Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Ştiu că niciunul dintre angajaţii mei nu visa să ajungă agent de call center. Noi recrutăm oamenii şi le spunem din start că îi pregătim pentru ziua în care o să-şi dea demisia”. Interviu cu Craig Handley, adeptul unui altfel de management

Craig Handley

Mă aflu pe terasa unei companii dintr-un oraş mare din România. La unul dintre atelierele de Dream Management le mărturisisem participanţilor că mi-ar plăcea să pilotez un astfel de eveniment în mediul corporate şi una dintre participante m-a pus în legătură cu acest domn. De fapt, fusese ideea unei participante la un atelier precedent: „Cât de tare ar fi asta în echipa mea! Din păcate, în corporaţii multe visuri se estompează şi pierdem un capital mare de energie şi motivaţie!”. După o discuţie foarte interesantă, interlocutorul meu exprimă o îndoială firească: „Care e interesul owner-ului să contribuie la realizarea aspiraţiilor personale şi profesionale ale angajaţilor? Poate ar fi de ajutor pe partea de motivare a angajaţilor, dar noi avem deja o mulţime de iniţiative. Fiecare manager îşi cunoaşte bine oamenii: aleargă împreună la maratoane, fac acţiuni caritabile împreună, organizăm diferite evenimente. Şi hai să zicem că asociaţii ar accepta o astfel de idee: dar dacă oamenii îşi dau seama că visul lor e să plece din companie, să lucreze în altă parte sau să îşi facă ceva pe cont propriu? La ce criză de personal e în industria noastră, asta nu ne-ar ajuta deloc”. 

Ştiţi situaţia în care cu un colţ al creierului ai avut mereu o îndoială, dar ai refuzat de fiecare dată să te gândeşti la ea? Iar acum o auzi de la altcineva şi îţi e ciudă de mori că nu ţi-ai făcut temele la timp? Ştiţi cât de rău îţi pare după aceea? Ei, cam atât de rău îmi părea şi mie. Evitasem să mă gândesc cu adevărat la aceste întrebări, de teamă să nu descopăr un defect major în proiectul meu preferat.

M-am întors la teme. Cu ceva timp în urmă citisem despre câteva companii în care angajatorii creaseră programe de Dream Management, dar la vremea respectivă nu aveam un motiv aşa de solid să le iau la puricat.

Prima firmă pe care am contactat-o ca să aflu despre programul lor de Dream Management a fost Infusionsoft. O firmă de IT care de îndată ce am intrat pe site-ul lor, mi-au deschis o fereastră de dialog din care m-a salutat „Patrick”, care m-a întrebat cum poate să mă ajute. I-am spus că vreau să aflu mai multe despre programul lor de Dream Management, mi-a luat adresa de email şi după aceea mi-am cam pierdut răbdarea cu sistemul lor care nu prevedea comunicarea cu un om „real”. 

Am dat în schimb de ListenTrust, un call center din Mexic, 800 de angajaţi, proprietar din SUA. Din poza de pe site, Craig Handley mi s-a părut americanul tipic: masiv, cu o burtă mai mare decât ar avea nevoie, cu un zâmbet fericit, dar despre care nu ştii dacă e pe bune sau de dragul pozei. Mi s-a părut haios stilul lui provocator. Într-un filmuleţ spune ceva de genul: „Nu îmi fac prea multe iluzii. Ştiu că niciunul dintre angajaţii mei nu visa să ajungă agent de call center. Niciunul nu şi-a pus o căscuţă în urechi la 10 ani ca să se joace de-a call center-ul. Nici măcar eu nu am visat aşa ceva. Eu voiam să devin muzician, dar viaţa m-a dus în altă parte. La ListenTrust noi recrutăm oamenii şi le spunem din start că îi pregătim pentru ziua în care o să îşi dea demisia. Ştim că nu o să stea la noi pentru totdeauna, dar între timp vrem să îi ajutăm să îşi îndeplinească aspiraţiile personale şi profesionale”.

M-am gândit că omul ăsta atât de ieşit din tipare, ar putea să îmi răspundă dacă îl contactez. L-am căutat pe Facebook, i-am scris un mesaj privat şi aşa a fost: mi-a răspuns. Mi-a povestit de-a fir a păr şi cu multă plăcere despre programul de Dream Management pe care l-a creat în compania lui. La fel ca şi mine, citise cartea lui Matthew Kelly şi ideile de acolo l-au inspirat. Cu cuvintele lui: „Cred că atunci când mergem în cealaltă viaţă, Dumnezeu nu o să ne întrebe ce religie avem sau cât am fost de credincioşi, ci câţi oameni am ajutat şi câte fapte bune am făcut. Eu doresc să îmi ajut angajaţii, dincolo de salariul pe care îl câştigă”. Dar e adevărat că programul acesta a fost foarte bun şi pentru business: a redus fluctuaţia de personal, indicatorii de performanţă sunt îndepliniţi mai uşor şi, atunci când pleacă din companie, foştii angajaţi recomandă alţi oameni în locul lor, aşa încât costurile de recrutare s-au redus semnificativ. 

Fiecare nou angajat care ajunge în firma lui trece printr-un proces de orientare, din care face parte şi o sesiune „motivaţională” despre importanţa obiectivelor personale. Apoi toţi angajaţii sunt invitaţi să participe la un seminar de Dream Management, în timpul căruia sunt îndemnaţi să îşi creeze o listă cu 50 de aspiraţii personale şi profesionale: sănătate, relaţii personale, bunăstare materială, carieră, fericire şi timp liber. Din cele 50, sunt prioritizate 3 cu care pot să meargă la cei doi profesionişti (un financial coach şi un life coach) angajaţi special de Craig ca să ajute oamenii să îşi îndeplinească obiectivele.

Craig, în România avem o criză a forţei de muncă. Eu cred că managerilor le-ar fi teamă că angajaţii vor dori să plece din firmă. Ce părere ai despre asta?

Da, e o teamă justificată. M-am gândit şi eu la asta la început. Dar de fapt, 98% dintre oamenii noştri au aspiraţii mai „simple”. Îşi doresc o casă, o vacanţă, un stil de viaţă mai sănătos, să piardă kilogramele în plus, să fie părinţi mai buni pentru copiii lor. Toate astea sunt lucruri pe care noi, ca firmă, ne putem organiza să îi ajutăm să le obţină. Iar dacă doresc să plece eu îi înţeleg. Şi chiar nu îmi doresc să am angajaţi care sunt cu gândul la plecare. Dacă vor să plece e mai bine şi pentru ei, şi pentru noi să facă asta. Poate crează un alt business cu care noi putem să colaborăm. Sau la plecare ne recomandă oameni pe care putem să îi angajăm. Desigur, am avut şi oameni care au plecat şi noi i-am încurajat. Am avut şi oameni care au revenit, pentru că şi-au dat seama că încă nu erau pregătiţi să fie pe cont propriu. S-au întors la noi pentru că au ştiut că aici sunt sprijiniţi în continuare până când vor fi cu adevărat pregătiţi să facă pasul cel mare.

Cum vă organizaţi voi, ca firmă, ca să ajutaţi oamenii să îşi cumpere o casă de exemplu?

O piesă importantă în puzzle-ul nostru sunt cei doi „Dream Managers”. Le spunem aşa, dar unul e life coach, iar celălalt e financial coach. Ei lucrează în echipă ca să ajute fiecare angajat să îşi clarifice visul, iar dacă visul are o componentă financiară, cum se întâmplă adesea, noi îi ajutăm să înţeleagă cum să îşi organizeze bugetul în aşa fel încât să îşi poată atinge scopul. Îi ajutăm să înţeleagă mai bine ofertele, piaţa creditelor bancare, îi învăţăm să negocieze şi să deprindă obiceiul de a economisi mai mult. Apoi fiind o firmă mare, dacă avem 10 oameni care vor să îşi cumpere o maşină, de exemplu, noi putem să negociem cu un furnizor de pe piaţă să avem preţuri mai bune. La fel şi cu abonamentele la sală, de exemplu, pentru cei care doresc un stil de viaţă mai sănătos.

Un efort extraordinar! Sunt destul doar doi „Dream Managers” pentru toată lumea?

Da, sunt destui, pentru că organizăm întâlniri de grup. Încurajăm oamenii să exprime aspiraţii din 6 domenii diferite. Apoi oamenii care au aspiraţii comune formează un grup iniţial facilitat de unul dintre „Dream Manageri”, iar oamenii ajung să se ajute între ei foarte mult. În fiecare lună organizăm conferinţe pe diferite domenii: de la parenting, la viaţa sănătoasă, la gestionarea bugetului personal şi aşa mai departe. De fapt, noi creăm un cadru, în care apoi lucrurile se întâmplă.

Presupun că toate astea au avut impact şi asupra culturii organizaţionale

E adevărat. Pot să spun că noi am schimbat mult modalitatea de a gestiona resursele umane. Acum le spunem oamenilor că trebuie să facă în aşa fel încât ListenTrust să lucreze pentru ei, nu ei pentru ListenTrust. Noi ştim că oamenii vin aici pentru că în primul rând au obiective personale. Şi dacă nu au obiective personale, cum pot eu, ca angajator, să le cer să realizeze obiectivele companiei? Acum, când avem derapaje de performanţă, discutăm cu persoana nu doar din perspectiva indicatorilor de performanţă, dar şi din perspectiva aspiraţiilor personale: oamenii vin la serviciu cu întreaga lor fiinţă, nu doar cu o parte, eventual cea care convine angajatorului. Pentru noi a devenit important să ştim ce îşi doresc angajaţii şi să îi ajutăm să obţină acele lucruri. Acum noi spunem că facem management prin aspiraţii (management by dreams) şi credem că managementul prin obiective (management by objectives) va fi în curând depăşit, având în vedere aşteptările noilor generaţii.

Şi în acest context cum s-a schimbat rolul managerilor din cadrul companiei?

Rolul managerilor este în definitiv acelaşi: să organizeze eforturile angajaţilor pentru îndeplinirea obiectivelor de business. Dar felul în care facem asta e diferit. Am înţeles că într-o cultură organizaţională în care oamenii sunt încurajaţi să îşi cunoască şi să îşi îndeplinească aspiraţiile personale şi profesionale, avem un capital de entuziasm şi loialitate mult mai mare decât înainte. În acest context noi nu mai trebuie să petrecem prea mult timp ca să „motivăm” oamenii şi putem investi mai mult timp în identificarea şi eliminarea barierelor care împiedică performanţa. Ne-am dat seama că prin acest sistem am creat un lucru extrem de important: conexiune umană. Am creat o cultură organizaţională în care oamenii se cunosc unii pe alţii la nivel profund şi din acest motiv nu ezită să se ajute unii pe alţii. De asemenea, interacţiunile negative, precum bârfa sau invidia, s-au mai estompat, pentru că acum oamenii sunt ocupaţi cu obiective pozitive. Mai mult, oamenii au transferat către alţii ceea ce au învăţăt aici: părinţii către copii, soţii către soţii şi aşa mai departe. Visurile sunt invizibile şi foarte personale, dar foarte puternice. Când tu ca angajator ajungi la ele şi faci ceva cu ele… well, oamenii sunt foarte recunoscători celor care îi ajută să îşi imbunătăţească viaţa.

A trebuit să închidă înainte de a-i mai putea pune alte întrebări, dar m-a uimit când mi-a dat acces la toată metodologia lor de lucru. Am pus deja în aplicare o parte din sfaturile lui, dar despre asta o să relatez într-un articol viitor. Acum mă pregătesc pentru o a doua conversaţie. Dacă aveţi sugestii pentru întrebări, le aştept aici

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Asta spune tot:"Cu cuvintele lui: „Cred că atunci când mergem în cealaltă viaţă, Dumnezeu nu o să ne întrebe ce religie avem sau cât am fost de credincioşi, ci câţi oameni am ajutat şi câte fapte bune am făcut"
    Porunca lui Hristos::"Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti"
    • Like 0
  • Foarte interesant si educativ articolul. Omul a descoperit "The Holy Grail" in domeniu de management. Parerea mea.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult