foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia
„It was a bright cold day in April, and the clocks were striking thirteen.” „Era o zi luminoasă și rece de aprilie, iar ceasurile băteau ora treisprezece.” Cu această frază își începe George Orwell faimosul roman despre totalitarism – „1984”. Mi-a tot venit în minte în ultima perioadă, însoțită de senzația că realitatea noastră pare să se îndrepte tot mai mult spre o distopie.
Acum un secol, fasciștii și naziștii au ajuns la conducere prin manipularea maselor și a proceselor electorale. Odată ce au preluat puterea, nu i-a mai oprit nimic să recurgă la violență pentru a suprima opoziția. În Rusia, bolșevicii au răsturnat guvernul provizoriu prin revoluție, consolidându-și ulterior puterea prin mijloace similare. Stalin a eliminat cu brutalitate orice posibilă amenințare la adresa sa. Pasul următor a fost ca acești tirani să treacă la a-și împărți Europa și lumea. O nouă conflagrație mondială a devenit în scurt timp inevitabilă.
La scara istoriei, o sută de ani reprezintă o clipă. Cât de mult s-a schimbat lumea între timp?
Să începem cu o reflecție asupra naturii umane. „Homo sapiens”, „omul înțelept”, este înzestrat cu rațiune, dar are și numeroase limitări în a o utiliza. Prin intermediul neuroștiinței, psihologiei și altor științe sociale, am putut învăța despre noi înșine, despre cum funcționăm și cât de fragilă este mintea umană. Oriunde s-ar afla individul pe curba lui Gauss, fie că are capacități intelectuale modeste sau excepționale, limitele sale pot fi constatate începând de la banalele activități zilnice până la cele mai înalte gânduri de care este capabil. Uneori ne subestimăm capacitățile cognitive, dar mult mai frecvent le supraestimăm, rămânând orbi la propriile limitări și vulnerabilități. Cădem foarte ușor pradă instinctelor, emoțiilor și biasurilor cognitive.
Educația ne-a diferențiat și mai mult de restul regnului animal. În formele sale mai avansate, pe cea mai mare întindere a istoriei umane, nu a fost accesibilă decât unui număr foarte restrâns de indivizi, care au alcătuit elitele. Până cu doar câteva generații în urmă, cei mai mulți oameni erau analfabeți. În prezent, prin intermediul educației obligatorii, marea majoritate a populației dispune de capacitatea de a citi, calcula și scrie cel puțin la un nivel funcțional, însă un număr considerabil se confruntă în continuare cu probleme serioase în realizarea operațiunilor logice sau în înțelegerea unui text complex.
De asemenea, sistemele educaționale au întâmpinat dificultăți semnificative în a ține pasul cu evoluția societății umane, mai ales în perioadele în care ritmul acesteia s-a accelerat.
Vreme de milenii, accesul la informație a fost tot apanajul claselor privilegiate, însă mai multe revoluții în comunicare au transformat pentru totdeauna fața umanității. La jumătatea secolului al XV-lea, Johannes Gutenberg a inventat tiparul cu litere mobile, schimbând fundamental modul în care informațiile erau produse, distribuite și păstrate. Primul ziar – „Relation aller Fürnemmen und gedenckwürdigen Historien” – a apărut în 1605 (Johann Carolus), urmat de radioul (Marconi, Tesla, 1895), televizorul (Zworykin, Baird, Farnsworth, anii ’20) și internetul (ARPANET, Taylor, Roberts, 1969; WWW, Berners-Lee, 1991). De la tipar la internet și inteligență artificială, comunicarea s-a transformat radical. Astăzi, oricine poate publica o opinie, dar cantitatea de informație a depășit cu mult capacitatea umană de selecție critică. Popularitatea domină covârșitor în defavoarea calității sau adevărului. Propaganda și manipularea au luat forme și o amploare fără precedent.
Maxima lui Publius Terentius Afer este valabilă și pentru politicieni: nimic din ceea ce este omenesc nu le este străin. Însă natura ocupației acestora și modul în care funcționează societățile moderne atrag preponderent anumite tipologii, adesea nu cele mai încărcate de virtuți. Mulți dintre aceștia sunt în căutare de statut, putere și avuție, se consideră superiori maselor și doar declarativ se pretind a fi servitori ai binelui public. În timp ce majoritatea se încadrează în anumite limite, atât în bine cât și în rău, la anumite intervale apar și indivizi care lasă o amprentă adâncă asupra istoriei omenirii.
Îmbogățirea a fost dintotdeauna o altă formă de a deține putere. Uneori s-a realizat prin performanțe deosebite într-un domeniu, de multe alte ori a fost obținută prin căi reprobabile. Indiferent de epocă, printre cei mai bogați oameni ai lumii s-au numărat și narcisiști, lacomi și lipsiți de scrupule, pentru care setea de avuție și putere a fost principala motivație.
În fiecare perioadă istorică, masele au întâmpinat mari dificultăți în a face diferența între cei buni și cei răi. Valurile de progres în comunicare despre care scriam mai sus, pe lângă beneficiile de necontestat, au facilitat noi modalități de exploatare a vulnerabilităților minții umane de către cei influenți.
Instituțiile democratice ar trebui să reprezinte garanția că, ajunse pe mâna unor indivizi înclinați spre rău, va fi foarte greu ca societățile să fie deturnate spre regimuri politice autoritare sau totalitare. Aceste instituții s-au dezvoltat însă de multe ori lent, consolidându-se doar după o îndelungă experiență democratică. De asemenea, sunt puternic dependente de tipologia și profunzimea valorilor caracteristice fiecărei națiuni.
Democrația în forma sa modernă este o invenție recentă, imperfectă și vulnerabilă. Obișnuită peste milenii cu ierarhii stricte și dominație autoritară, umanitatea a avut puțin timp pentru a se adapta la acest regim care permite mult mai multă libertate, dar solicită și un grad ridicat de implicare.
Constituția SUA (1787) și revoluțiile europene au declanșat valuri de democratizare, care s-au extins treptat asupra majorității statelor lumii. Istoria secolului XX a demonstrat însă cât de rapid pot regresa chiar și democrațiile mai avansate. În același timp, marile națiuni ale umanității, China și Rusia, nu au făcut niciodată, cu adevărat, trecerea la acest tip de regim.
Drepturile omului, abolirea sclaviei, egalitatea între femei și bărbați – toate acestea sunt reușite recente. Sclavia a fost abolită în Marea Britanie în 1833, în Franța în 1848, în Rusia în 1861 și în SUA în 1865. Robia a fost abolită în Moldova în 1855, iar în Țara Românească în 1856. Declarația Universală a Drepturilor Omului datează din 1948. În cele mai multe state, femeile au obținut dreptul de a vota și a fi alese abia în secolul XX, în multe cazuri abia după Cel de-al Doilea Război Mondial. Discriminarea legală a afro-americanilor în SUA a fost eliminată treptat prin „Civil Rights Act” (1964), „Voting Rights Act” (1965) și „Fair Housing Act” (1968), dar efectele segregării se simt și astăzi. Africa de Sud a abolit apartheidul abia în 1994.
În toate aceste cazuri și multe altele neinvocate cu această ocazie, părți importante ale societăților respective s-au opus cu îndârjire, până ce balanța a înclinat covârșitor în direcția pozitivă.
Sistemul internațional, cu accent pe drepturile omului, valori liberale și drept internațional, reprezintă, de asemenea, un fenomen relativ nou, cu evoluții semnificative în special în ultima sută de ani.
Tratatul de la Westfalia (1648) a fost un punct important în dezvoltarea statelor-națiune, formă de organizare în care omenirea este încă puternic ancorată, dar care nu a dus la o reducere semnificativă a frecvenței sau intensității războaielor. Anul revoluționar 1848 a marcat „Primăvara Popoarelor”, un val de mișcări naționale și democratice care a dus în deceniile următoare la unificarea și obținerea independenței multor state, printre care și România. Aceste evenimente au consacrat naționalismul ca un element ideologic central, care rămâne relevant până astăzi.
La finalul Primului Război Mondial, „Cele 14 puncte” ale președintelui american Woodrow Wilson au fost concepute ca fundament pentru un sistem internațional bazat pe autodeterminarea națiunilor, diplomația deschisă, libertatea comerțului și cooperarea internațională, având ca scop menținerea păcii și prevenirea unor viitoare conflicte de amploare. Însă, în scurt timp, idealurile propuse de Wilson s-au lovit de realitatea politică, tot mai multe state revenind la logica puterii și a intereselor naționale, iar Liga Națiunilor, subminată de lipsa de voință politică și de disensiuni interne, nu a reușit să împiedice declanșarea unei noi conflagrații mondiale.
Organizația Națiunilor Unite s-a dovedit și ea o instituție adesea neputincioasă, în mod deosebit în fața intereselor marilor puteri, iar istoria umanității a continuat cu Războiul Rece, conflict care a fost aproape de a escalada într-o confruntare nucleară apocaliptică. Deși și-a demonstrat un anumit grad de utilitate ca for de dialog și în soluționarea unor conflicte de mai mică amploare, interesele divergente și lipsa unor mecanisme de constrângere eficiente îi diminuează și în prezent capacitatea de a acționa decisiv.
Istoria nu s-a sfârșit cu triumful democrațiilor liberale, așa cum scria la începutul anilor `90 politologul american Francis Fukuyama. Sistemul internațional a intrat în faza de reechilibrare, China devenind noua putere globală care contestă hegemonia Statelor Unite. În același timp, Rusia, confruntată cu mari dificultăți în a ține pasul cu avansul tehnologic, a încercat să-și recâștige influența pierdută utilizând forța militară și vastele resurse naturale de care dispune.
Pacea s-a dovedit un ideal mult prea îndepărtat pentru omenire și la începutul secolului XXI. Deși există diferențe semnificative între state, în special între democrații și regimurile autoritare, omenirea continuă să pună un preț mult prea mic pe viața fiecărui individ, în timp ce puterea, avuția și teritoriul rămân obiecte de dispută chiar și după dispariția celor care le revendică.
Cu atât mai ambițios a fost proiectul unificării Europei, concretizat în ceea ce este astăzi Uniunea Europeană, din care face parte și România, cu scopul esențial de a asigura pacea și prosperitatea pe continent.
Fiecare epocă prin care umanitatea a trecut a venit cu problemele sale, unele naturale, din ce în ce mai multe create de om. În post-globalizare, într-o lume interconectată și dinamică, marile probleme sunt universale. Pe lângă acestea, orice societate, oricât de dezvoltată și prosperă ar fi, se confruntă cu propriile neajunsuri, capacitatea omului de a crea probleme nefiind întru-totul egală cu cea de a le rezolva.
Asemenea vremurilor trecute, prezentul este marcat de o intensă luptă ideologică, amplificată de revoluția digitală. O parte a omenirii urmărește direcții pe care le percepe ca fiind progres, în timp ce alta se opune, temându-se de schimbare sau considerând-o indezirabilă. Unii susțin democrația, văzând-o ca un sistem perfectibil, în timp ce alții încearcă să o submineze. Unii caută ceea ce ne unește, alții pun accentul pe ceea ce ne separă. Unii privesc societatea ca pe un spațiu al binelui comun, alții ca pe un câmp de luptă în care se impune cel mai puternic. Unii sunt ghidați de egoism, alții înțeleg importanța altruismului.
Ceea ce trăim astăzi este rezultatul cumulativ al unor factori care și-au pus amprenta asupra societății și direcției sale. Evoluția tehnologică, în special în domeniul comunicațiilor, a cunoscut un ritm tot mai accelerat și a transformat radical modul în care interacționăm. Limitele noastre cognitive ne împiedică să progresăm la fel de rapid pe plan social și politic. Sistemele educaționale întâmpină dificultăți în a ține pasul cu celeritatea progresului tehnologic. Elitele politice și economice, preocupate tot mai mult de propriile interese, au eșuat în repetate rânduri să răspundă așteptărilor populației. Instituțiile democratice, deși esențiale, au rămas încremenite în structuri depășite, incapabile să facă față nevoilor cetățenilor.
Democrația reprezentativă modernă își arată tot mai mult imperfecțiunile și fragilitatea în fața noilor provocări. Sistemul internațional, în ciuda eforturilor depuse, rămâne dominat de logica forței, unde principiul bunei-conviețuiri este adesea subordonat intereselor de putere. Peste toate acestea, numeroasele probleme locale și globale își găsesc cu greu soluții, din cauza lipsei de consens și a determinării în luarea deciziilor. Totul se desfășoară pe fondul unei nesfârșite lupte ideologice, care a readus în prim-plan monștri pe care omenirea nu i-a învins decisiv în trecut.
Ne aflăm într-un punct de inflexiune, un moment critic în care deciziile noastre vor modela viitorul. Este esențial să ne preocupe ce se întâmplă. O stagnare prelungită sau un regres ar putea avea consecințe profunde, greu de remediat pentru noi și pentru generațiile viitoare. Scenariul și mai negru al alunecării spre autoritarism nu trebuie subestimat, la fel cum nu trebuie subestimat nici riscul escaladării conflictelor armate până la un nivel global. Urmează ani în care va fi testată rezistența valorilor și instituțiilor democratice, precum și capacitatea omenirii de a rezolva diferende majore pe cale pașnică.
Totodată, ar trebui să reflectăm serios la o revigorare a democrației liberale, una adaptată vremurilor actuale și capabilă să răspundă provocărilor viitorului. Este, de asemenea, momentul să redescoperim ceea ce ne unește, dincolo de rasă, națiune, religie, convingeri sau orice alt tip de divizare izvorâtă din ideea de „noi pe primul loc”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.