Sari la continut

Ne vedem live pe Republica!

Facem anul ăsta un pas mai departe în această călătorie care ne-a unit: construirea unul loc al dezbaterii, al schimbului de idei, al bunului-simț. Lansăm un nou spațiu unde ne putem întâlni. Comunitate.republica.ro este locul unde ne vedem live.

Sociologul Gelu Duminică: „Atunci când s-a îmbolnăvit fratele meu, părinții mei au dărâmat casa și au vândut cărămizile ca să îi poată cumpăra o injecție”

Gelu Duminică

Sociologul Gelu Duminică s-a născut într-o familie săracă de romi, la mai puțin de un an după moartea fratelui său cel mare, care suferise de leucemie. Cum fratele său avusese probleme medicale încă de la naștere, medicii au sfătuit-o pe mamă să nu ducă noua sarcină până la capăt. „Și mama a zis: Nu, nu, Dumnezeu mi-a răspuns rugăciunilor mele. Numai că a răspuns în felul lui. La 9 luni și 10 zile după ce a murit fratele meu, m-am născut eu, care îi port numele. Mama, care a stat în comă 8 zile după naștere, a zis întotdeauna că sunt bucuria lui Dumnezeu. Așa că eu întotdeauna am zis că sunt ceea ce sunt pentru că Dumnezeu a zâmbit. Și mi-a zâmbit, numai că mi-a zâmbit prin oameni. Prin mama, prin prietenii mei, prin profesori. Printr-o mulțime de oameni care au văzut mai mult decât o culoare, decât o stare de sărăcie, decât faptul că nu aveam haine frumoase. Au văzut omul, potențialul”, a mărturisit Gelu Duminică.

 „Lăsați, doamnă, că n-ați văzut țigancă profesoară!”

Tatăl lui a fost cerșetor, după ce părinții i-au murit în timpul Holocaustului romilor, iar mama sa a fost ultimul copil, al treisprezecelea, dintr-o familie foarte săracă. 

Deși învățătoarea i-a zis mamei ei să o dea la școală, pentru că e deșteaptă, aceasta a refuzat. „Lăsați, doamnă, că n-ați văzut țigancă profesoară!”, i-a replicat învățătoarei, iar copila a învățat să țeasă, să spele și să facă de mâncare, să ajungă „femeie”. 

Mama lui Gelu Duminică a rămas analfabetă, iar tatăl său a făcut doar 7 clase. „În momentul în care cele două sărăcii, a mamei și a tatălui, s-au unit, au devenit o sărăcie mai mare. Și au plecat dintr-un grajd, acolo au stat prima dată. Și au început să construiască. Toate muncile grele pe care le-au avut i-au făcut să înțeleagă că, dacă aveau carte, puteau să muncească mai ușor. Și nu ar mai fi trebuit să lucreze în frig, cu mâna în apă rece, femeie de serviciu. Mama mea a fost femeie de serviciu și spunea că, dacă ar fi avut măcar patru clase, ar fi avut o muncă mai ușoară”, a povestit sociologul în emisiunea „În fața ta”.

În cartierul în care a copilărit, „în țigănie”, cum îi spune, cea mai înaltă meserie era cea de colector de pene pentru cooperativa meșteșugărească care colecta pene din satele din jurul Galațiului pentru plăpumi și perne. 

Niciun copil nu știa ce înseamnă să ajungi măcar la liceu, iar despre facultate nici nu încăpea vorba. La final de clasa a opta, văzând lipsurile mari din casă, Gelu Duminică a vrut să se înscrie la o școală de meserii și să câștige bani pentru familie. A început să își plimbe cu vorba părinții, care îl voiau la liceu, până când într-o zi, mama lui - care când nu era la serviciu, vindea semințe ca să își țină copiii în școală, l-a anunțat că merge cu el să se înscrie la un liceu. 

„Și mă duc la primul liceu, mama nu vorbea. Ea, fiind analfabeta, zicea să nu ne facă de râs, eu eram „dișteptu” și eu vorbeam. - Nu-mi place aici, i-am spus”, a rememorat sociologul. După mai multe nu îmi place, băiatul i-a spus mamei despre decizia sa: aceea de a se înscrie la școala de meserii.

„Am luat examenul cu notă mare, ceea ce demonstra că nu sunt un prost. Dar auzisem de atâtea ori în jur: ești prost, nu ești în stare

„Nu am apucat să termin, că mama mi-a dat vreo două motivații peste ochi în plină stradă, cred că pot să număr motivațiile pe care mi le-a dat mama mea pe degetele de la o mână. Dar atunci au fost două motivații destul de puternice. Nu m-a deranjat atât de tare faptul că m-a motivat, ci că a făcut-o de față cu două fete care treceau pe stradă și am simțit că intru în pământ. Și, cu celebrul „Io te-am făcut, io te omor, nu faci tu ce vrei”, m-a luat de mânuță și m-a târât în primul liceu pe care l-a nimerit. 

Și deșteptăciunea mea s-a terminat acolo, eu n-am mai scos un cuvânt din momentul ăla și mama a întrebat-o pe doamna secretară despre ce e vorba în liceul ăsta. Și ea i-a spus: - Matematică-fizică. - Nu, băiatul meu meu e prost la asta. Altceva? - Filologie? - Ce e aia filologie? - E cu limba română, limbi străine. - Aici! Și atunci am primit a treia motivație de la mama în secretariat, în timp ce completam cererea de înscriere, dar ca să o fac ca lumea și să mă înscriu unde zice ea.

Am luat examenul cu notă mare, ceea ce demonstra că nu sunt un prost. Dar auzisem de atâtea ori în jur: ești prost, nu ești în stare. Și nu de la ai mei, ci de la cadrele didactice în general; că țiganul nu e om nici în ziua de Paște. Am auzit toate mizeriile alea, încât orizontul meu de așteptare era foarte mic. Norocul meu a fost că la liceu am de dat niște colegi extraordinari și de niște profesori fantastici și de acolo a început evoluția mea”, a povestit Gelu Duminică.

Toți cei patru copii rămași în viață ai familiei au făcut măcar liceul. Cei doi frați mai mari au fost subofițeri în armată. Al treilea, constructor naval cu multe contracte în străinătate. Iar Gelu Duminică, sociolog și directorul executiv al unei fundații care luptă pentru egalitatea de șanse: Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună.

„Tatăl meu a văzut în mine truda lor, truda bunicilor mei care au murit în Transnistria, truda lor, care au dărâmat casa în momentul în care s-a îmbolnăvit fratele meu. Au vândut cărămizile ca să îi poată procura o injecție vitală pentru el”

Acesta a povestit că, înainte de a muri, tatăl său i-a spus lui să se ocupe de cele necesare.

„Tatăl meu a văzut în mine truda lor, truda bunicilor mei care au murit în Transnistria, truda lor, care au dărâmat casa în momentul în care s-a îmbolnăvit fratele meu. Au vândut cărămizile ca să îi poată procura o injecție vitală pentru el. Au vândut absolut tot. Prima pereche de cercei am luat-o eu mamei din primul meu salariu. Primele verighete de aur le-am cumpărat eu și frații. Primul concediu din viața lor l-au făcut 67 de ani, când noi, frații am pus bani și i-am trimis într-un concediu, să își întrețină cât de cât sănătatea”.

Spre regretul lui, ajunge destul de rar acasă pentru a-și vedea mama. Când i-a spus cât de rău îi pare pentru acest lucru a urmat acest dialog:

„ - Lasă, mămică, că oricum. mi-ai dat destul.

- Oricât ți-aș da, nu ți-aș da decât 1% din cât mi-ai dat tu mie.

- Mămică, eu nu ți-am dat nimic. Dumnezeu te-a iubit.

Mama a văzut în mine trecutul și viitorul”, a spus Gelu Duminică.

Emisiunea poate fi urmărită aici.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ce mama super tare! Am tot repectul pentru energia si motivatia dumneaei. Cateodata oamenii simpli sunt mai aproape de valorile adevarate, instinctiv, nu prin instruire. Si bunicii mei dinspre mama erau la fel.
    • Like 1
  • Am avut momente in viata cand orice as fi facut eram considerat rauvoitor. Atunci am fost la un pas de a nu.mi mai pasa. Daca tot sunt perceput vinovat, de ce nu as profita sa fac rautati pana ma satur. Mi.am dat seama ca odata intrat pe drumul asta, m.as fi indepartat din ce in ce mai mult de cel care eram cu adevarat.
    M.am gandit de multe ori ce poate inseamna asta pentru o categorie sociala sau pentru o minoritate.
    Potential si sclipire exista oriunde, dar "doctorii" ajunsi acolo cu sacose de bani, nu sunt pregatiti sa accepte ca altii pot ajunge in acelasi loc, fara proptele.
    Mai trist este ca cei de nivel mediu, au ajuns sa admire descurcareala si smecheria la care au ajuns romii obligati si in loc ca societatea sa avanseze catre un ideal inalt, alege submediocritatea.
    • Like 3
  • Cunosc sentimentul acela când dai totul pentru copilul tău. Din păcate l-am trăit pe propria-mi piele când am dat 140.000 lei (costul a două autoturisme Dacia!), bani împrumutați, pe un pumn de medicamente și fără speranță că vor fi utile....
    • Like 2
  • antonia check icon
    O personalitate placuta si o gandire extrem de corecta si profunda la domnul Duminica. Una din putinele aparitii tv care te face sa urmaresti cu placere si interes subiecte altfel mohorate.
    • Like 5
  • Tot respectul meu, omului care nu uita de unde a plecat si este un exemplu demn de urmat ! Da...! Dumnezeu ne zambeste....deschideti ochii, mintea si sufletul....
    • Like 2
  • Am urmărit emisiunea cu interes. Este impresionantă povestea d-lui Duminică și dovedește încă o dată ce mare importanță are pentru copii felul în care își înțeleg menirea părinții lor. La fel de important este felul în care copii sunt priviți în comunitate. Educația lipsită de prejudecăți, dă posibilitatea dezvoltării tuturor potrivit propriilor aspirații. A avut sprijinul familiei, voință și foarte important după cum a spus, colegi fantastici! Să recunoaștem cinstit, copii pot fi foarte răutăcioși. Și cel mai adesea sunt suma influențelor familiale sau anturajului. Școala ar trebui să fie locul în care fiecare copil, indiferent de posibilitățile materiale, să primească aceeași șansă la viață. Singur nu poți reuși. Nu la vârsta copilăriei.
    • Like 8
    • @ Roxana Dumitrache
      Dan check icon
      Am citit ,, articolul ,minunat si ,,mi-am regasit si eu o mare parte din copilarie ,mai ales ,partea cu motivatia aplicata,, Trebuie sa recunosc, ca mi-a fost , de mare folos ,, toate motivatiile aplicate de Tatal ,meu ,Odihnesca in Pace, ! Poate ,nu ar fi rau ,daca , pa la noi in sistemul de Educatie , sa se mai foloseasca cate o Motivatie ,ptr ,multi copii ne educati dar ,talentati si trec peste momentele importante ,fara ca cineva sa-i ,, traga de mana ,ca;;Nu-i bine ,,ce fac , !!
      • Like 2


Îți recomandăm

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult