Încrederii începe „Revoluția în Educație” și încurajează românii să spună „STOP” bullyingului și violenței în școli

Scoala Increderii

„Pentru prima dată, o să spun public că sunt o supraviețuitoare a bullyingului. Când eram în gimnaziu, băieții trăgeau pantalonii fetelor în pauze și eu am fost una dintre acele fete. Și nu am vorbit despre asta cu părinții sau cu profesorii mei, ci cu colegii mei. Între noi, fetele, ne spuneam unele altora că așa sunt băieții. Azi dimineață m-am gândit ce a însemnat asta pentru mine și mi-am dat seama că am avut relații dificile cu băieții, cu bărbații, pentru că am înțeles de la alți copii de vârsta mea că așa sunt băieții.

Un alt moment greu, tot în adolescența mea, este legat de faptul că am fost și sunt o persoană creativă. Însă această creativitate atunci mi-a fost reproșată. Îmi vopseam unghiile în diferite culori și mergeam așa la școală. Iar profesorii mei au decis că asta nu e ok și nu numai că nu e ok, ci au început să râdă de mine. Și mi-am dat seama că, în prezentul meu, încă am o dificultate cu ce gândesc ceilalți despre mine și cum pot eu să fiu ceea ce pot să fiu, fără să am frică, rușine, teamă, anxietate față de reacția celorlalți. Și azi îmi tremură mâinile, mă doare încă stomacul când mă gândesc la acele momente, îmi dau lacrimile”. Este mărturisirea făcută joi, la o dezbatere online despre bullying și violența în școli, de către Ruxandra Mercea, mamă a patru copii, profesor, director de școală și fondator al Școlii Încrederii.

Datele Ministerului Educației arată că, în ultimul an școlar, au fost semnalate cu aproape o treime mai multe acte de violență față de anul precedent. Mai mult, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, România se află pe locul 3 în UE în ceea ce privește bullyingul școlar, iar studiile organizației Salvați Copiii spun că 1 elev din 2 este amenințat, umilit sau agresat. Cu toate acestea, au fost doar 10.000 de cazuri raportate. 

„Azi punem un picior în prag și spunem «nu» . Violența fizică, verbală, bullyingul nu sunt ok, iar copiii noștri nu trebuie să le ducă singuri. Și profesorii noștri nu sunt de vină, părinții nu sunt de vină, sistemul nu e de vină, pentru că nu vreau să discutăm despre vină, ci vreau să ne asumăm fiecare povestea personală, să ne dăm seama că e un fenomen prea puțin raportat oficial”, a punctat Ruxandra Mercea (foto).

Ruxandra Mercea, fondatoarea Școlii Încrederii, lucrează în educație de peste 15 ani. În calitate de CEO al Transylvania College din Cluj-Napoca, o școală recunoscută la nivel internațional, a conceput un nou model de a face educație în care fiecare copil, din fiecare școală, contează.

„Sunt în educație de suficient de mult timp încât să văd că școlile noastre publice nu fac față acestui subiect dureros. Când eram elevă, îmi amintesc că băieții mă loveau în stomac atât de tare încât nu mai puteam respira sau vorbi. Fetele se batjocoreau una pe cealaltă, lăsând cicatrici emoționale adânc întipărite. Și nimeni nu era pregătit să intervină, să le ofere sprijin. La fel se întâmplă și acum, 20 de ani mai târziu. Cred că niciun copil nu ar trebui să sufere așa cum am suferit eu și mulți alții. De aceea, fac apel pentru o revoluție în sistemul nostru de învățământ. Acum, pentru copiii noștri”, spune Ruxandra.

Dr. Raluca Anton, psiholog: Bullyingul apare inclusiv între cadrele didactice. Dacă am fi invizibili și am merge în școli sau instituții publice, ne-am înspăimânta!

​​Specialiștii care studiază fenomenul și care lucrează cu victimele violenței și bullyingului spun că traumele suferite în copilărie vor avea urmări majore în dezvoltarea ulterioară ca adult, chiar și peste zeci de ani.

„Bullyingul are multe forme și multe fațete. Noi vorbim, de obicei, despre aceste forme agresive, unde există violență, bătăi între copii. Dar bullyingul este o formă de abuz care are drept consecință umilința, o emoție foarte profundă în sistemul nervos. Bullyingul apare pentru că noi nu știm cum să fim alături unii de ceilalți în comunitățile noastre. El apare inclusiv între cadrele didactice. Dacă am fi invizibili și am merge în școli sau instituții publice, ne-am înspăimânta! Nu știm să ne comportăm unii cu alții, nu știm să transmitem ceea ce nu ne place, ce nu înțelegem sau nu cunoaștem. Discrepanța între ce știm că se întâmplă și ce se raportează este foarte, foarte mare”, completează dr. Raluca Anton, psiholog.


Petronela Petrea, director al unei școli din județul Iași, s-a alăturat programului Școala Încrederii și spune că este foarte important rolul părinților și profesorilor în ruperea unui lanț bolnăvicios al abuzurilor. Adulții de azi sunt, uneori, copiii de ieri, care au fost victime ale violenței și bullyingului și nu ar trebui să perpetueze același fenomen către generațiile actuale.

„Mă doare foarte mult când văd părinți care își ceartă copiii în public sau profesori care le spun copiilor că trebuie să învețe «de rușine» . E clar că acești oameni au, la rândul lor, traume din trecut. Ar trebui să îi facem să conștientizeze acest lucru, să oprească la ei această armă, a rușinii, sub formă de educație. Pentru că aceasta nu este o formă de educație. Este un alt mod de a traumatiza o generație. Iar noi avem nevoie să creștem copii buni, care să aibă încredere în ei și care să poată să își afirme unicitatea în fața celorlalți”, adaugă Petronela Petrea, director Școala Gimnazială „Profesor Mihai Dumitriu”, Valea Lupului, jud. Iași

Teama de consecințe, indiferența și individualismul, minimizarea gravității situației și a efectelor și identificarea deficitară a formelor agresiunii, rămân principalele motive pentru care elevii și profesorii nu raportează cazurile de violență școlară la care sunt martori. Violența și bullyingul nu mai pot fi considerate de către școli, directori, profesori, părinți și mai ales elevi, drept ceva ce nu poate fi nici prevenit, nici combătut. Legislație în domeniu există, însă nu este suficientă, spune Ruxandra Mercea, pentru că nu este o lege care să se transpună, drept dovadă numărul mic al unităților de învățământ care o aplică și care văd impactul ei pozitiv.

Școala Încrederii face apel la toți românii să se alăture Revoluției în Educație și să își împărtășească experiențele de agresiune, hărțuire, intimidare și violență prin care au trecut în școală. Poveștile pot fi nominale sau anonime și pot fi trimise accesând linkul: www.scoalaincrederii.spunestop.ro

Campania inițiată de Școala Încrederii este derulată în cadrul proiectului „POVESTEA merge mai departe—Creșterea capacității de fundraising pentru schimbare în educație.” Proiectul este derulat de Asociația Școala Încrederii, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bullying-ul există de când lumea și va exista în continuare. E suficient să fie agresiv fizic și/sau verbal unul sau câțiva indivizi (și nu mă refer doar la elevi, ci la orice indivizi) și toți cei din proximitate pot devini ținte posibile, în special cei timizi, introvertiți sau care nu găsesc resursele suficiente de apărare. Trebuie reduse efectele bullying-ului prin intervenția pe toate palierele: educație acasă (părinți, bunici, vecini), observare/mediere/contracarare în școli (profesori, personal auxiliar) iar în locurile publice, intervenția imediată a oricărui individ care asistă la scene de bullying. Neglijarea acestei teme la oricare dintre paliere va conduce la proliferarea scenelor de bullying. Din ce în ce mai mult am senzația că trăim într-o junglă, dar lucrurile nu trebuie lăsate la voia întâmplării.
    • Like 0
  • Citez "La fel se întâmplă și acum, 20 de ani mai târziu.". Ei bine, acum 35 sau 45 sau 55 de ani nu se intampla asa. Deci e un semn ca ceva , pe undeva, candva, pe parcurs, s'a gresit ceva , ne'am pierdut drumul spre un viitor mai bun in invatamantul românesc -si nu numai - si nu mai suntem in stare sa'l regasim.
    • Like 0
    • @ KapetanMavromati
      Din păcate, trebuie să vă contrazic. Se întâmpla chiar şi acum 40 de ani. Dacă în şcoală te înghesuiau mai cu teamă, pentru că ajungeau la director şi acolo se lăsa cu pedepse aspre, te încolţeau la ieşirea din şcoală. N-avea cine să te aştepte la poartă, pentru că părinţii erau la serviciu. Din fericire se mai găsea câte un adult care să se ia de ei şi să calmeze situaţia. Acum nimeni nu se mai bagă. Acesta este motivul pentru care fenomenul ar trebui analizat dintr-o perspectivă mai largă şi să se renunţe la băgarea capului în nisip că „la mine-n şcoală am rezolvat problema”. Au băgat-o sub preş, n-au rezolvat nimic.
      • Like 0
  • Eliminarea bullyng-ului în şcoală este o falsă soluţie. Chiar în ipoteza optimistă că în clasă şi pe coridoare va fi „linişte”, fenomenul se va manifesta în continuare în afara şcolii. Elevii care nu au părinţi proprietari de autoturisme ca să-i ia de la poarta şcolii şi să-i ducă acasă, vor suporta în continuare agresiunea „bullygailor”. Cred că este necesară o abordare mai largă a problemei.
    • Like 1

Îți recomandăm

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult