Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Noi nu alegem pacienții, așa cum boala nu alege bolnavii după religie...” Un exemplu despre cum se pot reconcilia spitalele cu catedralele

Pentru aproape douăzeci de ani, în fiecare dimineață, când intram în primul spital, mai devreme decât cei mai mulți doctori, o întâlneam pe Sister Celine și ea foarte matinală. Amândoi mergeam pe coridor consultându-ne listele de bolnavi completate cu internările făcute peste noapte. În douăzeci și șapte de ani de practică medicală, Celine a vizitat zilnic fiecare bolnav internat, oferindu-și ajutorul, de la preferințele pentru mâncare, până la contactarea rudelor, sprijin pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare și ajutor spiritual.

Spitalul Memorial din Chattanooga a început să interneze bolnavi în anul 1952 și de atunci s-a dezvoltat continuu, crescând de la un așezământ de îngrijire de 40 de paturi la un spital modern, multidisciplinar de 400 de paturi, cu alte trei spitale subsidiare și numeroase policlinici, cabinete, laboratoare și aziluri de bătrâni, răspândite în întreaga zonă a orașului și împrejurimilor. Un sistem medical complex, cu mii de salariați și tehnologie de ultimă generație, care asigură tratamentul a zeci de mii de pacienți pe an.

În Statele Unite, spitalele se împart în trei mari categorii: spitalele de comunitate, spitalele particulare care operează pe profit și spitalele non-profit, cu regim de asociații de caritate.

Ultimele sunt scutite de taxele pe venit și au șansa de a investi sumele rezultate din îngrijirea bolnavilor în extinderea construcțiilor, modernizarea aparaturii, angajării de personal nou, în cercetare și în educația continuă și specializarea salariaților.

Pe această cale au evoluat multe centre medicale deschise la origine de biserici și organizații religioase, care au devenit instituții gigant cu mari performanțe de practică medicală, învățământ și cercetare. Așa sunt spitalele protestante (Baptist, Presbyterian, Methodist, Episcopal), rețeaua națională de spitale adventiste dirijată de centrul Loma Linda din California, spitalele evreiești (Mount Sinai, Cedars Sinai, Beth Israel), spitalele fundațiilor de caritate ca Sisters of Charity, Shriners Hospitals for Children, St. Jude Children Hospital, Good Samaritan etc.

Din totalul de 5.729 de spitale din Statele Unite, 2.903 (51%) sunt spitale non-profit.

Cei care știu numai superficial povestea spitalului unde lucrează Celine și alte câteva voluntare din ordinul Fiicele Carității l-au numit întotdeauna și îl numesc și astăzi spitalul catolic. Dar e mai mult de atât.

- Cu ce este spitalul Memorial diferit de alte spitale, o întreb pe Celine?

- Sunt tot felul de spitale și multe sunt spitale particulare pentru profit, cu nimic deosebite de business-urile care vând mâncare, case, mașini. Pe dinafară ele nu se deosebesc cu nimic de spitalul nostru. Dar ce ne place nouă să credem este că noi nu numai că nu suntem un business medical, ci că suntem o făptuire de vindecare, a cărei origine sunt chiar vindecările înfăptuite de Iisus, aproape zilnic, atunci când era în viață. El le-a spus apostolilor Mergeți în lume și vindecați suferința! Ce facem noi vine, în linie directă, de la El și misiunea noastră a îmbrăcat forma unui spital.

Lozinca adoptată acum 64 de ani de spitalul Memorial: Compasiune, Respect, Integritate și Excelență nu a fost niciodată schimbată și este un crez al tuturor celor care lucrează acolo.

Încă din primele mele zile de activitate la Chattanooga, mergând la spitalul Memorial, am observat în holurile lui trei statui: una a lui Christos, a doua a Fecioarei Maria și a treia a unui personaj în haine ce păreau a fi de călugăr, care ținea în brațe un băiețel și de mână o fetiță mai mărișoară. Când am întrebat pe cine reprezintă cea de a treia statuie mi s-a spus că este patronul spitalului, Sfântul Vincent de Paul.

Vincent de Paul a fost un preot catolic francez din secolul XVII, care s-a dedicat ajutorului pentru orfani, bolnavi și săraci. Unul dintre învățămintele lui pentru discipoli era: Mânăstirea ta să fie casa celui bolnav, biserica ta să fie orașul și dormitorul tău să fie străzile, pentru că tu ești umilul servitor al celor săraci.

În anul 1633, împreună cu Louise de Marillac, Vincent de Paul a constituit ordinul Fiicele Carității, în care au intrat fete și femei dornice să ajute facerea de bine în rândul celor mai lipsiți. În 383 de ani, ordinul s-a răspândit în întreaga lume și este astăzi prezent pe toate continentele. La moartea celor doi fondatori, care s-a întâmplat în același an 1660, biserica romano-catolică i-a sanctificat.

Ordinul a fost adus în Statele Unite de Elizabeth Ann Setton în anul 1809 și s-a multiplicat în toate statele.

La doar câțiva ani, în anul 1812, trei femei au întemeiat ordinul Fiicele Carității din Nazaret, în apropiere de orașul Bardstown din statul Kentucky, ca o ramură a mișcării plecate de la Vincent de Paul.

După al doilea război mondial, Chattanooga a avut o rapidă dezvoltare economică, fiind un centru feroviar mare care a atras mulți muncitori. A rezultat o serioasă criză de paturi de spital și de îngrijiri medicale. Un grup de cetățeni a inițiat o colectă publică, prin care s-au strâns două milioane de dolari și în anul 1949 a început construcția noului spital, terminat și intrat în funcție în 1952.

Reprezentanții orașului au decis să facă ordinul Fiicele Carității din Nazaret proprietarul și administratorul spitalului. Astăzi, ordinul are spitale, școli și orfelinate în douăzeci de state americane, în India, Nepal, Botswana și Belize. Ele sunt reunite sub umbrela organizației de caritate Inițiativele Catolice de Sănătate. Sub conducerea surorilor vincențiene, centrul medical din Chattanooga a înflorit.

- Prima dată când am cerut amănunte despre spitalul Memorial mi s-a spus că a fost înființat de maici călugărițe catolice, ceea ce am descoperit ulterior ca fiind greșit.

- Ordinul nostru religios nu este de maici, ci de voluntare. Când am intrat în ordin, la vârsta de 19 ani, am intrat mai întâi în școală. La sediul central din Kentucky, școala modestă de la început a ajuns o Academie, cu un program foarte asemănător cu al unui colegiu. Se predă istoria și geografia, științele, istoria creștinismului, a catolicismului, etica și morala creștine, practica misionarismului și limbile străine. Din elevă am ajuns profesoară, am predat ani mulți, apoi am devenit directoarea școlii. Am practicat învățământul pentru patruzeci de ani, apoi îngrijirea bolnavilor pentru alți douăzeci și șapte, spune sister Celine.

- Te superi dacă întreb cum a fost momentul deciziei de la nouăsprezece ani?

- Deloc. Eram interesată să intru într-o meserie care să îmi permită să fac mult mai multe pentru ajutorul altora, mai mult decât profesiunea de soră medicală, chiar de medic. Eram de asemeni atrasă de învățarea religiei, a sensului credinței, a misionarismului. Îți spun mai înainte de a mă întreba: nu am regretat niciodată că am renunțat la viața unei familii personale. Am o familie uriașă, care m-a răsplătit enorm.

În fiecare dimineață, intrând în spital, îmi spun că tot ce suntem și facem derivă din minunea Învierii Lui și că ziua dinaintea mea este o șansă de a face bine, cât de mic ar fi binele făcut de mine.

- Sister Celine, în secolul XIX și chiar mai târziu catolicismul nu era deloc popular în Statele Unite. Națiunea fusese formată, în mare parte, din protestanții persecutați care au fugit, de frica bisericii catolice, din țările europene și au găsit siguranța și libertatea religioasă în coloniile engleze din America. A contat acest lucru în munca dumneavoastră cu bolnavii?

- Nici eu, nici nimeni din ordinul nostru nu deschide ușa unui salon gândindu-se de ce religie este cel din patul spitalului. Noi nu alegem pacienții, așa cum boala nu alege bolnavii după religie. Chiar dacă unii or fi avut la început o suspiciune despre un spital catolic, felul nostru de a-i îngriji egal pe toți a risipit repede orice temere.

Vincent de Paul... în București

Numele de Vincent de Paul nu îmi era străin. În copilărie, auzisem despre sanatoriul cu același nume din București, devenit Institutul de Endocrinologie C.I Parhon. Am căutat amănunte și am aflat că spitalul bucureștean a fost ridicat de ordinul francez Fiicele Carității St. Vincent de Paul în anul 1906 și cel care a fost inițiatorul acestei ctitorii a fost prințul Vladimir Ghika, descendent din familia domnitoare, scriitor și diplomat, care a studiat teologia la Paris și a devenit preot catolic. În anul 1930, biserica franceză catolică a construit lângă spital o capelă Sacre Coeur. Spitalul a fost naționalizat în anul 1948, biserica a fost închisă, preoții arestați și Fiicele Carității expediate în Franța.

Construcția a fost dăruită de guvern profesorului Parhon, ca recompensă pentru sprijinul pe care acesta l-a dat primei echipe comuniste care a pus stăpânire pe România.

În anul 1952, când spitalul Memorial din Chattanooga primea primii bolnavi, monseniorul Ghika a fost arestat și la doi ani a murit în temniță. Proiectul lui de ajutor generos pentru bolnavii români fusese suprimat cu patru ani în urmă.

Nu m-am putut împiedica să mă gândesc ce ar fi putut ajunge centrul medical bucureștean, dacă soarta i-ar fi fost diferită. Ar fi putut deveni, în câteva decenii, la fel cu centrul din Chattanooga, un spital de excelență, poate chiar de reputație internațională și ar fi putut da naștere la generații de medici și surori de calificare înaltă, ghidați de spiritul altruist și înălțator al binefacerii prin vindecare. Dacă nu ar fi fost distrus de o aberație istorică nedreaptă și brutală, odată cu zeci de mii de oameni și instituții, spulberate de acelaș tăvălug.

Sămânța aruncată în lume de Vincent de Paul a fost ajutată să ajungă și în România de spiritul luminat al lui Vladimir Ghika (1873-1954), dar, așa cum sună pilda cristică a semănătorului: Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum și au venit păsările și au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc...O altă parte a căzut în pământ bun și a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul șaizeci și altul treizeci.

Sister Celine a împlinit 86 de ani și continuă să vină la spital în fiecare zi, să-și facă vizitele colectând toate cererile bolnavilor, pe care le aduce la îndeplinire până la venirea serii. Se întâlnește cu familiile celor grav bolnavi, care se confruntă cu deciziile dificile, răspunde la toate chemările surorilor pentru bolnavi cu probleme particulare și îi asistă pe toți preoții care vin să vadă pacienții. Tot ea are responsabilitatea capelei, unde vin să oficieze preoți de toate religiile și a transmiterii prin difuzoare a scurtelor rugăciuni de la orele opt dimineața și de la prânz.

- Este ceva ce regreți, sister Celine?

- Da, faptul că mă lasă memoria. Vin la mine pacienți și mă întreabă dacă mi-amintesc de ei și eu trebuie să stau și să fac un efort ca să scormonesc în memorie. Altădată îmi aminteam pe loc. Dar nu mă plâng. Încă pot să merg, să citesc, să deschid o ușă și să urez cuiva să aibă o zi bună și succes la operație. Și să mă rog pentru fiecare în parte.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • James check icon
    Eheee, domnul meu ! Cand vreodata o sa coste ridicarea unei biserici comunale cat constructia si utilarea unui spital judetean, ca sa le compari numarul, apropos de poza care va insoteste articolul ? Cand vreodata au donat ateii ferventi macar pentru largirea unui spital, o noua aripa sau o noua sectie, precum au facut-o credinciosii pentru lacase ? Cand vreodata aceiasi fanatizati se vor lupta pentru retribuirea justa a personalului medical, aratand ca si lor le pasa de viata medicilor precum pretind de la acestia sa le pese de a lor ? Raspunsul, evident, niciodata !
    • Like 1
    • @ James
      Se pare ca nemurirea simbolica (suflet, etc...) este mai atragatoare pentru om, pentru ca promite sa fie vesnica si nu poate fi dovedita stiintific, deci orice e posibil. Ne place sa ne mintim linistitor. Totul nu este nimic altceva decat un mecanism psihologic de negare a propriei morti, a propriei disparitii. Civilizatiile create de om sunt astfel de mecanisme de negare. Va recomand sa studiati opera lui Ernest Becker, Escape from Evil si Denial of Death. Este o cunoastere amara dar adevarata.
      • Like 1
  • Orele de religie din scoli ar trebui sa fie ore de educatie , de ce dupa atatia ani de religie in scoli ,tinerii nu s-au apropiat mai mult de biserica?Consider ca multi din cei care predau religie in scoli ,nu stiu sa se apropie de sufletul tinerilor
    • Like 1
    • @ Nana Popescu
      check icon
      Aproape toți cei care predau religia (ortodoxă) în școli sînt niște complexați (sub)mediocri, incapabili să atragă pe cineva.
      • Like 0
    • @ Nana Popescu
      nu cred ca putem sa dam vina pe cineva au ceva anume, romania trece printro perioada extraordinara, sublima, de cautare a scarii de valori "ascunsa" de comunisti, si asta face ca nimic sa nu fie la locul sau. porcul se asomeaza, o singura religia se preda in scolile statului laic care accepta orice religie, tinerii absolva 12 clase in 13 ani, hotul de la parnaie este ales primar, asistatii sociali sunt proprietari de vile si masini de lux, vagabonzii sunt consultanti presedintelui de tara. si ... asa ca o incoronare a smintelii legislatiei si normalitatii .... seful guvernului se doreste un condamnat definitiv ... dar .... diamantul coroanei este reprezentat de grupul imbecililor care-l sustin cu glas tare pe condamnat !
      deci, care este problema cu religia ? asta este o grija ?
      • Like 0
  • Cu certitundine, una din ..vulnerabilitatile,, ortodoxismului in general si in particular BOR, atat in trecut cat si in prezent, a fost/este implicarea extrem de redusa in educatie, sanatate, asistenta sociala, etc.
    Relevanta BOR este accelerat descendenta sub actuala conducere a BOR si probabilitatea ca peste doua, trei, decenii sa devina amintire este reala. Cu bunele si relele ei, aceasta a facut parte din identitatea acestui popor. Pulverizarea acesteia va fii analizata extrem de critic, asemenea unor judecati din zilele noastre priviind istoria recenta a Ro. Cred ca implicarea in viitorul acesteia nu mai trebuie sa ramana la latitundinea enoriasilor de varsta a treia, a unei preotimi primitive care deloc intamplator este si coruptibila.
    • Like 2
    • @ Schiau Cornel
      nu incercati comparatii in privinta inclinarii/aplecarii ortodoxiei vs catolicism in ajutorul acordat omului la nevoie. puteti privi numai usa deschisa, 24 de ore a bisericilor catolice vs 4 ore a bisericilor ortodoxe, desi exista numai un Dumnezeu :)
      • Like 3
    • @ Andriescuus Lucian
      Nu a fost dorinta de comparatie, sunt crestin ortodox nepracticant, din aceasta perspectiva constat procesul sugerat in incercarea de comentariu de mai sus. Multumesc pentru atentie, o seara frumoasa.
      • Like 0
  • Spitalele si religiile sunt acelasi lucru. Primele se adreseaza corpului biologic iar religiile corpului simbolic , alter egoului. Prin cele doua tipuri de institutii omul incearca sa cucereasca nemurirea, fie fizica fie simbolica (supravietuirea sufletului, esentei, energiei, depinde de religie.). Misiune imposibila in ambele cazuri dar modul in care omul incearca sa o faca defineste tipul de civilizatie sau cultura care ii fundamenteaza comportamentul......ceea ce e totul pana la urma....
    • Like 3
    • @ Cristian Dan
      Ioan check icon
      Din pacate, nu. Spitalele sunt ceea ce au fost dintotdeauna, religia... a ramas doar institutia religioasa- extrem de puternica,influenta,politica- ca atare, falsa (!); fondul religios real, a ramas numai si numai al individului. Si, din nou- din pacate, nu vrbesc despre institutia religioasa catolica - la noi s-au marsavit altii!
      • Like 0


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult