Sociologul Gelu Duminică își amintește că a făcut o singură poză în copilărie, împreună cu tatăl său.
Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, el a rememorat momentul emoționant. „Își dorea tatăl meu o poză neapărat în amintirea fratelui care a fost și nu mai era, al cărui nume eu îl purtam. Aveam vreo 5 ani, cred, e singura mea poză, eu altă poză nu am. M-a îmbrăcat frumos, era ziua de salariu și m-a luat la el la serviciu, să ia salariul și să mergem să facem o poză. Când am ajuns acolo, era singurul cu copil mic, iar colegii lui s-au adunat: Hai, spune și tu o poezie. Eu am recitat „Scrisoarea a III-a”, știam „Scrisoarea a III-a” destul de bine. Și a fost un mare șoc, așa, un mic spectacol. A venit directorul l-a felicitat pe tata, i-a crescut inima lui tata cât un dovleac și m-a luat tata pe urmă undeva în centru, la un fotograf, era acolo, chiar lângă cinema Republica. Și când au s-au pus toate luminile alea, m-am speriat, nu văzusem în viața mea toate astea pe mine. Și taică-meu m-a luat de brâu atunci și mi-a spus că o să fie lângă mine tot timpul. Și în poza aia, eu mă bocesc. Și, da, tata e lângă mine tot timpul”, a povestit Gelu Duminică.
Un alt episod care l-a marcat a fost momentul în care tatăl său i-a dat să vândă cea mai prețioasă moștenire de familie, un inel cu piatră roșie, pentru a putea merge la facultate.
„Se spune că era moștenire de la străbunii lui. Bunicul, când a venit din Comrat către Galați, îl avea la gât, legat de o funiuță ca și legacy. Legacy înseamnă mult mai mult decât moștenirea în engleză, înseamnă legăturile cu pământul și așa mai departe. În momentul în care a murit, bunicul a trecut inelul către băiatul cel mai mic, respectiv tata. Și inelul ăla a fost purtat de tata toată devenirea familiei mele. În momentul în care s-a îmbolnăvit frate-meu și a murit, cel mai mare frate a murit, au vândut tot mai puțin acel inel pentru că nu și-au vândut originile, seva. Însă a vândut inelul ăla în momentul care am reușit eu la facultate, l-a vândut impropriu, spus mi l-a dat să-l dau la amanet. Și în prostia mea, l-am luat și m-am dus, l-am dat la amanet, ca să vin la București ca să vin la școală. Nu ca să mă țină, erau banii de început, trebuia să-mi iau cămin, însă n-aveau bani de nicio culoar. Dar pe lângă banii ăia, a mai fost o chetă în cartier. Prietenii mei au făcut chetă și au venit, Laurențiu, Dumnezeu să-i dea sănătate. Familia celui mai bun prieten al meu care murise cu ceva timp înainte mi-a dat, la fel, bani. Au zis: Dacă pleca Mihai, îi dădeam lui, așa îți dăm ție. Întotdeauna când mă duc acasă, trec pe la ei, îi salut și pe această cale. Deci inelul cu piatră roșie, ca să închei oarecum povestea, a fost sămânța devenirii mele”, a spus Gelu Duminică.
Emisiunea „În fața ta” este difuzată de Digi24 sâmbăta și duminica, de la ora 14:00.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Banuiesc ca e o poveste romantica, o contesa salvata de stramosul domnului Duminica, dragoste la prima vedere, dar societatea nedreapta i-a despartit si contesa i-a lasat un inel ca amintire? ;))
Al doilea concetățean căruia îi acord tot respectul de care sunt capabil e Valeriu Nicolae. „Țiganii” (am pus ghilimele pentru a nu fi considerat rasist!) ăștia doi fac cât o mie de români get-beget.
Românul patriot e ginit pe patriotism și nu poate accepta ca alte etnii să fie mai „patrioate” decât neamul de daci care a populat teritoriul carpato-dunăreano-pontic. Cum să vină niște țigani să ne spună pe șleau cât suntem de proști?
România prezentului e dependentă de indivizi precum Ciucă și Ciolacu. Cu ce naiba am greșit în trecerea-mi prin trăire de am ajuns să mă rog la zeii democrației pentru îndepărtarea acestor tovarăși de la „cașcaval”?
Lupta pentru „democrație” se dă sub ochii noștri. O armată de amploiați (niște funcționari ce plimbă niște hârtii pe niște birouri!) își apără interesele financiare. Cum ne scăpăm de ei când sunt mai mulți decât noi?