Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Zlatan Ibrahimovic. Când știi că ai făcut ceva bine

Zlatan Ibrahimovic - Foto - Profimedia Images

Foto - Profimedia Images

La finalul meciului pe care AC Milan l-a disputat cu Verona, Zlatan Ibrahimovici și-a anunțat retragerea din fotbal. Cele câteva minute filmate și date publicității de clubul italian spun multe despre un jucător cu o voință de fier, cu fler și execuții acrobatice. Generozitatea și dragostea cu care a fost răsplătit de miile de suporteri prezenți pe San Siro sunt rezultatul a ceva ce Zlatan a dat, de-a lungul întregii sale cariere, din plin.

Pornind din Malmo, cu o copilărie marcată de greutăți și lipsuri, Zlatan a ajuns o vedetă cunoscută peste tot în lume. Cartea care spune povestea sa, Eu sunt Zlatan, e o lectură obligatorie pentru oricine crede că sportivii de legendă au nevoie doar de talent și șansă ca să reușească. E multă muncă la mijloc, iar Zlatan nu s-a dat în lături de la a munci. Cuvintele sale apăsate, uneori arogante, talentul incontestabil de a-și enerva adversarii pe teren, de multe ori la limita oricărei interpretări a regulamentelor, sunt și semințe ale unei încrederi totale în forțele proprii. Zlatan a muncit enorm pentru a ajunge în vârf. E ceea ce orice puști care visează să fie vedetă trebuie să știe. Desigur, drumul nu a fost întotdeauna fără sincope. Eu sunt Zlatan stă mărturie în acest sens.

La retragerea sa, crainicul stadionului rămâne fără voce când îl invită pe teren. Purtătorul tricoului cu numărul 11, vizibil emoționat, parcurge cei câțiva pași pe covorul roșu pentru a da mâna cu o altă legendă a clubului italian, Paolo Maldini, pe tema muzicală a filmului Gladiatorul. La finalul filmului regizat de Ridley Scott, personajul principal, generalul roman Maximus, întruchipat de Russell Crowe, moare în praful Colosseumului, la Roma. Maximus îl ucide în arenă pe împăratul Commodus, cel ce își omorâse tatăl, pe Marcus Aurelius, pentru a ajunge la conducerea imperiului. În acest fel, Maximus face dreptate și, mai ales, dă o șansă construcției politice romane de a se reinventa. În scena finală, Juba, prieten și aliat al generalului Maximus cu o privire în care se amestecă bucuria, recunoaștința și regretul, îngroapă figurinele metalice care reprezentau familia lui Maximus, familie cu care acum, în cer, se reunește prietenul său. În ochii lui Juba ghicim regretul pierderii prietenului său, recunoștința pentru noua viață primită și bucuria pentru toată experiența acumulată. Ne vom întâlni din nou, spune Juba privind către cer. Dar nu încă!

Zlatan și-a luat la revedere de la fani, iar privirea sa e un mănunchi de sentimente amestecate. Regretul renunțării, recunoștința pentru o carieră de vis și bucuria că poate genera un astfel de moment. Poate că testamentul său fotbalistic este șansa, dată celor care vor să îi calce pe urme, de a înțelege că munca e mai importantă decât talentul, că visul trebuie urmat întotdeauna, că dificultățile pot fi depășite.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Lucian Pahontu reactie / sursa foto: Inquam Photos

Reamintim că, săptămâna trecută, Recorder a publicat o investigație cu titlul „Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989”. De asemenea, la o zi distanță, Snoop a publicat un material cu titlul „Generalul Pahonțu, de neclintit. Cum a scăpat șeful SPP 18 ani fără o decizie CNSAS privind legăturile sale cu Securitatea”.

Citește mai mult

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult