Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

Femeia din vagonul de dormit care m-a învățat primele cuvinte interzise

Tren vagon de dormit

Prin anii '80, singurul rege pe care îl știau Șoimii Patriei, în afară de nenea ăla ondulat din tablourile de la grădiniță („Ăla nu e Rege, mami! E Tovarășul, bine? Șterge-ți mucii cu batista, nu îi mai trage atâta!"), era, în cel mai fericit caz, cel din jocul de șah. Ceaușescu mai era confundat, uneori, cu un rege, de copiii care nu reușeau să memoreze cârnatul titulaturii și o luau pe scurtătură. O scurtătură periculoasă care putea crea probleme familiei dacă i se punea pata vreunui Felix care te auzea pe șestache.

Pentru noi, puștii de atunci, asta era una dintre cele mai mici probleme. Treburile adevărate și care ne măcinau, pe unii dintre noi, erau cele legate, spre exemplu, de cum să facem și noi rost de niște bomboane străine, de banane, portocale ori chiar, pentru băieți, de niște machetuțe cu suspensii și pe față, și pe spate.

Am avut bafta să copilăresc în jurul unei căi ferate, ce traversa România, și pe care treceau trenuri venite tocmai din țări îndepărtate. Nu știam exact ce țări, dar știam că aveau dulciuri pe care nu le văzusem niciodată prin alimentările noastre. Dulciuri cu un gust „mega cașto”.

Eram practic niște manguste, căci ne jucam în fața blocului cu urechile mereu ciulite. Atunci când auzeam semnalul locomotivei, acel sunet specific de tren plin cu călători străini, tresăream cu toții. Era un sunet inconfundabil, lung, viu, liber, diferit de marfar ori cine știe ce personal plin de muncitori gri. În clipa aia lăsam baltă orice și porneam ca din pușcă într-o întrecere pe viață și pe moarte cu ceilalți tovarăși de joacă. Nu era loc de întors, trecea un tren care avea să ne bombardeze de la ferestrele compartimentelor cu dulciuri din altă lume.

Gara era cam la aproape un kilometru distanță de blocul meu, iar calea ferată, ca oricare alta din România, tăia orașul în două, fără să existe ziduri prin care zonele de locuit să fie separate de șinele de fier.

Fugeam din toți rărunchii, mâncând pământul și auzeam plânsetele celor care rămâneau în urmă.

Era clar că șansele lor de a prinde bomboanele colorate, aruncate de la geamurile vagoanelor de niște oameni care uneori ne fotografiau, erau infime.

Cândva plânsesem și eu, dar, prin perseverență, m-am călit să nu mai îmi tremure picioarele de emoție.

În ziua aceea, Manuel, un copil al cārui tată era mecanic de locomotivă, venea agale în spatele nostru și striga după noi: „Alergați degeaba! Avem timp, proștilor! Pe ăsta îl oprește la semafor, nu are intrare în gară!”.

Și, într-adevăr, trenul s-a oprit. Șirul de blocuri așezate de-a lungul căii ferate se transformase într-o gară imensă, plină de copii care invadau șinele înconjurând trenul. Din toți plămânii lor țipau, celebra strigare de pe atunci, „Gumii! Gumii!”. Împinși de pofta pentru niște bomboane ori gume de mestecat, de negăsit în vremurile comuniste, cerșeam în masă. Tocilari sau mici vagabonzi, fete sau băieți, cu toții ne întâlneam pe șine pe lângă aceste trenuri internaționale. Ne certam pentru o bomboană în plus, eram mustrați de părinți pentru pericolul și umilința la care ne expuneam, dar nimic nu ne împiedica. Cu prima ocazie eram, din nou, cu toții la șine.

Trenul se oprise la semafor. Am văzut ușa întredeschisă de la ultimul vagon și, fără să mă mai gândesc, m-am suit. Am fost imediat urmat, în șir indian, de încă vreo câțiva copii.

Holul trenului era curat, mult mai curat decât acceleratul de ne ducea la mare. Mă simțeam ca într-un castel dintr-un basm, și inima mi se făcuse purice. „E vagon de dormit!", mi-a șoptit Manuel, în timp ce Laura, nu știu cum, se strecurase în fața mea și ciocănea deja la ușa unei cușete. În clipele acelea de așteptare, frica se amesteca cu curiozitatea, iar bătăile inimilor noastre erau singurele sunete care se mai auzeau pe culoar. Ce avea să urmeze e confirmarea, încă odată, de ce adevărul istoriei nu poate fi ascuns de nicio cenzură politică și apare fix atunci când cei care l-au îngropat de viu dorm în propria minciună.

Ușa s-a deschis, încet, fără niciun scârțâit. A apărut o femeie cu niște ochi albaștri, mari, cu ridurile fine, precum niște dune de nisip. Ne-a fixat, pe rând, pe fiecare cu privirea, și ne-a mângâiat pe cap, ciufulindu-ne prietenește. Apoi dintr-o sacoșă galbenă a scos câteva pungi colorate prin care se vedeau formele rotunde ale bomboanelor.

Ne-am înghesuit unul peste celălalt și atunci s-a produs minunea: „E pentru toți!", ne-a spus ea în românește cu o voce caldă. În timp ce ne împărțea bomboanele adăuga, repetând: „Jos Ceaușescu! Sus Regele! Jos Ceaușescu! Sus Regele!”

Locomotiva a sunat scurt, moment în care Manuel a strigat: „Jooos, toată lumeaaa! Pleacă trenul! Jooos!"

Ne-am îmbulzit spre ușa vagonului, de unde am sărit cu buzunarele burdușite de bomboanele acelei necunoscute.

Trenul s-a pus în mișcare și din hărmălaia copiilor ce se aplecau pe șine după dulciurile lansate, de la ferestre, ca niște proiectile, i-am văzut ochii albaștri ieșiți la geam, făcându-ne cu mâna, zâmbind cumva trist de după buzele cu care ne rostise, primul slogan anticomunist pe care îl auzisem pe viu.

***

Anii au trecut, însă și acum când traversez, pe jos, calea ferată din fața blocului în care locuiesc părinții mei, trenul acela e tot oprit la semafor. Pe culoarele lui, o femeie fără vârstă, de o naționalitate necunoscută, mergând încotro nu voi ști niciodată, ne spune cu aceeași voce calmă: „Jos Ceaușescu! Sus Regele!”

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • -orașe/sate prin care trece trenul
    -orașe/sate în care se aude trenul
    -sate în care s-a auzit de tren
    Erau o serie deziceri despre repartiții studii superioare tot înainte de 89, fără pile-relații, secu și alți gestionari.
    De electrificare nu povestim , ... la nostagicii cu BMV /Audi /
    • Like 1
  • Felicitari pentru talentul narativ domnule Razvan Preprelita . Ar fi pacat sa va opriti aici .
    • Like 0
  • Reală sau nu, povestea este cuceritoare şi poate fi sursa scenariului unui scurt metraj. Cu puţină imaginaţie, chiar a unui film pentru "marele ecran".
    • Like 0
  • Veneam in 1987 cu trenul de la Budapesta unde fusesem intr-o scurta delegatie. La Brasov vagonul austriac de dormit in care calatoream a fost napadit de o gramada de copii care cereau conductorului ciocolata. Pe de o parte, imi era rusine, dar pe de alta era de inteles, in plina ""epoca de aur'". Cine a avut sansa sa nu cunoasca anii aceia cu greu isi poate imagina cum era.
    • Like 1
    • @ Dinu Dragomirescu
      Deci ai avut privilegiul de a călătorii dincolo de graniță înainte de 89 !
      Cei cu dosare de pușcăriași politici și copiii /nepoții lor canci privilegii .
      Da, rectific : Doar aceia dintre foștii pușcăriași care ciripeau la secu aveau astfel de privilegii . Acu uită-te împrejur și în tine.
      • Like 1
  • legat de (calea ferată, ca oricare alta din România, tăia orașul în două) afla ca nu este asa in toata tara cum zici tu. Sunt si linii ferate care trec pe langa oras si nu "taie"orasul in doua :D
    • Like 0
    • @ Poiana Cipolin
      check icon
      De exemplu, Rādāuți, unde calea ferată trece literalmente prin fața primăriei!
      • Like 4
    • @ Poiana Cipolin
      mai sapă la geografia patriei , ești corijent/repetent chiar
      • Like 0
    • @
      Dan check icon
      Si prin orasul Vatra -Dornei ,este la fel , traverseaza orasul prin mijloc . Asa a fost atunci ,,, gandirea ,cand trenul era principalul mijloc de transport ,.
      • Like 0
  • Foarte adevarat si frumos relatat.Pot spune ca am trait si eu cateva episoade din cele relatate,intr-un satuc,la strada,cu unele tiruri straine,la care urlam cat ne tineau plamani celebra gumi-gumi, deoarece trenul era cam departe si era plin de navetisti. :)))
    Saracia si lipsa educatiei era atunci, este si acum.
    Comunismul ne-a tinut ca oile intr-un tarc.Mai iesea cate una prin gard si dusa era.
    Au distrus tot ce tinea de intelectualitate si era impotiva lor.
    Pentru multi dintre parintii nostri lumea se termina dincolo de granita,pentru cinci milioane dintre noi acolo incepe.Odata cu deschiderea granitelor era de asteptat ca in acelasi timp cu tot ce este bun, v-a intra peste noi si ce este rau.
    Daca eram saraci sau needucati,asta nu e vina vestului ci este integral a noastra.Sistemul ne-a indobitocit,ne-a mintit si cel mai grav,am fost privati de cel mai important drept:libertate si dreptul de a alege singuri.
    Fara educatie viitorul este ingrijorator.Profesorii trebuie platiti bine,scolile modernizate, dar marea problema este cum reformam personalul didactic ?
    Educatia este in moarte clinica.Poate din acest motiv ar trebui reformata din temeli, dar cine ,ca vestul nu o sa vina...
    • Like 3
  • Auuu,Doamne CE amintiri răscolite! !
    MITROPA ERA cel mai celebru tren internațional in acele timpuri ! Intra parcă sâmbăta dimineața pe la 10-11 în Arad,eu stând CHIAR lângă CF,la intrarea in ARAD. Pe lângă CF era plin de copii,de la intrare si până la ieșire! Era cel mai "darnic" tren ! Dar si era plin de călători, iar nu odată având probleme cu milițienii de la TF.
    . V
    Când venea MITROPA se simțea un altfel de aer,un aer mai dinspre VEST !
    • Like 1
  • Alex check icon
    Dupa instaurarea comunismului, istoria Romaniei a continuat in familie, asa cum limba romana in imperiul hasburgic din Trasilvania a ramas vie in familie. Ambele au fost transmise si pastrate oral de la bunici, parinti.
    • Like 2
  • Frumoasa poveste, imi aduc aminte cat eram de saraci, da, asa era,
    • Like 3
  • într-adevăr, frumoasă povestire.
    N-am stat pe lîngă linia ferată sau autostradă, dar am avut prieteni care mi-au spus că așa stau lucrurile, și la capitole mai "importante" - cultura - casete cu muzica , filme. Oricum,nu știu cât aș fi putut profita de situație, eram cea mai mare din 8 frați, și mai mereu aveam 1-2 de care trebuia să văd. Eram un fel de Nica mai conștiincios și care n-avea La cireșe sau la scăldat unde să evadeze. Totusi aveam și noi sursele noastre de dulciuri străine, (de exemplu un cuplu de bătrânei fara copii, care aveau mereu o bomboniera cu bomboane cubaneze). Nu știam ce să mai inventez sa ii vizitez.
    • Like 1


Îți recomandăm

text: Răzvan Prepeliță / voce: Claudiu Pândaru
sound-bars icon