Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cândva credeam că vom fi toţi ca Chuck Norris, dar azi ne sperie o mască

Protest antimasca

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Băieţii ceva mai mari îl admirau pe Charles Bronson, pe care îl vedeai mai mult la maratoanele de filme de la televiziunea sârbă: nu doar fiindcă avea curaj şi le zbura creierii celor răi, ci şi pentru figura lui impasibilă, care dădea fiori duşmanilor şi speranţă tuturor celor care aveau nevoie să viseze că, într-o zi, îşi vor găsi gena de eroi.

Nouă, celor mai mici, care eram încă în generală când a venit Revoluţia, ne plăceau Chuck Norris, Stallone sau Van Damme. Ne adunam pe la vreun vecin binecuvântat cu un video şi, pe urmă, câteva zile ne înnebuneam părinţii, vecinii şi fetele care nu auziseră de ninja şi comandouri, cu diferite scheme puerile de arte marţiale, scânduri rupte şi pumni însângeraţi. Pe urmă, în 1990, au apărut videotecile şi ne îngrămădeam mulţime de copii şi tineri într-o încăpere mai mare, unde acum e un Mega Image, încercând să auzim toate replicile rostite de Margareta Nistor venite de la un televizor la care ne holbam pentru a surprinde cât mai bine vreun knock-out cum numai regizorii hollywoodieni îşi puteau imagina.

Era o vreme când aveam nevoie să visăm. Credeam că, odată ce l-am înfrânt pe Ceauşescu, nimeni nu ne va putea sta împotrivă. Nu ştiam să luptăm ca durii musculoşi din acele filme, însă nu era o problemă: urma să ne făcem noi mari şi atunci vom arăta lumii ce înseamnă un român-erou.

Bineînţeles ca nu am făcut nimic să fim asemeni personajelor din acele exagerări hollywodiene. Doamne fereşte să se fi umplut lumea de asemenea bărbaţi-eroi, nu ar fi fost suficiente războaie în care să luptăm toţi şi nici atâtea frumuseţi feminine răpitoare care să ne oblojească rănile.

Unii dintre noi se mai visează eroi. Nu vor să lupte pe front ori în vreun ring: de altfel, le-ar fi greu să şi ridice piciorul mai sus decât o treaptă, iar la două lovituri de pumn probabil le-ar ceda inima. Se imaginează, însă, în studiourile de televiziune, unde combat păcatele occidentale, ţin discursuri despre vitejia lui Decebal şi metafizica lui Deceneu, despre strategiile militare ale lui Ştefan cel Mare şi, mai nou, despre conspiraţii, microbiologie şi mecanica fluidelor.

Alţii încearcă să îşi transforme copiii în eroi fiindcă, mai pragmatici, fără să recunoască, ştiu că ei sunt o cauză pierdută. „Nu fii Papă-Lapte! Să fii trăit tu pe vremea lui Ceauşescu, să vezi cum era să te ia în armată şi să te alerge caporalul cu masca pe figură!”

Gesturile grandilocvente şi victoriile măreţe le găsim doar pe micul ecran. Cei mai mulţi dintre noi ştiam, fără să o recunoaştem, că nu vom avea ocazia să înfruntăm campioni în ring sau pe câmpul de bătălie armate invadatoare, ci că, la un moment dat, va trebui să renunţăm la obiceiurile noastre patetice care ne aduc liniştea pentru a deveni eroi. Iar o asemenea ocazie, aparent banală, care ne-ar putea asemui lui Arnold, se va ivi odată în viaţă.

Nu trebuie să învingem pe nimeni pentru a fi eroi. Trebuie să ne învingem pe noi: să începem cu ignoranţa, cu fricile, cu obişnuinţele noastre, cu scuzele pe care le găsim pentru a nu lupta cu ele. Un erou se gândeşte la binele celorlalţi, se sacrifică pentru ei, şi, mai ales, face doar ceea ce ştie el mai bine. Iar când e la ananghie – un erou nu e nici omnipotent, nici omniscient, până şi Harap Alb ştia asta - are prieteni pe care îi cheamă în ajutor.

Noi nu trebuie să luptăm nici cu Armata Roşie, nici cu psihopaţi experţi în arte marţiale. Bătălia generaţiei noastre este cu un nenorocit de virus care nici măcar nu are ADN. Pentru a-l învinge, nu trebuie să petrecem ore lungi în antrenamente dure, nici să ne închidem în cazărmi, e suficient să renunţăm pentru o vreme la câteva mici obişnuinţe: să ne strângem mâinile, să ne îmbulzim la o bere cu prietenii, să ne târâim în genunchi într-o mare de oameni în jurul unui sicriu, să lăsăm deoparte trufia că ne pricepem la viruşi când noi am copiat copios la biologie, să nu îi tuşim în faţă unui amic povestind înfrângerea naţionalei de fotbal. Poate chiar să nu ne mai barbierim în fiecare dimineaţă fiindcă ne acoperim faţa cu o mască la muncă sau acolo unde ne înghesuim cu alţii. Deşi asta cred că e o renunţare plăcută...

Dacă nici atât de puţin nu suntem în stare să facem, de unde trufia de a fi crezut vreodată că am fi putut lupta ca Van Damme? Sau că am fi putut împuşca atâţia ruşi ca Stallone? În ce îl priveşte pe Arnold l-am văzut încă din primăvară antrenându-se cu mască. Dacă nu suntem în stare să îi salvăm pe alţii, ce ar fi măcar să nu îi omorîm?

Nu ştiu ce or fi visat fetele de vârsta mea că vor fi atunci când vor fi mari. În ce mă priveşte, nu cred că Pamela Anderson ar fi mai puţin sexy purtând o mască atât timp cât ar fi îmbrăcată cu acelaşi costum de salvamar.

Până la urmă, vorba prietenului lui Putin, Steven Seagal, dintr-una din celebrele sale roluri: „Ei sunt mulţi şi au arme. Dar noi îi vom învinge prin atitudine.” Atitudine deluptători, nu de Garcea.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Serj check icon
    La imperativ negativ "fi" se scrie cu un singur "i".
    • Like 0
  • Nu este vorba despre masca ci despre educatie, felul gestionarii unei situatii de criza, toaca de fiecare zi a mediei pe subiect, greutatile nestiute ale celor loviti de lipsa de mijloace odata cu epuizarea rezervelor. A purta masca, a respecta reguli stricte de igiena sant lucruri utile si de folos. Asta fara incorsetarea patologica pe subiect a unora. Mai mult aceasta experienta ar trebui sa constituie un antrenament pentru viitor cand poate face diferenta intre viata sau moarte.De epidemii, asta sau cele care vor urma si care pot fi cumplite sau cu mortalitati astronomice o sa tot aiba parte umanitatea. Asta o tot spun specialistii de ani buni incoace dar nu ia ascultat si nu-i asculta nimeni.
    • Like 0
  • Bine țintit, bine atins ! Rămâne doar ca și cei vizați să ia la cunoștință despre subiect și despre cine este /poate fi erou real și nu închipuit !
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult