Tata tăia mămăliga asta cu ața, chestie de dexteritate deprinsă în copilărie. Bărbații beau țuică, femeile și copiii beau must. (Foto: Profimedia Images)

Când erai anunțat că ți-a venit mașina, după ce dădeai de băut la toată lumea, trebuia să mergi să o ridici personal de la fabrica din Pitești. Acolo, trebuia neapărat să-i dai o șpagă agentului, ca să-ți dea o mașină "mai bună." Altfel, te trezeai că primești "un jaf" sau "o rangă". Se știa povestea unui tip din Pajura care nu dăduse șpagă la Pitești și primise o mașină care nu avea vitezele unu și doi. Pur și simplu, schimbătorul "nu intra" în cele două viteze.

Se pleca noaptea, se puneau prosoape în geam, ne opream să mâncăm sandvișuri sau pentru să mai deschidem capota. Fierbea motorul și spre mare? Nu era imposibil. Dar cum încă mi se pare așa ceva ca fiind „bine"? Gabriela Insuratelu / Alamy / Profimedia

Prima mea carte a fost o carte de poezii din care mi-a rămas doar amintirea a patru versuri: „Când erai tu foarte mică, gălbenuș pulsând sub coajă, când întreaga ta făptură era jumătate vrajă…” Ani de-a rândul m-am întrebat ce urmează după aceste cuvinte magice, care, de la vârsta de doi ani și până astăzi, mi-au rămas agățate în memorie. Foto: Profimedia

Îmi plăcea să stau cu bunica în bucătăria de vară, ori să trăbăluiesc prin casă, însă preferăm să fiu în atelierul bunicului, cu el și să mă joc cu menghina albastră. Băteam cuie, spărgeam bucăți de șindrilă, aveam mereu ceva de meșterit. Cȃnd mă plictiseam, uriașul cireş negru din fața casei era locul perfect de cățărat.

Erau o priveliște comică, dar și ușor grotescă pentru noi, copiii, care de abia așteptam să se termine pupatul.

În perioada din zi care conta cu adevărat eram Lung, Cămătaru, Balaci, Duckadam, Belodedici, Lăcătuș, Hagi, Boloni, Pițurcă, Moraru, Andone, Mulțescu sau Țălnar.

- Vreau să îmi dați semințe de crin! am spus cu fața toată radioasă, uitând de ploaie și de noapte. Deja visam cum voi avea și eu raiul meu cu crini în fața casei. - Te spun eu lui mă-ta, copchilă nebună! Auzi la ea! Noaptea, pe ploaie și de capul ei umblă după semințe de crin! (Foto: Getty Images)

Cu cheia de gât prinsă cu un șiret, nu și în cazul meu fiindcă nu eram niciodată singur, una dintre bunici locuind cu noi, ne strângeam în fața unei scări de bloc și plănuiam ce jucam. Foto: Getty Images

Ei, fiind crescuți în această libertate extraordinară pe care o iau de bună, nu-și pot imagina cum e să trăiești într-o lume plină de restricții, nu-și pot imagina de ce să accepți așa ceva și mi-au dat răspunsuri de genul ”dar de ce nu ați plecat, dacă era așa nasol aici?” sau ”dacă nu vi se dădea program la televizor de ce nu protestați?” Ei sunt obișnuiți că acum se iese în stradă că, dacă nu-ți convine ceva, ieși frumușel în Piața Victoriei și strigi.