Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Cândva credeam că vom fi toţi ca Chuck Norris, dar azi ne sperie o mască

Protest antimasca

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Băieţii ceva mai mari îl admirau pe Charles Bronson, pe care îl vedeai mai mult la maratoanele de filme de la televiziunea sârbă: nu doar fiindcă avea curaj şi le zbura creierii celor răi, ci şi pentru figura lui impasibilă, care dădea fiori duşmanilor şi speranţă tuturor celor care aveau nevoie să viseze că, într-o zi, îşi vor găsi gena de eroi.

Nouă, celor mai mici, care eram încă în generală când a venit Revoluţia, ne plăceau Chuck Norris, Stallone sau Van Damme. Ne adunam pe la vreun vecin binecuvântat cu un video şi, pe urmă, câteva zile ne înnebuneam părinţii, vecinii şi fetele care nu auziseră de ninja şi comandouri, cu diferite scheme puerile de arte marţiale, scânduri rupte şi pumni însângeraţi. Pe urmă, în 1990, au apărut videotecile şi ne îngrămădeam mulţime de copii şi tineri într-o încăpere mai mare, unde acum e un Mega Image, încercând să auzim toate replicile rostite de Margareta Nistor venite de la un televizor la care ne holbam pentru a surprinde cât mai bine vreun knock-out cum numai regizorii hollywoodieni îşi puteau imagina.

Era o vreme când aveam nevoie să visăm. Credeam că, odată ce l-am înfrânt pe Ceauşescu, nimeni nu ne va putea sta împotrivă. Nu ştiam să luptăm ca durii musculoşi din acele filme, însă nu era o problemă: urma să ne făcem noi mari şi atunci vom arăta lumii ce înseamnă un român-erou.

Bineînţeles ca nu am făcut nimic să fim asemeni personajelor din acele exagerări hollywodiene. Doamne fereşte să se fi umplut lumea de asemenea bărbaţi-eroi, nu ar fi fost suficiente războaie în care să luptăm toţi şi nici atâtea frumuseţi feminine răpitoare care să ne oblojească rănile.

Unii dintre noi se mai visează eroi. Nu vor să lupte pe front ori în vreun ring: de altfel, le-ar fi greu să şi ridice piciorul mai sus decât o treaptă, iar la două lovituri de pumn probabil le-ar ceda inima. Se imaginează, însă, în studiourile de televiziune, unde combat păcatele occidentale, ţin discursuri despre vitejia lui Decebal şi metafizica lui Deceneu, despre strategiile militare ale lui Ştefan cel Mare şi, mai nou, despre conspiraţii, microbiologie şi mecanica fluidelor.

Alţii încearcă să îşi transforme copiii în eroi fiindcă, mai pragmatici, fără să recunoască, ştiu că ei sunt o cauză pierdută. „Nu fii Papă-Lapte! Să fii trăit tu pe vremea lui Ceauşescu, să vezi cum era să te ia în armată şi să te alerge caporalul cu masca pe figură!”

Gesturile grandilocvente şi victoriile măreţe le găsim doar pe micul ecran. Cei mai mulţi dintre noi ştiam, fără să o recunoaştem, că nu vom avea ocazia să înfruntăm campioni în ring sau pe câmpul de bătălie armate invadatoare, ci că, la un moment dat, va trebui să renunţăm la obiceiurile noastre patetice care ne aduc liniştea pentru a deveni eroi. Iar o asemenea ocazie, aparent banală, care ne-ar putea asemui lui Arnold, se va ivi odată în viaţă.

Nu trebuie să învingem pe nimeni pentru a fi eroi. Trebuie să ne învingem pe noi: să începem cu ignoranţa, cu fricile, cu obişnuinţele noastre, cu scuzele pe care le găsim pentru a nu lupta cu ele. Un erou se gândeşte la binele celorlalţi, se sacrifică pentru ei, şi, mai ales, face doar ceea ce ştie el mai bine. Iar când e la ananghie – un erou nu e nici omnipotent, nici omniscient, până şi Harap Alb ştia asta - are prieteni pe care îi cheamă în ajutor.

Noi nu trebuie să luptăm nici cu Armata Roşie, nici cu psihopaţi experţi în arte marţiale. Bătălia generaţiei noastre este cu un nenorocit de virus care nici măcar nu are ADN. Pentru a-l învinge, nu trebuie să petrecem ore lungi în antrenamente dure, nici să ne închidem în cazărmi, e suficient să renunţăm pentru o vreme la câteva mici obişnuinţe: să ne strângem mâinile, să ne îmbulzim la o bere cu prietenii, să ne târâim în genunchi într-o mare de oameni în jurul unui sicriu, să lăsăm deoparte trufia că ne pricepem la viruşi când noi am copiat copios la biologie, să nu îi tuşim în faţă unui amic povestind înfrângerea naţionalei de fotbal. Poate chiar să nu ne mai barbierim în fiecare dimineaţă fiindcă ne acoperim faţa cu o mască la muncă sau acolo unde ne înghesuim cu alţii. Deşi asta cred că e o renunţare plăcută...

Dacă nici atât de puţin nu suntem în stare să facem, de unde trufia de a fi crezut vreodată că am fi putut lupta ca Van Damme? Sau că am fi putut împuşca atâţia ruşi ca Stallone? În ce îl priveşte pe Arnold l-am văzut încă din primăvară antrenându-se cu mască. Dacă nu suntem în stare să îi salvăm pe alţii, ce ar fi măcar să nu îi omorîm?

Nu ştiu ce or fi visat fetele de vârsta mea că vor fi atunci când vor fi mari. În ce mă priveşte, nu cred că Pamela Anderson ar fi mai puţin sexy purtând o mască atât timp cât ar fi îmbrăcată cu acelaşi costum de salvamar.

Până la urmă, vorba prietenului lui Putin, Steven Seagal, dintr-una din celebrele sale roluri: „Ei sunt mulţi şi au arme. Dar noi îi vom învinge prin atitudine.” Atitudine deluptători, nu de Garcea.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Serj check icon
    La imperativ negativ "fi" se scrie cu un singur "i".
    • Like 0
  • Nu este vorba despre masca ci despre educatie, felul gestionarii unei situatii de criza, toaca de fiecare zi a mediei pe subiect, greutatile nestiute ale celor loviti de lipsa de mijloace odata cu epuizarea rezervelor. A purta masca, a respecta reguli stricte de igiena sant lucruri utile si de folos. Asta fara incorsetarea patologica pe subiect a unora. Mai mult aceasta experienta ar trebui sa constituie un antrenament pentru viitor cand poate face diferenta intre viata sau moarte.De epidemii, asta sau cele care vor urma si care pot fi cumplite sau cu mortalitati astronomice o sa tot aiba parte umanitatea. Asta o tot spun specialistii de ani buni incoace dar nu ia ascultat si nu-i asculta nimeni.
    • Like 0
  • Bine țintit, bine atins ! Rămâne doar ca și cei vizați să ia la cunoștință despre subiect și despre cine este /poate fi erou real și nu închipuit !
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult