Acum opt ani, am suferit o transfuzie greşită de sânge, dar am supraviețuit miraculos. Fapta, recunoscută public de cei care au comis-o, aşteaptă încă soluționarea în instanță

Foto: Dr P. Marazzi / Sciencephoto / Profimedia

“8/1/16, 21:44 - Cristina: Pentru dezastrul prin care a trecut

8/1/16, 21:44 - Cristina: Elena e foarte bine acum

8/1/16, 21:44 - Cristina: Toţi doctorii care au auzit de grupa greşită au zis că moare

Aşa, vulnerabilă, fără apărare, fără garanţii, complet singură sufleteşte, aşa am ajuns la Dumnezeu. În total şi dureros abandon. Ca şi cum toate organele erau expuse, ca şi cum nu mai aveam piele să mă ocrotească. Eram o rană deschisă la nivel sufletesc. Plus o rană imensă la abdomen, pe care îmi era frică să o privesc la toaletare. Oricum, asistentele o acopereau repede şi intens, mai mult decât era cazul după atâtea zile de la operaţie, ca să nu fiu expusă unei infecţii intraspitaliceşti.”

(fragment din cartea Trezită la viaţă”, de Elena Manea)

Peste 5 ani de cercetări, nicio zi de suspendare pentru personalul medical, al 8-lea an de la evenimente.

Trebuie să fie deranjant că o victimă trăieşte. Cum îmi spunea cineva, e ca un arc peste timp. Victima apucă să scrie şi o carte despre evenimentul care era să o coste viaţa, dar justiţia este amorţită.

Totul se întâmplă fiindcă legea permite. Cum pot explica autorităţile că un caz evident de transfuzie greşită de sânge nu este soluţionat după 8 ani?

În vara lui 2023, se scria despre despăgubirile record pentru România, acordate, în primă instanţă, în cazul meu. Termenele la Judecătoria Sectorului 1 au curs relativ repede, după 5 ani şi jumătate de cercetări.

Aşa cum mă aşteptam, avocaţii părţilor adverse au făcut apel în acest caz. Şi acum saga:

Primul termen în apel a fost în data de 13.09.2023, atunci când două dintre inculpate au făcut cerere de amânare, pe motiv că nu au apărător ales. S-a dovedit la următorul termen de judecată că au “angajat” aceiaşi avocati pe care îi avuseseră şi în faza de urmărire penală, şi în prima instanţă.

Al doilea termen în apel a fost în data de 11.10.2023 şi s-a amânat fiindcă una dintre inculpate a invocat faptul ca nu ar fi ştiut despre termen, deşi avocatul acesteia vorbise cu avocatul altei inculpate şi cunoştea termenul.

Al treilea termen a fost în data de 08.11.2023, atunci când s-au pus concluzii pe probele solicitate de părţi, iar instanţa a rămas în pronunţare.

Al patrulea termen a fost în data de 06.12.2023, atunci când a fost audiat un martor şi s-a dispus emiterea unei adrese către Spitalul CF2, pentru a preciza dacă era implementată, în spital. procedura prevăzută de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1224, privind ultimul control pretransfuzional la patul pacientului.

Al cincilea termen a fost în 21.02.2024, atunci când s-a amânat, pentru că avocatul uneia dintre inculpate a făcut cerere de amânare, fiindcă era în vacanţă şi pentru că Spitalul CF2 a transmis un e-mail către instanţă, prin care a menţionat că trimite precizările solicitate de instanţă, dar “a omis” să ataşeze documentul la email.

Ar fi comic, dacă nu ar fi tragic. Un fapt de transfuzie greşită de sânge, recunoscut public de cei care au comis fapta şi atestat în rapoartele ministerului Sănătăţii şi ale DSP ului, aşteaptă, de aproape 8 ani, soluţionarea.

Cum putem împiedica fapte similare, dacă exemplul pe care îl dă justiţia este că medicii pot face orice, fără consecinţe?

Între timp, toate faptele penale s-au prescris în acest dosar, rămân doar sancţiunile pe latură civilă. Dar un sistem defect face ca nici acestea să nu fie puse în aplicare.

Şi, ca într-o piesă absurdă, următorul termen în apel este 21 martie. Ziua în care lansez cartea „Trezită la viaţă”, în care descriu, ca într-un jurnal, paşii revenirii mele la viaţă, după acest accident transfuzional. În 2016, eram o mamă de 39 de ani, care nu dorea decât să se întoarcă, după o operaţie, la copilul ei. O mână de medici au decis altceva. Mi-au pus o transfuzie greşită de sânge, procedură din care nu scapi cu viaţă şi, ca şi cum nu era de ajuns, au ascuns 4 zile ce au făcut. La insistenţele colegilor de presă şi ale familiei, recunoşteau, apăsaţi de panică, ce s-a întâmplat şi, constrânşi tot de presă, mă lăsau să fiu transferată la Spitalul Universitar. Eram deja în comă profundă gradul 4 şi insuficienţă multiplă de organe.

Profesor doctor Alexandru Vlad Ciurea, care scrie prefaţa cărţii mele, spune că este un miracol că am supravieţuit şi, mai mult, mi-am revenit, fără sechele, după comă Scala Glasgow 3, la limita cu moartea. Este cel mai scăzut scor. Scala Glasgow se măsoară de la 3 la 15. Un scor sub 8 pune deja probleme serioase. Un scor 3 este la graniţa dintre viaţă şi moarte.

(...)ca să ieşiţi din starea de comă Glasgow 3, să reuşiţi să ieşiţi şi din această schimbare de grupă sanguină şi să vă reveniţi total, ÎNTR-ADEVĂR ESTE O MINUNE! Cine v-a ajutat la această minune? Dorinţa de viaţă, probabil copilul pe care îl aveţi, familia, care probabil vă iubeşte şi nu rămâne decât CEL DE SUS, care v-a dat binecuvântarea şi v-a întins mâna să trăiţi.

Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea (fragment dintr-un interviu din cartea „Trezită la viaţă”, de Elena Manea)

Eu m-am împăcat cu episodul care era să mă coste viaţa, sănătatea fizică şi psihică. Am învăţat să trăiesc cu cicatricile trupeşti şi sufleteşti. Sunt chiar fericită că procesul transformării şi devenirii mele din cea mai adâncă prăpastie, faţă în faţă cu moartea, îi poate ajuta şi pe alţi oameni aflaţi în situaţii dramatice. Poate tocmai ca să pot supravieţui acestui episod grotesc de incompetenţă şi neasumare, am retrăit, scriind amintirile, până la ultima picătură de sânge care mi se scurge prin vene, tocmai ca să le procesez, înainte să mă devoreze ele pe mine.

Singura mea şansă a fost curajul. Nu mă văd trăind altfel decât în adevăr, un termen abstract pentru mulţi. Nu îi pot decât compătimi pe cei care cred că păcălesc sistemul şi pe victimele sale, în schimbul cumpărării unei cariere spoite şi fragile, pentru care sunt gata oricând să facă troc cu viaţa altora.

Explicaţiile strict ştiinţifice se opresc undeva. Există multiple supoziţii, dar asemenea situaţie trebuie conturată şi mai ales prezentată tuturor celor care cred în forţa supremă a creierului, în puterea minţii, dar şi în puterea credinţei. Astfel, îmbinarea între ştiinţa medicală, cu întreaga tehnologie, aparatură şi medicaţie, cu cea spirituală, au ajutat-o pe autoare să revină la viaţa normală şi să devină o supravieţuitoare superbă în această comunitate minunată românească. Asemenea exemple sunt multiple în medicină şi întotdeauna trebuie luate în considerare. Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea (fragment din prefaţa cărţii „Trezită la viaţă”, de Elena Manea)

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp