
Prin anii '80, singurul rege pe care îl știau Șoimii Patriei, în afară de nenea ăla ondulat din tablourile de la grădiniță („Ăla nu e Rege, mami! E Tovarășul, bine? Șterge-ți mucii cu batista, nu îi mai trage atâta!"), era, în cel mai fericit caz, cel din jocul de șah. Ceaușescu mai era confundat, uneori, cu un rege, de copiii care nu reușeau să memoreze cârnatul titulaturii și o luau pe scurtătură. O scurtătură periculoasă care putea crea probleme familiei dacă i se punea pata vreunui Felix care te auzea pe șestache.
Pentru noi, puștii de atunci, asta era una dintre cele mai mici probleme. Treburile adevărate și care ne măcinau, pe unii dintre noi, erau cele legate, spre exemplu, de cum să facem și noi rost de niște bomboane străine, de banane, portocale ori chiar, pentru băieți, de niște machetuțe cu suspensii și pe față, și pe spate.
Am avut bafta să copilăresc în jurul unei căi ferate, ce traversa România, și pe care treceau trenuri venite tocmai din țări îndepărtate. Nu știam exact ce țări, dar știam că aveau dulciuri pe care nu le văzusem niciodată prin alimentările noastre. Dulciuri cu un gust „mega cașto”.
Eram practic niște manguste, căci ne jucam în fața blocului cu urechile mereu ciulite. Atunci când auzeam semnalul locomotivei, acel sunet specific de tren plin cu călători străini, tresăream cu toții. Era un sunet inconfundabil, lung, viu, liber, diferit de marfar ori cine știe ce personal plin de muncitori gri. În clipa aia lăsam baltă orice și porneam ca din pușcă într-o întrecere pe viață și pe moarte cu ceilalți tovarăși de joacă. Nu era loc de întors, trecea un tren care avea să ne bombardeze de la ferestrele compartimentelor cu dulciuri din altă lume.
Gara era cam la aproape un kilometru distanță de blocul meu, iar calea ferată, ca oricare alta din România, tăia orașul în două, fără să existe ziduri prin care zonele de locuit să fie separate de șinele de fier.
Fugeam din toți rărunchii, mâncând pământul și auzeam plânsetele celor care rămâneau în urmă.
Era clar că șansele lor de a prinde bomboanele colorate, aruncate de la geamurile vagoanelor de niște oameni care uneori ne fotografiau, erau infime.
Cândva plânsesem și eu, dar, prin perseverență, m-am călit să nu mai îmi tremure picioarele de emoție.
În ziua aceea, Manuel, un copil al cārui tată era mecanic de locomotivă, venea agale în spatele nostru și striga după noi: „Alergați degeaba! Avem timp, proștilor! Pe ăsta îl oprește la semafor, nu are intrare în gară!”.
Și, într-adevăr, trenul s-a oprit. Șirul de blocuri așezate de-a lungul căii ferate se transformase într-o gară imensă, plină de copii care invadau șinele înconjurând trenul. Din toți plămânii lor țipau, celebra strigare de pe atunci, „Gumii! Gumii!”. Împinși de pofta pentru niște bomboane ori gume de mestecat, de negăsit în vremurile comuniste, cerșeam în masă. Tocilari sau mici vagabonzi, fete sau băieți, cu toții ne întâlneam pe șine pe lângă aceste trenuri internaționale. Ne certam pentru o bomboană în plus, eram mustrați de părinți pentru pericolul și umilința la care ne expuneam, dar nimic nu ne împiedica. Cu prima ocazie eram, din nou, cu toții la șine.
Trenul se oprise la semafor. Am văzut ușa întredeschisă de la ultimul vagon și, fără să mă mai gândesc, m-am suit. Am fost imediat urmat, în șir indian, de încă vreo câțiva copii.
Holul trenului era curat, mult mai curat decât acceleratul de ne ducea la mare. Mă simțeam ca într-un castel dintr-un basm, și inima mi se făcuse purice. „E vagon de dormit!", mi-a șoptit Manuel, în timp ce Laura, nu știu cum, se strecurase în fața mea și ciocănea deja la ușa unei cușete. În clipele acelea de așteptare, frica se amesteca cu curiozitatea, iar bătăile inimilor noastre erau singurele sunete care se mai auzeau pe culoar. Ce avea să urmeze e confirmarea, încă odată, de ce adevărul istoriei nu poate fi ascuns de nicio cenzură politică și apare fix atunci când cei care l-au îngropat de viu dorm în propria minciună.
Ușa s-a deschis, încet, fără niciun scârțâit. A apărut o femeie cu niște ochi albaștri, mari, cu ridurile fine, precum niște dune de nisip. Ne-a fixat, pe rând, pe fiecare cu privirea, și ne-a mângâiat pe cap, ciufulindu-ne prietenește. Apoi dintr-o sacoșă galbenă a scos câteva pungi colorate prin care se vedeau formele rotunde ale bomboanelor.
Ne-am înghesuit unul peste celălalt și atunci s-a produs minunea: „E pentru toți!", ne-a spus ea în românește cu o voce caldă. În timp ce ne împărțea bomboanele adăuga, repetând: „Jos Ceaușescu! Sus Regele! Jos Ceaușescu! Sus Regele!”
Locomotiva a sunat scurt, moment în care Manuel a strigat: „Jooos, toată lumeaaa! Pleacă trenul! Jooos!"
Ne-am îmbulzit spre ușa vagonului, de unde am sărit cu buzunarele burdușite de bomboanele acelei necunoscute.
Trenul s-a pus în mișcare și din hărmălaia copiilor ce se aplecau pe șine după dulciurile lansate, de la ferestre, ca niște proiectile, i-am văzut ochii albaștri ieșiți la geam, făcându-ne cu mâna, zâmbind cumva trist de după buzele cu care ne rostise, primul slogan anticomunist pe care îl auzisem pe viu.
***
Anii au trecut, însă și acum când traversez, pe jos, calea ferată din fața blocului în care locuiesc părinții mei, trenul acela e tot oprit la semafor. Pe culoarele lui, o femeie fără vârstă, de o naționalitate necunoscută, mergând încotro nu voi ști niciodată, ne spune cu aceeași voce calmă: „Jos Ceaușescu! Sus Regele!”
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Saracia si lipsa educatiei era atunci, este si acum.
Comunismul ne-a tinut ca oile intr-un tarc.Mai iesea cate una prin gard si dusa era.
Au distrus tot ce tinea de intelectualitate si era impotiva lor.
Pentru multi dintre parintii nostri lumea se termina dincolo de granita,pentru cinci milioane dintre noi acolo incepe.Odata cu deschiderea granitelor era de asteptat ca in acelasi timp cu tot ce este bun, v-a intra peste noi si ce este rau.
Daca eram saraci sau needucati,asta nu e vina vestului ci este integral a noastra.Sistemul ne-a indobitocit,ne-a mintit si cel mai grav,am fost privati de cel mai important drept:libertate si dreptul de a alege singuri.
Fara educatie viitorul este ingrijorator.Profesorii trebuie platiti bine,scolile modernizate, dar marea problema este cum reformam personalul didactic ?
Educatia este in moarte clinica.Poate din acest motiv ar trebui reformata din temeli, dar cine ,ca vestul nu o sa vina...
MITROPA ERA cel mai celebru tren internațional in acele timpuri ! Intra parcă sâmbăta dimineața pe la 10-11 în Arad,eu stând CHIAR lângă CF,la intrarea in ARAD. Pe lângă CF era plin de copii,de la intrare si până la ieșire! Era cel mai "darnic" tren ! Dar si era plin de călători, iar nu odată având probleme cu milițienii de la TF.
. V
Când venea MITROPA se simțea un altfel de aer,un aer mai dinspre VEST !
N-am stat pe lîngă linia ferată sau autostradă, dar am avut prieteni care mi-au spus că așa stau lucrurile, și la capitole mai "importante" - cultura - casete cu muzica , filme. Oricum,nu știu cât aș fi putut profita de situație, eram cea mai mare din 8 frați, și mai mereu aveam 1-2 de care trebuia să văd. Eram un fel de Nica mai conștiincios și care n-avea La cireșe sau la scăldat unde să evadeze. Totusi aveam și noi sursele noastre de dulciuri străine, (de exemplu un cuplu de bătrânei fara copii, care aveau mereu o bomboniera cu bomboane cubaneze). Nu știam ce să mai inventez sa ii vizitez.
s au aciuat fetele sumar îmbrăcate la agatat tiristi..Avem acum tot ce atunci doar visam,dar odata cu ele am primit si celelalte lucruri care ne ar fi fost imposibil sa ni le imaginam : sărăcia extrema,cămatarie :droguri,Hiv,prostituție,compromisuri fel de fel prin care sa arătăm partenerilor strategici ca suntem demni de atenția lor,negarea a ceea ce suntem si am fost in speranta ca ne vor accepta in aceasta lume selectă si evoluată si ca ne vom spăla imaginea de parveniți sarantoci ai lumii noi dacă in locul opincilor nu de mult ingropatilor incaltam apreschiuri LeBoutin.Si toate ni se par atat de firești. Trăim o realitate foarte tristă,aproape de neimaginat pentru copiii care am fost .Aproape ca mi as fi dorit sa raman cu imaginea copilăriei ca undeva există o lume fascinantă si perfecta care produce asemenea minuni .Despre Rege nu am auzit nimic mai mult decat ni se servea la orele de istorie .Regele nu exista în acei ani ,nici măcar nu stiam ca mai trăiește în exil.Nu aveam nici cea mai mica îndoială că Președintele Suprem ne vrea binele tuturor si ca ne va conduce pe noi culmi.In casa era inca destul de cald si bine .Trezirea a inceput tarziu si greu . Dar nu cred ca Regele exilat ar fi fost altcumva decât deziluzia ca americanii ne vor aduce intr o zi si democratia mult visată si na ,ne-o vor arunca asa pe geam ca pe o pungă de gummi.
Partenerii NU VIN cu saracia in buzunare, saracia este in noi, in educatia primita care ne invata ca "munca este pentru tractoare" si noi "muncim nu gandim".
Libertatea deosebeste omul de animal dar aduce cu ea ceva greu de suportat RESPONSABILITATEA. Suntem raspunzatori pentru fiecare vot dat pentru 100 de lei la pensie, pentru graba de a pleca din tara ca sa-i slugarim pe occidentalii atat de invidiati si huliti si pentru "placerea" de a urmari la TV stiri veninoase care ne dau iluzia ca "meritam" totul fara sa facem nimic.
Faceti de la inceput o confuzie intre INSTRUIRE ( care este in principal treaba scolii ) si EDUCATIE care se face IN FAMILIE. Confuzia este facuta de multa lume si duce la pasarea responsabilitatii in afara familiei, la profesor, la diriginte sau la Statul responsabil de viata noastra (credem noi).
SINGURII RESPONSABILI DE VIATA NOASTRA SUNTEM NOI !
Trebuie sa fim iresponsabili ca sa dam EDUCATIA copiilor nostrii pe seama SISTEMULUI.
Referitor la pozitia celor plecati, ca ultima solutie, in strainatate: sunt convins ca un IT-ist va fi bine primit si bine platit, dar langa acesta mai sunt poate 10 care fac muncile cele mai umile ( cameriste la hotel, ingrijitoarea unor batrani...) sau mai grele ( agricultura, constructii ) - la ei faceam referire.
Referitor la optiunea de a ramane "afara" ( cum ati facut dvs.) va pot spune ca am avut aceasta optiune in Franta in 1991. Niste francezi, veniti cu ajutoare, ne-au invitat pentru o luna la ei. O intrebare pusa cu nedisimulata ingrijorare a fost " Va ganditi sa ramaneti in Franta ?" Am sesizat ca oamenii erau responsabili de noi ( venisem la invitatia si pe raspunderea lor ) si le-am spus ca " Voi aveti prin munca parintilor vostri acest nivel de trai si NU DORESC sa beneficiez de ceva ce NU-MI APARTINE. A fost o APROBARE GENERALA si vedeam ca fusesera stresati de posibilitatea ca noi sa cerem azil politic ( perfect posibil in 1991 ). Am ramas in tara si am votat pentru Vest, constient fiind ca votul meu este ANULAT in fiecare an de votul socrului meu si, mai nou, de votul cumnatei mele. Din 1993 lucrez in firme private, fiind CONTRIBUTOR la buget in timp ce iubitorii de PSD sunt, in majoritate, CONSUMATORI. Cu toate acestea sunt multumit de decizia luata in 1991.
Am avut ocazia ( facand in 2012 o luna de drumetie pe "el camino" ) sa intalnesc romani ce locuiau in Spania. Un elev de scoala primara (cu ghiozdanul in spate ) ne opreste ( auzind ca vorbim romaneste ) si ne intreaba daca "venim din Romania". Era cu familia in Spania de cativa ani si, in mica localitate in care locuia, auzea pentru prima data vorbind romaneste pe cineva din afara familiei. Inteleg ca era o situatie speciala ( de obicei romanii sunt grupati ) insa nu pot uita ca, inainte ca noi sa-i raspundem, copilul incepuse sa planga. Tot cu ocazia acelui "el camino" am intalnit o romanca ce era camerista la un hotel ( categorie ieftina, pentru pelerini ) care la intrebarea "ne puteti recomanda un restaurant" ne-a raspuns ca ea NU A FOST NICIODATA LA RESTAURANT de cand este in Spania. Observand, abia atunci, starea precara a danturii persoanei respective mi-am dat seama ca am facut o gafa ( nu avea bani pentru stomatolog, cu atat mai putin pentru restaurant ).
Referitor la "trei sferturi vor sa se intoarca dar amana" imi amintesc faptul ca o doamna pe care o cunosteam, ingrijea niste batrani in Spania si a amanat revenirea in tara ani de zile incercand sa stranga bani pentru o masina. Ce va zice lumea daca ma intorc tot asa cum am plecat ? A ramas pana ce s-a imbolnavit ( tumora la creier ) si a fost inmormantata in Spania.
Evident ca fiecare are in minte o imagine formata din propria experienta sau din experienta celor apropiati, deci foarte subiectiva dar cred ca nu este subiectiv faptul ca cel care se duce SA CEARA primeste pana la urma o sansa dar NU VA FI RESPECTAT pentru ca este ACCEPTAT pe un PAMANT care nu-i apartine. Restul este "political corectness".
2 camataria este o profesie universala fie ca e la nivel de banci fie ca e individuala la scara mare sau mica
3 HIV ul a venit in tara prin portul Constanta, studenti straini si s-a transmis mai departe prin transfuzii, material spitalicesc ne sterilizat
4 prostitutia mascataa existat; erai arestata numai daca "intretineai relatii sexuale in vederea obtinerii de venituri materiale dovedit"
5 apropos de colhoz, la "salariile" care le aveau si mai apoi la pensii toti furau din gramada pt ca fusese anulat simtul proprietatii
Dar, toate aceste tare exista pt ca LEGEA NU SE APLICA!
Lipsa de educatie si dezinformarea este principalul motiv al votului dat.
Daca uitam putem sa cersim in continuare si sa ramanem tot saraci.
Furi dreptul meu de roman, care n-a furat si nu a cersit niciodata, de a fi privit cu respect de straini. Pentru ca TU ai cersit EU trebuie sa suport dispretul abia mascat al europenilor pe care-i intalnesc.
Sa-ti fie RUSINE !
Omul este OM daca este DEMN.
nu am cersit am "cerut"
nu am furat de la intreprindere am "luat" ( un surub, o bucata de tabla..) ca aveam nevoie acasa si tot era aruncata
Daca medicul ii spune unui pacient ca are "tumora de pancreas" nu inseamna ca nu este "cancer" - este doar o amagire pentru ultimele luni de viata.