Momentul Singapore sau finalul războiului rece? Donald Trump: „Oricine poate face război, dar doar cei curajoși pot face pace”

Foto: Guliver/Getty Images

În anul 2017 Donald Trump îl numea pe Kim Jong Un „omul acela mic și gras” sau „omul-rachetă”, iar președintele Coreei de Nord folosea termenii de „nebun” și „senil” pentru a răspunde insultelor prezidențiale americane.

Nu era numai straniu că se ajunsese la acest tip de limbaj între doi șefi de stat, dar părea total neproductiv și periculos să folosești un duel verbal provocator într-un moment în care securitatea lumii era în pericol.

Nu numai criticii obișnuiți ai lui Donald Trump făceau observații aspre despre ciondăneala nepotrivită, dar majoritatea oamenilor, chiar susținătorii președintelui, erau îngrijorați și nemulțumiți: poate că acum se vede cât contează lipsa de experiență politică a recentului ales președinte, poate e adevărat că Trump nu are calitățile unui lider mondial de anvergură, s-ar putea ca milionarul slobod la gură să ne ducă la dezastru în felul în care abordează problema.

Nu erau multe dubii că situația creată de Coreea de Nord, statul militarizat și care profera amenințări la adresa Statelor Unite, era critică și putea duce la evenimente catastrofale pentru multe țări.

Eforturile de a controla țara agresivă din nordul peninsulei coreene rămăseseră, toate, fără succes.

Mai mulți președinți americani (Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama) încercaseră strategia pașnică, cu o combinație de avantaje materiale și tratament cu mănuși, dar acordul nu lucrase: Coreea de Nord continuase și înarmarea, și experiențele.

Promisiuni de dezarmare nucleară fuseseră făcute de Coreea de Nord prin acorduri scrise, dar nu fuseseră respectate, iar ritmul înarmării, al producției de rachete intercontinentale și de arme nucleare se intensificase, cu toată situația economică precară a țării asiatice.

Ultima mantră adoptată de echipa Obama era „răbdarea strategică”, un eufemism pretențios pentru inactivitate și care nu reușea să ascundă incapacitatea de a face față situației.

Înarmarea masivă a Coreei de Nord începuse imediat după armistițiul din 1953. Kim Il Sung pusese bazele unei armate numeroase, pentru care se alocau peste 25% din fondurile anuale ale țării.

În anul 2016, armata nord coreeană avea un efectiv de 1,19 milioane de militari activi și de 6,1 milioane de rezerviști și membri ai forțelor paramilitare.

Tot Kim Il Sung a început producția de rachete și a făcut primele 15 lansări experimentale, urmate de producția în serie.

Fiul său Kim Jong Il a continuat cu alte 16 lansări, iar nepotul Kim Jong Un i-a întrecut: 80 de lansări de rachete, ultimele în noiembrie 2017, cu rachete capabile să atingă alte continente. Două rachete lansate în toamna aceluiași an au zburat peste insulele japoneze.

Nord-coreenii au achiziționat armele nucleare de la URSS și China, dar au făcut mari progrese în perfecționarea lor. În total, republica nord coreeană a detonat șase arme nucleare, ultima fiind o bombă cu hidrogen, testată subteran în septembrie 2017.

Când amenințările Coreei de Nord adresate Statelor Unite s-au îndesit, în paralel cu perfecționarea arsenalului nuclear, a devenit clar că timpul ciorovăielilor și al insultelor trecuse. 

În august 2017, după alte amenințări directe exprimate în presă de Kim Jong Un, Donald Trump a răspuns: Coreea de Nord ar face mai bine să nu mai amenințe USA. (Dacă ar ataca) ...ei vor fi întâmpinați cu furie și foc cum lumea nu a mai văzut vreodată. Iar în luna următoare: Omul rachetă s-a îmbarcat într-o misiune sinucigașă pentru el și țara lui.

În aceeași lună, într-un discurs ținut la adunarea generală ONU, președintele american a spus că, dacă regimul „depravat” al Coreei de Nord trece la acțiuni agresive, nu vom avea altă alegere decât să distrugem Coreea de Nord în totalitate.

Când, la 24 decembrie 2017 au fost introduse cele mai severe sancțiuni economice, votate în unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU, Kim Jong Un a revenit cu amenințarea ...eu am un buton nuclear, dar Trump i-a răspuns butonul meu este mai mare.

Sancțiunile au început să-și facă efectul și s-a aflat că penuria de carburanți este foarte severă, că alimentarea cu energie afectează întreaga țară, ajungând până la întreruperea curentului electric la palatul prezidențial și la instituțiile statului, că exporturile au scăzut de la 240 de milioane la 50 de milioane pe lună și că republica nord coreeană nu-și poate desface principalele mărfuri (cărbune, textile), că mai multe fabrici s-au închis și că accesul la fonduri bancare e foarte limitat. Echipa de diplomați americani de la Națiunile Unite are mari merite pentru inițiativele prezentate și pentru obținerea - pentru prima oară - a cooperării membrilor Consiliului de Securitate, inclusiv a Chinei și Rusiei în domeniul sancțiunilor pentru republica coreeană.

La intrare, Trump a făcut o scurtă introducere, spunând că este onorat să-l întâlnească pe reprezentantul poporului nord-coreean. Kim Jong Un a spus câteva cuvinte remarcabile și surprinzătoare, afirmând că au fost mari greutăți pentru ca întâlnirea să devină posibilă, din cauza obstrucțiilor și prejudecăților, evident din țara lui. dar cum se împacă asta cu un dictator? Nu era el cel care avea ultimul cuvânt?

În acel moment a venit propunerea Coreei pentru o întâlnire la nivel înalt. Niciun alt președinte american nu acceptase o astfel de propunere și persoanele cu rangul cel mai mare care călătoriseră ca emisari prezidențiali la Pyongyang fuseseră fostul președinte Jimmy Carter și secretara de stat a președintelui Clinton, Madeleine Albright.

Surprinzător pentru multă lume, Trump a acceptat să-l întâlnească pe Kim Jong Un.

Se lucra la detaliile întâlnirii, când partea coreeană a trimis o scrisoare foarte insultătoare la adresa vicepreședintelui Mike Pence. Întâlnirea a fost anulată.

Au mai trecut câteva zile și - după venirea unei delegații nord coreene în Statele Unite - întâlnirea a fost repusă pe program.

În ziua de 12 iunie 2018, la hotelul Capella de pe insula Sentosa, de lângă Singapore, s-au întâlnit cei doi șefi de stat.

La intrare, Trump a făcut o scurtă introducere, spunând că este onorat să-l întâlnească pe reprezentantul poporului nord-coreean.

Kim Jong Un a spus câteva cuvinte remarcabile și surprinzătoare, afirmând că au fost mari greutăți pentru ca întâlnirea să devină posibilă, din cauza obstrucțiilor și prejudecăților, evident din țara lui. Dar cum se împacă asta cu un dictator? Nu era el cel care avea ultimul cuvânt?

Mai întâi, însoțiți numai de translatori, cei doi au avut discuții secrete pentru 45 de minute, apoi li s-au adăugat principalii consilieri. De partea americană consilierii au fost Mike Pompeo, secretarul de stat, John Kelly, șeful echipei prezidențiale și John Bolton, consilierul pentru securitate.

După o scurtă prezentare a rezultatelor, care s-au finalizat printr-un acord favorabil celor două părți, după cum au spus cei doi șefi de stat, Kim Jong Un a plecat în țara lui, fără să participe la conferința de presă ținută la câteva ore.

La întâlnirea cu ziariștii, președintele Trump, vizibil entuziasmat și foarte pozitiv, a dat detalii despre acordul principal.

Începerea denuclearizării, cu demontarea tuturor unităților de producție a rachetelor, armelor nucleare și a motoarelor de rachete, ca și a poligoanelor experimentale, va începe imediat, cu suport tehnic și financiar de la Statele Unite. Vor fi admiși inspectori internaționali și americani.

Rezulta că are patru puncte majore: reluarea relațiilor între cele două state (probabil urmată de deschiderea de ambasade), stabilirea în Coreea de Nord a unui regim dedicat păcii (probabil cu încheierea tratatului de pace pentru războiul din 1950-1953), denuclearizarea completă a Coreei de Nord și repatrierea în USA a rămășițelor militarilor americani căzuți în luptă sau morți în prizonierat.

Ca un gest de răspuns, Statele Unite vor înceta exercițiile militare comune cu armata sud-coreeană.

Începerea denuclearizării, cu demontarea tuturor unităților de producție a rachetelor, armelor nucleare și a motoarelor de rachete, ca și a poligoanelor experimentale, va începe imediat, cu suport tehnic și financiar de la Statele Unite. Vor fi admiși inspectori internaționali și americani.

La negocieri s-a acceptat ca denuclearizarea să fie completă, verificabilă și ireversibilă. Se așteaptă ca ea să dureze câțiva ani.

Tot imediat vor începe negocierile pentru detalii între echipele celor două țări, sub conducerea lui Mike Pompeo. Până la punctul la care se va considera că distrugerea instalațiilor nucleare și de rachete a atins un nivel care face imposibilă folosirea lor ulterioară, se vor menține sancțiunile economice, apoi acestea vor fi înlăturate gradat.

Efectul internațional al întâlnirii de la Singapore este intens. Numeroase personalități și-au exprimat acordul pentru progresul făcut și între ele sunt Antonio Guterres, secretarul general ONU, primul ministru al Japoniei Shinzo Abe, președintele Coreei de Sud Moon Jae-in, agenția internațională pentru energia atomică (IAEA), primul ministru al Israelului Benamin Netanyahu și mulți alții.

Mulți au subliniat meritele lui Trump, ca și curajul cu care și-a asumat riscul unei astfel de întâlniri. Analiști cu experiență au subliniat abilitatea cu care echipa Trump a combinat „cei doi poli de putere": amenințările militare și promisiunea de ajutor.

Președintele american a subliniat de multe ori importanța ajutorului venit de la China și în primul rând de la secretarul general al partidului comunist chinez și președintele țării Xi Jinping, a cărui influență asupra nord coreenilor este bine cunoscută.

Elaborând pe marginea subiectului, Michael Pillsbury (Hudson Institute) a spus că influența chineză s-a manifestat în trei direcții: contribuția la presiunea exercitată asupra lui Kim Jong Un pentru denuclearizare, participarea la sancțiunile impuse statului coreean și sfaturile confidențiale pentru trecerea economiei coreene de la sistemul comunist clasic la un sistem mixt, ca cel introdus de China cu ani în urmă, la inițiativa lui Den Xiaoping.

După părerea lui Newt Gingrich, în spatele deciziei lui Kim Jong Un de a coopera este faptul că el a fost convins de negociatori că supraviețuirea regimului nord coreean, aflat în pericol, este mai sigură pe calea asistenței economice a vestului, decât printr-un conflict militar, în fața căruia coreenii sunt izolați. Cu prețul denuclearizării, Coreea de Nord poate ajunge la o bunăstare comparabilă cu cea la care au ajuns multe țări din Asia de Sud Est, inclusiv gazda întâlnirii Singapore.

Ca întotdeauna, criticile nu lipsesc: acordul este prea general, nu s-a făcut destul pentru aplicarea drepturilor omului în Coreea de Nord, Statele Unite nu trebuiau să întrerupă exercițiile militare din Coreea de Sud, întâlnirea și acordul au adus prea mult prestigiu nemeritat dictatorului nord coreean etc.

Cei care caută nod în papură, diminuând importanța momentului Singapore, citat de mulți ca fiind un moment cu adevărat istoric, cu implicații pentru întreaga lume, sunt cei care sunt veșnic nemulțumiți.

Pentru oamenii imparțiali, evenimentul din 12 iunie 2018 este echivalentul, pe o scară mai redusă, a sfârșitului fericit al războiului rece. Și care nu era cu nimic previzibil acum doar trei luni.

Iar, cum a spus Donald Trump, oricine poate face un război, dar numai cei curajoși pot face pace.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp