„Minte-mă frumos 3” s-ar putea să fie un film bun

Nu văzusem înainte primul Minte-mă frumos și bine am făcut, altfel aș fi fost tentat să caut cu lumânarea toate găurile din scenariu, stângăciile de regie, clișeele genului rom-com reciclate neinventiv pentru uz local și atmosfera generală de film făcut pentru (Pro) TV. 

M-a ajutat în această relaxare a simțului critic și o coincidență amuzantă: în primele 5 minute din film unul dintre personaje întârzie la un spectacol de teatru și ridică în picioare un rând întreg – exact în același moment, un cârd de cinefili întârziați intră în cinema căutându-și locurile și ridicând oameni de pe scaune într-o sală pe jumătate goală. 

Toate astea se întâmplau la o proiecție pentru presă; poate că până la urmă avem cinemaul pe care îl merităm.

Minte-mă frumos în Centrul Vechi are, de altfel, ceva de împărțit cu critica și cinemaul higbrow (de festival). Coca Bloos face un excelent cameo în rolul unei somități a criticii teatrale, blogăriță de rit vechi, care reciclează texte scrise la „un spectacol din '68 de la Brașov”, iar un anume doctor ginecolog Bebiță își informează libidinos-cinefil pacienta că el nu face avorturi decât până în 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile. 

Nu cred că sunt împunsături cu direcție, venite din vreo frustrare (legitimă sau nu) a celor care vor să facă cinema comercial, dar nici nu contează, important e că sunt bine integrate în scenariu, că funcționează în registrul comic al filmului, și că sunt trimiteri care mizează pe cultura/ inteligența publicului. Pe alocuri umorul e chiar un pic cam prea nișat. Nu știu câtă lume o să descifreze replica bătrânei critic „trei pagini povestești subiectul și la final tragi concluzia”, dar pe mine m-a uns pe suflet.

Filmul are această calitate, de a întinde tentacule în tot felul de nișe, pe care le explorează mai mult sau mai puțin superficial, în timp ce rămâne ferm ancorat în iconografia mainstream (ce poate fi mai mainstream decât Centrul Vechi?). Nodul central al filmului e o punere în scenă, o comedie romantică de epocă în care încurcăturile amoroase ale personajelor le oglindesc previzibil pe cele ale actorilor care le interpretează: Nicoleta Hâncu și Pavel Ulici (îndrăgostiții), Alexandru Unguru (regizorul gay), Sorin Miron și Aida Economu (tentațiile pentru îndrăgostiți); am dat numele actorilor (și nu ale personajelor) pentru că, indiferent de partitură, îi cam salvează filmul lui Iura Luncașu atunci când scenariul îl lasă în aer, chiar și Unguru care joacă bine un rol scris foarte gros pentru un personaj subțire. Nu e ceva nou și nici foarte original, dar e un plus de sofisticare dramaturgică.

E și un plus de încredere acordată publicului, încredere că poate rezona cu o poveste spusă din interior: despre regizori gay, critici de film, copii de bani gata care au dat la actorie „pentru că nu sunt buni să facă altceva”, vedete băgate în spectacol pentru expunere media, alergatul după proiecte, reclame și stand-up în Godot. Sentimentul e că, undeva pe drum, scenariul lui Adrian Lustig a fost deturnat de tinerii actori puși să-i joace pe tinerii actori din film și în felul ăsta lucrurile au luat o întorsătură foarte intertextuală. Dialogul filmului cu realitatea pe care o ficționalizează sau cu alte filme e și principala sursă de comic. Coca Bloos nu e singurul cameo, mai apar Emilian Oprea în rol de om al legii, Virgil Ianțu în rol de „Virgil vedetă care vrea să se afirme în teatru”, Adriana Trandafir în rol de florăreasă cu o urmă de mahala, Codin Maticiuc în rol de „Marlon, filantrop român” și, probabil cea mai reușită cioacă a filmului, Viorel Lis în rol de „domnu' Viorel, jucător împătimit la păcănele”. Nu o să mă întind să explic de ce există umor (și în unele cazuri o doză mare de autoironie) în toate aceste roluri secundare, important e că cele mai multe dintre ele țintesc un receptor foarte diferit de cel care s-ar prinde doar de faza cu Nea Vio.

E irelevant că acest nivel meta e o acoperire pentru marketing cross-media și că filmul urmărește să stoarcă audiență din toate aceste nișe, de la publicul de tabloid, la fanii Deliei, la fanele lui Emilian Oprea. Ce e important e că încearcă să mintă frumos și asta îl salvează. Primul film din serie, fad și mediocru cum e, reușește să fie mult mai echilibrat și coerent stilistic. Minte-mă frumos în Centrul Vechi e foarte inegal, are o structură dezarticulată, conflictul e impins înainte de coincidențe și cauzalități forțate iar rezolvările sunt de multe ori puerile. Peste toate astea, undeva pe la jumătate, filmul eșuează temporar într-un no man`s land al comediei romantice fără comedie (e și motivul pentru care pare lungit peste măsură): rămânem cu o drama romantică extrem de subțire scenarizată, dar care se ține prin interpretările foarte bune ale actorilor (Nicoleta Hâncu în mod special). Minte-mă frumos în Centrul Vechi e unul dintre acele filme în care suma părților reprezintă mai mult decât întregul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp