Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Pentru copiii de azi nu mai există „în fața blocului”. Ce văd eu de la fereastra mea

joc de joaca -

foto Mădălina Lungu

Zbatere fără precedent la nivel internațional privind accesul copiilor la rețelele sociale. Dezbateri, păreri peste păreri, dileme, vinovați și acuzați. Dar eu vin și vă întreb altceva: unde este alternativa? Ce am făcut noi, ca societate, de-a lungul anilor, nu neapărat să descurajăm gadgeturile, dar să oferim (și) alte atracții?

Și haideți să vorbim despre cel mai la îndemână și banal lucru: ieșitul afară. Jocul în fața blocului. Nu sporturi scumpe, nu biblioteci întregi de cărți. Ci banalul „tanti mama lui Ionuț, îl lăsați pe Ionuț afară?”

Și poate că mama l-ar lăsa. Și poate că și Ionuț ar ieși la o cioacă cu băieții. Așa cum făceam și noi „pe vremea noastră”. Dar unde?

Ne plângem de ecrane, dar am ucis jocul din fața blocului.

În spatele blocurilor s-a umplut de mașini parcate. Copiii nu mai au unde să facă o miuță, o pătrățica, un geami sau un 45 de palme. De dat cu bicla, troti, rolele sau skate-ul nici nu încape vorbă. Mai sunt piste amenajate în câte vreun capăt al orașului, dar acelea sunt de obicei acaparate de adolescenți. În plus, acolo trebuie ajuns cumva. Iar cu bicicleta, de exemplu, copiii nu au voie să circule deloc prin oraș. Nici pe trotuar, nici pe șosea.

Da, e drept, tot printre blocuri au apărut și locurile de joacă special amenajate - leagăne, tobogane, gropițe cu nisip. Doar că majoritatea sunt destinate copiilor până în maximum 7 ani. Așadar, cu cei mai mari ce facem? Ce faci cu un copil de 10-11 ani pe care nu-l poți lăsa să bântuie singur printr-un oraș mare, poate poate găsește o cățărătoare pe mărimea lui?!

O să-mi spuneți că în cadrul acestor locuri de joacă s-au amenajat diverse terenuri - fotbal, baschet etc. Total de acord și de lăudat - dar nu prea. Tocmai pentru că sunt 2 în 1. Și o să vă explic și de ce, pentru că am un astfel de spațiu chiar sub balcon și observ zi și noapte ce se întâmplă, de ani de zile. 

Așa cum se vede și în fotografie, mini-terenul de fotbal și locul de joacă pentru copii mici sunt despărțite doar de un gard. Pe teren vin, desigur, găști de copii mari și adolescenți. Al căror vocabular îl știm cu toții. Și, pe lângă vocabular, de multe ori aduc cu ei boxe din care duduie trapanele și alte genuri de actualitate (nu condamn, am avut și noi mafioții și paraziții noștri). Nu cred că este greu de imaginat cum, așadar, copii de 1-5 ani se joacă cu orele pe ritmuri și versuri ce „ar face să roșească și obraji de libertine”, vorba lui Tata Vlad.

Așadar, domnilor primari, oare cât de greu ar fi să despărțim aceste spații? Dacă din 4 locuri de joacă dintr-un cartier, am face 2 și 2, cum ar fi? Să fie jumătate destinate exclusiv copiilor mici, iar cealaltă jumătate celor un pic mai mari? O cățărătoare pe înălțimea lor, un pic de loc să bată mingea și o țâră de asfalt pe care să învârtă niște roți le-ar fi de ajuns, credeți-mă.

Tu, dragă cititorule, ai vreun astfel de exemplu de bune practici în orașul tău? Sau și la tine e la fel ca la mine, la Brașov? (ori în București, după cum am observat).

Ne temem de online, dar ignorăm offline-ul: unde să se mai joace copiii?

Vorbim despre interzicerea accesului minorilor sub 16 ani pe rețelele de socializare, dar fix pentru această grupă de vârstă - poate cea mai sensibilă, pentru că este la granița dintre copilărie și adolescență, nu avem variante. Sunt prea mari să se mai dea în leagăne sau tobogane, dar prea cruzi să îi lași singuri prin oraș, în căutare de distracție.

Desigur că nu luăm în calcul alternativele ocazionale, dar cu bani. Da, te mai duci la un loc de joacă privat din când în când, sau la un parc de distracții, sau la un muzeu. Ori, dacă îți permiți, înscrii copilul la un afterschool. Însă eu vorbesc despre activitatea zilnică, acea de una-două ore pe zi de mișcare, socializare, aer, joacă.

Mi-a atras atenția o mare știre cu care s-a lăudat poliția locală Brașov: a adunat găștile care bântuiau prin malluri. Serios?! Și ce ați făcut cu acei copii? Unde i-ați trimis? Unde să se ducă și să facă ce? Vă plângeți că stau adunați pe la colțuri și consumă diverse, fac gălăgie, mizerie etc. Dar ce alternativă le oferiți? Unde să meargă și ce să facă?

Ne plângem de obezitate în rândul copiilor, de lipsa de socializare, de dependență de telefon, dar am uitat că cel mai la îndemână antidot este chiar sub geamul nostru. Doar că, din păcate, nu mai știm cum să-l administrăm. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Demența, împrumutată de la sovietici, cu construirea celulelor suprapuse, meschine, nonconfortabile, prost izolate intenționat fonic, termic generată de industrializarea în plin oraș, a dus, pe lângă migrația masivă de la sat la oraș și dispariția străzilor, străjuite de arbori, în majoritate vechi, mari, umbrosi, a caselor cu curțile, multe pline de flori parfumate și divers colorate, cu pomi fructiferi precum banalele corcodușe, mult disprețuitele, călcate în picioare, parfumatele și dulcile dude, nuci, unii uriași, a străzilor, aproape goale, singurele mașini frecvente fiind cea cu butelii și cea de gunoi, străzi pe care între trotuare se încingeu miute între picii locali, uneori și câte o fată dintre mai puținele din zonă, apoi urmau: fațea ascunselea, hoții și vardiștii, lapte gros. Iarna cu ridicări de cazemate și oameni de zăpadă, chiar și mini derdelusuri. Serile de vară cu raite după fructele din curți mai îndepărtate. Am avut fericirea unei astfel de copilării. Iar singurele preocupări în casă erau cititul cu nesaț al cărților copilăriei, mai tarziu diversificandu-se lectura, teatrul radiofonic și mersul la cinematograful din cartier. Mai târziu mersul la teatru, expoziții. Și totul fără pericolul pedofililor, traficanților. Nici nu ne gândeam la asta.
    Actualele spații de joacă sau recreere din fată/spatele blocurilor sunt locurile fie ale boschetarilor, homlesilor, găștilor de derbedei sau de chuil al liceenilor și elevilor școlilor limitrofe, cu țigările aprinse, energizante și nu doar, telefoane puse pe difuzor din care gâjâie la nivel maxim manele, ragete și oftaturi prelungite, fie al tancilor scăpați de la gradi sau școli, a căror joacă este permanent însoțită de zbierete acute. Vă dați seama ce suportă cei ale caror ferestre sunt în preajmă. Mai adăugați claxoanele, frecusurile și frecarile din parcări, oamenii primarului de sector cu utilaje de curățenie, trimere, suflante și drujbe, care, de multe ori, fac doar zgomot infernal.
    Asta-i viață în prezent în "minunatele" cartiere de blocuri, fie comuniste fie capitaliste.
    Firește înflorește sedentarismul, dependența de gadget-uri și tv. Activitățile sportiv-recreative costă bani multi și timp, de care, de multe ori, nu dispun toți părinții.
    • Like 0
  • Mihai check icon
    Fix asta este problema că nu sunt despărțite acele spații. Nu poți să ai pretenții pentru așa spații în jurul blocului ci cel mult în anumite zone apropiate, parcuri și așa mai departe. Mergi acolo cu copilul și se joacă cu prietenii lui acolo. Asta cum era pe vremea comunismului, nu mai există niciunde în lumea civilizată așa că ar trebui să ne schimbăm modul de gândire și așteptările.
    • Like 0
  • Soso check icon
    Nu stiu cum e in Brasov sau Bucuresti, incerc sa imi imaginez. Dar, probabil, nu e foarte diferit de ce se intampla la noi, in Oradea cea mult-laudata. Unde au fost locuri de joaca, sau spatii verzi intre blocuri, s-au construit biserici, alte blocuri, sau parcari. Orasul a avut, dupa Revolutie, doua directii poltice de evolutie: directia Filip (FSN, PD, si pe unde o mai fi umblat el) cand nu s-a facut aproape nimic pentru oras, si directia Bolojan, care este continuata si acum, cand se mai investeste cate ceva, dar rezultatul politicii actuale de dezvoltare e un oras mort, un dormitor pentru muncitorii de pe platformele industriale, un oras pentru masini, nu pentru oameni. Pe langa investitiile in renovarea partilor istorice, strategia de a investi pentru a aduce usor multe masini in centrul orasului (model american sau model european anii 60-70 secolul trecut) si a dezvolta "axe de mobilitate" prin oras (aceleasi modele) va crea nevoia de mai multe masini, mai multe drumuri largite, va incuraja aglomerarea orasului cu mai multe constructii unde se mai gaseste o urma de spatiu, deci un oras din ce in ce mai neprietenos cu locuitorii sai. Asa ca, prin ricoseu, nici copiii, adoscentii, tinerii, nu vor mai avea multe alte posibilitati de petrecere a timpului liber decat ecrane, baruri, pariuri. Asta construim, asta avem...
    • Like 1


Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult