Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Cândva credeam că vom fi toţi ca Chuck Norris, dar azi ne sperie o mască

Protest antimasca

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Băieţii ceva mai mari îl admirau pe Charles Bronson, pe care îl vedeai mai mult la maratoanele de filme de la televiziunea sârbă: nu doar fiindcă avea curaj şi le zbura creierii celor răi, ci şi pentru figura lui impasibilă, care dădea fiori duşmanilor şi speranţă tuturor celor care aveau nevoie să viseze că, într-o zi, îşi vor găsi gena de eroi.

Nouă, celor mai mici, care eram încă în generală când a venit Revoluţia, ne plăceau Chuck Norris, Stallone sau Van Damme. Ne adunam pe la vreun vecin binecuvântat cu un video şi, pe urmă, câteva zile ne înnebuneam părinţii, vecinii şi fetele care nu auziseră de ninja şi comandouri, cu diferite scheme puerile de arte marţiale, scânduri rupte şi pumni însângeraţi. Pe urmă, în 1990, au apărut videotecile şi ne îngrămădeam mulţime de copii şi tineri într-o încăpere mai mare, unde acum e un Mega Image, încercând să auzim toate replicile rostite de Margareta Nistor venite de la un televizor la care ne holbam pentru a surprinde cât mai bine vreun knock-out cum numai regizorii hollywoodieni îşi puteau imagina.

Era o vreme când aveam nevoie să visăm. Credeam că, odată ce l-am înfrânt pe Ceauşescu, nimeni nu ne va putea sta împotrivă. Nu ştiam să luptăm ca durii musculoşi din acele filme, însă nu era o problemă: urma să ne făcem noi mari şi atunci vom arăta lumii ce înseamnă un român-erou.

Bineînţeles ca nu am făcut nimic să fim asemeni personajelor din acele exagerări hollywodiene. Doamne fereşte să se fi umplut lumea de asemenea bărbaţi-eroi, nu ar fi fost suficiente războaie în care să luptăm toţi şi nici atâtea frumuseţi feminine răpitoare care să ne oblojească rănile.

Unii dintre noi se mai visează eroi. Nu vor să lupte pe front ori în vreun ring: de altfel, le-ar fi greu să şi ridice piciorul mai sus decât o treaptă, iar la două lovituri de pumn probabil le-ar ceda inima. Se imaginează, însă, în studiourile de televiziune, unde combat păcatele occidentale, ţin discursuri despre vitejia lui Decebal şi metafizica lui Deceneu, despre strategiile militare ale lui Ştefan cel Mare şi, mai nou, despre conspiraţii, microbiologie şi mecanica fluidelor.

Alţii încearcă să îşi transforme copiii în eroi fiindcă, mai pragmatici, fără să recunoască, ştiu că ei sunt o cauză pierdută. „Nu fii Papă-Lapte! Să fii trăit tu pe vremea lui Ceauşescu, să vezi cum era să te ia în armată şi să te alerge caporalul cu masca pe figură!”

Gesturile grandilocvente şi victoriile măreţe le găsim doar pe micul ecran. Cei mai mulţi dintre noi ştiam, fără să o recunoaştem, că nu vom avea ocazia să înfruntăm campioni în ring sau pe câmpul de bătălie armate invadatoare, ci că, la un moment dat, va trebui să renunţăm la obiceiurile noastre patetice care ne aduc liniştea pentru a deveni eroi. Iar o asemenea ocazie, aparent banală, care ne-ar putea asemui lui Arnold, se va ivi odată în viaţă.

Nu trebuie să învingem pe nimeni pentru a fi eroi. Trebuie să ne învingem pe noi: să începem cu ignoranţa, cu fricile, cu obişnuinţele noastre, cu scuzele pe care le găsim pentru a nu lupta cu ele. Un erou se gândeşte la binele celorlalţi, se sacrifică pentru ei, şi, mai ales, face doar ceea ce ştie el mai bine. Iar când e la ananghie – un erou nu e nici omnipotent, nici omniscient, până şi Harap Alb ştia asta - are prieteni pe care îi cheamă în ajutor.

Noi nu trebuie să luptăm nici cu Armata Roşie, nici cu psihopaţi experţi în arte marţiale. Bătălia generaţiei noastre este cu un nenorocit de virus care nici măcar nu are ADN. Pentru a-l învinge, nu trebuie să petrecem ore lungi în antrenamente dure, nici să ne închidem în cazărmi, e suficient să renunţăm pentru o vreme la câteva mici obişnuinţe: să ne strângem mâinile, să ne îmbulzim la o bere cu prietenii, să ne târâim în genunchi într-o mare de oameni în jurul unui sicriu, să lăsăm deoparte trufia că ne pricepem la viruşi când noi am copiat copios la biologie, să nu îi tuşim în faţă unui amic povestind înfrângerea naţionalei de fotbal. Poate chiar să nu ne mai barbierim în fiecare dimineaţă fiindcă ne acoperim faţa cu o mască la muncă sau acolo unde ne înghesuim cu alţii. Deşi asta cred că e o renunţare plăcută...

Dacă nici atât de puţin nu suntem în stare să facem, de unde trufia de a fi crezut vreodată că am fi putut lupta ca Van Damme? Sau că am fi putut împuşca atâţia ruşi ca Stallone? În ce îl priveşte pe Arnold l-am văzut încă din primăvară antrenându-se cu mască. Dacă nu suntem în stare să îi salvăm pe alţii, ce ar fi măcar să nu îi omorîm?

Nu ştiu ce or fi visat fetele de vârsta mea că vor fi atunci când vor fi mari. În ce mă priveşte, nu cred că Pamela Anderson ar fi mai puţin sexy purtând o mască atât timp cât ar fi îmbrăcată cu acelaşi costum de salvamar.

Până la urmă, vorba prietenului lui Putin, Steven Seagal, dintr-una din celebrele sale roluri: „Ei sunt mulţi şi au arme. Dar noi îi vom învinge prin atitudine.” Atitudine deluptători, nu de Garcea.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Serj check icon
    La imperativ negativ "fi" se scrie cu un singur "i".
    • Like 0
  • Nu este vorba despre masca ci despre educatie, felul gestionarii unei situatii de criza, toaca de fiecare zi a mediei pe subiect, greutatile nestiute ale celor loviti de lipsa de mijloace odata cu epuizarea rezervelor. A purta masca, a respecta reguli stricte de igiena sant lucruri utile si de folos. Asta fara incorsetarea patologica pe subiect a unora. Mai mult aceasta experienta ar trebui sa constituie un antrenament pentru viitor cand poate face diferenta intre viata sau moarte.De epidemii, asta sau cele care vor urma si care pot fi cumplite sau cu mortalitati astronomice o sa tot aiba parte umanitatea. Asta o tot spun specialistii de ani buni incoace dar nu ia ascultat si nu-i asculta nimeni.
    • Like 0
  • Bine țintit, bine atins ! Rămâne doar ca și cei vizați să ia la cunoștință despre subiect și despre cine este /poate fi erou real și nu închipuit !
    • Like 0


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult