Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Un stadion la Alexandria nu se justifică”. Consilierul premierului, atac la miniștrii lui Dragnea, printre care și „intangibilele” Sevil Shaiddeh și Lia Olguța Vasilescu

Eugen Teodorovici

Un stadion la Teleorman, așa cum vrea ministrul Dezvoltării, „nu se justifică”, ministrul Muncii nu are competențe să facă investigații despre pilonul II de pensii, iar ministrul de Finanțe a fost „iresponsabil” și ar trebui sancționat pentru afirmația sa privind desființarea pilonului II. Consilierul premierului Tudose, Eugen Teodorovici, a formulat cele mai dure critici de până acum, din interiorul Guvernului, la adresa unor miniștri, printre care „intangililele” Sevil Shaiddeh și Lia Olguța Vasilescu, apropiate ale lui Liviu Dragnea.

Eugen Teodorovici a fost joi seara invitatul lui Claudiu Pândaru și al lui Florin Negruțiu la emisiunea În fața ta, de la 22.30, a Digi24.

„Un stadion la Alexandria nu se justifică”

Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe și consilier onorific al prim-ministrului Mihai Tudose, spune că nu se justifică alocarea a 12 milioane de euro pentru construirea unui stadion de fotbal în Alexandria, județul Teleorman. El a adăugat că încă nu a discutat cu premierul Mihai Tudose despre acest subiect, pentru că „decizia a fost luată de ministrul Dezvoltării”. „Nu am nimic cu cei care susțin sportul, fotbalul, dar sunt convins că erau alte lucruri la nivel național...”, a completat el. Fostul ministru a mai spus că Sevil Shhaideh poate face astfel de cheltuieli la Ministerul Dezvoltării fără avizul premierului.

„Curând vom plăti foarte multe amenzi, apă, canal, deșeuri, sunt zeci de miliarde de euro. Există o nota de informare la nivelul Guvernului făcută de mine în 2015 cu Ministerul Mediului, unde arătam că sunt vreo 30 de miliarde de euro pe care România ar putea să le plătească pe neconformare pe apă, canal și deșeuri”, a subliniat Eugen Teodorovici.

De asemenea, Teodorovici i-a reproșat lui Sevil Shhaideh că nu a dat drumul investițiilor publice din programul PNDL, o critică similară fiind formulată și de fostul premier Sorin Grindeanu, în ultimele zile ale mandatului.

Afirmația ministrului Finanțelor, „iresponsabilă”

Potrivit informațiilor Digi24, ASF a deschis o investigație în care analizează dacă declarațiile ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa, cu privire la Pilonul II de pensii au afectat cotația acțiunilor pe bursă, în baza faptului că instituția supraveghează atât piața asigurărilor cât și piața de capital. Afirmația a fost făcută și de fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, în timpul emisiunii „În fața ta”. 

„Cred că ceva proceduri s-au declanșat. Cred, pentru că e un lucru automat. Nu bag mâna în foc, dar e posibil să fie ceva în acest sens, să se vadă efectele unei astfel de declarații”, a spus Teodorovici. „Atâta timp cât pe un privat l-am taxat când a ieșit din matca normală, același lucru ar trebui să se întâmple și când un oficial face afirmații. Oricât ar fi...nu e normal ca unui ministru de Finanțe să îi acorzi circumstanțe. Trebuie să fii responsabil când faci afirmații, să te gandesti de doua ori”, a adăugat Eugen Teodorovici, calificând afirmația lui Mișa drept „iresponsabilă”.

Lia Olguța Vasilescu nu are competențe să facă o verificare la Pilonul II

Ministrul Finanțelor, Ionuţ Mişa, spunea, la preluarea mandatului, că Pilonul II de pensii, care administrează active de aproape 40 de miliarde lei, va fi desfiinţat, banii iar vor fi returnaţi contribuabililor, care vor trebui să aleagă între a-i vira la Pilonul I, de stat, sau la Pilonul III, privat. Imediat după aceea, bursa a reacționat, înregistrând pierderi estimate între 1,5 și 3 miliarde de lei pentru o singură zi.

Informația a fost negată rapid de premierul Mihai Tudose, de șeful PSD Liviu Dragnea și de Mișa însuși. 

Însă recent, discuția despre pilonul II a fost reluată de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, care a anunțat că face o analiză a modului în care au fost administrate, timp de 10 ani, sumele adunate la Pilonul II și că va vrea să afle dacă beneficiile oferite de Pilonul II sunt similare celor oferite de Pilonul I de stat. 

În timpul emisiunii „În fața ta”, Teodorovici a precizat că nu ministerul de resort poate face o astfel de verificare, ci doar ministerul de Finanțe. „Avem un angajament ca până în 2018 să ajungem la un anumit procent pe care statul îl varsă în Pilonul 2. Ministerul de Finanțe are o situație foarte clară cu toată suma, cum este ea rulata si așa mai departe. Verificările se pot face în câteva minute, la Ministerul Finanțelor e situația foarte clară”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • deci bunul simt nu are ce cauta in politica. aberatiile servitoare teleormanului sau ale multiplelor doveditoare de totala lipsa de responsabilitate (dublutza) nu pot fi sanctionate de ps dragnea caci ele sunt fundamentul "programului" de eliberare de orice vina/raspundere ale liderului ce se vrea cu orice pret suprem, in dispretul unei tari. prima beizadea care avea ceva de dat la tot cartieru venea din aceeasi zona geografica -si poate fi un apropiat al dublutzei si azi- si era un clar indiciu asupra a ceea ce poate fi oferit intregii tari, astazi, cel tirziu miine de cei ce sunt in virf clamind ca reprezinta interesele indelung oprimatei Romanii (de cine? doar tot ei au fost continuu la putere, indifferent de partid, numele acestuia neavind nicio importanta). Romania sufera in sanatate, in educatie, in speranta pentru viitor -natalitate-, in infrastructura (si asta tot de evolutia viitoare fiind legata) dar pentru ce au tot timpul cei prea alesi in decembrie?: salariile parlamentarilor, curatarea cazierului, scoaterea se sub urmarire penala -a oricarui politician!- prin modificari ale legii, scoaterea condamnatilor din pentienciare si nu a bolnavilor din spitalele care sunt, prea multe, la fel de bine dotate ca si puscariile.... nimic fundamental si mult prea demult necesar..... dupa ei potopul (padurile taiate de 30 de ani incoace de "drujbe ale lui dumnezeu" nu sunt nici ele fo prioritate) si curind vine scadenta!!! timpul chiar nu mai are rabdare si nici Romania nu are nevoie de dusmani externi cu asa clasa politica!!! mai mult rau nu prea se mai poate face... si il fac atit de bine "ai nostrii ca brazii cu ... pe piept"!
    • Like 0
  • A dracu tractoristul , pina acum n-a făcut nimic in orașul ăla ( decât moșia aia a lui întinsa pe 2 străzi ) și acum exact asta lipsea oropsitului ăla de oraș - stadion . Sigur tel drum face lucrarea , fără licitație desigur . Cat despre tovarășele Olguța folclorista și Senila Turcoaica , ele nu sunt intangibile ci incompetente - ca tot guvernul de marionete ale liderului suprem .
    • Like 1
  • Se spune in articol ca au fost pierderi pe Bursa intre 1.5 si 3 mld de lei in urma declaratiei celebre cu Pilonul2.Eu,unul, stiu ca pe Bursa cand unul pierde altul castiga....cred ca acolo ar trebui indreptate niste verificari.Mie imi miroase foarte urat, adica vine un ministru,face o declaratie care are repercursiuni asupra Bursei,exista pierderi de maxim 3 mld de lei.....e reteta veche si verificata numai ca este ilegala!
    • Like 3
  • Ionel check icon
    Din cele 3 critici, nu sunt de acord cu prima, restul sunt ok. De ce ? orice lucru care se face...SE FACE....adica boc a putut construi stadioane la Cluj, Ploiesti....la Alexandria nu se poate !! de ce ? pentru ca Dragnea este de acolo !!!! Fiecare cu interesul lui, asta este Romania. De expl. pe mine ma intereseaza sa dea odata drumul la centura A1 - Chitila.....ca este gata si o trag de par.......
    • Like 0
    • @ Ionel
      John check icon
      Un amănunt nesemnificativ. Clujul are peste 300.000 de locuitori, Alexandria 50.000. Dacă e să comparăm.
      • Like 3
    • @ Ionel
      si inca un amanunt: nu compara puterea economica a Clujului si Ploiestiului cu cea a Alexandriei. 12 milioane de euro aruncate pe apa sambetei.
      • Like 3
    • @ John
      Ionel check icon
      Daca mergi pe logica asta, Clujul are stadion de 30 000 de locuri....la Alexandria vor sa construiasca unul de 12 000 de locuri...
      • Like 0
    • @ Octav Negrea
      Ionel check icon
      Daca faci comparatii de genul asta, atunci capitala ar fi trebuit sa aibe un stadion de peste 200 000 de locuri in comparatie cu Clujul.........de fapt tinta este Dragnea, pe care va rog sa ma credeti ca nu il agreez....dar asa suntem noi romanii, avem un dar .....capra vecinului.....
      • Like 0
    • @ Ionel
      John check icon
      Deci 1000 de euro / spectator. Grozav ! Comparațiile nu le-am inceput eu. Hai să ne imaginăm, ce alte lucruri mai importante sunt ÎN ȚARĂ pe linia dezvoltării ( deci investiții ). Mie personal nu stadionul din Alexandria îmi vine în minte. Dar cine sunt eu ? Dl Nicolicea a spus zilele astea că autostrăzile nu sunt așa de importante ca salariile bugetarilor . Am crezut că ele, prioritățile se cântăresc pe criterii economice, surse alocate sectorial, termene de recuperare, efecte globale etc. și nu după te miri ce. Sunt un naiv irecuperabil ))
      • Like 7
    • @ Ionel
      Bayard check icon
      Dar nu e vorba de interes, ci de prioritati!!! Facem stadioane de fotbal? Ok facem, dar sa facem in locuri interesate de fotbal!!! Atunci alegi orase unde exista medie mare de spectatori la meciuri, pe cat facem pariu ca nu e cazul Alexandriei??? Daca facem, pai sa facem in orase unde exista ceva performante, ceva traditie.... echipa macar in Liga 1 sau 2!! Teleorman nu stiu daca are echipa peste nivelul diviziei D!! Asta e problema.
      • Like 1
    • @ John
      Ionel check icon
      Apropo de cine a inceput comparatiile ...."Un amănunt nesemnificativ. Clujul are peste 300.000 de locuitori, Alexandria 50.000. Dacă e să comparăm."...ai dreptate, cine suntem noi ?
      • Like 0
    • @ Ionel
      John check icon
      ” boc a putut construi stadioane la Cluj, Ploiesti....la Alexandria nu se poate !! de ce ? pentru ca Dragnea este de acolo” - Începutul comparației : boc ( sic ! ) versus Dragnea.
      • Like 1
    • @ Ionel
      daca mergi pe logica asta ... nu ai inteles nimic. Ploiestiul si Clujul isi permit sa intretina acele stadioane din bugetele proprii. nu cred ca se pune problema, la fel, in cazul Alexandriei. in plus, nu stiu de Cluj, dar stadionul Petrolul a fost construit, in mare parte din bugetul primariei Ploiesti (mai bine de 10 milioane de euro). si nu, nu ma intereseaza capra vecinului , ci ma intereseaza cum imi sunt cheltuiti banii din taxele si impozitele pe care le platesc acestui stat. intre un stadion construit int-o zona moarta din punct de vedere economic (oare cine o fi fost "vataful giudetului") mai ales din taxele si impozitele noastre, as prefera demararea lucrarilor, de exemplu, la autostrada Pitesti- Sibiu. dar...
      • Like 3
    • @ Octav Negrea
      check icon
      "stadionul Petrolul a fost construit, in mare parte din bugetul primariei Ploiesti (mai bine de 10 milioane de euro)"

      Dap! Da' au intrat şi "neşte" oameni la pârnaie pentru asta... parc-aşa-mi aduc eu aminte...
      • Like 0
    • @
      S- a intrat la pârnaie pentru finantarea echipei si nu pentru constructia stadionului, a intrat Bādescu si nu Volosevici, s- a intrat pentru 8 milioane lei si nu pentru 12 milioane euro.
      P.s.1: au mai fost si alte acuzatii la adresa lui Badescu

      P.s.2: Volosevici e cercetat pentru altceva si nu pentru constructia stadionului
      • Like 0
    • @ Octav Negrea
      check icon
      Mulţumesc pentru explicaţii.
      • Like 0
  • John check icon
    Panem et circenses ( pâine și circ ) era cândva opiul poporului, unealtă sigură a jmecherilor de când lumea pentru a duce de nas ”masele” de la primitiv la decadent, ocolind cultura. Stadion de 12 milioane euro. În Alexandria. Fără avizul premierului, din bugetul doamnei ministru. Un gest, colo, un moft. Lungul șir de priorități ciudate al trepădușilor din jurul bosului, ocolind atent problemele reale. Perioada trecută de la alegeri este impregnată cu grijile Dlui Dragnea, el este firul roșu al destinului nostru cotidian. Suntem legați de el, ca tusea cu junghiul....
    • Like 5


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult