Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„Inelul cu piatră roșie a fost sămânța devenirii mele”. Gelu Duminică, despre cum a renunțat familia sa la bijuteria moștenită din străbuni pentru ca el să poată merge la facultate

Gelu Duminică

Sociologul Gelu Duminică își amintește că a făcut o singură poză în copilărie, împreună cu tatăl său. 

Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, el a rememorat momentul emoționant. „Își dorea tatăl meu o poză neapărat în amintirea fratelui care a fost și nu mai era, al cărui nume eu îl purtam. Aveam vreo 5 ani, cred, e singura mea poză, eu altă poză nu am. M-a îmbrăcat frumos, era ziua de salariu și m-a luat la el la serviciu, să ia salariul și să mergem să facem o poză. Când am ajuns acolo, era singurul cu copil mic, iar colegii lui s-au adunat: Hai, spune și tu o poezie. Eu am recitat „Scrisoarea a III-a”, știam „Scrisoarea a III-a” destul de bine. Și a fost un mare șoc, așa, un mic spectacol. A venit directorul l-a felicitat pe tata, i-a crescut inima lui tata cât un dovleac și m-a luat tata pe urmă undeva în centru, la un fotograf, era acolo, chiar lângă cinema Republica. Și când au s-au pus toate luminile alea, m-am speriat, nu văzusem în viața mea toate astea pe mine. Și taică-meu m-a luat de brâu atunci și mi-a spus că o să fie lângă mine tot timpul. Și în poza aia, eu mă bocesc. Și, da, tata e lângă mine tot timpul”, a povestit Gelu Duminică.

Un alt episod care l-a marcat a fost momentul în care tatăl său i-a dat să vândă cea mai prețioasă moștenire de familie, un inel cu piatră roșie, pentru a putea merge la facultate.

„Se spune că era moștenire de la străbunii lui. Bunicul, când a venit din Comrat către Galați, îl avea la gât, legat de o funiuță ca și legacy. Legacy înseamnă mult mai mult decât moștenirea în engleză, înseamnă legăturile cu pământul și așa mai departe. În momentul în care a murit, bunicul a trecut inelul către băiatul cel mai mic, respectiv tata. Și inelul ăla a fost purtat de tata toată devenirea familiei mele. În momentul în care s-a îmbolnăvit frate-meu și a murit, cel mai mare frate a murit, au vândut tot mai puțin acel inel pentru că nu și-au vândut originile, seva. Însă a vândut inelul ăla în momentul care am reușit eu la facultate, l-a vândut impropriu, spus mi l-a dat să-l dau la amanet. Și în prostia mea, l-am luat și m-am dus, l-am dat la amanet, ca să vin la București ca să vin la școală. Nu ca să mă țină, erau banii de început, trebuia să-mi iau cămin, însă n-aveau bani de nicio culoar. Dar pe lângă banii ăia, a mai fost o chetă în cartier. Prietenii mei au făcut chetă și au venit, Laurențiu, Dumnezeu să-i dea sănătate. Familia celui mai bun prieten al meu care murise cu ceva timp înainte mi-a dat, la fel, bani. Au zis: Dacă pleca Mihai, îi dădeam lui, așa îți dăm ție. Întotdeauna când mă duc acasă, trec pe la ei, îi salut și pe această cale. Deci inelul cu piatră roșie, ca să închei oarecum povestea, a fost sămânța devenirii mele”, a spus Gelu Duminică.

Emisiunea „În fața ta” este difuzată de Digi24 sâmbăta și duminica, de la ora 14:00.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ma intreb cum ajunse bijuteria respectiva in posesia familiei Duminica.
    Banuiesc ca e o poveste romantica, o contesa salvata de stramosul domnului Duminica, dragoste la prima vedere, dar societatea nedreapta i-a despartit si contesa i-a lasat un inel ca amintire? ;))
    • Like 0
  • Francisc check icon
    Gelu Duminică e unul dintre concetățenii pe care îi respect. Nu că ar conta pe cine simpatizez, da' omu' ăsta nu le spune rău. Se vede treaba că în cazul lui educația a dat roade...

    Al doilea concetățean căruia îi acord tot respectul de care sunt capabil e Valeriu Nicolae. „Țiganii” (am pus ghilimele pentru a nu fi considerat rasist!) ăștia doi fac cât o mie de români get-beget.

    Românul patriot e ginit pe patriotism și nu poate accepta ca alte etnii să fie mai „patrioate” decât neamul de daci care a populat teritoriul carpato-dunăreano-pontic. Cum să vină niște țigani să ne spună pe șleau cât suntem de proști?

    România prezentului e dependentă de indivizi precum Ciucă și Ciolacu. Cu ce naiba am greșit în trecerea-mi prin trăire de am ajuns să mă rog la zeii democrației pentru îndepărtarea acestor tovarăși de la „cașcaval”?

    Lupta pentru „democrație” se dă sub ochii noștri. O armată de amploiați (niște funcționari ce plimbă niște hârtii pe niște birouri!) își apără interesele financiare. Cum ne scăpăm de ei când sunt mai mulți decât noi?
    • Like 1
    • @ Francisc
      Razvan check icon
      Daca nu ne-ar acuza de rasism in toate interventiile publice, poate l-as aprecia si eu....
      • Like 2


Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult