Sursa foto: Cristi Merchea
– Vreo librărie sau chioșc de ziare? întreb aseară, odată ajuns în Aeroportul International Henri Coandă. Știam de una la parter și un alt chioșc aflat după ce treceai de control pașapoarte.
– Nu mai sunt, de când cu pandemia, îmi spune o doamnă de la un magazin de telefonie.
– Păi, zic, celelalte cum au rămas? Țigările, băutura, parfumurile…?
– Ei, da astea nu fac rău oamenilor… Astea aduc bani.
Semne. Nu semne de carte, ci semne ale involuției noastre ca națiune. Semne de la intrare și până în buricul țării, până în măruntaiele satelor unde copiii merg kilometri pe jos pentru a ajunge ca să fie făcuți „tâmpiți, cretini”, așa cum povestea o mamă disperată în drumul ei de întoarcere spre Italia. A încercat, îmi spunea, să vină acasă. Să revină. Dar copiii ei nu se pot adapta la nesimțire. La nesimțirea profesorilor și a colegilor care se comportă așa cum sunt educați (sau nu) acasă sau la școală.
La aeroport, principala poartă de intrare în Republica România, situația e cea din vârful muntelui. Cu sacoșe de rafie voluminoase peste limitele admise la bagaje de mână, câțiva indivizi gălăgioși, care sorb dintr-o sticlă de vinars luată din shop (că se poate și n-a dat pandemia-n ea) stau cu tupeu la coada pentru „priority”. O angajată a companiei aeriene îi întreabă dacă au plătit pentru asta și ei răspund zeflemist că da.
Vreo patru polițiști tineri, neîmpliniți 25 de ani, tocmai au săltat un tată a doi copii, și ei dintre cei bronzați și gălăgioși, pentru că, la trecerea prin magazinele cu de toate (nu cu cărți) „s-a agățat” de o jucărie pe care a uitat să o plătească, dar cu care cei doi puradei se zbenguie gălăgios și invaziv. Acum mama copiilor, soția reținutului, e disperată, pentru că tatăl a fost luat de niște „puști cordiți, copchii” care și-au permis să-l rețină și nu va mai pleca cu ei. Va lua o cursă peste câteva zile, sau când se va putea.
Un pitic numai maiou și burtă, dar cu gentuță Sergio Tacchini trecută figurant în diagonală peste umăr, urlă la telefon să-l audă și cei care nu știu, deși tovarășul de arme îl avertizează:
– Gata, frate, vine acum baștanu' să vă face carduri la toți!
Suntem noi, cu pașapoarte și năravuri românești, cu tupeu de cetățeni români rezidenți în UK care vor să fie tratați englezește, dar să scuipe românește… Un alt vecin de așteptare a fost săltat și el, pentru că e prea nervos, iar un pălărios mare, burtos, cu piranda colorată și înzorzonată, cu fusta cât clopotul Catedralei Neamului nesimțit din care ne tragem, vrea să treacă „dincolo”, unde este „rezedentă”, cu rucsacul cât coviltirul. Nu se poate și încep să arunce haine pe ei și la coș, pe sub fustă… doar doar o vor fenta pe cea de la control.
Rândul se mișcă spre îmbarcare și, una câte una, rafiile țepene cu cine știe ce trec din dreapta în stânga la coada celor „normali”, fără să mai țină cont că trebuie să respecte rândul. Oricum nu ținuseră cont.
Gata, avionul s-a umplut. Și de data asta două sute de români get-beget sunt pregătiți să se întoarcă în patria adoptivă.
N-am găsit cărți în aeroport, pentru că pandemia le-a exclus. Ele dăunează grav sănătății poporului. Și asta se vede. Trebuia să citim înainte să emigrăm, nu să îngrășăm porcul de Crăciun. Poate așa nu am mai fi emigrat. Dar e prea târziu. Acum ieșim și necitiți, și neșcoliți, și needucați… Țara nu are nevoie de noi, iar pentru Occident suntem un rău necesar. Pentru că la munca de jos nu e nevoie de carte.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În rest, perfect realistă descrierea "aerogării" penibile cu vopsea cojită și veceuri insalubre denumită pompos "aeroport internațional"!
Dacă Ciucă și Ciolacu „rotativă” nu mai vor, asta e, ne scapă dracu' (c-așa-i vorba în popor!) de-l votăm pe Simion. Cică băiețelul ăsta are priză la prostime și proști rămânem doar noi de n-ajunge-n turul doi.
Asta e! Ce să-i faci, maică?