Când mă gândesc la siguranță psihologică nu mă gândesc doar la corporatiștii din Pipera, West Gate sau din celelalte mari orașe ale României, ci și la oamenii care muncesc pe șantier, în port, în agricultură și în fabrici, indiferent de nivelul lor managerial. Oare chiar e posibil să construiești siguranță psihologică în instituțiile hiper-politizate de stat?

În calitate de consultant în executive search și recrutare am întâlnit mulți directori, manageri, oameni de HR care doresc să aducă în companie profiluri foarte similare cu ale lor, oameni de care le place și cu care să rezoneze la nivel personal sau caută un anumit model “ideal” prestabilit (tânăr, ambițios, fără obligații etc). Foto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia

Dacă participi des la astfel de întâlniri, cel mai probabil lucrezi într-o corporație. Dar nu în orice corporație, ci în una în care managerii sunt foarte preocupați de sisteme și de exercitarea explicită a autorității formale și mai puțin de oameni. Foto - Profimedia

Unul dintre prieteni mi-a spus că vrea să îi dea fiului un salariu de câteva mii de euro dacă vine și muncește pentru el. Și am întrebat și eu, ca un om simplu: păi dacă tu îi dai atât pentru o muncă care nu valorează atât și nu e ăsta prețul corect pe piață, ce va face când cineva o să îi ofere 1000 de euro sau poate mai puțin pe același job? Foto - Profimedia Images

Există totuși la privat locuri de muncă și mai călduțe decât cele de la stat, unde se lucrează mai puțin decât oriunde altundeva. Foto - Profimedia Images

Tinerii de azi vor să călătorească toată ziua în loc să muncească! Dar, oare, nu asta ne-am dorit toţi, măcar la un moment dat? Foto - Profimedia Images

Cotidianul Financial Times scrie că acordul încheiat luni ar putea permite ca 28 de milioane de lucrători independenți (așa-numiții gig workers), printre care șoferii Uber, cei de curierat sau livratorii la domiciliu, să primească asigurări medicale, pensie și alte beneficii. Foto - Cristi Croitoru/ Alamy/ Profimedia

Nu știu când, de ce și unde s-a născut mitul că cei în vârstă (40-50 ani) sau mai în vârstă (60 de ani) nu sunt buni. Că nu muncesc. Că nu vor. Că nu pot. Multe nu-uri. Problema cu resursa umană este că fiecare "nu" este un altfel de "da". Nu e bun omul acolo? Da, e bun dincolo. Nu se pricepe la asta? Da, se pricepe la altceva. Nu știe? Da, învață. Nu poate? Da, poate altceva. Foto - Profimedia

„Cred că în sistemul public de educație calitatea motivației multor profesori este mai bună decât cea a unor angajați din multe companii private, cu care noi lucrăm. Este unul din motivele pentru care încă mai avem profesori în sistem în ciuda salariilor mici”, spune Viorel Panaite.. Foto - Vadim Ghirda/ AP/ Profimedia

Atragerea/dezvoltarea talentelor, ca preocupare a liderilor de organizații, revine ca prioritate în top 5, după mulți ani în care s-a aflat în coada primelor 10. Auzeam cuvântul oameni, așa, la final de speech sau de slide în powerpoint, ca să fie. (Foto: Profimedia Images)