Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Zlatan Ibrahimovic. Când știi că ai făcut ceva bine

Zlatan Ibrahimovic - Foto - Profimedia Images

Foto - Profimedia Images

La finalul meciului pe care AC Milan l-a disputat cu Verona, Zlatan Ibrahimovici și-a anunțat retragerea din fotbal. Cele câteva minute filmate și date publicității de clubul italian spun multe despre un jucător cu o voință de fier, cu fler și execuții acrobatice. Generozitatea și dragostea cu care a fost răsplătit de miile de suporteri prezenți pe San Siro sunt rezultatul a ceva ce Zlatan a dat, de-a lungul întregii sale cariere, din plin.

Pornind din Malmo, cu o copilărie marcată de greutăți și lipsuri, Zlatan a ajuns o vedetă cunoscută peste tot în lume. Cartea care spune povestea sa, Eu sunt Zlatan, e o lectură obligatorie pentru oricine crede că sportivii de legendă au nevoie doar de talent și șansă ca să reușească. E multă muncă la mijloc, iar Zlatan nu s-a dat în lături de la a munci. Cuvintele sale apăsate, uneori arogante, talentul incontestabil de a-și enerva adversarii pe teren, de multe ori la limita oricărei interpretări a regulamentelor, sunt și semințe ale unei încrederi totale în forțele proprii. Zlatan a muncit enorm pentru a ajunge în vârf. E ceea ce orice puști care visează să fie vedetă trebuie să știe. Desigur, drumul nu a fost întotdeauna fără sincope. Eu sunt Zlatan stă mărturie în acest sens.

La retragerea sa, crainicul stadionului rămâne fără voce când îl invită pe teren. Purtătorul tricoului cu numărul 11, vizibil emoționat, parcurge cei câțiva pași pe covorul roșu pentru a da mâna cu o altă legendă a clubului italian, Paolo Maldini, pe tema muzicală a filmului Gladiatorul. La finalul filmului regizat de Ridley Scott, personajul principal, generalul roman Maximus, întruchipat de Russell Crowe, moare în praful Colosseumului, la Roma. Maximus îl ucide în arenă pe împăratul Commodus, cel ce își omorâse tatăl, pe Marcus Aurelius, pentru a ajunge la conducerea imperiului. În acest fel, Maximus face dreptate și, mai ales, dă o șansă construcției politice romane de a se reinventa. În scena finală, Juba, prieten și aliat al generalului Maximus cu o privire în care se amestecă bucuria, recunoaștința și regretul, îngroapă figurinele metalice care reprezentau familia lui Maximus, familie cu care acum, în cer, se reunește prietenul său. În ochii lui Juba ghicim regretul pierderii prietenului său, recunoștința pentru noua viață primită și bucuria pentru toată experiența acumulată. Ne vom întâlni din nou, spune Juba privind către cer. Dar nu încă!

Zlatan și-a luat la revedere de la fani, iar privirea sa e un mănunchi de sentimente amestecate. Regretul renunțării, recunoștința pentru o carieră de vis și bucuria că poate genera un astfel de moment. Poate că testamentul său fotbalistic este șansa, dată celor care vor să îi calce pe urme, de a înțelege că munca e mai importantă decât talentul, că visul trebuie urmat întotdeauna, că dificultățile pot fi depășite.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult