Foto: Guliver Getty Images
Intra în clasă, se uita la noi, punea catalogul pe catedră, lua o bucată de cretă și scria „Vom lăsa această lume la fel de proastă precum am găsit-o când am venit aici. Friedrich Nietzsche”. Lasa creta jos. Apoi se uita pe geam și nu mai spunea nimic. Noi priveam nemișcați și nu scoteam o vorbă.
Proful nostru de mate din liceu era cu câțiva ani mai mare decât noi. Cu mult peste puterea noastră de înțelegere în ale matematicii, asta deși am terminat Informatica, cel mai bun liceu din Brașov la ora aceea, unde cu aproape 9 picai cu brio. Eram proști sadea pe lângă el și basta. Dar aveam, unii dintre noi, puterea de-a înțelege alte lucruri care țin mai degrabă de social, putere pe care, să fim sinceri, el n-o poseda.
Dar noi l-am înțeles așa cum era și l-am iubit pentru tot ce ne-a dat. Puțină matematică, căci îl plictiseam îngrozitor cu prostia noastră; însă multe alte lucruri pe care le-am dus mai departe cu noi.
Popovici nu se avea cu niciun prof din liceu. În afară de profa de engleză, pe care o iubea. În rest, nu vorbea cu niciunul. În schimb, era prieten cu cei mai buni elevi. Și astfel, împreună cu unu’ din B, a demonstrat o teoremă nedemonstrată, care azi le poartă și numele „Popovici-Dutkay”, demonstrație publicată, desigur, în America. N-am cunoscut pe nimeni care să iubească într-atât de mult matematica; poate doar pe Dutkay, cu care am fost în aceeași clasă dintr-a întâia până într-a VIII-a.
România nu l-a apreciat pe Popovici, n-a știut să-l prețuiască, nu a interesat-o de el. Nici lui nu i-a păsat de ea, ca să fim sinceri.
Era puțin țăcănit, ca toate geniile de altfel. O minoritate între noi toți, a “brilliant mind” printre mediocri. Și tocmai de aceea am ales să vorbesc despre el. Ca toate minoritățile, nici cea din care făcea parte Popovici nu era prea de înțeles pentru oamenii obișnuiți. Doar noi, așa tineri și cruzi cum eram, îl iubeam necondiționat, iubeam poantele lui, aluziile, tăcerea, nonconformismul.
România a scăpat de Popovici, azi l-a înmormântat. În afară de o mână de oameni, mai toți foștii lui elevi și mica lui familie, nimeni nu-l plânge, nimănui nu-i pasă că Popovici a murit. Ce-a pierdut România? O minte sclipitoare. Fără să știe.
Și nu avea Popovici dreptate? „Vom lăsa această lume la fel de proastă precum am găsit-o când am venit aici.”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ne-a încurajat spre reflecție într-un sistem de învățământ în care se excela prin reproducere... A făcut mai multe pentru a lăsa lumea într-o stare măi bună decât mulți alți profesori, a încercat să ne facă să gândim! Consider că a reușit cu unii dintre noi. Cert lumea e într-o stare mai bună în urma sa.
Later edit: Asta era lucrarea pe care o gasisem eu, daca mai doreste cineva sa se delecteze: http://www.math.ucv.ro/~niculescu/articles/2012/DNP%20J%20Prime%20Research%202012.pdf
O poveste frumoasa. Toate cele bune!
Popovici va fi fericit Acolo.