Foto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia
Ascensiunea extremei drepte în Europa, războiul din Ucraina, extinderea Uniunii Europene și aderarea Ucrainei, Moldovei, Turciei la UE, pandemia la nivel european sunt câteva teme abordate în cadrul unui interviu acordat Amos News de Jean-Claude Juncker, fost președinte al Comisiei Europene și ex-premier al Luxemburgului, în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie.
European convins și promotor al reunificării continentului, Jean-Claude Juncker a fost președinte al Comisiei Europene între 1 noiembrie 2014 și 30 noiembrie 2019. La nivel european a fost și primul președintele al Euro-grupului, structură care reunește miniștrii de finanțe din statele membre ale monedei euro. Anterior, Juncker a fost prim-ministru al Luxemburgului, între 20 ianuarie 1995 și 4 decembrie 2013, la final de mandat fiind premierul cu cea mai lungă activitate – s-a aflat la guvernare timp de 18 ani, dar și ministru de finanțe în guvernul luxemburghez, între 1989 și 1995.
Jean-Claude Juncker a jucat un rol esențial în elaborarea și promovarea Planului care îi poartă numele și care a avut un rol-cheie în creșterea și consolidarea competitivității economiei europene – mare parte din reziliența economică atât de necesară în ultimii ani își are originea și în viziunea promovată prin Planul Juncker de investiții pentru Uniunea Europeană – dar și semnarea Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, în 2005, sub președinția luxemburgheză a Uniunii Europene, când Jean-Claude Juncker era premier.
Domnule Juncker, mai întâi vă mulțumesc pentru această discuție despre alegerile pentru Parlamentul European și actualul context european. O primă întrebare se referă la participarea la alegeri. Există persoane care spun că aceste alegeri sunt foarte importante, dar și persoane care le consideră „normale”, fără ceva special. Cum apreciați acest moment și alegerile din 9 iunie?
Aceste alegeri sunt importante dacă privim actualul context politic european și internațional, și faptul că există un risc ca forțele de extremă dreapta să câștige în importanță la nivel european și, mai ales, în Parlamentul European. Nu știu ce ambiții au, dar vedem că vor să fragilizeze Europa din interior, deci este momentul ca europenii să spună „NU” extremiștilor, mai ales extremei drepte, care amenință în mod real coeziunea europeană.
Nu subestimez pericolul existent, pentru că extrema dreaptă dezvoltă discursuri simpliste care este probabil să îi convingă pe unii alegători. Lumea a devenit atât de complicată, încât idei simple atrag oamenii și pentru acest motiv extrema dreaptă ar putea câștiga mai mult.
Cu toate acestea avem nevoie de alegerile din 9 iunie. Și cred că trebuie să folosim inteligent această întâlnire foarte importantă cu cetățenii europeni pentru a bloca calea partidelor de extremă dreapta. Aceste alegeri sunt importante și subliniez acest lucru pentru că în acest moment în Franța și Germania există un segment de electorat care poate vira ușor spre extremă și vota cu ea. Dar nu se întâmplă doar în Franța, ci vedem ce se întâmplă și în Italia sau Portugalia.
Deci este importantă o alegere optimă pentru forțele politice tradiționale și nu extremiste.
Și dacă totuși aceste forțe ajung în Parlament în număr mai mare decât ne așteptăm, care este pericolul?
Pericolul este ca partidele tradiționale de centru să accepte o alianță informală cu partidele de extremă dreapta. Acest lucru nu trebuie să se întâmple și nu trebuie să cedăm acestui impuls care ne-ar face să repetăm mesaje că lumea este complicată. Și nu aș vrea ca forțele pozitive și proeuropene – creștin-democrații, democrații, socialiștii, liberalii, verzii - să dea impresia că împărtășesc parțial gândirea extremei drepte. Probabil vor exista mai mulți reprezentanți aleși ai extremei drepte decât până acum. Dar trebuie să fim foarte atenți la eventualul derapaj care ar putea avea loc. În cele din urmă, trebuie ca alegătorii să facă alegerea și să voteze.
Războiul din Ucraina nu este foarte departe de noi. Este cu adevărat un pericol pentru Europa și pentru toată lumea? Ce ar trebui să avem în vedere sau ce ar trebuie să facem?
Da, este un pericol. Și trebuie să mă declar vinovat, pentru că am considerat întotdeauna că nu va exista nicio intervenție militară rusească în Ucraina.
Și îl cunoaștem bine pe Putin (președintele Federației Ruse, n.r.), cu care am petrecut foarte, foarte multe ore de discuții fără interpret, pentru că vorbește germană, și fără niciun alt diplomat. Am fost surprins de turnura pe care a putut să o ia poziția sa politică.
Sunt, cum să spun, un copil al războiului rece. În anii ’60, ’70, ’80, am trăit cu frică permanentă de a vedea rachete instalate în Europa de Est, atacând libertățile occidentale. Din fericire acest lucru nu s-a întâmplat. Și am crezut, nu în ultimul rând datorită discuțiilor mele extinse cu Vladimir Putin, că Războiul Rece s-a încheiat. Îmi voi aminti mereu un discurs pe care Putin l-a ținut în Parlamentul german, în Bundestag, în 2001 cred, unde, sub aplauzele entuziaste ale adunării parlamentare germane, a spus că Războiul Rece s-a încheiat.
Îmi pusesem multă speranță în roadele care puteau fi obținute doar de pace. Pentru că credeam că acum lumea a ajuns la asta – o lume nouă, o lume în care ar exista o coexistență pașnică, chiar prietenoasă, cu Rusia. Acest vis s-a prăbușit și nu mai există. Ne-am întors la o etapă în care cele două tabere, dacă pot spune așa, rușii și lumea occidentală, inclusiv europenii, asistă la o serie de eșecuri în discuții, iar Rusia lasă armele să vorbească.
Am ajuns deci la un moment în care trebuie să spun că m-am înșelat. Că nu m-am gândit și nu am crezut că Rusia va ataca Ucraina, așa cum ne-au avertizat prietenii noștri din Europa Centrală și de Est – că vechii demoni mai există în Rusia.
Nu i-am crezut, sau mai bine spus nu i-am ascultat de ajuns.
Ce șanse sunt ca războiul să se încheie totuși cât mai repede?
Ei bine, speranța mea la început a fost că acest război se va termina foarte repede, dar nu s-a întâmplat așa. El continuă și a căpătat o nouă turnură. Eu cred că sunt dificile acum discuțiile de pace cu Putin. A devenit autist, dacă îndrăznesc să spun asta. Are o altă idee în cap. Dar totuși cred că trebuie cu toții să găsim calea pentru a discuta și a găsi disponibilitatea Rusiei pentru a face acest lucru și pentru a reinventa relații sănătoase, normale cu Rusia. Nu va exista o arhitectură de securitate în Europa fără ca Rusia să contribuie la aceasta. Prin urmare, trebuie să acordăm atenția cuvenită eforturilor diplomatice, pentru că nu există argumente pentru a pune diplomația între paranteze.
Europa a acceptat cererea Ucrainei de aderare la UE și a fost propusă deschiderea negocierilor. Cum ea este încă în război, este un proces dificil. Ce credeți despre asta? Dar despre situația Moldovei și a Turciei?
Sunt trei subiecte diferite.
Eu cred că Ucraina astăzi, în acest moment, nu poate adera rapid la Uniunea Europeană, câtă vreme există probleme cu statul de drept. În plus, există fenomenul corupției care continuă să se dezvolte în Ucraina. Iar Europa nu este pregătită să accepte pe teritoriul ei un stat de această dimensiune cu problemele pe care le are Ucraina. Așadar, sunt complet de acord cu faptul că Ucraina a fost declarată candidată, dar trebuie să facem credibilă perspectiva europeană a Ucrainei.
Nu trebuie să dăm impresia că ea poate deveni membră a Uniunii Europene mâine dimineață la ora 11.00. Acest lucru nu se va întâmpla. Este un proces lung, de durată, așa cum a fost pentru țările candidate care au aderat în 2004, sau cum a fost pentru România, care a aderat în 2007.
Este un drum lung, care presupune că țările de care vorbim, Ucraina și celelalte state candidate, sunt în măsură să accepte valorile europene.
Moldova este un caz puțin particular. Este o țară mică în comparație cu Ucraina, care este una dintre cele mai mari țări din Europa. Pe de altă parte, Moldova este angajată într-o luptă dificilă, pentru că influența Rusiei în Transnistria e importantă. Dar și aici este nevoie ca toate procesele de reformă necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană să fie realizate înainte de aderare și observ contribuții notabile din partea României pentru acest proces. Și sperăm că lucrurile vor evolua în direcția cea bună. Dar fără sprijinul României, Moldova nu va putea evolua cu adevărat de una singură. Este un sprijin important pe care România îl acordă Moldovei, ceea ce este onorabil din partea României, și din discuțiile mele cu președintele român știu că țara dvs ia foarte în serios ajutorul și suportul acordat Moldovei.
În ceea ce privește Turcia, trebuie să spun că, de-a lungul ultimilor ani ea s-a îndepărtat de Europa.
Dacă la început, când Erdogan a preluat puterea, el a mers pe o cale pro-europeană, ulterior a schimbat pușca pe celălalt umăr și nu se mai manifestă așa angajat pe calea europeană. Și este păcat, pentru că opinia publică turcă este în mare majoritate în favoarea Uniunii Europene.
Dar trebuie făcute reforme pentru statul de drept.
Pe de altă parte, angajamentele Turciei pe alte teatre de conflict nu sunt menite să mă convingă cu privire la dorința expresă a Turciei de a deveni membră a Uniunii Europene. Uneori am impresia, și îi spun asta și lui Erdogan, că Turcia se comportă într-un mod care sugerează că și-ar dori ca Uniunea Europeană să-i spună „Nu”, pentru a face Uniunea Europeană să se simtă vinovată.
Dar și aici, este vorba de a avea relații sănătoase și normale cu Turcia.
Eu sunt puțin dezamăgit de Erdogan și de Turcia oficială. A lua din când în când o distanță mai mare de Europa este un lucru, dar a insulta Europa, a insulta statele membre tratându-i pe germani și olandezi ca pe neo-naziști și neo-fasciști este altceva. Turcia merită mai mult decât acest discurs agresiv care induce în eroare Europa și care nu reprezintă poporul turc în totalitate.
În sfârșit, cred că în esență turcii sunt pro-europeni, deși doar 27% din teritoriu este de fapt european, dar cred că există o dorință reală în societatea civilă turcă de a adera la Uniunea Europeană, pentru a se găsi mai confortabil în acest teritoriu bi-partizan Asia-Europa. Este bine să subliniem dimensiunea europeană a Turciei, dar pentru moment este un proces prost gestionat.
Există în acest moment discuții privind existența, în viitoarea Comisie Europeană, a unui comisar responsabil de politica de apărare a UE. Ce părere aveți de această propunere? Este o idee bună sau nu?
Eu am încercat în scurta mea perioadă (ca președinte al Comisiei Europene, n.r.) mai multe soluții pentru a adăuga noi competențe Comisiei Europene la lista de competențe existente și a identifica competențele ce puteau fi atribuite unui comisar sau altul.
Este adevărat că politica de apărare va ocupa un loc primordial în activitatea următoarei comisii și în următorii cinci ani, deși a existat un comisar care se ocupa de apărare în timpul necesar adoptării fondului european de apărare pe care eu l-am propus.
Principalul lucru nu este să creezi o poziție. Principalul lucru este să știi ce competență sau set de competențe ar putea reveni comisarului responsabil de politica de apărare și pentru colaborarea cu NATO. În orice caz nu există politică de securitate în Europa fără menținerea alianței și solidarității transatlantice. Cred că trebuie să întărim pilonul european al NATO, și asta este ceea ce americanii și-au dorit întotdeauna. I-am cunoscut pe toți președinții americani de la Clinton încoace și necesitatea ca Europa să își asume mai multă responsabilitate pentru propria apărare a fost aspectul asupra căruia ei au insistat mereu.
Fără Statele Unite apărarea europeană ar fi mult slăbită, și cifrele vorbesc.
Deci DA pentru un comisar european pentru apărare cu condiția să existe un acord între Comisia Europeană și statele membre referitor la setul de competențe care vor fi atribuite comisarului pentru apărare. Un comisar nu înlocuiește o politică.
Am avut o criză gravă în 2020 cu pandemia și tot ce a urmat ulterior. Este Europa pregătită pentru a face față unei alte crize în cazul în care ar apărea?
Europa nu a fost pregătită atunci când pandemia ne-a lovit, pentru că ne-a lovit cu adevărat.
La începutul pandemiei, fiecare stat membru „gătea” în propriul său colț. Încercam să inventăm o politică și un comportament anti-pandemic. Acest lucru nu a avut succes. Abia în momentul în care Comisia a luat lucrurile în propriile mâini, a organizat livrarea vaccinurilor și a pus în practică o politică sanitară reală, corespunzătoare, lucrurile s-au schimbat și Europa a demonstrat forța sa.
În anii 2000, când eram încă prim-ministru, am propus, la lucrările Convenției europene, ca Uniunea Europeană să dețină mai multe competențe în domeniul sanitar și de sănătate, tocmai deoarece competențele naționale nu permit punerea în aplicare a unei politici anti-pandemie europene (domeniul sănătății este unul din domeniile care ține de competența statelor membre, n.r.). Statele membre nu au dat curs acestei propuneri, dar eu cred totuși că Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană, trebuie să dețină mai multe atribuții în ceea ce privește sănătatea publică.
O criză sanitară de acest gen, o pandemie, poate reveni oricând pe ordinea de zi și avem nevoie de o Europă care să poată acționa repede în interesul tuturor cetățenilor săi.
Un scurt comentariu referitor la demonstrațiile și mobilizarea agricultorilor care a generat mult haos în Bruxelles și alte orașe și regiuni din Europa. Parlamentul European a votat, la final de mandat, modificarea politicii agricole comune (PAC). Ce schimbări pot genera aceste propuneri ?
Da, cred că aceste modificări îi vor ajuta pe agricultori, mai ales pe micii agricultori și producători, pentru că există multă birocrație în acest domeniu (ajutoarele pentru agricultori, n.r.) care nu corespunde cu realitatea din micile ferme sau a micilor agricultori care lucrează suprafețe mici.
Cred deci că reforma care a fost lansată de Parlamentul European merge în direcția bună.
Nu trebuie ca Uniunea Europeană să dea impresia că face și mai dificilă viața acestora, pentru că viața micilor fermieri și agricultori este deja dificilă având în vedere provocările actuale. Sper doar că reformele care sunt în curs de aplicare să nu vină totuși târziu, dar ele sunt foarte utile.
Un mesaj pentru alegători pentru votul din 9 iunie?
Eu aș dori ca alegătorii, în special tinerii care sunt oarecum interesați de afacerile europene, să își pună o întrebare. Dacă în fiecare dintre țările noastre ar guverna extrema dreaptă, dacă neofasciștii, neo-liberalii, neo-naziștii, extremiștii au preluat puterea în fiecare dintre țările noastre europene ce s-ar întâmpla? Și dacă aceste forțe politice ar avea aproape majoritatea în Parlamentul European, ce s-ar întâmpla cu Europa? Dacă programul AfD din Germania (Alternativa pentru Germania, partidul de extremă dreapta german, n.r.) s-ar aplica în Germania și dacă programul propus de Rassemblement Național (RN – partidul de extremă dreapta urmaș al Frontului Național lansat de Marin le Pen, n.r.) s-ar aplica în Franța, dacă extrema dreaptă portugheză care câștigă avânt, dacă extrema dreaptă italiană, care este deja la putere, își guvernează țările făcând ceea ce au spus că ar face, ce s-ar întâmpla? Și în Europa ce s-ar întâmpla? Ce ar deveni Europa?
Europa s-ar re-compartimenta în structuri, diviziuni naționale, care s-ar privi de la nivelul spațiului propriu, și dacă ar pune în aplicare acțiuni politice incluse în programele lor, pe care le prezintă acum, acelea de a se dirija unii contra celorlalți, ce s-ar întâmpla?
Dacă forțele care resping tot ar câștiga peste tot, va exista respingere peste tot și va fi sfârșitul Europei. Așadar, dacă europenii, cetățenii europeni care sunt uneori atrași de discursurile simpliste ale extremei drepte, și-ar da seama de pericolele care pot veni asupra Europei sau la care poate fi expusă Europa dacă extrema dreaptă ar câștiga peste tot, dacă europenii au această viziune asupra Europei dacă extrema dreaptă câștigă mai mult, atunci cred că europenii nu vor vota masiv pentru ei. Pentru că este cu adevărat un pericol.
O ultimă întrebare. Credeți că Marea Britanie va reveni în Uniunea Europeană la un moment dat?
Nu. nu cred, pentru că în Marea Britanie persistă ideea că au făcut bine când au ieșit din UE. Au existat și motive pentru care britanicii nu se simțeau în largul lor în interiorul Uniunii Europene, pe motiv că este multă birocrație, că există decizii centralizate referitoare la subiecte care nu îi privesc.
De fapt, Marea Britanie a fost membră a Uniunii Europene din motive exclusiv economice și nu a împărtășit întotdeauna marele proiect european (excepțiile solicitate pentru aplicarea monedei euro și a regulamentului privind spațiul Schengen, n.r.).
Articol publicat anterior pe amosnews.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.