Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

A‌ ‌avut‌ ‌Covid,‌ ‌a‌ ‌salvat‌ ‌un‌ ‌om‌ ‌în‌ ‌spital‌ ‌și‌ ‌acum‌ ‌poartă‌ ‌un‌ ‌stigmat.‌ ‌„Oamenii‌ ‌se‌ ‌feresc‌ ‌de‌ ‌mine”‌ ‌

Ilustrație Covid

Foto: Medic în echipament de protecție. Inquam Photos/ Liviu Chirică

De‌ ‌fiecare‌ ‌dată‌ ‌când‌ ‌cineva‌ ‌o‌ ‌întreabă‌ ‌cum‌ ‌a‌ ‌fost,‌ ‌i‌ ‌se‌ ‌umplu‌ ‌ochii‌ ‌de‌ ‌lacrimi.‌ ‌Dar‌ ‌asta‌ ‌nu‌ ‌se‌ ‌întâmplă‌ ‌prea‌ ‌des,‌ ‌pentru‌ ‌că‌ ‌oamenii‌ ‌mai‌ ‌degrabă‌ ‌fug.‌ ‌Frica‌ ‌îi‌ ‌stăpânește.‌ ‌A‌ ‌avut‌ ‌Covid.‌ ‌S-a‌ ‌vindecat,‌ ‌dar‌ ‌pentru‌ ‌cei‌ ‌din‌ ‌jur,‌ ‌pare‌ ‌să‌ ‌poarte‌ ‌veșnic‌ ‌stigmatul‌ ‌bolii.‌ ‌În‌ ‌spital,‌ ‌cât‌ ‌a‌ ‌fost‌ ‌internată,‌ ‌întâmplarea‌ ‌a‌ ‌făcut‌ ‌să‌ ‌ajute‌ ‌un‌ ‌om‌ ‌care,‌ ‌fără‌ ‌intervenția‌ ‌sa,‌ ‌poate‌ ‌azi‌ ‌nu‌ ‌s-ar‌ ‌mai‌ ‌afla‌ ‌printre‌ ‌noi.‌ ‌Poate‌ ‌așa‌ ‌a‌ ‌fost‌ ‌să‌ ‌fie.‌ ‌Să‌ ‌se‌ ‌îmbolnăvească‌ ‌pentru‌ ‌a‌ ‌ajuta‌ ‌pe‌ ‌altcineva.‌ ‌ ‌

Când‌ ‌a‌ ‌fost‌ ‌externată,‌ ‌a‌ ‌crezut‌ ‌că‌ ‌greul‌ ‌a‌ ‌trecut.‌ ‌Dar‌ ‌abia‌ ‌atunci‌ ‌a‌ ‌început.‌ ‌

Covid-19‌ ‌i-a‌ ‌dat‌ ‌viața‌ ‌peste‌ ‌cap‌ ‌

Am‌ ‌vorbit‌ ‌cu‌ ‌M.‌ ‌aproape‌ ‌o‌ ‌oră.‌ ‌M.‌ ‌este‌ ‌asistentă‌ ‌medicală‌ ‌și‌ ‌s-a‌ ‌infectat‌ ‌cu‌ ‌noul‌ ‌coronavirus‌ ‌în‌ ‌urmă‌ ‌cu‌ ‌câteva‌ ‌săptămâni.‌ ‌Mi-a‌ ‌povestit‌ ‌printre‌ ‌suspine,‌ ‌prin‌ ‌ce‌ ‌a‌ ‌trecut,‌ ‌iar‌ ‌spre‌ ‌final,‌ ‌a‌ ‌fost‌ ‌covârșită‌ ‌de‌ ‌emoții‌ ‌și‌ ‌a‌ ‌început‌ ‌să‌ ‌plângă‌ ‌de-a‌ ‌binelea.‌ ‌

„Am‌ ‌fost‌ ‌o‌ ‌persoană‌ ‌puternică‌ ‌până‌ ‌mai‌ ‌ieri‌ ‌și‌ ‌sper‌ ‌să‌ ‌devin‌ ‌aceeași‌ ‌pe‌ ‌care‌ ‌mulți‌ ‌o‌ ‌invidiau‌ ‌pentru‌ ‌ușurința‌ ‌cu‌ ‌care‌ ‌treceam‌ ‌peste‌ ‌multe,‌ ‌cu‌ ‌zâmbetul‌ ‌pe‌ ‌buze.‌ ‌Cel‌ ‌puțin‌ ‌așa‌ ‌păream.‌ ‌Nu‌ ‌purtam‌ ‌la‌ ‌propriu‌ ‌o‌ ‌mască,‌ ‌dar‌ ‌poate‌ ‌era‌ ‌masca‌ ‌pe‌ ‌care‌ ‌mi-o‌ ‌alesesem‌ ‌de-a‌ ‌lungul‌ ‌timpului‌ ‌și‌ ‌pe‌ ‌care‌ ‌nimeni‌ ‌nu‌ ‌o‌ ‌putea‌ ‌vedea.‌ ‌Până‌ ‌a‌ ‌apărut‌ ‌acest‌ ‌Covid‌ ‌care,‌ ‌efectiv,‌ ‌mi-a‌ ‌dat‌ ‌toată‌ ‌viața‌ ‌peste‌ ‌cap.‌ ‌Am‌ ‌avut neșansa‌ ‌de‌ ‌a‌ ‌mă‌ ‌infecta‌ ‌cu‌ ‌acest‌ ‌virus‌ ‌în‌ ‌care‌ ‌mulți‌ ‌nu‌ ‌cred,‌ ‌așa‌ ‌cum‌ ‌nici‌ ‌eu‌ ‌nu‌ ‌am‌ ‌crezut”,‌ ‌îmi‌ ‌ spune.‌ ‌

Timp‌ ‌de‌ ‌o‌ ‌săptămână‌ ‌i-a‌ ‌fost‌ ‌foarte‌ ‌rău‌ ‌și,‌ ‌la‌ ‌insistențele‌ ‌unor‌ ‌persoane‌ ‌apropiate,‌ ‌cu‌ ‌inima‌ ‌îndoită,‌ ‌a‌ ‌mers‌ ‌la‌ ‌spital,‌ ‌deși‌ ‌gândul‌ ‌ei‌ ‌era‌ ‌la‌ ‌copilul‌ ‌de‌ ‌acasă,‌ ‌care‌ ‌urma‌ ‌să‌ ‌treacă‌ ‌printr-un‌ ‌examen‌ ‌important.‌ ‌Se‌ ‌gândea‌ ‌numai‌ ‌la‌ ‌el.‌ ‌Dacă‌ ‌s-a‌ ‌infectat?‌ ‌Cum‌ ‌îi‌ ‌va‌ ‌fi‌ ‌fără‌ ‌mamă‌ ‌acasă‌ ‌într-o‌ ‌perioadă‌ ‌atât‌ ‌de‌ ‌grea?‌ ‌Dar‌ ‌chiar‌ ‌fiica‌ ‌sa‌ ‌a‌ ‌insistat‌ ‌ca‌ ‌M.‌ ‌să‌ ‌meargă‌ ‌la‌ ‌spital,‌ ‌văzând‌ ‌că‌ ‌îi‌ ‌este‌ ‌rău.‌ ‌„Orice‌ ‌ar‌ ‌fi”,‌ ‌i-a‌ ‌promis,‌ ‌„voi‌ ‌depăși‌ ‌acest‌ ‌moment”.‌ ‌ ‌

„Nu‌ ‌îmi‌ ‌doream‌ ‌decât‌ ‌să‌ ‌nu‌ ‌facă‌ ‌și‌ ‌ea‌ ‌boala”,‌ ‌îmi‌ ‌mărturisește.‌ ‌ Copilul,‌ ‌din‌ ‌fericire,‌ ‌nu‌ ‌a‌ ‌luat‌ ‌virusul.‌ ‌Iar‌ ‌M.‌ ‌s-a‌ ‌întors‌ ‌lângă‌ ‌el‌ ‌înainte‌ ‌de‌ ‌examen,‌ ‌să‌ ‌îi‌ ‌facă‌ ‌o‌ ‌mâncărică‌ ‌bună‌ ‌și‌ ‌să‌ ‌îi‌ ‌fie‌ ‌alături.‌ ‌‌

Asistentele‌ ‌nu‌ ‌i-au‌ ‌putut‌ ‌pune‌ ‌o‌ ‌perfuzie‌ ‌pentru‌ ‌că‌ ‌nu‌ ‌vedeau‌ ‌bine‌ ‌prin‌ ‌viziere‌ ‌

Cât‌ ‌a‌ ‌stat‌ ‌în‌ ‌spital,‌ ‌a‌ ‌început‌ ‌tratamentul‌ ‌cu‌ ‌niște‌ ‌antivirale‌ ‌puternice,‌ ‌cu‌ ‌reacții‌ ‌adverse‌ ‌majore.‌ ‌ Durerile‌ ‌de‌ ‌cap‌ ‌erau‌ ‌insuportabile.‌ ‌Nivelul‌ ‌de‌ ‌potasiu‌ ‌îi‌ ‌scăzuse,‌ ‌se‌ ‌simțea‌ ‌rău.‌ ‌„Am‌ ‌încercat‌ ‌să‌ ‌ mănânc‌ ‌banane,‌ ‌nu‌ ‌puteam‌ ‌mânca‌ ‌oricum‌ ‌mare‌ ‌lucru.‌ ‌Pentru‌ ‌că‌ ‌nu‌ ‌au‌ ‌reușit‌ ‌să‌ ‌îmi‌ ‌prindă‌ ‌vena,‌ ‌nu‌ ‌mi‌ ‌s-a‌ ‌pus‌ ‌o‌ ‌branulă,‌ ‌o‌ ‌perfuzie.‌ ‌Au‌ ‌încercat‌ ‌să‌ ‌îmi‌ ‌pună,‌ ‌m-au‌ ‌înțepat‌ ‌de‌ ‌patru‌ ‌ori‌ ‌pentru‌ ‌că‌ ‌nu‌ ‌vedeau‌ ‌bine‌ ‌din‌ ‌cauza‌ ‌vizierei,‌ ‌până‌ ‌la‌ ‌urmă‌ ‌au‌ ‌zis‌ ‌că‌ ‌nu‌ ‌pot”,‌ ‌spune‌ ‌M.‌ 

‌Întoarsă‌ ‌la‌ ‌serviciu,‌ ‌spune‌ ‌ că‌ ‌ea‌ ‌nu‌ ‌a‌ ‌putut‌ ‌face‌ ‌asta.‌ ‌„Mi-am‌ ‌pus‌ ‌ochelarii‌ ‌de‌ ‌vedere‌ ‌ca‌ ‌să‌ ‌îi‌ ‌pot‌ ‌face‌ ‌pacientului‌ ‌tratamentul,‌ ‌pentru‌ ‌că‌ ‌nici‌ ‌eu‌ ‌nu‌ ‌reușeam‌ ‌să‌ ‌văd‌ ‌cu‌ ‌viziera‌ ‌peste”.‌ ‌

„Poate‌ ‌întâmplarea‌ ‌a‌ ‌făcut‌ ‌ca‌ ‌eu‌ ‌să‌ ‌fiu‌ ‌internată‌ ‌pentru‌ ‌ca‌ ‌un‌ ‌om‌ ‌să‌ ‌trăiască”‌ ‌

Într-o‌ ‌dimineață,‌ ‌la‌ ‌5,‌ ‌medicul‌ ‌ei‌ ‌de‌ ‌familie,‌ ‌care‌ ‌știa‌ ‌că‌ ‌este‌ ‌internată‌ ‌la‌ ‌Infecțioase,‌ ‌a‌ ‌sunat-o.‌ ‌Avea,‌ ‌din‌ ‌întâmplare,‌ ‌un‌ ‌alt‌ ‌pacient‌ ‌care‌ ‌se‌ ‌afla‌ ‌la‌ ‌un‌ ‌etaj‌ ‌superior‌ ‌și‌ ‌credea‌ ‌că‌ ‌s-a‌ ‌întâmplat‌ ‌ceva‌ ‌cu‌ ‌ el.‌ ‌I-a‌ ‌cerut‌ ‌ajutorul.‌ ‌

„Acel‌ ‌om‌ ‌a‌ ‌reușit‌ ‌decât‌ ‌să‌ ‌apese‌ ‌pe‌ ‌un‌ ‌buton‌ ‌de‌ ‌la‌ ‌telefon‌ ‌și‌ ‌să‌ ‌îngaime‌ ‌niște‌ ‌lucruri‌ ‌neinteligibile.‌ Astfel,‌ ‌medicul‌ ‌de‌ ‌familie‌ ‌și-a‌ ‌dat‌ ‌seama‌ ‌că‌ ‌e‌ ‌ceva‌ ‌în‌ ‌neregulă‌ ‌și‌ ‌m-a‌ ‌sunat‌ ‌pe‌ ‌mine,‌ ‌rugându-mă‌ ‌să‌ ‌ fac‌ ‌ceva,‌ ‌să‌ ‌iau‌ ‌legătură‌ ‌cu‌ ‌medicii‌ ‌din‌ ‌spital.‌ ‌Făcuse‌ ‌accident‌ ‌vascular.‌ ‌Nu‌ ‌știu‌ ‌dacă‌ ‌îl‌ ‌vedea‌ ‌cineva‌ ‌în‌ ‌timp‌ ‌util‌ ‌dacă‌ ‌nu‌ ‌se‌ ‌întâmpla‌ ‌acest‌ ‌lucru.‌ ‌Până‌ ‌la‌ ‌ora‌ ‌8,‌ ‌când‌ ‌ar‌ ‌fi‌ ‌venit‌ ‌cineva‌ ‌să‌ ‌îl‌ ‌vadă,‌ ‌poate‌ ‌că‌ ‌nu‌ ‌mai‌ ‌era‌ ‌sau‌ ‌starea‌ ‌sa‌ ‌ar‌ ‌fi‌ ‌fost‌ ‌mult‌ ‌mai‌ ‌gravă.‌ ‌L-au‌ ‌transferat,‌ ‌din‌ ‌fericire‌ ‌nu‌ ‌a‌ ‌avut‌ ‌nici‌ ‌Covid.‌ ‌

A‌ ‌fost‌ ‌tratat‌ ‌la‌ ‌neurologie,‌ ‌iar‌ ‌cum‌ ‌este‌ ‌bine.‌ ‌Nimic‌ ‌nu‌ ‌e‌ ‌întâmplător‌ ‌în‌ ‌lumea‌ ‌asta.‌ ‌Poate‌ ‌a‌ ‌trebuit‌ ‌ca‌ ‌eu‌ ‌să‌ ‌fiu‌ ‌internată‌ ‌pentru‌ ‌ca‌ ‌un‌ ‌om‌ ‌să‌ ‌trăiască”.‌ ‌

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Şi virusul HIV/SIDA debutează cu o "simplă răceală". HIV mai este denumit şi "pandemia tăcută". Toţi facem testul atunci când vrem să mergem la starea civilă.
    Răcelile sunt RINOVIRUSURI. Covid este un coronavirus (betacoronavirus) din familia SARS sau MERS. Cu totul diferit.
    • Like 1
  • Nume check icon
    O simpla raceala care se trateaza cu ciorba...in rest nimic grav, ne spun "specialisti"
    • Like 3
  • Valentin check icon
    Stigmatul o să treacă în cei doi ani pe care îi avem de parcurs. Pe de altă parte internarea persoanelor asimptomatice e necesară, pentru că boala are multe etape care se pot desfăşura silenţios, fără simptome. Cea mai mare problemă sunt cheagurile, pentru care e nevoie de medicaţie care să fluidizeze sângele.
    • Like 1


Îți recomandăm