Acum câteva luni, am vrut să-mi fac testul covid. Nu aveam simptome, nu eram contact, nu aveam deci motive concrete de îngrijorare. Însă, m-am gândit să profit de statutul meu, de cetățean al sectorului 1, respectiv de gratuitate. Pentru noi, cei din sectorul 1, testul covid era gratis. Totuși, am reconsiderat și am decis să nu risipesc un test degeaba, așadar nu m-am mai dus să-l fac. Însă, îmi amintesc că m-a încercat un sentiment autentic de mândrie, datorat apartenenței mele geografice la acest grup elitist de cetățeni, unde, la fel ca și în zonele spălate ale Europei, testele covid sunt gratuite. Și nu a fost prima oară. Să fim drepți: Sectorul 1 este mult mai verde, mult mai aerisit și mult mai elitist, în general. Aici sunt cei mai mulți bani, aici locuiesc cei mai mulți bogătani și, implicit, aici funcționează și cea mai dezvoltată mafie. Însă m-am întrebat, de ce ar fi testul meu gratuit, iar al mătușii mele, care locuiește dincolo de Gară, nu mai e?
Zilele trecute, la poștă, am încercat exact sentimentul opus. Funcționara de la poștă, mi-a explicat, în termenii obsesiv-compulsivi obișnuiți, faptul că numai cei din sectorul 5 pot achita taxa de 7 lei, pentru refacerea buletinului, la poștă. Restul sectoarelor, inclusiv sectorul 1, unde domiciliez eu, nu au semnat contracte cu poșta, așadar cetățenii care locuiesc acolo, nu pot beneficia de acest serviciu simplu. M-a trimis să iau troleul, până la taxe și impozite, și aproape că m-a făcut să mă simt prost că nu locuiesc în sectorul 5.
Sectorul 5, toți bucureștenii știu, este privit oricum precum copilul mai înapoiat al familiei. În Rahova, Ferentari sau Giurgiului, lucrurile stau „altfel”, și mai multe situații ciudate sunt posibile, inclusiv alegerea unui primar condamnat penal. Diverse eufemisme justifică fatalitatea de a trăi, lucra sau de a avea pur și simplu treabă, prin fosta mahala a calicilor din sectorul 5, adică prin cartierele cele mai înapoiate ale Bucureștiului, cele fără metrou sau hipermarket. Captiv al acelorași clișee, a fost plăcut pentru mine să aflu, la poștă, existența unui mărunt beneficiu și pentru cetățenii sectorului 5. Însă, totuși, de ce doar pentru ei?
În ultima perioadă, mai ales înaintea alegerilor locale, dar și după, am observat frecvența difuzării unei reclame, care conchidea măreț: Sectorul 3, cei mai buni! Să ascult cu mare atenție tâmpeniile care se spun în reclame este una dintre deformațiile mele profesionale. Am presupus că un amator, de la Primăria sectorului 3, și-a propus să creeze un brand. Totuși, orice ageamiu în publicitate știe, că nu poți să pretinzi că ești cel mai cel în niciun domeniu, dacă nu poți demonstra asta cu date certe. Este o chestie elementară, de bun simț, până la urmă, pe care o înțelegem cu toții, atunci când devenim adulți. Altfel, se numește că ești overpromissing, adică nu ești credibil, ci pari neserios, ridicol. Asta pe lângă faptul că este ilegal să pretinzi în reclame o calitate pe care nu o poți demonstra. D-aia Carlsberg spune „probably, the best beer”.
Există chiar câteva instituții care monitorizează minciunile din reclame și care ar trebui să se sesizeze și în acest caz. Cum adică cei mai buni? Cei mai buni la ce?
Un slogan precum cel folosit de Primăria sectorului 3 este mai degrabă potrivit galeriei unei echipe de fotbal. Acolo nu trebuie să demonstrezi nimic, în peluză, Steaua e mai bună decât Dinamo sau invers, Messi e mai bun decât Ronaldo sau invers. Depinde care tribună strigă mai tare. Iar dacă strigăm că suntem buni, înseamnă că suntem. Nu contează nici câte goluri primim, nici câte clădiri în paragină găzduim în sector. Suntem cei mai buni, pentru că așa zicem noi, ne place să ne flatăm singuri.
De fapt, cetățenii sectorului 3 ar trebui să se considere, nu cei mai buni, ci cei mai fraieri. Adică unii care acceptă ca edilii lor, să se laude degeaba la TV, pe banii lor. Cetățenilor această campanie nu le folosește la absolut nimic, cu excepția unei doze mici de dopamină, pentru cei neinformați. O plimbare scurtă prin Centrul Vechi, prin jurul Pieței Obor sau pe lângă hectarele de paragină care flanchează Bulevardul Unirii, le va confirma faptul că nu sunt, nici pe departe, cei mai buni. Sunt doar niște excentrici care plătesc bani mulți, ca să se laude cu minciuni. Creație publicitară, producție print si video, plus difuzare agresivă, iată câteva sute de mii de euro cheltuiți de cetățenii din sectorul 3, prin reprezentanții lor aleși democratic, pe principiul „prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”!
Ce este cu absurditatea asta de competiție între sectoarele bucureștene? Cine rivalizează cu cine și de ce? Nu am putea oare, doar să cooperăm, în cadrul aceluiași oraș, fără să concurăm între noi? Întrebarea, desigur, se poate extinde și la întreg teritoriul național sau chiar la lumea întreagă. Am observat deseori, pe drumurile naționale, întreruperea asfaltului, la granița dintre două județe. Este efectul aceleiași traume, sădită de mult în educația noastră: Descentralizarea, înțeleasă ca o competiție absurdă între entități ale aceluiași întreg, care preferă să rivalizeze, în loc să coopereze eficient, în folosul întregului.
Într-un oraș ca Bucureștiul, liniile administrative care ne delimitează în sectoare, sunt mai artificiale decât oriunde altundeva. Calea Giulești, cea care desparte sectoarele 1 și 6, sau Calea Floreasca, care delimitează sectoarele 1 și 2, sunt tot niște șosele la fel ca toate celelalte. Ele nu despart culturi diferite, sisteme legislative diferite sau etnii diferite, aflate în conflict una cu cealaltă. Ele sunt doar niște banale convenții care despart 6 unități administrative ale aceluiași întreg. Și nu ar trebui luate atât de mult în serios.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.