Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, teologul Damian Anfile a declarat că percepția despre istorie în România, la nivel de masă, este formată mai degrabă de prozatorul Dumitru Almaș și regizorul Sergiu Nicolaescu, decât de istorici precum Nicolae Iorga, Petre P. Panaitescu, Constantin Giurescu și alții.

La masă tocmai începuse discuția despre cum putem procura carnea pentru Crăciun, ceva salamuri, dulciuri, ce relații punem în mișcare, la cine apelăm, pentru a reuși să avem ceva bun pe masă de Sărbători. 

„Veneau pe la mine la stână ștabi mari, draci de la partid. Mâncau de rămânea în stână sărăcie. Mai cereau și acasă...” Poveștile spuse de tata la gura sobei

Nu știu cum sunt alții, dar eu mă mai gândesc la bunicii mei și mi-aș fi dorit să am mai mult timp să îi cunosc mai bine și să învăț de la ei.

Întârziasem la o întâlnire importantă. Nu-mi plac întârzierile, sunt semne de neglijență. Dar uneori întârzie autobuzul, întârzie și trenul, nu ai bani de taxi și nu-ți rămâne nimic altceva de făcut decât să întârzii. Ai putea să renunți, dar de ce să renunți când mai ai atâtea lucruri de învățat? Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Fără PCR, avem un alter ego al său, care este PSD. Rezistența și amploarea pesedismului comunist sunt date de prezența lor în administrația țării la toate nivelurile, prezența lor în instituții publice, în mass media, în marile instituții academice, în „toate ce sunt și mâine vor râde la soare”. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Când erai anunțat că ți-a venit mașina, după ce dădeai de băut la toată lumea, trebuia să mergi să o ridici personal de la fabrica din Pitești. Acolo, trebuia neapărat să-i dai o șpagă agentului, ca să-ți dea o mașină "mai bună." Altfel, te trezeai că primești "un jaf" sau "o rangă". Se știa povestea unui tip din Pajura care nu dăduse șpagă la Pitești și primise o mașină care nu avea vitezele unu și doi. Pur și simplu, schimbătorul "nu intra" în cele două viteze.

„Sentimentul că era mai bine e totuși real și el vine din faptul că e mult mai greu să fii liber decât să nu fii liber. Atunci exista confortul spiritual care provenea din faptul că știam că noi toți suntem buni și Ceaușescu este rău și el e vinovat de toate. Tot ce era rău n-avea legătură cu noi, noi eram victime, în timp ce în condițiile de libertate ești în permanență responsabil de ceea ce se întâmplă. Mereu dai examen și, în funcție de cum îl treci, ți se desfășoară viața în continuare”, spune Ana Blandiana. Foto: Ana-BlandianaART©Artista-Tango via Facebook Humanitas

Închipuiți-vă că o mare revistă culturală din Germania i-ar fi dedicat, la treizeci de ani de la sfârșitul Războiului Mondial, un număr lui Hermann Göring, în care crema criticii de artă ar fi amintit doar în treacăt de cariera politică odioasă a criminalului de război ca să se concentreze apoi pe latura de pasionat colecționar, de meloman și de animator al scenei de operă, de promotor al unui tip aparte de istoriografie a celui căruia îi plăcea să i se spună „der Eiserne” . Foto - Muzeul Național de Istorie a României