„Tati, dacă purtăm mască, totul va fi bine şi vom putea merge la şcoală?” Cum să îi explici unui copil că niște adulţi nu sunt în stare să renunţe la obiceiurile lor puerile?

Foto: Mohammed Abed/ AFP/ Profimedia

Astăzi am făcut şcoală online cu Marcus. Aş fi vrut să lucrez în timp ce el învăţa, însă mi-am permis să iau o pauză de patru ore de la muncă şi să ascult cu el lecţiile, ne-am enervat când a căzut netul, am pierdut câteva minute să schimbăm camera laptopului cu cea de pe telefon, am găsit cu greu foile copiate pe care ni le arăta doamna învăţătoare. E greu pentru doi băieţi să se organizeze, dar trebuie să ne obişnuim fiindcă săptămâna aceasta soţia nu poate nicidecum să stea acasă dimineaţa.

Când am terminat, l-am întrebat pe Marcus dacă i se pare greu să facă şcoală în faţa laptopului. Mi-a spus că nu, doar că ar prefera să meargă la şcoală. N-a ştiut să îmi explice de ce, dar preferă şcoala.

E seară când scriu. Este prima dată când am pierdut o jumătate de oră privind pe fereastra biroului pentru a-mi aduna gândurile şi a le putea aşeza decent şi cumpătat în frazele pe care le citiţi acum. Altfel cuvintele s-ar fi amestecat acum cu venin şi blesteme, iar scârba pentru adulţii care nu se vor mai putea adapta vreodată la realitate ar fi răzbătut din fiecare virgulă.

Între timp, au trecut trei ambulanţe cu girofarurile pornite şi sirenele urlând.

Lecţia pe care am primit-o azi a fost despre copii care se adaptează, despre o doamnă învăţătoare care a studiat pe când computerele aveau zeci de kilograme, dar care a reuşit să îşi organizeze lecţiile pe classroom aşa de bine încât douăzeci şi cinci de copilaşi o ascultă şi ii răspund fericiţi din faţa ecranelor.

În schimb, lecţia pe care le-o dăm noi, adulţii, este despre o lume lipsită de raţiune, o lume în care conspiraţioniştii ne răpesc libertatea şi ne vor fura odraslele.

Dimineaţa, când îl lăsam la şcoală, Marcus îşi aranja frumos masca medicinală colorată şi o dădea jos numai pentru a bea apă, după care şi-o aranja frumos la loc. L-am întrebat după prima zi dacă l-a deranjat cu ceva. S-a arătat mirat că îmi trecuse aşa ceva prin cap. Eu, când am ţinut-o prima dată o oră, mi s-a părut că îmi fură din oxigen.

„Dacă purtăm mască, totul va fi bine şi vom putea merge la şcoală?” L-am asigurat de asta, in timp ce treceam printre bătrâni care se înghesuiau cu măştile pe bărbie la ieşirea din şcoală.

Când s-au închis pieţele de vechituri, unde căuta aproape în fiecare week-end maşinuţe de pe vremea lui Ceauşescu, mi-a spus că de vină sunt oamenii care nu poartă mască şi beau bere înghesuiţi câte zece la o masă. „De ce nu vor să respecte ceea ce spun la televizor?”

Cum poţi să îi explici unui copil că adulţii se cred liberi şi că expresia cea mai inaltă a libertăţii lor este să se laude că sunt gata să moară liberi, de parcă ar fi nişte personaje din Braveheart regizat de Kusturica? Cum să îi spui că sunt grădiniţe în care educatoarele vin tuşind şi farmacii în care directorii de vânzări spun că bolile care le pot ucide bunicii nu există?

Cum aş putea să îi explic că m-a sunat un prieten să mă întrebe dacă eu, care îmi imaginez conspiraţii planetare prin cărţile mele, nu văd cât de transparentă este manipularea care vrea să instaureze o dictatură mondială, că în vaccin vor pune molecula lui satan? Aş putea să îl dezamăgesc spunându-i că este un om mare care nu a citit cât trebuia în copilărie, deşi în urmă cu câteva luni se distrase aşa de bine ascultându-i poveştile?

Copiii nu merg la şcoală pentru că nişte adulţi nu sunt în stare să renunţe la obiceiurile lor puerile. Afaceri falimentează şi oameni rămân şomeri fiindcă nu ne puteam abţine să nu ne adunăm o sută de persoane punând-o de o horă intr-o sală în care e mai multă transpiraţie decât oxigen. Se închid graniţe pentru că trebuie musai să ne luăm rămas-bun de la un mitropolit sărutându-i cadavrul îmbibat de viruşi. Distrugem o lume fiindcă cititorii lui Dan Brown încurcă ficţiunea cu realitatea.

Mă bucur că săptămâna aceasta sunt colegul lui Marcus. Poate, dacă ne-am asculta copiii şi învăţătorii, ne-am întoarce la speranţele şi viaţa pe care le-am pierdut când ne-am trezzit atoateştiutori.

Dacă am fi toţi copii în noiembrie, la sfârşit de decembrie am putea să il aşteptăm pe Moş Crăciun copii, părinţi şi bunici laolaltă pentru a ne aduce în dar lumea superbă în care ne imaginam că vom trăi când vom fi adulţi. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp