(Foto Guliver/Getty Images)
Primăvara anului 1989. După o răceală puternică, o tuse sâcâietoare nu-i dădea pace Lăcrămioarei Secăreanu. Tușea zi și noapte. Avea și alte simptome. Ajunsese să strănute de 10-20 de ori la rând, simțea că „o mâncau” ochii. Aspirină și ceai de tei era tot ce lua. Fără să știe însă că era alergică.
Nu de puține ori o cuprindea o senzație de sufocare și sfârșea prin a ajunge la camera de gardă.
Din martie până în decembrie în anul acela nu a știut ce are. Diagnosticul primit: inflamare acută a căilor respiratorii.
La un moment dat, cineva a văzut-o într-o criză.
„Știu pe cineva care face la fel ca tine. Are astm. Se tratează la București”, i-a spus.
Așa a ajuns Lăcrămioara la București, la medicul specialist. Medicii i-au făcut mai multe teste și i-au pus un diagnostic: astm alergic corticodependent.
Se oprește din povestit. Își aranjează o suviță rebelă.
Cel mai neplăcut moment de care își amintește?
„Sufocările urâte. E groaznic. Ai impresia că mori, nu mai ai decât un fir de aer.”
După ani întregi de tratament, se bucură de o „stare de normalitate”. Nu a fost ușor. Pentru că nu se mai sufoca, în trecut au fost perioade în care a renunțat la tratament.
„De ce să îl mai iau dacă sunt bine?”, își spunea. Și încet, încet, revenea la veche poveste: începea să aibă tot mai des crize de sufocare, mai ales în a doua parte a nopții. Și ajungea la spital. „Teroarea vieții mele, când auzeam de spital. Dar asta era soluția”, continuă Lăcrămioara Secăreanu.
Un alt motiv pentru care renunța în trecut la tratament ținea de latura financiară. Medicamentele nu erau compensate. „Las' că luna asta nu le mai iau, că mi-e bine”, își zicea. Acum e conștientă că greșea când întrerupea tratamentul.
La serviciu îi era tot mai greu. Familia o îndemna să se pensioneze. Pe atunci avea 30 de ani.
„Ai mei îmi spuneau: «Trebuie să te pensionezi, că râde lumea când te vede așa». Colegii mă vedeau tușind, strănutând de zeci de ori la rând. Mai făceam și câte o criză de sufocare în fabrică. «Râde lumea. Ce, nu ne permitem și noi să te ținem acasă?», insistau părinții ei.”
„Stai acasă să ce? Să aștepți să mori? Nu mori din asta. Dar nici foarte bine nu o duci, dacă nu îți vezi de tratament”
La patru-cinci ani după ce fusese diagnosticată cu astm, a mers la București și l-a rugat pe medicul care o trata să o ajute să se pensioneze. Nu era chiar simplu. În schimb, el a lămurit-o să nu își lase serviciul.
„«La ce vrei pensie, la 30 de ani? Pentru ce? Din boala asta nu se moare. Trebuie să duci o viață normală. Poți să duci o viață normală. Dar cu anumite limite: să vezi unde intri, să vezi ce mănânci, ce bei, ce respiri», mi-a zis medicul. «Stai acasă să ce? Să aștepți să mori? Nu mori din asta. Dar nici foarte bine nu o duci, dacă nu îți vezi de tratament»”, povestește Lăcrămioara Secăreanu, care a înțeles atunci că nu mai trebuie să întrerupă tratamentul și că medicamentele pentru astm trebuie luate toată viața.
Deși are astm, duce o viață normală. Dimineața se trezește pe la 5:00. Își bea cafeaua, apoi pleacă la serviciu. „Am un serviciu stresant, cu responsabilitate, lucrez la o întreprindere de mecanică fină”. După serviciu vine acasă și își vede de treburile casnice. Are și grădină, unde muncește cot la cot cu familia.
Când merge pe litoral, spune că se simte tare bine. A fost sfătuită să vândă tot și să se mute cu familia la mare. „Nu pot face asta”, spune Lăcrămioara.
Încearcă să mănânce cât mai sănătos. Medicul i-a spus că obezitatea este unul dintre factorii de risc foarte importanți în această afecțiune.
Simțul gustativ și cel olfactiv i-au fost afectate.
„Am rămas fără gust, fără miros. Fac cele mai bune prăjituri. În afară de dulce și sărat sau acru, nu simt. Nu simt gustul de cacao. Îmi pare rău că nu mai știu cum miroase liliacul. Nu mai am miros de vreo 15 ani”.
„Dacă uit să-mi iau medicamentele dimineața, încep să tușesc”
Dacă dimineața la 5:30 uită să își ia medicamentele, pe la 11:00 începe să o „râcâie pe gât”. Apoi începe să tușească, încep să-i lăcrimeze ochii.
Seara pe la 9 are de luat din nou medicamente. Poartă tot timpul în geantă spray-ul bronodilatator, în caz de criză. „Mi-a mai recomandat dna doctor ceva, dar nu îl folosesc. Doar să îl am în geantă”.
Concediile și le face deseori în străinătate. „Dar pe unde nu am fost? Am fost în vacanțe în multe țări - Grecia, Franta, Germania, Bulgaria, Rusia. Frică? Nu îmi este. Îmi iau tratamentul și totul e în regulă”.
Își aduce aminte că atunci când a aterizat în Tunisia, a avut senzația că a intrat în cuptorul în care face prajituri. „Aici o să mor, mi-am zis. Dar au am avut nimic”, povestește ea.
Are un sfat pentru cei cu manifestări similare cu ale ei și care li se par trecătoare: să meargă la medic. „Când te duci la medicul de familie și îi spui că îți curge mai mereu nasul, că tușești și strănuți des, imediat se gândește la alergie. În '89 nu se gândeau. E foarte mare diferența. Sunt tratamente noi,
bune, tratamentul a evoluat incredibil în cei 30 de ani de când am fost eu diagnosticată”, continuă Lăcrămioara Secăreanu.
Sfat pentru cei diagnosticati cu astm, dar care abandonează tratamentul?
„Am făcut și eu treaba asta și nu e bine. Trebuie să ne ținem de tratament. Și chiar dacă ai un tratament, te duci la doctor, chiar dacă te simți bine, nu numai să îți dea rețeta, că între timp mai apar alte mediamente noi și bune”, punctează ea.
Cei mai importanți factori de risc
Astmul este o afectiune complexă, cu un diagnostic greu de pus, din cauza simptomelor care sunt diferite de la un pacient la altul și care se pot modifica în timp. Factorii de risc în astm, mai exact factorii care duc la declanșarea crizelor de astm sunt și ei diferiți pentru fiecare pacient în parte. Sunt factori de risc alergici – polenul, praful, parul de animale – și factori de risc non-alergici, precum frigul, ceața, fumatul activ sau pasiv, refluxul gastro-esofagian.
Educația este deosebit de importantă. Pacientul trebuie să știe că trebuie să meargă la medic pentru a identifica factorii de risc pentru el și apoi trebuie să învețe cum să îi evite.
Medicii spun că aproximativ 80% dintre cazurile de astm sunt pe un fond alergic. Restul, sunt cazuri de astm nonatopic.
„ În 70-80% dintre cazuri identificăm acest teren atopic. În cazul astmului atopic, e foarte important să excludem factorii declanșatori. Cel mai important aeroalergogen este praful, acolo unde trăiesc acele organisme invizibile cu ochiul liber care sunt acarienii. E deosebit de importantă igiena zonei, în special a camerei unde dormim. Eu recomand să nu existe cărți în acea cameră - cartea e cel mai mare depozit de praf -, să nu existe draperii, să nu existe plușuri. Avem și alergii alimentare, care trebuie documentate corect. Există și astm profesional, astmul dat de locul de muncă”, a explicat conf. dr. Roxana Maria Nemeş, medic pneumolog.
Nu există o schemă standardizată în tratamentul pacienților cu astm
Pacienții cu astm este foarte important să identifice nu numai factorii de risc, dar să înțeleagă care sunt simptomele și cu ce se relaționează ele.
Unele simptome nocturne, așa cum este tusea, dacă nu este legată de o afecțiune foarte frecventă, care este boala de reflux gastroesofagian și care poate întreține acest simptom, trebuie nu numai exclusă, ci tratată ca atare, dacă este depistată, pentru că va supralicita diagnosticul de tuse și ne va arunca în zona de astm necontrolat, explică dr. Roxana Maria Nemeş.
Iar atât timp cât astmul rămâne necontrolat, medicii nu pot decidă scăderea dozei de medicație. „De aceea sunt necesare vizitele la medicul specialist, tocmai pentru a monitoriza corect boala și funcția ventilatorie și aceste simptome, care uneori sunt foarte subversive. Dacă în cursul zilei ne este foarte ușor să identificăm o tuse, pentru că șuierăm, în cursul nopții dăm mai puțină importanță, pentru că poate tușim în somn, poate lângă copil nu doarme un părinte. Aceste simptome nocturne sunt de foarte mare importanță”, punctează medicul pneumolog.
Medicii atrag atenția că astmul e o boală inflamatorie. Nu se tratează cu antibiotic. ,Astmul poate fi ținut sub control cu terapie de fond, care se administrează zilnic, indiferent dacă pacientul manifestă sau nu simptomele specifice, și terapie la nevoie, pe care pacientul trebuie să o folosească de îndată ce simte instalarea simptomelor specifice crizei de astm”, a subliniat specialistul.
Un pacient poate ține astmul sub control dacă urmează tratamentul prescris, cunoaște și evită factorii declanșatori, astfel încât crizele de astm să fie din ce în ce mai rare. Tratat corect, pacientul cu astm poate face aproape tot ceea ce face și o persoană sănătoasă. Pentru a atrage atenția asupra faptului că un pacient diagnosticat cu această afecțiune se poate implica în aceleași activități ca un om sănătos, dacă respectă indicațiile de tratament recomandate de medic, handbalistele de la CSM București au participat recent la un meci demonstrativ, în contextul Zilei Internaționale a Astmului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Medicamentatia salveaza crizele, dar igiena vietii previne dramatic (fiind pe fond alergic, am reusit de la 3-4 crize pe saptamana la 3-4 pe an).
Atentie la terapia de fond, atat de recomandata in romania (in occident nu am primit): efectele secundare ale cortizonului sunt puternice.