„Trump vrea să retragă SUA din NATO”. Despre un summit crucial, dincolo de titlurile bombastice

(Foto Guliver/Getty Images)

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a fost constituită în anul 1949, plecând de la un nucleu de apărare colectivă (Tratatul de la Bruxelles din 1948) al primelor state participante: Marea Britanie, Franța, Olanda, Belgia, și Luxemburg. Ulterior s-au adăugat Statele Unite, Canada, Italia, Portugalia, Norvegia, Danemarca și Islanda și tratatul a luat numele știut pe care-l poartă și azi.

La început o alianță mai mult politică, NATO s-a dezvoltat ca o supraputere militară a țărilor din Europa de Vest și din America de Nord, sub conducerea Statelor Unite, mai ales după războiul din Coreea (1950-1953).

Pe toată durata războiului rece, NATO a asigurat protecția statelor din Europa de Vest împotriva unei posibile confruntări militare cu URSS și cu blocul militar al Tratatului de la Varșovia, înființat în anul 1955.

Scopul NATO este să îi țină pe ruși în afară, pe americani înăuntru și pe germani jos a rezumat generalul englez Hastings Lionel Ismay, erou Al Celui de al Doilea Război Mondial și primul secretar general al organizației Atlanticului de Nord (1952-1957).

După dispariția URSS și eliberarea de comunism a țărilor est-europene, NATO a primit alte sarcini, cum au fost intervențiile de pacificare în războaiele civile din Bosnia (1992) și Iugoslavia (1999), misiunile militare ne-europene din Irak, Libia și Afganistan, sau campania de anihilare a pirateriei din golful Aden.

Organizația s-a extins, prin aderarea Greciei și Turciei în 1952, a Germaniei reunificate și a țărilor din Europa Centrală (Republica Cehă, Polonia, Ungaria) în anul 1990, apoi a țărilor baltice, Bulgariei, României, Slovaciei, Sloveniei, Croației și Albaniei, ajungând în prezent la 29 de state membre.

În preajma întâlnirii la vârf a statelor participante, care va avea loc la Bruxelles în zilele de 11-12 iulie a.c., situația, statutul, scopurile și organizarea viitoare a NATO apar ca având nevoie de clarificări, modernizare și de un nou elan de cooperare și armonizare.

Actualul secretar general, norvegianul Jens Stoltenberg, are o sarcină dificilă în rezolvarea problemelor acute care agită alianța militară din interior.

Revista The Economist (7 iulie a.c.) vede organizația în pericol, în condițiile în care sciziunile transatlantice, mai ales cele dintre Statele Unite și Uniunea Europeană se adâncesc, ca urmare a confruntărilor economice, vamale, politice și mai ales a diferențelor de viziune asupra viitorului.

Unitatea și forța alianței sunt expuse la un risc mai mare ca niciodată.

Una dintre problemele cele mai critice este cea legată de contribuțiile financiare ale țărilor participante. Fără să fie o condiție impusă ca obligativitate imediată, la întâlnirea la vârf a membrilor NATO din septembrie 2014, ținută la Newport în Țara Galilor, s-a luat hotărârea ca fiecare țară să contribuie cu o sumă echivalentă cu 2% din produsul intern brut anual, cu termenul limită de conformare în anul 2024. 

Dar, conform ultimelor date, doar patru state europene (Grecia, Polonia, Estonia și Marea Britanie) își respectă în prezent obligațiile financiare, ceea ce obligă USA să acopere diferențele cu 3,61% din PIB-ul său, adică peste 70% din bugetul NATO. În termeni reali, în anul 2017 USA a contribuit cu 683 de miliarde de dolari la bugetul total al NATO de 946 de miliarde.

După datele www.moneycnn.com, în anul 2017 Germania a contribuit cu 1,2% din PIB-ul său, Franța cu 1,79% și Spania, Belgia și Luxemburg cu mai puțin de 1%. România este mult mai bine situată cu o contribuție de 1,78% din PIB.

Încă din campania electorală din anii 2015-2016, Donald Trump a ridicat problema responsabilității financiare a țărilor participante la alianța militară NATO și cu doar câteva zile înaintea plecării sale la Bruxelles a reafirmat că Statele Unite nu vor accepta continuarea acestei situații.

Suntem luați de fraieri...nu suntem o pușculiță a lumii...America și-a pierdut răbdarea, a spus el, în stilul său nepăsător pentru conveniențe si pentru finețuri diplomatice.

Tonul categoric cu care președintele american s-a adresat șefilor de state rămase codașe la plata contribuților lor NATO nu s-a rezumat la declarații publice și discursuri. În scrisori adresate săptămâna trecută statelor în cauză, Trump a formulat clar părerea că Statele Unite trebuie să insiste pentru respectarea obligațiilor de către toți aliații.

Iar în textul către Angela Merkel a mers și mai departe, spunându-i că Germania este luată ca model de celelalte țări și că deci este parțial responsabilă pentru datoriile prelungite.

Să înțelegem din asta că la summit-ul apropiat se va discuta posibilitatea unor sancțiuni sau chiar stabilirea unor criterii de excludere? Nimeni nu știe. Fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, care a condus organizația între anii 2009 și 2014, a spus într-un interviu recent că recomandă participanților la întrunirea apropiată să discute problemele financiare într-un mediu privat, ca să limiteze impactul negativ pe care l-ar putea avea divergențele și discuțiile legate de ele asupra publicului.

Neîmplinirea responsabilităților financiare de către majoritatea statelor participante nu poate fi explicată prin situația economiilor acestor țări, din moment ce prospera Germanie nu își achită datoriile, în timp ce falimentara Grecie o face.

 

(www.yahoofinances.com)

Situația nu este nouă și a fost expusă și comentată de mulți, inclusiv de Alexandr Soljenițîn care a spus în anul 1976: Statele Unite au ajutat Europa să câștige primul și al doilea război mondial. De două ori au ridicat-o din distrugerea adusă de război, de două ori, pentru zece, douăzeci, treizeci de ani s-a ridicat ca un scut protector pentru Europa, în timp ce națiunile europene își socoteau bănuții pentru a evita plata propriilor armate (e mai bine să nu ai niciuna), pentru a evita plata armamentelor, gândindu-se cum să părăsească NATO, fiindcă în orice caz America le va proteja până la urmă. Aceste țări au fost cele care le-au început pe toate (n.e. războaiele), în ciuda celor o mie de ani de civilizație și cultură a lor, chiar dacă ele erau cele mai apropiate de pericol și ar fi trebuit să-l vadă cu mai multă claritate. (Avertisment pentru Vest).

Insistența președintelui Trump pentru rezolvarea aspectelor financiare ale alianței a stârnit multiple reacții și media s-a grăbit să lanseze titluri bombastice ca Trump vrea să se retragă din NATO, la fel cum a făcut cu UNESCO. Acestea sunt păreri ale unor comentatori puțin informați.

Participarea Statelor Unite la NATO este consfințită printr-un tratat. Potrivit Constituției, un tratat încheiat de USA nu poate fi anulat decât printr-o hotărâre a senatului, cu vot majoritar. Donald Trump poate fi critic cu forma prezentă de funcționare a alianței, este îndreptățit să spună că unii membri periclitează organizația NATO prin neîndeplinirea obligațiilor asumate, dar nu poate retrage participarea americană la aceasta.

Sunt voci care atrag atenția asupra modificării concepțiilor politice în țările în care liberalismul extrem pune sub semnul întrebării ideea de a cheltui pentru scopuri militare. Este posibil ca întârzierea contribuțiilor la bugetul alianței să fie legată de o scădere drastică a voinței politicienilor de a contribui la apărarea propriilor țări, mai mult decât altor motive.

Douglas Murray indică ascensiunea nihilismului care a făcut Europa să nu mai creadă în ea însăși și să-și piardă instinctele de care ar avea nevoie pentru salvarea ei culturală (Douglas Murray The Strange Death of Europe: Immigration, Identity, Islam Bloomsbury 2018).

Pentru William S. Smith (www.theamericanconservative.com 3 iulie 2018), viitorul NATO este amenințat de probleme mult mai mari decât neînțelegerile bănești. El crede că elitele politice europene (pe care le numește lumea de la Davos) au abandonat criteriile de civilizație ale Europei - și în primul rând valorile morale iudeo creștine - nepunând în locul lor decât un amestec de multiculturalism, universalism, globalism și anticreștinism, ceea ce a indus o slăbire a respectului față de libertate și lege. De la aceasta se trage paralizia conducătorilor europeni actuali în fața nevoii de acțiune fermă pentru apărarea libertăților civile și a tradițiilor europene. 

În anii formării alianței militare a Atlanticului de Nord, felul de a privi lumea, securitatea, democrația și nevoia de a preveni supremația mondială a altui stat totalitar erau omogene; participanții de pe ambele maluri ale oceanului nu aveau puncte de vedere contradictorii.

În trecut, când protecția față inamicul unic și bine definit din perioada războiului rece a fost o strategie clară pentru toți, nu au fost divergențe. Astăzi, când NATO primește misiuni complet diferite, sunt aliați care nu înțeleg clar de ce au ei obligația de a contribui la eforturile militare din Afganistan sau Libia. Și, pe măsură ce NATO va avea obiective din ce în ce mai îndepărtate de continentul european, asumându-și noua misiune de război contra terorismului, dificultățile și costurile vor spori, deci aliații vor trebui să se aștepte la riscuri și la cheltuieli tot mai mari.

Anii ultimi au relevat și o fisură internă a alianței, care crește rapid: deplasarea din ce în ce mai vizibilă a Turciei către relația preferențială cu Iranul, cu vizibilă intenție de distanțare de partenerii europeni.

În legătură cu apropiata reuniune NATO, atenția celor mai mulți a fost exagerat de focalizată pe problemele financiare. Dar, deși se așteaptă ca acestea să ia o parte consistentă din timpul alocat discuțiilor, agenda întâlnirii cuprinde și alte subiecte de mare importanță: imigrația, terorismul islamic și amenințarea războiului cibernetic, înarmarea nucleară a Coreei de Nord și a Iranului și conflictul din Siria.

Cu astfel de sarcini în față, toți participanții trebuie să urmărească prioritatea pe care o impune prezentul, aceea de a reface unitatea și forța cu care organizația a menținut pacea lumii pentru 69 de ani dificili, prin cea mai largă, longevivă și eficace alianță militară din istorie.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp