Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Umilința lui Hagi, omomorfismul Bode-Ponta. Ce n-are în sânge Simona

• Gheorghe Hagi e campionul României. Pentru că Gică mai merită un titlu, pe lângă „Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”: Cel mai mare antrenor român de fotbal. Se pot face pe loc două contrapropuneri: Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu. Antrenori cu rezultate impresionante, fără discuție, dar ei nu au creat o echipă, au preluat, de cele mai multe ori, jucători foarte buni, consacrați. Gică Hagi a făcut mai mult: a zămislit un spirit, pe care l-a insuflat unor fotbaliști tineri, necunoscuți.

A născut cluburi de fotbal din pământ, din iarbă verde. Farul Constanța a reușit să învingă un FCSB superior ca valoare tehnică, printr-o capacitate de a îndura, un elan și o dăruire de echipă din Premier League, cum nu mai credeam să văd vreodată în România.

Construind echipe, Hagi s-a reconstruit pe sine. Vă mai amintiți debutul lui dezastruos ca antrenor al echipei naționale? De acolo, de foarte jos, Gică a avut tăria să înțeleagă că a juca nu e totuna cu a antrena. Cu umilință, răbdare, cărți și carnețel a început să învețe. S-a descurcat singur, fără susținerea unei Federații care l-a ținut pe tușă. Și a reușit să aducă pe lume o pasăre rară, într-o țară în care tăiatul aripilor e sport național. Într-o țară în care educația abia își mai trage sufletul, marele Hagi a avut puterea și priceperea să se autoeduce. 

• În matematică, o funcție se zice invariantă la rotație dacă, în urma unei rotații cu unghi arbitrar, aplicată argumentului funcției, valoarea ei rămâne aceeași.

Rotația cadrelor în guvernul României presupune înlocuirea unor miniștri PNL cu miniștri PSD și invers, începând cu premierul. Funcția guvernamentală Ciu-Cio este invariantă la rotație, adică valoarea guvernului va fi neschimbată, asta pe care o vedem. Pe scurt, e foarte greu să mai deosebești peneliștii de pesediști.

Un exemplu grăitor este omomorfismul Bode-Ponta. Starostele Internelor folosește ministerul Cercetării, condus de liberalul Burduja, ca să se spele de plagiat. Cum? Cu mâna interminabilă a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, bombasmagoricul organ fiind o dependință a ministerului. Nu altfel a procedat plagiatorul Ponta, servit de ministrul Educației de atunci, pesedistul L. Pop Genunche, care, chiar în momentul în care Consiliul General CNATDCU s-a adunat să discute plagiatul premierului Ponta, a desființat pur și simplu prin ordin de ministru zisul Consiliu, înlocuindu-l cu altul, în care băga 25 de membri noi peste cei 21 existenți.

Cu eticheta Nufărul pusă de CNECȘDTI, Bode speră să fie și el un invariant la rotație. Dar, în clipa de față, rotația e blocată. Iar soluția cea mai eficientă pentru a merge mai departe îmi pare a fi nu rotația, ci fuziunea prin absorbție a PNL în PSD.

• Biserica Ortodoxă Română zice sus și tare că UE nu poate impune României recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex. Ba poate, sfinți părinți. Oricum, nu Biserica e cea îndrituită să oprească asta. Căsătoria este un act de stare civilă, oficiat și legalizat de primărie, nu de preot. Cununia religioasă nu are altă valoare decât cea simbolică. Bunînțeles, BOR are dreptul să refuze a pune pirostriile cuplurilor homosexuale, lucru cu care sunt de acord.

Pe de altă parte însă, n-ar merita să mai chibzuiască oleacă Preasfințiile Lor și Preafericitul, un biznismen de mare clasă, asupra faptului că mai multe căsătorii decât cele tradiționale ar însemna o sursă suplimentară de profit pentru Sfânta Biserică? Că, la urma urmei, nu sunt și homosexualii copiii lui Dumnezeu?

• Sunt întrebat cum de am atâta încredere în Simona Halep încât exclud posibilitatea ca ea să-și fi introdus în mod conștient în corp substanțe interzise.

Răspunsul e limpede și simplu: o privesc jucând tenis de peste 10 ani. Cred că am scăpat 2-3 partide. Și niciodată, în sute de meciuri, n-am văzut-o recurgând la nici cel mai mic tertip pentru a câștiga. Sunt o grămadă, pe care multe jucătoare le folosesc frecvent: pauze „medicale”, ca să „înghețe” adversara care e pe val, contestarea nejustificată a unor mingi, discuții răstite și îndelungi cu arbitrul, ca să rupă ritmul meciului, dezlegarea și legarea șireturilor când stăteau foarte bine, dispute gestuale și verbale, cu spectatorii, tropăit la primire ca să deranjeze oponenta când servește... Nici măcar antijocul cu mingi înalte, aruncate pe fundul terenului, nu-mi amintesc să-l fi folosit când nu era în formă. Nici când a fost nedreptățită clar n-a protestat prea mult, în vreme ce eu înjuram îngrozitor prin cameră. Jocul Simonei, fie bun, fie excepțional, fie slab, a fost întotdeauna drept, liniar, cinstit.

Simona a avut în sânge Roxadustat, dar trișul nu-l are în sânge. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Elevi în curtea școlii

Ce (mai) înseamnă săptămâna de „școala altfel” pentru elevii români? Dar „săptămâna verde”? Ce ar trebui să însemne ele în mod ideal, dar și în mod concret? Cum ați organiza dvs, stimați cititori, aceste două programe educative pentru elevi? Cum le văd realmente și decidenții politici de azi, din Educație, care le-au moștenit de la cei de ieri? Iată câteva întrebări, pe care se pare că nu ni le punem suficient de serios și responsabil.

Citește mai mult

Dorin Dobrincu

E nevoie de o igienă a democrației. Și ea nu poate fi gândită în afara cunoașterii istoriei. Pentru că, oricât de des ați auzi asta, ideea e totuși adevărată: cine nu învață lecțiile istoriei e condamnat să le repete. Într-un moment ca acesta, în care regimurile autoritare și discursurile radicale sunt în ascensiune peste tot în lume, predarea lucidă a istoriei recente devine esențială. Coordonarea manualului de „Istoria comunismului din România”, introdus ca disciplină obligatorie în 2025, este mai mult decât un proiect editorial — e o încercare de a-i învăța pe tineri libertatea, prin cunoașterea prețului pierderii ei. Istoricul Dorin Dobrincu explică în acest interviu acordat în exclusivitate platformei Republica de ce memoria nu e doar un exercițiu al trecutului, ci o condiție pentru a nu repeta greșelile care au pus în genunchi o societatea întreagă. Care s-a salvat singură, dar cu prețul sângelui.

Citește mai mult