Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Bullying. Cum să învățăm un copil să facă față umilirii, hărțuirii și intimidării

Pentru foarte mulţi copii interacţiunea cu alţi copii, în locuri în care supervizarea din partea unui adult este mai redusă (în curtea şcolii, pe terenul de sport, în pauze, în vestiare sau pe drumul spre casă), reprezintă o lecţie de viaţă foarte dureroasă. 

Toate aceste experienţe în care un copil este pus să facă anumite lucruri umilitoare pentru distracţia altor copii, este hărţuit, etichetat, ameninţat, deposedat de anumite bunuri etc., îşi pun amprenta asupra modului în care el se va percepe pe sine şi pe cei din jurul său. Unii dintre aceşti copii vor alege să adopte şi ei acelaşi comportament, exploatându-i pe cei pe care îi percep că sunt „mai slabi” decât ei sau mai lipsiţi de resurse (ex: nu au prieteni), alţii rămân „ciuca bătăii de joc” pentru că le este frică să vorbească. Mai există şi categoria copiilor care reuşesc să îşi înfrunte frica şi cer ajutorul unui adult. 

Pentru că nu putem să ne însoţim permanent copiii în toate locurile în care aceştia sunt nevoiţi să meargă, mai ales la vârsta adolescenţei este foarte important să îi învăţăm cum să facă faţă acestor situaţii.

Toate exemplele date mai sus sunt circumscrise fenomenului de bullying. Bullying-ul este un termen umbrelă care înglobează o serie de comportamente agresive prin intermediul cărora un copil încearcă să obţină unele beneficii cum ar fi: apreciere, valorizare, atenţie din partea celorlalţi colegi sau chiar o serie de bunuri. Se deosebeşte de celelalte tipuri de comportamente agresive (lovit, smuls, împins, înjurat) prin faptul că nu apare ca reacţie la anumite emoţii de disconfort (furie, tristeţe, etc).

Care sunt cele mai frecvente comportamente de bullying?

Odată cu vârsta, creşte frecvenţa comportamentelor de bullying, iar formele de manifestare se accentuează. Astfel, dacă la grădiniţă copiii se etichetează sau îşi pun porecle, şcolaritatea mică aduce în prim plan forme mult mai accentuate. Cele mai frecvente forme de bullying din şcolaritatea mică sunt: tachinarea (ex. „aragaz cu patru ochi” pentru copiii care poartă ochelari, „balenă” pentru copiii care au o greutate mai mare, „girafă” pentru copiii mai înalţi, „sărac” pentru copiii cu posibilităţi financiare mai reduse, „căminist” pentru copiii care provin din sistemul de protecţie de stat), izolarea unui copil („Nu vorbiţi cu ea!”; „Nu ai ce căuta pe terenul de sport!”), împrăştierea de zvonuri false.

Trecerea la gimnaziu se asociază cu forme din ce în ce mai complicate. La cele menţionate mai sus se adaugă: intimidarea, umilirea, distrugerea bunurilor personale (îi scuipă foile caietului sau îi rupe obiectele), deposedarea de bunuri (îi ia cu forţa banii, mâncarea, hainele).

Foto: Gulliver Getty Images

De ce unii copii aleg să se comporte aşa?

Comportamentul de bullying este o cale prin care unii copii au învăţat să primească atenţie, chiar dacă într-un mod negativ. Alţi copii se manifestă astfel pentru că aşa au învăţat să se simtă puternici (când ceilalţi se tem de ei). Pentru alţi copii, comportamentul de bullying reprezintă o cale uşoară de a fi percepuţi de ceilalţi ca fiind „cool”. Nevoia de integrare este atât de mare, încât copiii pot să se comporte astfel pentru a fi acceptaţi de copiii cu o popularitate mai mare. Există şi situaţii când copiii imită modelele învăţate - ei acţionează în acelaşi mod în care au fost trataţi şi ei în contextele lor de viaţă. Şi mai există şi categoria copiilor care interpretează greşit diferenţele culturale şi etnice.

Cum le va fi afectată viaţa celor care manifestă frecvent comportamente de bullying. Bullyingul este un factor de risc pentru abandonul şcolar şi delincvenţă juvenilă. Elevii care agresează sunt de 5 - 6 ori mai predispuşi să se implice în acţiuni antisociale la vârsta adultă. (Olweus, 1991)

Ce impact are bullying-ul asupra vieţii copilului care primeşte un astfel de tratament. Cel mai adesea, un copil care a fost sever agresat ajunge să întrerupă şcoala din teama că ar putea să fie agresat din nou. Chiar şi în cazul celor mai uşoare forme, expunerea repetată la o experienţă de agresare îi predispune pe copii la dezvoltarea a numeroase probleme de sănătate mentală: depresie, anxietate, tulburări de comportament alimentar, etc. (Limber şi Nation, 1998).

Ce putem face?

Un copil care este victimă a bullying-ului are nevoie de sprijinul adulţilor din jurul lui. Cu ajutorul dvs., copiii învaţă cum să facă faţă comportamentelor de tachinare, poreclire sau a altor forme mult mai grave. Fiecare copil are nevoie să primească mesajul că aceste tipuri de comportamente sunt inacceptabile. Deoarece bullying-ul apare de obicei în comunităţile de copii, acest mesaj trebuie să fie promovat şi întărit atât la şcoală, cât şi acasă. Pentru că bullying-ul afectează pe toţi elevii din grup, nu se reduce doar la copilul care agresează şi la victimă, este important să îi învăţăm pe copii ce să facă dacă sunt martorii unui asemenea eveniment. Martorii bullying-ului, care sunt de obicei ceilalţi copii, de multe ori se simt în secret uşuraţi că nu sunt ei ţinta bullying-ului şi tind să evite agresorul, nefiind dispuşi să intervină în apărarea copilului agresat. Bullying-ul creează o atmosferă pervazivă şi nedefinită de intimidare, frică şi tăcere printre copii.

Paşi în gestionarea comportamentului de tachinare. Tachinarea nu poate fi întotdeauna prevenită, iar noi nu putem controla ceea ce spun sau fac ceilalţi. Ce putem face într-o astfel de situaţie este să îl învăţăm pe copil cum să îşi controleze propriile reacţii. Aceasta, deoarece multor copii le lipsesc abilităţile sociale necesare pentru a face faţă glumelor, etichetărilor şi farselor colegilor lor. În momentul în care ei plâng sau se înfurie, nu fac decât să îşi încurajeze colegii în a continua.

Învăţaţi copilul prin joc de rol ce să îşi spună în situaţia respectivă sau să o privească diferit.

  • Copilul poate să îşi spună: „chiar dacă nu îmi place cum mă porecleşte pot să fac faţă acestei situaţii “; poate să îşi pună o întrebare care să verifice valoarea de adevăr a celor spuse pe seama sa: „este adevărat ce spune … despre mine?” (de cele mai multe ori se dovedeşte că nu); poate să se gândească la calităţile sale care contravin remarcilor negative făcute la adresa sa.

Învăţaţi copilul prin joc de rol să se comporte diferit:

  • Ignorarea copilului care tachinează - să se comporte ca şi cum celălalt este invizibil şi să acţioneze ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. (Manifestarea furiei sau izbucnirea în plâns adesea accelerează comportamentele de tachinare). Ignorarea NU este o metodă bună în situaţii în care cineva tachinează de foarte mult timp şi foloseşte comportamente de bullying cu scopul de a-l intimida). Dacă este posibil, este recomandat să plece din situaţie.
  • Transmiterea de mesaje la persoana I - acest tip de mesaj asertiv este o metodă bună de exprimare a propriilor emoţii: „Sunt trist/nu-mi place când faci glume pe seama ochelarilor mei, aş prefera să încetezi”. Exersarea acestei tehnici presupune stabilirea contactul vizual şi folosirea unei ton ferm. Această tehnică funcţionează când este folosită într-un cadru controlat, în care există un adult, există nişte reguli, etc. (cum ar fi în clasă, la şcoală). Folosirea ei în recreaţie sau în curtea şcolii poate să ducă la agravarea situaţiei (copilul care tachinează face şi mai rău deoarece a observat că ceea ce face el, produce o emoţie sau a obţinut ceea ce şi-a dorit).
  •  Răspunsul paradoxal. Această tehnică învaţă copilul cum să-şi schimbe modul în care vede sau înţelege cuvintele pe care celălalt le spune la adresa sa. Astfel, el poate să schimbe cuvintele de tachinare în complimente. De exemplu, un copil face glume pe seama sa că poartă ochelari şi spune „aragaz cu 4 ochi”. În această situaţie, poate să răspundă politicos: „Mulţumesc că ai remarcat că am ochelari!” (copilul care a făcut remarca nepotrivită este de regulă confuz când nu primeşte reacţia obişnuită de furie sau de frustrare). Un alt tip de răspuns paradoxal este exprimarea acordului faţă de aspectele la care se referă cel ce tachinează. De exemplu, răspunsul adecvat la adresa unui copil care tachinează şi spune „Ai aşa de mulţi pistrui!” ar putea fi „Este adevărat, am o mulţime de pistrui!”. Acordul cu aspectele semnalate elimină dorinţa de a ţine ascuns pistruii, lasă agresorul fără replică deoarece conflictul este blocat.
  • Răspunsul cu un compliment este un alt tip de reacţie care descurajează tachinarea. De exemplu, dacă cineva râde de modul în care copilul aleargă, acesta ar putea răspunde cu un compliment „Tu eşti un bun alergător!”. Umorul este un alt tip eficient de reacţie deoarece este total diferit de răspunsul aşteptat şi subliniază faptul că nu există un punct vulnerabil care să fi fost atins. În plus, râsul poate să schimbe o situaţie cu potenţial de rănire, într-una comică.

Pentru situaţiile în care comportamentul de bullying se menţine şi nimic nu pare să funcţioneze, copiii au nevoie să solicite ajutorul unui adult: Primul pas în reducerea comportamentelor de bullying este să le recunoaştem şi să facem ceva pentru stoparea lor (ex. să semnaleze prietenilor, cadrelor didactice, părinţilor atunci când nu ştiu sau nu reuşesc să facă faţă singuri).

În concluzie:

Ce trebuie să facă un copil care este agresat?

  • Să ignore comportamentul de agresare (doar în faza iniţială!).
  • Să se distanţeze de situaţia şi locul respectiv.
  • Să reacţioneze într-o manieră fermă (învăţarea abilităţilor asertive).
  • Să se asigure de protecţie (solicitarea ajutorului).

Ce este important să evite un copil care este agresat: să se înfurie/să plângă; să se comporte agresiv (să lovească, să înjure etc.), să aducă alţi copii sau o gaşcă cu ajutorul căreia să îşi facă dreptate, să răspundă cu tachinare.

Important de reţinut!

Toţi adulţii, cadre didactice şi părinţi, care au legătură cu şcoala trebuie să fie vigilenţi în a identifica acest fenomen şi a interveni. O dată identificat fenomenul este necesar ca adulţii să respecte cele 3 principii de intervenţie:

1. SĂ ACŢIONEZE IMEDIAT

2. SĂ-I OFERE CREDIT COPILUL AGRESAT

3. SĂ IA MĂSURI PENTRU A DIMINUA PUTEREA CELUI CARE AGRESEAZĂ.

Bibliografie:

1. Juvonen, J. & Graham, S. (Eds.) (2001). Peer harassment in school. New York: Guilford Publications.2.

2. Olweus, D. (2001). Olweus' core program against bullying and antisocial behavior: A teacher handbook. HEMIL-senteret, Universitetet i Bergen, N-5015 Bergen, Norway.

3. Olweus, D. (2002) A profile of bullying at school. Educational Leadership, Vol.60, pp. 12-17.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In aceasta speta rolul determinant este al celor ce fac legile si al celor desemnati sa le aplice. In atare cazuri nu trebuie sa se tina cont de varsta faptuitorilor ci sa fie pedepsiti in asa fel incat sa nu uite niciodata ce au facut si ce au primit. Parintii care se opun ar trebui si ei pedepsiti drastic, eventual decazuti din calitatea de parinet. Numai asa ii putem apara pe cei nonviolenti, preintampina extinderea fenomenului, descuraja imbecilii needucati si refractari la educatie.
    • Like 1
  • Cu toate ca unii considera articolul bun, eu il vad ca pe un referat cuminte in care se ating punctele necesare.
    In alta ordine de idei, constat inca odata ca rezolvarile oferite sunt fara speranta, comparativ cu parghiile pe care le au la indemana cei care agreseaza. Parca o aud pe mamaie - daca baiatul ala te mai bate sa-i spui ca e rău și nu e frumos să facă așa.!
    • Like 3
  • Un articol actual, foarte bine realizat, care sper să ajute copii, dar și părinți, pentru a ieși din situații critice.
    • Like 0
  • Personal, m-am convins demult că fiecare părinte își are copiii pe care și-i merită și nu nu empatizez deloc cu părinții care se plâng de copiii lor. Am trei nepoți, între care o nepoată care a început de curând clasa I. Într-o convorbire recentă prin video - locuim în orașe diferite - mi-a spus că-i place la școală dar că uneori colegul ei de bancă o necăjește. Eu i-am zis că să-l roage cu frumosul pe mocofan să n-o mai necăjească, iar dacă totuși o să continue, să-i tragă un pumn în față cât poate ea de tare! În acel moment a intervenit maică-sa, respectiv, fiica mea (medic gastroenterolog, soțul ei fiind psiholog și teolog), care m-a umplut de reproșuri; de altfel și nepoată-mea a rămas descumpănită de ”sfatul” meu. Dar eu n-am făcut altceva decât să-i spun cum procedam eu când eram ca ea. M-am născut cu un handicap neuromotor congenital - tetrapareză spastică (Maladia Little) - și, copil fiind, niciodată nu m-am plâns părinților că un alt copil m-a necăjit sau m-a bătut, ci ”problema” o rezolvam eu și numai eu! Cum? Nu mă lăsam până ce nu-l băteam și eu cu mult mai rău pe cel care mă bătuse! Azi așa, mâine așa până ce toți potențialii mei dușmani au aflat că, mai devreme sau mai târziu, tot am să-i bat și eu cu mult mai rău decât ar fi făcut-o ei! La liceu am procedat la fel, deși am fost nevoit s-o fac de mult mai puține ori decât în școala generală. Dacă cumva vreun coleg de internat (sunt originar din Țara Loviștei), mă lovea, instantaneu îl loveam și eu cu mult mai tare decât o făcuse el, chiar dacă era perfect sănătos și cu mult mai zdravăn decât mine. În acest fel il descumpăneam foarte tare pe adeversar, care nu-și putea închipui că un amărât ca mine avea curajul să-l lovească atât de puternic, și-i descurajam și pe alții să mai îndrăznească să mă atingă! Este drept însă că eu eram și apărat atunci de alți colegi lovișteni (eram foarte uniți, copii crescuți la munte, munciți de mici de către părinți), cărora, nu știu de ce, ni se reproșa de către ceilalți că am fi unguri și nu olteni! (Apropo, astăzi chiar mă bucur că nu sunt oltean la origini, ținând seama de ceea ce s-a întâmplat în această zonă după 1989, și, cu deosebire, în ultimul timp, deși trăiesc în Râmnicu Vâlcea de-o viață). Poate că și de aceea eu orice pot înțelege și orice pot ierta cu excepția faptului de a fi luat de fraier / prost: este urmarea faptului că în coplărie și adolescență tot dobitocul credea că-și poate bate joc de mine fluierând, dar aveam eu grijă să-i dovedesc ce-mi poate pielea! Desigur, nu vă sfătuiesc să vă... sfătuiți copiii și / sau nepoții să se comporte ca mine, eu aveam motivele mele să mă comport astfel. Apoi, de multe ori mi s-a reproșat faptul că aș fi fost un părinte dur cu copiii lui, dar astăzi nu-mi pare deloc rău cum i-am crescut și educat, mulțumesc lui Dumnezeu!
    • Like 1
  • Si in lumea adultilor se intampla astfel de fenomene nedorite. Ce facem noi cei care stim asta si incercam sa il ajutam? Ce sa faca cel agresat? De ce nu exista o pedeapsa aspra pentru acei oameni rau intentionati? Si o intrebare fara raspuns: De ce e lumea atat de rea?
    • Like 4
    • @ Olteanu Biclea Monica Elena
      :) Lumea e rea pentru ca noi, adultii suntem rai.
      • Like 1
  • https://editiadedimineata.ro/bullying-scoli-o-realitate-cutremuratoare-povestea-unei-familii-hartuite/
    • Like 0
  • Ce facem cand situatia se aduce la cunostinta dirigintelui si conducerii scolii si nu se ia nici o masura ba mai rau victima e vinovata si este amenintata cu scaderea notei la purtare. Sunt um parinte in aceasta cauza.
    • Like 7
    • @ Mirela Irina Ignat
      Dat o palma peste ochi bully ului sa ii Sara dinții din gura cu precizarea ca a doua oara îl bag în spital dacă se mai uita măcar la copilul meu.
      Babuinii ăștia știu doar de bata!

      Și statul COCALARESC ii apară ca doar jigodiile sunt la vârf!
      • Like 0
  • Acest fenomen este prezent în școli și este exercitat chiar de către profesori. Un Caz recent - la muzică,un caiet al cărui autor este chiar profesorul de muzică, caiet fără avizul Ministerului Învățământului,tipărit fără licitație, li se impune copiilor la clasă. cu toate că se spune că învățământul este gratuit, și cine are caietul are nota 10, cine nu, li se dă 4. Și totul se știe la nivel de conducere dar,din motive lesne de înțeles se trece cu vederea. Dacă te duci peste ei ești considerată mamă problemă,iar copilul tău riscă să fie apostrofat și de alți profesori
    • Like 1
  • Ce facem cand in parcul de joacă părinții sunt cei care etichetează copii si încurajează hărțuirea. Atunci cand tu nu esti prezent in parc ii adresează copilului cuvinte ofensatoare. Copii vor sa comunice sa se joace însă părinții le fac semne sa ii izoleze. Asta se întâmplă când uiti ca si tu ai fost copil. Din păcate fenomenul este tot mai des intalnit.
    • Like 3
  • Interesant subiect dar vedeti e dureros cand e parmis ca aceasta agresare sa inceapa de la nivelul scolii si anume a cadrelor didactice. Cunosc cadre didactice ce nu se simt bine decat tipand la cei mici si neajutorati si nu mai vorbesc despre nedreptatile facute cand dau note pe nedrept. Ceea ce au tot aratat parintii la TV, acele dovezi neluate in seama duc si vor duce la acest comportament "exploziv" al unor copilasi neajutorati. Incercati , daca aveti ocazia sa intrati in timpul orelor in scoli si opriti-va pentru cateva momente in dreptul claselor. Veti fi ingroziti cu cata ura se striga la copii nostri in timp ce li-i se preda cate ceva nou. Unde este calmul profesorilor de alta data..???? In cazul in care nu inteleg ceva ,nu indraznesc sa intrebe deoare sunt jigniti si apostrofati. Nu stiu cum , unele cadre didactice uita ca au la randul lor copii si ca au fost candva copii nedreptatiti. Am sperat ca dupa 90 o vom duce mult mai bine dar ,degeaba invat eu copilul acasa sa isi iubeasca si ajute colegii cand este in permanenta bombardat de rautati. Atata timp cat inspectorii scolari trec cu vedere multe lucruri si nu sunt pedepsiti drastic cei care gresesc, mare lucru nu se va realiza. Dupa parerea mea totul porneste de la nivelul scolilor , a dascalilor. Cand se vor rezolva problemele de la cest nivel, totul o sa se schimbe in bine. Nu stiu cand vor veni acele vremuri. Putine sunt scolile in care comportamentul acestora este diferit, dupa cum am vazut pe la TV, doar la cele particulare dar nu toti ne permitem o asa taxa. Va multumesc ca ati avut rabdarea de a-mi citi parerea ca si parinte.
    • Like 4


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult
sound-bars icon