Am văzut mii de filme de la 5 ani și până aseară. Mi-a crescut, prin urmare, un soi de organ care îmi prevestește cam cât de bun sau prost e filmul pe care îl voi vedea.
Ați auzit de „The Revenant”? Trebuie să fi auzit, căci e împănat cu 12 nominalizări, cele mai multe, la Oscarurile care se dau peste câteva zile. Regizorul, Alejandro Iñárritu, este autorul marelui câștigător al premiilor Oscar de anul trecut, „Birdman”. A mai realizat un film superb, poate l-ați văzut, „Babel”, și alte câteva memorabile: „Amores perros”, „Biutiful” și „21 de grame”. Impresionant, deci.
Totuși, n-am ajuns în sala de cinema cu organul meu cinefil foarte vioi, îmi transmitea mai degrabă să șed blând. Dar... o asemenea prăpastie, hău, genune între ce așteptam și ce mi-a intrat prin ochi și prin urechi mărturisesc că n-am trăit în toată viața mea din cinema. Și cuvintele se sparie...
O telenovelă Animal Planet, cu titlul cel mai potrivit în românește, „Reveneala”.
Sau: „Sânge, Mațe și Zăpadă”.
Sau: „Iisus și vindecarea spontană a rănilor de urs la temperaturi scăzute”.
Sau: „Frumusețile Nordului înghețat, cu oameni care se agită prin el”.
Personajul real, vânătorul Hugh Glass, a cărui odisee, după ce fusese părăsit ca decedat în munți, în America începutului de secol XIX, stă la baza filmului, nu a avut un copil cu o nevastă indiancă, care copil nu i-a fost, deci, omorât de camaradul Fitzgerald, nu s-a răzbunat pe Fitzgerald, cel care îl abandonase, doar i-a cerut înapoi pușca furată. Peripețiile lui Glass nu s-au petrecut în Canada Arctică, în zăpezile veșnice, dar pe undeva prin Dakota și Nebraska. Iar pe grizzly-ul care îl atacă, nu l-a dovedit singur, ci împreună cu alți doi vânători.
Toate acestea ar ține de, am mai auzit asta, „libertatea adaptării”, „ficționalizare”, „artisticizare”, căci „nu e un documentar!”. Da, nu e. În schimb e melodramă de doi bani, vârâtă în povestire ca să crească vânzările de bilete.
Cu cât sunt mai mari eforturile naturaliste ale lui Iñárritu, care vrea să fie ursul ucigaș-urs (și nu e, nu i-au dat voie, e digital), munții-munți, copacii adevărați, zăpada așijderea, să vedem organe pline de sânge mușcate cu sete de oameni și săgeata indiană intrându-i albului între ochi, în prim-plan, cu atât relațiile interumane în acest film sunt mai clișeice și artificiale: anglo-saxonul cel bun căsătorit cu o femeie piele-roșie, anglo-saxonul malefic pedepsit de indienii cei buni, înfruntarea finală unu la unu etc. Plus niscai voice over cu recitări din lirica indienilor Pawnee în momentele „poetice”, plus secvențe onirice în care moarta nativ americană levitează la orizontală. Mi-a fost dat să aud, ține-mă, Doamne, că „Dom`le, e mare Iñárritu, e Tarkovsky, ce să mai...”. I-aș spune bipedului care a articulat asta că tânăra soție din „Oglinda” lui Tarkovsky doarme în aer pe spate, în vreme ce consoarta lui Hugh Glass o face pă burtă, dom`le.
Dar avem, ce-i drept, și un plagiat vizual sută la sută, copacii înalți și subțiri filmați în neștire de jos în sus, „din groapă”, imagine luată din Terrence Malick, „The Thin Red Line” sau Denys Arcand, „Les Invasions Barbares”.
Ca să nu mai vorbesc de muzica „Revenelii”, tautologic-educativă, cam ca în filmele românești din anii `50: se apropie pe deal indienii, călări, periculoși, cu tomahawkuri – bamm, bamm, bamm-babamm, eroul Glass o ia la fugă din varii motive – tîm, tîm, tam, tam, tîm, tîm, tam, tam, apoi are viziuni ale fostei sale căsnicii interrasiale fericite, în vreme ce degeră: u, uu, uuu, uu-u, ș.a.m.d.
Singurul lucru bun din film e Răul, interpretat remarcabil de Tom Hardy.
Mi-e lehamite să mai pomenesc de faptul că după ce înoată într-un râu printre ghețuri, îmbrăcat în piei și blănuri, DiCaprio iese la mal și își vede mai departe de fizicații (altceva nici nu prea are ce să joace) fără să se transforme în statuie – o gospodină cinstită i-ar da în cap regizorului cu rufele întinse iarna pe frânghie. Sau calul care galopează de-a dreptul în râpă, căzând ca o ghiulea: orice bidiviu din lumea asta frânează brusc în fața unei gropi sau unui obstacol de netrecut, aruncându-și, eventual, călărețul peste cap, domnule regizor...
N-are rost. Pentru că întrebarea principală sună așa: cine e, de fapt, Alejandro González Iñárritu? Cineastul de mare finețe, debordând de idei cinematografice memorabile, de umor și metafizică bine strunită din „Birdman”-ul de acum un an? Sau confecționerul acestui gablonț hemoragic-hivernal, hollywoodian în cel mai de jos sens al cuvântului?
Să nu fie cumva o coincidență de nume.
P.S.
Dacă ați fost la „The Revenant”, vă rog să vedeți și „Man in the Wilderness”, ecranizarea din 1971 a aceleiași legende a lui Hugh Glass, în regia lui Richard C. Sarafian, cu Richard Harris și John Huston. O să vă mai dregeți.
