90 la sută dintre români nu câștigă suficient pentru „un trai decent”. Exemplul Steluței, profesoara din Giurgiu care 2 luni pe an pleacă în Italia, „în agricultură”

Foto Ovidiu Iordachi/ Inquam Photos

Luna trecută am făcut un interviu cu Steluța, o profesoară din Giurgiu. Mamă singură, cu doi copii, se chinuie din greu să facă față nevoilor gospodăriei. Sunt luni când, în ultimele zile de dinainte de salariu, cumpără pe datorie de la magazin, îmi mărturisește. Unul din copii e student în Olanda, altul e la liceu în oraș. Educația costă, spune Steluța, deși teoretic e gratuită, iar încăpățânarea ei de a-și vedea cei doi băieți cu diplome universitare nu cunoaște limite. Așa că vara, în vacanțele școlare, Steluța pleacă să muncească, două luni pe an, în Italia, în agricultură, pentru a-și suplimenta bugetul.

Veniturile lunare realizate în România de Steluța se ridică la 3000 de lei pe lună. Asta înseamnă mai mult decât salariul mediu pe economie, în jur de 2800 de lei. 3000 de lei e un salariu mai mare decât salariile a 80% din contractele de muncă din România. Cu toate astea, nu lăcomia este cea care o împinge pe Steluța să ia drumul străinătății și a muncii grele în fiecare vară, schimbând statutul de profesoară pe cel de lucrătoare în agricultură. 

Ceea ce o împinge pe Steluța și pe milioane de alți români să plece la muncă în Vestul Europei e nivelul salariilor din țara noastră. Un studiu recent al Fundației Friedrich Ebert România, realizat de Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții și Syndex România ne arată că o gospodărie formată din 3 trei persoane, cum e cea a Steluței, are nevoie de un venit lunar de 5551 de lei pentru un trai decent. Aproape dublu decât câștigul real al familiei Steluței. Conform aceluiași studiu, salariul de 3000 de lei e doar un pic mai mare decât venitul necesar pentru un trai decent pentru o persoană singură – 2552 de lei. Cu alte cuvinte, câștigul lunar al profesoarei din Giurgiu ar fi suficient pentru ea singură, fără cei doi copii. Același studiu ne arată că pentru o gospodărie formată din 4 persoane – doi adulți și doi copii – valoarea lunară a coșului de consum pentru un trai decent e de 6762 lei.

Câte din gospodăriile din România au asemenea venituri?

Ca Steluța mai sunt milioane de români. Majoritatea covârșitoare a populației din România are venituri mai mici decât valoarea coșului minim de consum necesar pentru un trai decent. În anul 2018, 90% din adulții din țara noastră aveau venituri mai mici de 2100 de lei lunar, conform Eurostat. Cu alte cuvinte, 90% din români nu câștigă suma necesară pentru a putea duce o viață decentă.

Din păcate, munca nu este o soluție, deși toți criticii diverselor ajutoare sociale au strigat, de-a lungul anilor, că cea mai bună formă de protecție socială este munca. Da, un salariu minim e de aproape 10 ori mai mare decât ajutorul social, dar cu toate astea, munca în România îți asigură cel mai adesea un trai la limita subzistenței, nimic mai mult. Conform datelor de la Inspecția Muncii, în anul 2018, patru din cele șase milioane de contracte de muncă individuale sunt pe salarii mai mici de 2500 de lei, respectiv sub valoarea coșului e consum pentru un trai decent pentru o persoană singură. Mai mult decât atât, avem 2.800 de contracte de muncă pe salariu minim (47% din total!), salariu minim care este actualmente la jumătate din valoarea coșului de consum pentru un trai decent.

Vă veți întreba ce înseamnă decent. Conceptul de trai decent presupune, pe lângă acoperirea nevoilor imediat necesare supraviețuirii — adăpost, alimentație —și o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educația, îngrijirea sănătății, transportul, comunicațiile, recreerea. Cu alte cuvinte, înseamnă să nu stai cocoșat de grija zilei de mine, dar nici să te lăfăi. În nici un caz nu înseamnă fițe pe plajele de la Mamaia, caviar la micul dejun și mașină la scară.  

Înseamnă o alimentație echilibrată și variată, care conține și vită, și pește, nu doar pui ieftin. Înseamnă o ieșire în oraș, dar nu la restaurante – structura coșului din studiul menționat prevede o ieșire lunară la cafenea sau restaurant în valoare totală de 68,75 lei, pentru 2 adulți și doi copii. Adică banii pentru o prăjitură și un suc pentru fiecare din cele 4 persoane, nu mai mult. Prevede o vacanță pe an, dar una al cărei cost total se ridică la 2000 de lei pentru toată familia, așadar ceva destul de modest. Prevede un consult anual la stomatolog pentru fiecare din cei 4 membri ai gospodăriei, că deh, nu vrem să fim o națiune de știrbi. Prevede achiziția lunară a 2 cărți, în valoare totală de 50 de lei, o ieșire la cinema o dată la trei luni, un tuns la coafor o dată la două luni, precum și asigurarea locuinței în caz de dezastre naturale. Pe scurt, un trai decent înseamnă să trăiești cumpătat, dar fără teama că în caz că ți se îmbolnăvește un copil sau se sparge țeava la baie, va trebui să cumperi pe împrumut de la magazin până la următorul salariu. E un nivel de trai pe care 90% din români nu și-l permit.

Sigur, se poate trăi și cu mai puțin, vor spune mulți, revoltați de atâta „ dezmăț”. Și au dreptate! Se poate trăi și cu 100 de lei pe lună. Poți trăi și în pădure, fără nici un ban, hrănindu-te cu rădăcini. Dar asta nu înseamnă că ai o viață decentă din punct de vedere material.

Iar întrebarea fundamentală pe care trebuie să ne-o punem e ce fel de viață vrem și ce fel de societate vrem să construim. O societate a supraviețuirii sau o societate a decenței? În momentul de față, răspunsurile oferite de politicile publice tind către perpetuarea societății subzistenței. Salariile sunt crescute sau tăiate din pix, ajutoarele sociale sunt fixate arbitrar, politicile economice sunt rezultatul presiunilor și a lobby-ului.

Atâta timp cât politicile salariale din România – în special politica salariului minim – nu va fi fundamentată pe criterii relevante, cum e valoarea unui coș de consum pentru un trai decent, România nu va putea opri hemoragia de capital uman cu care se confruntă. Nu, nu productivitatea trebuie să fie criteriul de referință, așa cum pretind unele patronate – a stabili nivelul de salarizare plecând de la productivitate e un demers circular, în care ne învârtim în jurul cozii - matematic vorbind, cu cât salariile sunt mai mari, cu atât productivitatea salariaților este mai mare. Degeaba speră unii patroni că vor suplini deficitul de forță de muncă cu muncitori imigranți din Bangladesh sau Vietnam – pentru un salariu minim ca cel actual, nu or să se repeadă să muncească nici vietnamezii. Studiile arată că opțiunea migrației devine atractivă atunci când raportul între salariul câștigat acasă și cel în străinătate e de 1 la 5. Nu există multe state pe lumea asta în care salariul minim să fie de 5 ori mai mic decât în România. De ce ai veni în România când ai prețuri la 50% cât cele din UE, dar salarii de doar 20% din media UE? Și mai ales, de ce ai rămâne în România? 

Un salariu minim pentru o viață decentă nu e o măsură socială, nu e o pomană electorală făcută milioanelor de angajați care trăiesc cu mai puțin de 1200 de lei lunar. E înainte de toate o măsură economică. Atâta timp cât vom mări salariul minim din vârful pixului, fără a ne uita la nevoile reale pe care acesta trebuie să le satisfacă, vom rămâne o țară nu doar subdezvoltată, ci, foarte probabil, cât de curând, subpopulată.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp