E 21 iunie. Soarele grecesc bate puternic în borurile pălăriei mele și pe umerii de sub cămașa deja încinsă de căldură. În timp ce se bălăcește în piscina pentru pici, cea mică murmură un cântecel în engleză. Nu știe încă să vorbească, „rupe” doar, însă faptul că își ascultă sora mai mare cântând, o ajută să reproducă aproape orice:
„Rai’, rai’, go ’way, co’ ’gain anoo’ day...”
Un cuplu de britanici în etate aflați pe șezlongurile din apropiere par amuzați de prestație. Politicoși și puțin stângaci îi dau atenția cuvenită (și în egală măsură cerută): pitica le zâmbește ștrengar și de aici până la a porni o conversație nu e decât un pas.
- E grozavă! îi spune soției mele doamna care, ca și soțul ei, sunt probabil trecuți de 65 de ani.
Par genul de oameni educați, pensionari tipici cu tabieturi, probabil foști funcționari, care se dichisesc decent pentru masa de seară, fiind permanent cu zâmbetul pe buze. O plăcere să îi vezi interacționând și vorbind între ei, aruncându-și câte un „dear” la fiecare trei-patru replici schimbate. Vezi în ei partea frumoasă a tradiționalismului britanic.
- Mulțumim! Da, e un copil vesel și tare prietenos. Poate prea prietenos.
Râdem cu toții tot din politețe. Am spart gheața așa că trec la nivelul următor:
- Sunteți britanici?
- Da, vine răspunsul prompt al domnului.
- Noi suntem din România.
- Aaa... all right...
Par să aibă o revelație. Sau și-au dat un răspuns. Domnul continuă schimbând sensul discuției destul de brusc, fără nicio legătură cu discuția de până atunci:
- În două zile urmează marele vot.
Îmi scutur puțin mintea, încercând să mă lămuresc unde bate.
- Aaa, Brexit time! Și, cum veți vota?
- LEAVE, of course!
E mândru și hotărât de convingerea lui. Iar eu, după ce citisem chiar în acea dimineață un articol pe Financial Times, îl strârnesc puțin:
- De ce?
- Păi cu ce să încep? În primul rând, pentru că agricultura noastră suferă. O grămadă de ferme de vite și oi au fost închise.
- Cum așa?
- Din cauza produselor franțuzești și spaniole. Carnea lor e mai ieftină și a invadat piețele noastre. Comerțul britanic e în general foarte afectat.
Eu stau și mă gândesc că hipermarketurile de la noi mustesc de mere din Polonia, usturoi din China, pere din Chile, căpșuni din Olanda și roșii din Turcia. Așa că tind să empatizez cu el pe această temă.
- Ăsta e mersul lucrurilor într-o piață comună... continui eu.
- Da, însă nu e normal. Același lucru e și pe piața forței de muncă. Pentru britanici oportunitățile se reduc an de an.
E informat și pragmatic. Continuă cu același aplomb:
- Și apoi la cât contribuim noi pentru bugetul Uniunii, față de cât se întoarce înapoi... not fair! By the way, dacă ar trebui să votezi mâine pentru țara ta, ce ai face?
Ori nu e sigur pe el, ori pur și simplu vrea să ducă dezbaterea mai departe.
- Well...
Încep și îi explic faptul că de bine de rău, pentru noi UE pare un drum către bunăstare și civilizație. Sau cel puțin așa se vede din unghiul meu, chiar dacă apartenența la blocul UE nu a reușit să rezolve câteva hibe mari – infrastructura e zob; industria producătoare e, cu mici excepții, anihilată; agricultura nevalorificată pentru a deservi decent piața locală; serviciile încă deficitare. Îi confirm, așa în glumă, și faptul că nu noi le-am folosit fondurile alocate, prin simplul fapt că nu am fost în stare să valorificăm acel suport. Îi dau un flavor și despre dimensiunea corupției de la noi și îi argumentez că a fi membru UE ne mai ajută, instituțiile unionale acționând ca un „câine de pază” în multe cazuri. Și că toate aceste lucruri s-ar putea dovedi benefice pentru noi fiind în „club”, nu în afara lui, chiar dacă momentan suntem o piață de desfacere pentru produsele Uniunii. Și închei cumva încercând să nu pară că îi combat opțiunea:
- So... different country, different circumstances.
- Politicienii sunt corupți și incapabili și la noi, stați liniștit.
- Da, dar măcar societatea și mediul de afaceri sunt mature și autonome.
- Yes, for sure! Dar pare să nu ajute...
Face o pauză.
- Voi aveți moneda voastră sau Euro?
- Da, avem moneda noastră și nici nu se întrevede să adoptăm Euro până prin 2025.
- Oh, good for you! E bine să ai propria monedă.
Cea mică e obosită așa că ne retragem.
- Ne vedem mai târziu.
Nu am mai apucat să continuăm discuția despre Brexit. Între timp a venit 23 iunie. A doua zi după referendum, noii noștri prieteni, însoțiti de alți britanici cazați în același loc, dezbat. Sunt cu o tabletă în față și ascultă o declarație. Nu par să fie entuziasmați. Nici măcar interlocutorul meu de la piscină. Poate au aflat unde s-a dus lira și acțiunile britanice. La cum îi simt, sunt oameni care în viață au agonisit, au investit, au economisit câte ceva. Când sejurul lor s-a încheiat, s-a nimerit să plecăm spre plajă în timp ce ei așteptau taxiul pentru a merge la aeroport.
- Ce faceți, plecați?
- Da.
- Sunteți fericit cu rezultatul votului?
Domnul nu apucă să spună nimic. Doamna e mai rapidă, iar afirmația ei sună undeva între resemnare și revelație:
- Sperăm să găsim liniște acasă.
- Să aveți un zbor plăcut.
Deunăzi o altă doamnă setpuagenară, care inițial a crezut că suntem chinezi (?!), îmi declara, tot la o discuție pe margine piscinei că „prea mulți străini ne-au intrat în țară, nu ne mai simțim în siguranță, trebuia să luăm o decizie pentru copiii și nepoții noștri”. Probabil nu știa cum au ales cei mai tineri:
Am amici britanici de peste 60 de ani care au votat „Remain”. Unul dintre ei este Gordon, un antreprenor care pentru mine a fost și este un exponent al capitalismului sadea, peste medie în termeni de educație economică (și nu numai), care a bătut planeta asta în lung și-n lat, și care își exprima zilele trecute pe facebook propria perspectivă:
„Îndepărtarea deliberată de cel mai mare bloc comercial al lumii marchează sfârșitul democrației așa cum o știm. Suntem conduși de gloată. O politică imbecilă de divizare. În cazul în care economia nu este eliberată de cele mai multe constrângeri birocratice și implicarea guvernului în economie nu este redusă enorm, astfel încât avuția să poată fi creată de către întreprinzători la toate nivelurile, Marea Britanie va aluneca în sărăcie. Sunt mut! Cel mai rău lucru pentru Marea Britanie de la război încoace! Vă invit să îmi dați un singur beneficiu susținut de fapte, altceva decât argumente naționalist-șovine.”
Nu vârsta alegătorilor pare să fie, prin urmare, problema votului din 23 iunie, ci perspectiva personală, experiența de viață și deschiderea culturală. Pe de altă parte, dacă ascult argumentația amicului Gordon, și britanicii par să se lovească de aceleași probleme ca și noi: lipsă de viziune populară, competitivitatea redusă pe anumite piețe, birocrație excesivă, politicieni demagogi și risipitori, politică fiscală ineficientă, mase dependente de plase de salvare, sau după caz, de argumente pentru hrănirea mândriei naționale. Probleme de identitate (orientare) civică și eficacitate politică au, deci, și popoare care mănâncă pe pâine economie de piață și democrație, de secole bune.
Dincolo de adevărul absolut, care nu e probabil nici la Bruxelles, nici la Londra, pentru mine rămâne o singură nedumerire: care este opinia Casei Regale britanice? Oare votul Reginei a coincis cu cel al Prințului William? Prințul Charles înțeleg că, oricum, e dezamăgit și se retrage în Transilvania...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
E doar modelul de "bisnis". Alora de la supermarket le e mai usor sa aiba de-a face cu un producator unic care poate sa le asigure o aprovizionare constanta si dpdv al calitatii si al cantitatii.
Problema reala este, zic eu, la nivelul birocratiei si politicii nationale. Lanturile de hipermarketuri care au astfel de model de afaceri sunt foarte influente politic si financiar si se deschid ca ciupercile dupa ploaie. In timp ce pietele traditionale nu sunt incurajate de catre primarii. Suprapunand chestia asta peste comoditatea si snobismul populatiei, ramanem cu dezastrul ... care este.
Nu are treaba cu Uniunea Europeana sau cu legile de acolo. Usturoiul din China nu provine din UE.
Și da, societatea astăzi ESTE PESTE TOT ÎN LUME divizata (nu numai in UK) în privința drumului de parcurs în viitor. Se confrunta astăzi ultime rămășițe ale unui spirit independent, care se simte responsabil si grijuliu pentru viitorul urmașilor lor și primele semne clare ale spiritului de turma (scuze pentru brutalitatea exprimarii), "educat" masiv în "lumina" unui viitor glorios, hedonist / consumerist și "tehnologic" ce nu ne poate duce, ascultați sexagenarii spunand, decât catre un hău fără-de-fund, un hău în care deopotrivă putem fi înghițiți la gramada TOATE generațiile.
Și era o vreme când bătrânii reprezentau un reper de înțelepciune pentru ăi mai tineri dar de când cu relativizarea globalizata a valorilor nimic nu mai este sigur.
Nici macar certitudinea ca Brexitul a fost întâmplător și nu planificat.
Regina are putere politica pe care, tot prin "traditie", alege sa nu o foloseasca fiidca la asta se asteapta toata lumea. Orice implicare directa in politica, chiar si doar la nivel de declaratii oficiale, e semn ca isi foloseste puterea. Ori din cate-mi dau eu seama in UK neimplicarea casei regale in politica e o chestie acceptata implicit de toate partile.