Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Sindromul de inimă frântă. „Unii dintre părinții mei au fost buni și miloși. Alții au fost reci și nedrepți”

Ne-am întâlnit la mine acasă după ce Jerry mă sunase la telefon și îmi ceruse să-i ajut un prieten care avea nevoie de lucru.

- Știi că nu ți-aș cere asta pentru oricine. Prietenul meu Chris, care a venit la mine fiindcă nu are altundeva unde să se ducă, este un om bun, curat și cinstit și e gata să facă orice. Are nevoie de bani.

Jerry era salvatorul meu de câte ori aveam o problemă cu computerul: viruși, malware, programe înțepenite... Pe lângă pricepere și eficiență, Jerry are și calitățile de promptitudine și punctualitate. De la început mă intrigase numele lui de familie Dowgus.

- Este de origine indiană Cherokee - mi-a spus Jerry - 80% din ai mei se trag din tribul Cherokee din Florida.

- Și cum ai ajuns prin locurile astea? am întrebat.

- Cea mai mare parte a vieții mi-am petrecut-o fără ai mei, am fost un copil foster de la șase ani. Știu destule despre rudele mele, inclusiv despre părinți, dar nu am legături decât cu fratele meu mai mare, care a fost, ca și mine, plasat pentru îngrijire la străini.

Știam câte ceva despre copiii plasați în alte cămine decât cel al propriei familii, atunci când autoritățile declară părinții naturali incapabili să-și crească copiii, uneori din cauza limitelor de venit, alteori pentru vicii sau probleme psihologice. Sub control guvernamental, copiii care au avut de suferit privațiuni materiale, sau au fost traumatizați fizic, psihic și emoțional, sunt plasați în familii care-i îngrijesc, iar statul plătește întreținerea copiilor și efortul îngrijitorilor. Este o soluție mai bună decât azilurile de copii, dar departe de a fi perfectă. Pentru cei care iau copii în îngrijire, este un mijloc de trai și nu unul din cele mai proaste.

  • Cu toate defectele lui, sistemul „părinților profesioniști" acoperă nevoile unui mare număr de copii rămași fără părinți. Puțini din ei sunt adoptați definitv, fiindcă majoritatea familiilor interesate în adopții caută copii mici. În prezent este o mare criză de părinți și cămine temporare și autoritățile fac tot ce pot să crească numărul părinților foster.

Întâlnirea cu Jerry și Chris și, mai ales, poveștile lor mi-au dezvăluit o lume mult mai complicată, mai aspră și mai periculoasă decât aș fi putut bănui vreodată că există. O lume a orfanilor americani, a celor lipsiți și năpăstuiți în cea mai bogată țară din lume, a copiilor care trec prin destinele lor grele fără ca să fie știuți de cei mai mulți.

  • În Statele Unite sunt peste 400.000 de copii care cresc printre străini. Identificarea lor, scoaterea din mediul familial, plasarea în grija unor părinți adoptivi temporari sunt făcute de organele de asistență socială și protecția copiilor din fiecare stat. Sunt de ajutor voluntarii din organizațiile de caritate și asociațiile neguvernamentale implicate. Numai în Los Angeles sunt peste 15.000 de copii plasați în grija familiilor care au obținut licența de îngrijire a copiilor, iar în statul California sunt peste 54.000 de copii în această situație.

Pentru Chris, cele mai dragi ființe din lume sunt două fete. Prima, Marilyn fusese protectoarea lui și a lui Jerry, când cei doi, Jerry de șase ani și Chris de opt, ajunseseră în prima familie de străini, în casa cărora au trăit șase ani. Marilyn avea paisprezece ani și a vegheat asupra lor ca o mamă: spălatul și îmbrăcatul de dimineață, lecțiile, mersul la școală, protejarea de răutățile altor copii, de tatăl adoptiv când se îmbăta, pregătitul mâncării, toate. Tot ea ținea țigările pe care tatăl adoptiv li le dădea ca să-i țină cuminți și le drămuia severă, ca cei mici să nu fumeze prea mult.

Cea de a doua este fata din prima căsătorie a femeii cu care Chris s-a însurat. Au fost împreună aproape nouă ani și au avut un băiat, Steven, care are acum șapte ani. Dar Chris o iubește mai mult pe fata vitregă, Doris:

- E foarte deșteaptă. Sunt sigur că va ajunge departe. 

Doris se apropie de vârsta de paisprezece ani și - din povestirile lui Chris - cred că îi amintește de Marilyn. Jerry și Chris vorbesc des cu Marilyn, care acum trăiește în Illinois, măritată și cu trei copii. Odată au și vizitat-o.

Nevasta lui Chris, mai mare ca el cu aproape zece ani, bea mult și folosește droguri și ăsta este, în mintea lui Chris, motivul principal al despărțirii. Dar eu bănuiesc să mai fie unul, care e nestatornicia lui Chris de a rămâne mai multă vreme într-un loc, într-o slujbă, în obligațiile asumate, trăsătură pe care am descoperit-o în trei ani de când ne cunoaștem și de care Chris nu pare să-și dea seama. Visul lui este să ajungă să abiă mulți bani, să-și facă o casă mare, să aducă în ea cei doi copii și să mai înfieze și alți câțiva orfani. Nu e limpede ce se va întâmpla cu nevasta, nici de unde vor veni banii. Poate de la una din invențiile la care Chris se gândește de mai mulți ani, poate de la loterie, cine știe...

- Lumea câștigă în fiecare săptămână. Azi ești sărac și cumperi un bilet de loterie cu un dolar și mâine ai milioane. De ce nu mi s-ar întâmpla mie?

  • Studiile psihologice pe grupuri mari de copii care cresc fără părinți arată o incidență crescută a sindroamelor de anxietate, a PTSD (post traumatic stress disorder) și a sindromului de hiperactivitate și deficit de atenție. Copiii au greutăți în concentrare, în îndeplinirea sarcinilor și au dificultăți de adaptare la școală. Tulburările se pot prelungi în faza matură și rezultă într-un deficit de reușită socială.

Chris a avut multe slujbe, în diverse meserii. Înainte de a veni în Chattanooga, era șofer de cursă lungă, pe un camion dintre cele mai mari, unul din acelea numite „optsprezece roți”. A străbătut de mai multe ori țara în lung și-n lat și s-a ales cu multe descoperiri de obiecte care fac parte din ciudata colecție la care s-a oprit alegerea lui Chris: izolatoarele de ceramică de la liniile de înaltă tensiune. Dormea în timp ce partenerul cu care făcea echipă conducea camionul într-o zi de iarnă. L-a răsturnat și accidentul era să-i omoare pe amândoi, iar Chris a fost trezit din somn de zgomotul, șocul și izbiturile camionului care se rostogolea. S-a ales cu o fractură de șold, care a trebuit operată, deasemeni cu alte răni minore. I-au trebuit câteva luni să se refacă și s-a ales cu o pensie de infirmitate de la compania de camioane.

- Nu înțeleg nici astăzi cum tovarășul meu a putut face accidentul. Era iarnă, e adevărat, dar era vreme bună, drumul era curățat și vizibilitatea era perfectă. Cred că a adormit.

Chris nu s-a mai putut întoarce la șofatul de camioane. Dobândise o anxietate legată de accident:

- ...și acum, la câțiva ani de la întâmplare, mă scoală din somn zgomotele și șocul accidentului, parcă l-aș trăi din nou.

Când am început să-l folosesc pe Chris, i-am dat mai întâi să vopsească lemnăria casei: pridvoare, scări, terasa. Am ales împreună vopselele și celelalte unelte și Chris a muncit vreo trei săptămâni ca să termine. Lucra încet și meticulos, făcea curat și strângea tot ce rămânea în urma lui. Cum făcea cel puțin opt ore de lucru pe zi, uneori și mai mult, când venea prânzul pregăteam masa pentru amândoi și apoi mâncam împreună și povesteam. La sfârșitul zilei, mai pierdeam ceva timp cu o bere, deși de multe ori Chris voia o băutură răcoritoare în loc de bere. În primele săptămâni, mă duceam și-l luam de la casa închiriată de Jerry, unde locuia, iar seara îl duceam înapoi. Cu distanța de circa cincisprezece mile dintre cele două adrese, mai adăugam vreo oră de povestit pe drum.

Printre altele, Chris mi-a spus că îi place să facă curat în casă și Jerry mi-a confirmat:

- De când s-a mutat la mine, totul e lună în casă.

„Iadul” din depozitul Amazon

Pe urmă Chris a adunat destui bani ca să-și ia o camionetă la mâna a doua și curând a găsit servici la depozitul Amazon de la marginea orașului. I-au dat ore de lucru monstruoase, de la șase seara la cinci dimineața. Alergătură multă într-o hală imensă, pentru a găsi și aduce la serviciul de ambalare toate obiectele din comenzile pe care le primea prin mesaje venite pe un aparat electronic purtat de el, cu care făcea și scanarea obiectelor. Același aparat înregistra și cât timp consuma Chris cu găsirea fiecărui obiect și era permanent verificat de supraveghetori. Pauze doar de cincisprezece minute la trei ore. Chris a rezistat vreo săptămâni, pe urmă a renunțat:

- E iad acolo, cei mai mulți nu pot face față la ritmul de lucru, iar unii mai în vârstă renunță din primele zile.

Și la curățenia în casă Chris s-a dovedit la fel de îngrijt, atent cu detaliile, ordonat. Nu lucra repede, dar compensa prin meticulozitate și rezultate bune la tot ce făcea: curățatul băilor, aspirat, spălatul covoarelor, ștersul prafului de pe mobile, ventilatoare, tablouri și spălatul geamurilor. L-am recomandat pe Chris și altor prieteni, unde a făcut de asemeni o treabă bună și a fost plăcut de toți. De aici înainte, Chris a trecut prin vreo șapte-opt servicii, tâmplar, electrician, instalator, șofer la o companie de canalizare, vopsitor... Din toate a plecat după scurt timp, din motive diferite. Ba șeful era nedrept, ba munca era plictisitoare, ba colegii nu îl ajutau...

De cum părăsea un loc de muncă, Chris mă suna și lăsa un mesaj că este din nou disponibil și ar fi recunoscător să poată să mă ajute din nou cu lucru în casă sau grădină.

Am încercat să-l conving pe Chris să se înscrie la colegiul local și să facă cei doi ani de care este nevoie pentru o calificare bună: soră medicală, tehnician tv-radio, mecanic auto, lucrător de tipografie, tehnician la centralele electrice etc. Are doar 38 de ani și ar putea obține ceea ce multă lume face, când apare nevoia de o recalificare după pierderea slujbei. I-am făcut rost de toate informațiile necesare, dar cu asta procesul s-a oprit.

Dintre toate profesiunile, Chris era cel mai atras de cea de instalator și pentru un timp și-a făcut planuri de cum poate obține o licență de la statul nostru, după care ar putea să înceapă propriul business. A cheltuit cam o mie de dolari și și-a cumpărat scule, dar într-o duminică, mergând la meciul de fotbal al echipei din oraș, s-a trezit cu cutia de scule a mașinii spartă în parcaj și cu toate sculele furate.

Chris mai are o soră, care a trecut și ea prin sistemul de adopție temporară, a terminat liceul, s-a măritat și trăiește în Florida. Din fragmente de povești am aflat că tatăl lor i-a părăsit foarte devreme, iar mama - alcoolică și prostituata - a adus familia într-o astfel de ruină, încât copiii flămânzeau cu zilele și furau de la vecini. Au fost luați de acasă și plasați în familiile care i-au îngrijit. Chris a trecut prin opt familii, cu care a trăit de la câteva săptămâni la câțiva ani. 

- Unii din părinții mei au fost oameni de mare calitate, cu suflet bun, milos și ne-au dat multă atenție. Le port și acum recunoștință. Alții au fost indiferenți, reci, severi sau nedrepți. 

Când Chris a ajuns în prima casă de străini, a fugit și s-a ascuns prin pădure și într-un hambar părăsit. Când a fost găsit, după mai multe zile de căutări, Chris s-a suit pe acoperișul hambarului și le-a strigat polițștilor care-l înconjuraseră că se aruncă în gol dacă nu-l lasă în pace. Nu a coborât decât când a venit Marilyn și l-a rugat să se dea jos.

De vreo două ori, Chris a și-a vizitat nevasta divorțată și copiii din Florida, unde s-a dus cu multe cadouri și a petrecut, de fiecare dată, trei patru săptămâni. Cum se întorcea lefter, avea nevoie de ajutor: iar băi, aspirator, spălat geamuri...

Acum Chris e din nou în oraș și stă tot la Jerry, unde s-a mutat și fratele acestuia, cu câțiva ani mai mare. Împart cheltuielile în trei și fac planuri să cumpere un loc și să ridice o casă. Toți trei sunt divorțați. Jerry are și el un băiat, care locuiește cu mama lui. Are cinci ani și vine la tatăl lui cam la două săptămâni. Cei trei și cu copilul fac week-end-uri de mers la munte, sau la pescuit și și-au cumpărat cort, saltele și lămpi. Le-am făcut cadou un aragaz de camping, butelii, lampă cu gaz metan și un radio portativ.

Sindromul de inimă frântă

Dintre toți trei, Jerry a reușit cel mai bine. A fost capabil să termine și liceul și să ia o diplomă universitară de computere și IT. Are un serviciu bun și stabil și de curând a fost promovat. Fratele lui face, ca și Chris, tot felul de lucruri din ce se poate găsi. Niciunul nu e băutor, nu consumă droguri, sunt economi, îngrijiți și se înțeleg foarte bine. Copilăria grea prin care au trecut împreună i-a legat puternic, cum îi leagă pe camarazi frontul sau trecerea prin mari dezastre.

  • Rezultatele școlare la copiii fără părinți sunt foarte slabe: sub 40% din ei termină liceul, numai 6% ajung să intre la universitate și dintre aceștia numai 1,89% ajung la absolvire. Unul dintre acești foarte puțini tineri de succes este Jerry Dowgus. Dintre copiii care părăsesc casa adoptivă la 16 ani, 34% ajung în închisori pentru diferite delicte. Mulți devin dependenți de alcool și droguri de la vârsta copilăriei și nu se eliberează niciodată de starea aceasta, iar dintre cei care au trecut prin programe de dezintoxicare, mulți recidivează.

La ultima întâlnire, după ce am vorbit îndelung cu Chris, s-a așternut o pauză. Spărgând tăcerea Chris mi-a spus:

- ...una peste alta, am ieșit mai bine decât s-ar fi putut întâmpla cu soarta care mi-a fost dată. De-aș putea să-i feresc pe copiii mei de un viitor ca al meu.

  • Psihologii cred că, prin ajutor susținut și cu personal de ajutor și reeducare foarte calificat, multe din traumele suferite de copiii privați de îngrijirea părintească pot fi ameliorate sau chiar îndepărtate, dar de una din consecințele vieții lor nu se pot elibera niciodată: sindromul de inimă frântă. Un tânăr student la universitatea statului California, abandonat de părinți și care a fost plasat la părinți adoptivi temporari de la o vârstă atât de fragedă că nu își poate aminti nimic de cât acest tip de existență a spus că „el s-a născut cu o crăpătură în inimă”.

_________________

Copii foster (foster children): copii plasați în grija unor străini. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am cunoscut cativa oameni de toata isprava care se manifestau asemanator, erau nestatornici. Din cate stiu nu au fost in Ro. ,,copii foster,, sau crescuti in orfelinitate. Cred ca "sindromul" prezentat de autor este prezent mult mai mult, foarte probabil este dezvoltat si din conexiuni cu drame, situati critice din copilarie, adolescenta.
    • Like 0


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult