Foto: Guliver Getty Images
Basmele și filmele (hollywoodiene, dar nu numai) idealizează relația de cuplu și întăresc ideea de „suflet pereche” și de „destin”. Ideea romantică a dragostei, „acea dragoste” care te face să-ți pierzi mințile, este dorința supremă a multora dintre noi. Pentru că visul este extrem de atrăgător: s-au compus cântece, poeme, picturi din dragoste. Oamenii omoară și sunt uciși pentru și din dragoste. Este sentimentul înălțător care ne poate duce pe cele mai înalte culmi numai pentru a ne arăta cât de adânc este abisul atunci când dispare.
Între poveste și realitate însă este o mare diferență. Așa cum pozele de pe Facebook ale unui cuplu rareori reflectă starea de fapt dintre cei doi, realitatea este aceea în care te lovești de tot felul de probleme, de refuzuri, de neîndeplinirea așteptărilor și nu înțelegi ce se întâmplă, de unde vine problema.
Din cărți, filme, opere de artă, învățăm să identificăm dragostea „adevărată” drept un sentiment intens, care nu ne lasă să dormim, care ne îndrumă să facem lucruri nebunești.
Antropologul Hellen Fisher a studiat creierul persoanelor îndrăgostite și a demonstrat științific că suntem victimele cocktail-ului de substanțe eliberate în creier în momentele de îndrăgostire. Alegem un partener din criterii specifice, încă neclare în totalitate, și începând de aici, deciziile și acțiunile pe care le punem în aplicare sunt puțin raționale.
Tiparele de comportament și tiparele emoționale din copilărie își pun o foarte puternică amprentă pe viitorul nostru ca adulți. Intrăm în relații de cuplu cu parteneri care ne par asemănători cu unul din părinți în ceea ce privește tiparul comportamental și emoțional. Avem sentimente intense față de partenerul ales și, de cele mai multe ori, confundăm intensitatea sentimentelor cu un nivel înalt de compatibilitate.
Compatibilitatea a doi parteneri de cuplu NU este însă direct proporțională cu intensitatea sentimentelor. Te poți îndrăgosti nebunește de cineva alături de care viața ta să se transforme într-un coșmar.
Credințe de genul: „dacă ne iubim, vom rămâne împreună” sau „nu se poate să nu ne înțelegem. Doar ne iubim atât de mult!” sunt cele care ne pun în scaunul pasagerului - așteptăm soluțiile magice cum un copil așteaptă în fața unui magazin de jucării.
Diferența este că vârsta la care problemele sau dorințele se rezolvau doar dacă le spuneai a trecut de mult. Și nici copil fiind nu primești tot ceea ce vrei. În viața ta de adult, responsabilitatea pică în mâinile tale!
O combinație de câteva credințe întipărite de-a lungul timpului, cum ar fi
- suntem „suflete pereche”
- „acasă vreau să fiu eu”
- „o relație merge de la sine”
- „dacă trebuie să depun efort, nu e ceea ce trebuie”
- „dacă e să fim împreună, vom fi”. Sau „dacă e să rămânem împreună, vom rămâne”
ne fac să credem că viața noastră personală este în mâinile divinității și că noi nu avem de fapt mare control asupra a ceea ce „se întâmplă”.
Să crezi în ceva este minunat și avem nevoie de acest lucru. Să crezi că relație ta de cuplu va funcționa indiferent de ce faci și cum te porți, pentru că sunteți „suflete pereche”, este cu totul altceva. Este ca și în bancul cu rugăciunea către Dumnezeu să câștigi la loto. Până și acolo trebuie să cumperi un bilet.
Îți propun un experiment: alege câteva cupluri din jurul tău. Unele care merg, altele care scărțâie. Observă-le de-a lungul a câteva luni. Ce fac diferint cuplurile care se înțeleg bine? Care este abordarea partenerilor unul față de celălalt? Vei observa diferențe clare de comportament. Cuplurile care nu au o relație funcțională se așează comod și așteaptă să li se îndeplinească dorințele sau împing pentru ca lucrurile să se întâmple așa cum vor ei, fără a lua în calcul nevoile partenerului.
Cuplurile care reușesc să rămână împreună ating un nivel de maturitate emoțională care îi ajută pe cei doi să comunice în momentele potrivite, să fie atenți la nevoile celuilalt. Cei doi realizează că sunt doi oameni diferiți și se poartă ca atare. Au învățat și s-au învățat de-a lungul timpului și continuă să o facă. A te opri din a te cunoaște sau a-l privi pe celălalt cu o anumită curiozitate poate fi începutul sfârșitului.
Intensitatea sentimentelor nu vă rezolvă problemele din relație. Dragostea intensă nu este semnul divin că el este alesul alături de care va fi paradis pe pământ. O relație de cuplu înseamnă că doi oameni care se iubesc aleg să își contruiască o viață împreună atât timp cât le este bine amândurora.
Fiecare din cei doi parteneri are nevoie de un echilibru emoțional și un nivel de maturitate, asumare a responsabilității. Venim cu un bagaj emoțional mare, pe care îl încărcăm și mai mult de-a lungul timpului. Acest bagaj este responsabilitatea fiecăruia dintre noi, nu ceva pe care să-l ducem „acasă” în fiecare seară.
De aceea, terapia individuală și de cuplu are rolul ei. Nu suntem perfecți, nici pe departe. Și nu perfecțiunea este ținta, ci o calitate a vieții care să îți permită să fii relaxat și să alegi ce abordare vrei să ai în momentele prin care treci.
Suntem de origine latină și am auzit această scuză de multe ori. „Noi suntem mai pasionali”. Asta se traduce prin: noi putem să țipăm unul la celălalt, putem să ne spunem tot ce ne vine atunci când ne enervăm. „Asta e cultura, așa am crescut." Terapeutul John Gottman spune că 69% din certurile unui cuplu sunt perpetue. În acest caz important este cum te cerți, și mai puțin motivul. Și o relație în care te cerți intens și des nu va rezista prea mult.
Pe lângă faptul că ne dăm voie să ne purtăm oricum cu noi și cu alții, tindem să ignorăm problemele reale atunci când intensitatea sentimentelor este mare. De exemplu, o femeie a avut o relație cu partenerul său timp de 2 ani înainte de căsătorie. În acest timp el cheltuia mai mult decât câștiga, își păstrase mare parte din stilul de viață dinaintea relației lor - ieșea cu gașca în oraș, timpul liber petrecut împreună era cel rămas după activitățile lui. Stabilitatea financiară și timpul petrecut împreună sunt 2 factori extrem de importanți într-o relație de cuplu. Pentru că îl iubea foarte mult și credea că după căsătorie lucrurile se vor schimba, ea a mers mai departe și s-au căsătorit. S-a schimbat cumva relația lor?! Da, el are pretenții mai multe, ea este nevoită să ofere mai mult dacă vrea ca această căsnicie să continue.
Când un om îți arată cum este, crede-l! Scenariile pe care uneori le facem noi pentru a-i schimba pe ceilalți nu funcționează. Gândește-te numai cât de greu îți este ție să faci o schimbare la tine. De ce ar fi mai ușor să convingi pe cineva să facă ceva ce nu vrea dacă tu care vrei ai greutăți în a aplica?!
Respectul de sine este neprețuit! A nu se confunda cu ego care te înțepenește în convingeri rigide și duce la luptă de putere. Să știi cu ce poți trăi, ce poți accepta și ce nu, este vital pentru orice om. Se aplică în relația de cuplu, la serviciu, în relația cu prietenii. De fapt se aplică oriunde și cu oricine ai interacționa. Este responsabilitatea ta să setezi limitale, să le comunici și să te asiguri că sunt respectate de-a lungul timpului. Nu te supăra dacă cineva încearcă să-ți testeze limitele. E natura umană.
Să crezi că dragostea este suficientă pentru ca o relație să funcționeze este un vis frumos. Și uneori chiar se întâmplă. Realitatea este plină de decizii, de momente emoționale puternice, de tentații, compromisuri și deseori pare nedreaptă. Credințele pe care le avem ne ajută sau ne pot încurca în a ne duce planurile la bun sfârșit. Poți alege să crezi în intensitatea sentimentelor și să ignori alte semnale clare care sunt de neacceptat pentru tine sau poți să alegi cu inima și mintea deschise. Atunci s-ar putea să atingi mai ușor un echilibru.
Da, este posibil să nu rămâi în relația cu cel sau cea pentru care inima ți-a bătut cel mai tare. Vei alege însă o relație în care te simți bine mult mai mult timp și poți evolua alături de un partener compatibil pentru tine.
Tu ce alegi?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
O relaţie începută la vârste fragede sau dacă în acel cuplu educaţia personală este derizorie, devine o relaţie ratată.
Întotdeauna o relaţie reuşită are la baza respectul reciproc şi ceva în comun care să împingă pe aceştia la o socializare îmbunătăţita tot timpul.
Adică prin ceva constructiv.
Vârsta la care începi o relaţie de căsătorie este foarte importantă.
În orice relaţie intri, trebuie să te gândeşti la cel de lângă tine, iar tu eşti pe locul al 2 lea şi dacă nu există acel respect nu va fi niciodată reciprocitatea de care este nevoie şi tot timpul celălalt se va gândi numai la el.
Maturizarea se rezuma la responsabilitatea cuplului, nu la a câştiga nişte bani şi să întreţii un copil cu hrană.
Reciprocitatea este singura cale de respect într-o relaţie.
Editorul se referă la absolut toate relaţiile, deoarece copilăria îşi menţine poziţia la celălalt capăt.
Sufletul pereche împărtăşeşte un nivel foarte mare de maturitate, responsabilitate, reciprocitate, şi nu în ultimul rând, aceiaşi direcţie în viaţă.
Aceştia se întâlnesc să se completeze şi contribuie la îndeplinirea evoluţiei omeniri.
Restul este adevărat.
Nu pot să-mi dau seama câtă realizezi în cele enumerate de mine, asta ţine tot de educaţia ta personală.
În momentul în care ai ceva de comentat la ce ţi-am împărtăşit, este deoarece nivelul tău personal este limitat şi bine-nţeles nu poţi vedea mai mult decât capacitatea proprie.
O zi bună.