Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Dacă o vedeți pe Vânzătoare, să nu care cumva să cumpărați cocoșei de la ea. Nu are autorizație, dar o prindem noi”. Miliția de ieri și de azi ne informează

Poliția vitrină

Foto: Alexandru Bușcă/ Inquam Photos

- Poftim, așa,... uite, ăsta e cel mai mare!

Femeia cu părul prins în coadă și două șuvițe lungi, castanii, a scos din traistă cocoșeii de zahăr ars. Nimeni nu mai zicea nimic. Lăsasem cu toții bicicletele răsturnate pe betonul din fața blocului și rânjeam mulțumiți unii la alții, într-un concurs de cine termină mai repede bomboana dulce și lipicioasă. Cocoșeii de zahăr de la „Vânzătoare” au fost dulciurile de rezervă ale copilăriei comuniste. Erau bineveniți, în special, când recolta de bomboane obținută din cerșitul la trenurile străine era slabă. „Băi, azi e joi, vine Vânzătoarea! Care are să mă împrumute și pe mine?”, începea agitația încă de dimineață, în zilele toride ale vacanței.

În ziua aia nimic nu anunța ce avea să se întâmple. Tocmai când terminasem dulciurile și ne pregăteam să pedalăm spre lacul din parcul uzinei, din care urma să strângem mormoloci, Gherghina, gagica lui Levi, a apărut în spatele blocului, speriată, pedalând de mama focului:

- Miliția, fraților! Miliția o căută pe Vânzătoare!

Femeia care cutreiera cartierele cu desaga plină de zahăr ars, tocmai își trăgea răsuflarea pe rampa de ciment de la depozitul alimentarei.

- Trebuie să fugiți! Acum sunt la magazin: unul a intrat la șefa, în spate, iar ceilalți doi, de au rămas afară, la mașină, întreabă de dumneavoastră!

Fără să stea pe gânduri femeia și-a pus plasa cu dulciuri pe umăr și a intrat în casa scării. 

Când milițianul șef, cel mai mare grăsan pe care îl văzusem în viața mea, însoțit de unul dintre subalternii lui, a apărut în parcare, eu aveam cele mai bune cărți la Macao, jocul pe care ne apucaserăm, să îl jucăm la derută.

- Ia, atenție la mine! Care a văzut-o pe Vânzătoare?, a întrebat acesta, uitându-se suspicios la noi, în timp ce ținea în mână niște traiste grele. Prin una dintre ele se vedeau formele, inconfundabile, ale unor rude de salam. „Așadar de asta intrase în depozit, ca să ia pe sub mână, de la șefa de gestiune!”. Gândurile mi-au fugit la seara de dinainte, când taică-meu îi reparase televizorul gestionarei, iar aceasta îi spusese, jurându-se: „Nu am nimic, Dane! Nici salam, nici măcar unt, nu am să vă dau nimic, nimic... Te servesc cu un BT, e un pic umed, dar merge... Îți fac și un nechezol. Poți fuma în sufragerie!”

- Nu știm unde s-a dus!, l-am auzit pe Patrocle răspunzând sigur pe el, în timp ce se juca cu bețigașul, rămas gol, în colțul gurii. Ochii îi fugeau și lui pe traistele milițianului.

- Aveți pistol?, a mai apucat să întrebe Levi și atunci s-a produs catastrofa.

- Golani mincinoși!, l-am auzit deodată pe moșul Popa răcnind de la geamul bucătăriei sale. Tovarăși milițieni!, țiganca aia a intrat în scară. Acolo! Mergeți după ea, pentru că nu are pe unde să se șutească!

  • Îl văd și azi pe milițianul acela al copilăriei, cu traista plină de salam, făcând pe justițiarul, aclamat și susținut de la geam de oameni precum moșneagul Popa care își ținea telefonul cu disc din hol, pe cartea „OMAGIU” vizavi de tabloul cu Conducătorul iubit. După căderea regimului comunist ne-a spus, trecând beat criță printre noi, adunați pe casa scării, mestecând de zor primele gume Turbo și făcând schimb de surprize, - mamă ce greu pica numărul 65!, un Lamborghini maroniu - că va veni o vreme când vom regreta și că de România s-a ales praful. „Multe nu o să poată face Iliescu, o să vedeți!".

Milițianul șef i-a făcut semn colegului mai tânăr să între în scara blocului, în timp ce îl anunța prin stație pe al treilea coleg, care pornise să dea ture de recunoaștere cu mașina prin cartier, că a găsit făptașa. Apoi a sprijinit traistele de spătarul băncii de lemn și a acoperit repede bucata de salam care ieșise prin una dintre toarte. Mirosul de mezeluri ne-a invadat. Salivam precum niște câini vagabonzi.

Milițianul a întrat în scară, ghidat de la geam de nenea Popa:

- Da, da, pe acolo a luat-o!

Au trecut minute bune până când acesta s-a întors mirat și deznădăjduit.

- Nu e în casa scării! Am urcat până sus, ieșirea pe bloc e închisă cu lacăt, ușa la beci e închisă cu lacăt. Am cercetat peste tot, nimic. Uscătoria era deschisă, dar nu era nimeni, iar la vecini nu a intrat, că  am vorbit cu femeia de serviciu care făcea curat pe scară și mi-a spus că nu a văzut pe nimeni intrând în bloc, cel puțin în ultima jumătate de oră de când muncește ea acolo.

În parcare s-a făcut o liniște de se auzea anunțul unui accelerat la megafon peronului, din gara aflată la un kilometru.

- Tovarășeee!, a strigat dintr-o dată milițianul șef către nenea Popa. Îți cam arde de glume! 

Nenea Popa a mai vrut să zică ceva, dar grăsanul ce se suia deja în mașina de miliție i-a retezat-o să nu mai comenteze, că dacă nu îi face o vizită pe care o ve regreta.

- Gata, să mergem! Îmi e foame! Voi, copii, dacă o vedeți pe Vânzătoare să nu care cumva să cumpărați cocoșei de la ea. Nu are autorizație, dar o prindem noi. Mergeți frumos la alimentară și luați de acolo dulciuri.

- La alimentară nu are nimic, nene milițian!, i-a răspuns nedumerit Levi.

Dar omul legii nu mai auzea. Intrase deja în mașină trântind ușa și le arăta colegilor minunea de salam. Apoi a mai scos o rudă și a adulmecat-o râzând.

După plecarea echipajului și până la venirea jos, în fața blocului, a justițiarului Popa, Vânzătoarea a ieșit din casa scării și ne-a rugat să punem noi mătura și găleata la loc. Le găsise în uscătorie și le împrumutase pentru rolul ei ad-hoc de femeie de serviciu. Se grăbea, căci de la căldură risca ca toate bomboanele să lipească între ele. Ne-a lăsat drept mulțumire o mână de cocoșei și ne-a anunțat că de joia viitoare va veni cu distribuția, în altă parte, la locul de joacă, între leagănele rupte și toboganul ruginit. Departe de ochii „Informatorului!”.

  • Notă din prezent: Poliția Locală Constanța dă un „avertisment puternic și ferm” după ce a confiscat 273 legături de verdeață. De 87 de kilograme de legume-fructe, 273 legături de verdeață, 6 litri de băuturi alcoolice și 73 articole de îmbrăcăminte confiscate a fost nevoie ca Poliția Locală Constanța să emită „un avertisment puternic, dar deosebit de ferm” celor care vor să mai vândă în piețe fără bon fiscal (Sursa)

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • dalex check icon
    No comment.
    Militia, numita subversiv si Politie lucreaza "in ilegalitate" cu spor.
    Sa credem ca Politia pietelor nu are sacosa plina ?
    Sa fim naivi si sa credem ca "informatorul" nu are urmasi ?
    Sau mai bine "no comment" ca astazi stim si engleza.
    Cum se spune "spaga" in engleza ?
    Dar "lipsa de caracter" ?
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult