Foto - Profimedia Images
La finalul meciului pe care AC Milan l-a disputat cu Verona, Zlatan Ibrahimovici și-a anunțat retragerea din fotbal. Cele câteva minute filmate și date publicității de clubul italian spun multe despre un jucător cu o voință de fier, cu fler și execuții acrobatice. Generozitatea și dragostea cu care a fost răsplătit de miile de suporteri prezenți pe San Siro sunt rezultatul a ceva ce Zlatan a dat, de-a lungul întregii sale cariere, din plin.
Pornind din Malmo, cu o copilărie marcată de greutăți și lipsuri, Zlatan a ajuns o vedetă cunoscută peste tot în lume. Cartea care spune povestea sa, Eu sunt Zlatan, e o lectură obligatorie pentru oricine crede că sportivii de legendă au nevoie doar de talent și șansă ca să reușească. E multă muncă la mijloc, iar Zlatan nu s-a dat în lături de la a munci. Cuvintele sale apăsate, uneori arogante, talentul incontestabil de a-și enerva adversarii pe teren, de multe ori la limita oricărei interpretări a regulamentelor, sunt și semințe ale unei încrederi totale în forțele proprii. Zlatan a muncit enorm pentru a ajunge în vârf. E ceea ce orice puști care visează să fie vedetă trebuie să știe. Desigur, drumul nu a fost întotdeauna fără sincope. Eu sunt Zlatan stă mărturie în acest sens.
La retragerea sa, crainicul stadionului rămâne fără voce când îl invită pe teren. Purtătorul tricoului cu numărul 11, vizibil emoționat, parcurge cei câțiva pași pe covorul roșu pentru a da mâna cu o altă legendă a clubului italian, Paolo Maldini, pe tema muzicală a filmului Gladiatorul. La finalul filmului regizat de Ridley Scott, personajul principal, generalul roman Maximus, întruchipat de Russell Crowe, moare în praful Colosseumului, la Roma. Maximus îl ucide în arenă pe împăratul Commodus, cel ce își omorâse tatăl, pe Marcus Aurelius, pentru a ajunge la conducerea imperiului. În acest fel, Maximus face dreptate și, mai ales, dă o șansă construcției politice romane de a se reinventa. În scena finală, Juba, prieten și aliat al generalului Maximus cu o privire în care se amestecă bucuria, recunoaștința și regretul, îngroapă figurinele metalice care reprezentau familia lui Maximus, familie cu care acum, în cer, se reunește prietenul său. În ochii lui Juba ghicim regretul pierderii prietenului său, recunoștința pentru noua viață primită și bucuria pentru toată experiența acumulată. Ne vom întâlni din nou, spune Juba privind către cer. Dar nu încă!
Zlatan și-a luat la revedere de la fani, iar privirea sa e un mănunchi de sentimente amestecate. Regretul renunțării, recunoștința pentru o carieră de vis și bucuria că poate genera un astfel de moment. Poate că testamentul său fotbalistic este șansa, dată celor care vor să îi calce pe urme, de a înțelege că munca e mai importantă decât talentul, că visul trebuie urmat întotdeauna, că dificultățile pot fi depășite.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.